joi, 30 octombrie 2014

Eminescu vs. "romanii" ...........

o istorie ascunsa
> Mihail Kogălniceanu scrie  în 1869:
"În România, chestiunea evreilor nu este o chestiune religioasă; ea este o chestiune naţională şi totodată o chestiune economică. În România, jidovii nu  constituie numai o comunitate religioasă deosebită; ei constituie în toată puterea cuvântului o naţionalitate, străină de români prin origine, prin port, prin moravuri şi chiar prin sentimente...
De aceea, nu de astăzi, ci de  pururea, în tot timpul şi sub toate regimurile, toţi Domnii, toţi bărbaţii de stat ai României, toţi acei ce  poartă un interes viu pentru ţara lor, s-au preocupat de  necesitatea de a opri exploatarea poporului român printr-un alt popor străin lui, prin jidovi".
 
Principele Carol I îi  scrie tatălui său, în 1872: "N-am decât o teamă, ca evreii să nu sfredelească şi să stăruiască atât de  mult pe lângă puteri spre a căpăta drepturi politice pentru coreligionarii lor din România, încât să ne silească a li le da...Acum câteva luni, izraeliţii se mai bucurau aici de câteva simpatii în unele cercuri, dar de când au făcut atâta tămbălău în Europa, de când presa evreiască din toate ţările atacă cu înverşunare România şi vrea să obţină cu sila emanciparea evreilor, ei n-au nimic de sperat aici deocamdată". În 1873, Principele Carol I revenea: " Suntem învinuiţi prin ziare că prigonim pe evrei, fiindcă noua lege a licenţelor opreşte pe evrei de a ţine debite la ţară . Dar aceasta este o măsură înţeleaptă şi suntem hotărâţi a respinge orice reclamaţie sau intervenţie în privinţa aceasta. Trebuie să cunoască cineva satele din Moldova , ca să poată aprecia acţiunile vătămătoare ale evreului asupra populaţiei ţărăneşti cu rachiul lui falsificat".

 Evreii veniţi din imperiul austro-ungar, deşi stabiliţi permanent în România, se declarau "sudiţi" (supuşi austro-ungari), fiind sub  protecţia reprezentanţelor diplomatice ale imperiului. Ei nu plăteau taxe, impozite, fiind scutiţi de orice obligaţie faţă de statul român.
Toată această situaţie a fost energic atacată de Mihai Eminescu, ideolog al Partidului Conservator, care susţinea acordarea cetăţeniei individual, deoarece tot individual se acorda şi pentru românii din afara graniţelor ţări.
Campania lui Eminescu a fost încununată de succes. În ziarul "Timpul", Mihai Eminescu scria: "Iar Europa...a făcut din chestiunea izraelită o chestiune de recunoaştere a independenţei noastre...
Aşadar - cu sau fără evrei - pericolele internaţionale există. Evreii  sunt un pericol imediat, pipăit şi văzut; ei formează acea nenumărată populaţie cu desăvârşire improductivă care trăieşte din precupeţirea muncii şi sănătătii  românului...în Moldova nu e oraş în care evreii să nu formeze majoritatea sau cel puţin jumătatea populaţiei..."
 
Prin activitatea susţinută a lui Mihai Eminescu, Partidul Conservator a reputat 2 mari victorii: Legea pentru neînstrăinarea pământurilor ţărăneşti, ce lua ţăranilor posibilitatea de a vinde pământuri evreilor; Legea contra itzurei (camătei), care îi împiedica pe cămătarii evrei să abuzeze total de ţăranul român. În ianuarie 1877, Eminescu a publicat seria de articole "Evreii şi Conferinţa", scriind: " Prin ce muncă sau sacrificii şi-a câştigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetăţenii statului român? De când rachiul este un element de civilizaţie?..Un agent al  guvernului unguresc zvârle dintr-o şcoală zidită de români băncile, demite pe învăţător şi pe preot, îşi bate joc de un sat..., făcut-au caz presa austriacă de aceasta? Nici vorbă! Dar  dacă un prefect în România cutează a opri pe un evreu de a vinde băuturi spirtoase într-un sat? Persecuţie, pradă, nelegiuire!".
 
Episodul legat de "boala" şi moartea lui Mihai Eminescu este ţinut secret. În 1882, poetul îi scria Veronicăi Micle: " Timpul acesta m-a stricat în realitate cu toată  lumea, sunt un om urât şi temut, fără nici un  folos...unul din oamenii cei mai urâţi din  România...Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor".
În perioada în care  Eminescu conducea ziarul  "Timpul", Petre Carp conducea partidul. Cei doi au intrat într-un puternic conflict. Carp era membru al lojei masonice Steaua României, alături de Titu Maiorescu, Alexandru Şuţu, Theodor Rosetti şi alţii, care s-au ocupat de lichidarea lui Mihai Eminescu.
 
Cu un an înainte de anihilarea lui Eminescu, ambasadorul austriac la Bucureşti, baronul Mayer a transmis un raport secret: "SocietateaCarpaţii a ţinut  în 4 ale lunii o întrunire publică cu un sens secret.  Dintr-o sursă sigură( n.a. Titu Maiorescu), am fost  informat despre această întrunire...S-a stabilit că lupta  împotriva Austro-Ungariei să fie continuată...
S-a  recomandat membrilor cea mai mare prudenţă. Eminescu,  redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a se orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari."
 
Urmărirea lui Eminescu de către agenţi secreţi ai  puterilor străine a fost remarcată din 1876, prin agentul  Lachman, aflat în solda ambasadei Austriei la Bucureşti. În dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, gazda poetului, madam Szoke, îi trimitea masonului Titu Maiorescu un bileţel în care scria că Eminescu înnebunise.
Astfel, fără voia sa, Eminescu a fost internat de către dr. Alexandru Şuţu la "Caritatea" (Caritas), cu diagnosticul fals de alcoolism şi sifilis. Dr. Iszac a aplicat asupra lui Eminescu un tratament menit să-l elimine: administrarea de mercur, câte 20 de fracţiuni a 4 grame!Urmare a acestui tratament, Eminescu a suferit o  paralizie parţială, a fost internat, scos din ţară.
 
Să ne oprim asupra detaliilor şi personajelor: Titu Maiorescu, profesor universitar şi decan al Facultăţii de  Filozofie, a fost înlăturat din învăţământ în urma unui proces de imoralitate. Din activitatea de avocat a obţinut o importantă avere, având clienţi ca Warschawsky, Rafalovich, Boboritz, Hessen şi Kalinowsky, Rubinstein şi Hirschler.
 
Titu Maiorescu i-a scris un bilet lui Eminescu, rugându-l să vină la el în vizită. Plecând de la redacţia "Timpul", Eminescu ajunge la Maiorescu, care îl trimite la complicele său Simţion,  sub pretextul transmiterii unui bilet important. Ajuns la Constantin Simţion, Eminescu a fost săltat de haidamacii lui Şuţu şi cărat la ospiciu. Toţi conspiratorii pleacă rapid în străinătate!
Trebuie spus că Şuţu l-a internat pe Eminescu fără să  existe o solicitare scrisă de admitere, care să cuprindă  "numele, prenumele, profesiunea, religiunea, etatea,  domiciliul, atât al pătimaşului cât şi al petiţionarului"(Decret nr. 1012, art. 8); l-a internat fără "vreun act medical subscris de doi medici"; nu a anunţat Administraţia specială asupra internării;  nu a solicitat constituirea unei comisii care sa-l examineze pe Eminescu; nu a întocmit "Buletinul unde va scrie cauza admiterii".
 
Închis, Eminescu a fost scos de sub protecţia publicului şi a familiei. Fratele poetului, Matei Eminescu, i-a scris lui Maiorescu: " Sunt informat că fratele meu Michai Eminescu este serios bolnav; vă rog din suflet răspundeţi-mi urgent unde se găseşte ca să vin  a-l lua la mine pentru vreun an şi dacă binevoiţi a-mi arăta adevărata stare materială a lui ca să vin  pregătit, căci am vreo 200 de galbeni într-un loc - îi  iau şi-i cheltuiesc toţi pentru el." Titu Maiorescu s-a prefăcut că nu a primit scrisoarea lui Matei Eminescu!
La 20 octombrie 1883, Eminescu a fost transportat ilegal la  Viena. La 5 februarie 1884 este luat şi plimbat prin Italia. A ajuns la Bucureşti pe 27 martie 1884. Pe 7 aprilie 1884 a fost expediat la Iaşi.
La sfârşitul anului 1888, Eminescu a revenit la Bucureşti, alipindu-se ca redactor la un important ziar politic. La începutul anului 1889 a fost ridicat prin ordin al Poliţiei Capitalei, dus la Spitalul Caritas, internat şi supus tratamentului medical. 
Dr. Tomescu nota: " articulaţia cuvintelor este normală. El pronunţă bine şi clar şi nici gângăvie, nici bolboroseală, nici acele diverse defectuozităţi aşa de comune în maladiile  cerebrale nu s-au putut observa până în ultimele zile ale  vieţii sale..."
Eminescu a murit datorită unui...accident: a fost lovit de  un nebun, cu o piatră, în zone parietală stângă a capului! La autopsie s-a reţinut: creierul lui Eminescu cântărea 1490 gr., lobul stâng fiind cu 25 gr. mai greu decât lobul  drept.
Nu au fost descoperite elemente de boală  patologică. A fost îmbolnăvit datorită tratamentului
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

sau trimite comentariul tau la scanave@yahoo.com