·
CONSTITUTIA MERITOCRATA
PREAMBUL
(1)
Constituţia Meritocrată este legea fundamentală a unei Românii conduse pe
principii preponderent ştiinţifice, cu consultarea reală a poporului român şi
în interesul cetăţenilor săi. Se instaurează astfel o guvernare participativă
real prodemocrată;
(2)
Necesitatea elaborării unei astfel de constituţii derivă din eşecul
guvernărilor de tip politic statornicite de constituţiile anterioare, în care
interesele grupurilor politice şi oligarhice s-au substituit drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale românilor;
(3)
Principalele prevederi care diferenţiază Constituţia Meritocrată de cele
anterioare vizează eliminarea ideilor, omisiunilor, confuziilor şi
contradicţiilor conceptuale şi juridice care au favorizat elaborarea de legi
nefaste pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a
României, pentru afirmarea valorilor ei în cultura şi civilizaţia mondială şi
pentru garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor. Unele
din aceste prevederi sunt:
(a)
Confuzia dintre naţiunea (ţara) română şi statul român. Statul este doar o
parte a ţării, constituită din instituţiile ei de guvernare (conducere). În
consecinţă, statul nu are proprietăţi distincte de ale ţării şi nici nu poate
decide în numele populaţiei, fără consultarea ei;
(b)
Ideea privind guvernarea prodemocrată identificabilă prin utilizarea
puterii statului în garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor, şi nu prin procedurile de dobândire a puterii statului;
(c)
Omisiunea scopului esenţial al economiei, şi-anume: creşterea nivelului de trai
al tuturor cetăţenilor proporţional cu contribuţia lor la progresul naţiunii;
(d)
Contradicţia dintre interesul public şi cel privat, dintre proprietatea
publică şi cea privată şi rolul statului ca reprezentant al tuturor
cetăţenilor şi nu a unor grupuri private de interese, de orice natură şi
provenienţă, în atenuarea acestei contradicţii;
(e)
Contradicţia dintre progresul cunoaşterii ştiinţifice şi al tehnologiilor de
conducere şi caracterul retrograd al utilizării cunoaşterii dogmatice (politice
şi religioase) în guvernare;
(f)
Contradicţia dintre interzicerea oricărei modificări constituţionale care
afectează caracterul naţional, unitar şi independent al ţării şi modificările
aduse de politicieni constituţiilor anterioare prin care România este integrată
în sisteme politice şi economice suprastatale, de tipul Uniunii Europene
sau în structuri militare asemănătoare, pierzând astfel din independenţa,
suveranitatea şi integritatea sa teritorială;
(g)
Contradicţia dintre importanţa drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
românilor, pentru existenţa lor şi a ţării, şi toleranţa faţă de
persoanele şi grupurile atentatoare la aceste drepturi şi libertăţi;
(h)
Neglijarea protecţiei populaţiei împotriva manipulărilor informaţionale de
natură politică;
(i)
Nerespectarea principiului fundamental al conducerii ştiinţifice, al unicităţii
decizionale şi de execuţie, precum şi al răspunderii pentru consecinţele
negative emergente acestora încălcat prin introducerea funcţiilor decizionale
ale parlamentului, care se suprapun peste deciziile altor instituţii ale
statului, şi prin promovarea autonomiei locale totale;
(j)
Impunerea de reguli şi limite acţiunii cetăţenilor săi de către instituţiile
statului în vederea garantării drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale nu
înseamnă dictatură sau autocraţie. Dictatura şi autocraţia reprezintă
utilizarea puterii statului împotriva intereselor majorităţii populaţiei
şi în interesul unor grupuri private nesemnificative numeric;
(4)
Guvernarea meritocrată se înfăptuieşte prin selectarea celor mai valoroase
personalităţi române, cu competenţe profesionale şi morale compatibile cu
funcţiile publice din instituţiile statului, selectate pe bază de fapte,
examene şi teste organizate de Autoritatea Meritocrată Naţională, cu concursul
altor instituţii şi organizaţii centrale sau locale. În cadrul Autorităţii
Meritocrate Naţionale, Sfatul Înţelepţilor asigură principala cale de conexiune
inversă dintre populaţie şi instituţiile de guvernare;
(5)
Ţara este un sistem complex, social, economic şi natural, a cărui dezvoltare
armonioasă a tuturor componentelor nu poate fi asigurată decât printr-o
guvernare preponderent ştiinţifică, exercitată de cei mai reputaţi
profesionişti din toate domeniile cunoaşterii şi cu pregătire în domeniul
conducerii ştiinţifice corespunzătoare nivelului funcţiilor din instituţiile
statului. Dogmele politice contravin conducerii ştiinţifice, deci, intereselor
majorităţii populaţiei şi unei dezvoltări durabile;
(6)
Statul, ca reprezentant şi conducător al tuturor cetăţenilor, trebuie să fie
neutru din punct de vedere al intereselor economice private ale angajaţilor
săi, numai astfel va putea asigura dezvoltarea echilibrată a tuturor
componentelor ţării şi o competiţie economică reală între cele două categorii
de agenţi economici: publici şi privaţi.
(7)
Motivarea titularilor posturilor de conducere din instituţiile statului
pentru probitate şi moralitate se realizează prin modul lor de selecţie
meritocrată, prin salarizare proporţională cu rezultatele pozitive dar şi
sancţiuni draconice pentru utilizarea funcţiilor publice în interese private,
contrare intereselor ţării şi ale cetăţenilor ei.
CONSTITUŢIA
MERITOCRATĂ
TITLUL I
PRINCIPII GENERALE
ARTICOLUL 1
ŢARA NATALĂ
(1)
Ţara natală a românilor de pretutindeni se numeşte România;
(2)
România este o ţară prodemocrată, indivizibilă, independentă şi suverană;
(3)
Forma de guvernământ a României este republica, exercitată de Statul român;
(4)
Statul român este un stat de drept a cărui legitimitate şi putere decurge din
respectarea voinţei poporului de a trăi mai bine, mai sănătos, şi în armonie cu
celelalte state şi cu natura, conform prevederilor prezentei Constituţii;
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor
este obligatorie.
ARTICOLUL 2
SUVERANITATEA
(1)
Suveranitatea naţională aparţine poporului român reprezentat de Statul român
prin Instituţiile sale, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte,
precum şi prin referendum;
(2)
Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
ARTICOLUL 3
TERITORIUL
(1)
Teritoriul României este inalienabil;
(2)
Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea
principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional;
(3)
Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi
judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii;
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate
populaţii străine.
ARTICOLUL 4
UNITATEA POPORULUI
ŞI EGALITATEA ÎNTRE CETĂŢENI
(1)
România are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea
cetăţenilor săi;
(2)
România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără
deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie,
de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
ARTICOLUL 5
CETĂŢENIA
(1)
Cetăţenia română se dobândeşte numai prin naştere cu condiţia ca cel puţin unul
dintre părinţi sa fie de cetăţenie română;
(2)
Dobândirea altei cetăţenii atrage după sine pierderea cetăţeniei române.
Revenirea la cetăţenia română presupune renunţarea la oricare altă cetăţenie;
(3)
Statul român recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor
naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor
etnice, culturale, lingvistice şi religioase, în condiţii de nediscriminare
faţă de ceilalţi cetăţeni români.
ARTICOLUL 6
ROMÂNII DIN
STRĂINĂTATE
(1)
Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării
şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor
etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei
statului în care locuiesc.
ARTICOLUL 7
PARTIDELE POLITICE,
SINDICATELE, PATRONATELE ŞI ASOCIAŢIILE PROFESIONALE
(1)
Partidele politice, sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se
constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile
legii, fără niciun fel de prerogative în domeniul guvernării.
ARTICOLUL 8
RELAŢII
INTERNAŢIONALE
(1)
România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acelaşi
cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi normele general
admise ale dreptului internaţional;
(2)
În relaţiile internaţionale România promovează principiile respectării
suveranităţii şi independenţei naţionale a partenerilor, principiul
neagresiunii armate, neamestecului în treburile interne şi cooperării economice
şi ştiinţifice reciproc avantajoase.
ARTICOLUL 9
DREPTUL
INTERNAŢIONAL ŞI DREPTUL INTERN
(1)
Tratatele încheiate de Guvern şi promulgate de Preşedinte, potrivit legii, fac
parte din dreptul intern;
(2)
Statul român nu poate încheia tratate sau convenţii contrare Constituţiei fără
acordul populaţiei, care se obţine prin organizarea unui referendum, după
dezbaterea publică de minim 3 luni.
ARTICOLUL 10
SIMBOLURI NAŢIONALE
(1)
Drapelul României este tricolor. Culorile sunt aşezate vertical, în ordinea
următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu. În centrul steagului
se află Stema ţării;
(2)
Ziua naţională a României este 1 Decembrie;
(3)
Imnul naţional al României este “Deşteaptă-te române”;
(4)
Stema tării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
ARTICOLUL 11
LIMBA OFICIALĂ
(1)
În România limba oficială este limba română.
ARTICOLUL 12
CAPITALA
(1)
Capitala României este municipiul Bucureşti.
TITLUL II
DREPTURILE,
LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE CETĂŢENILOR
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII COMUNE
ARTICOLUL 13
DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI FUNDAMENTALE ŞI
NORMALE
(1)
După importanţa lor în existenţa, afirmarea fiinţei şi valorilor umane,
drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt: fundamentale şi normale;
(2)
Drepturile şi libertăţile fundamentale sunt:
(a)
Dreptul la viată şi la integritate fizică şi psihică;
(b)
Dreptul la educaţie ştiinţifică;
(c)
Dreptul la ocrotirea sănătăţii;
(d)
Dreptul la un trai decent şi la protecţie socială;
(e)
Dreptul al proprietate publică şi privată;
(f)
Dreptul la liberă circulaţie în interiorul ţării;
(g)
Dreptul la o justiţie imparţială;
(h)
Libertatea individuală şi siguranţa persoanei;
(i)
Libertatea de opinie şi de exprimare;
(j)
Dreptul la inviolabilitatea domiciliului;
(k)
Dreptul ca baza puterii în stat să o reprezinte voinţa poporului;
(3)
Celelalte drepturi şi libertăţi sunt normale şi se bucură de protecţia statului
român;
(4)
Drepturile şi libertăţile fundamentale sunt garantate de stat, cele normale
sunt asigurate şi sprijinite de stat în condiţiile legii;
(5)
Garantarea dreptului prevăzut la aliniatul (2), litera (k), se demonstrează
prin conţinutul Titlului IV – Instituţiile statului şi instituţii de
interes public major.
ARTICOLUL 14
UNIVERSALITATEA
(1)
Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin
Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea;
(2)
Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau
contravenţionale mai favorabile;
(3)
Faptele comise împotriva caracterului naţional, suveran şi independent, unitar
şi indivizibil al ţării, trădarea ţării, precum şi faptele care conduc la
subminarea economiei naţionale şi a puterii democrate de stat, constituie crime
împotriva poporului român şi sunt imprescriptibile. Dreptul de acţiune începe
de la data comiterii acestor fapte.
ARTICOLUL 15
EGALITATEA ÎN DREPTURI
(1)
Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii
şi fără discriminări;
(2)
Nimeni nu este mai presus de lege;
(3)
Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate doar în
condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară;
(4)
Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru
ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
ARTICOLUL 16
CETĂŢENII ROMÂNI ÎN STRĂINĂTATE
(1)
Cetăţenii români din străinătate se bucură de protecţia statului român;
(2)
Ei trebuie să-si îndeplinească obligaţiile faţă de statul român, cu excepţia acelora
ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.
ARTICOLUL 17
CETĂŢENII STRĂINI ŞI APATRIZII
(1)
Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia
generală a persoanelor şi a averilor garantată de Constituţie şi de alte legi;
(2)
Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea
tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.
ARTICOLUL 18
EXTRĂDAREA ŞI EXPULZAREA
(1)
Cetăţenii români pot fi extrădaţi numai în baza convenţiilor internaţionale la
care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate;
(2)
Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii
internaţionale sau în condiţii de reciprocitate;
(3)
Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.
ARTICOLUL 19
TRATATELE INTERNAŢIONALE PRIVIND DREPTURILE
OMULUI
(1)
Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor
fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este
parte;
(2)
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au
prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care
Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
ARTICOLUL 20
EXERCITAREA DREPTURILOR ŞI A LIBERTĂŢILOR
(1)
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite
drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce
drepturile şi libertăţile celorlalţi.
CAPITOLUL II
DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE
ARTICOLUL 21
DREPTUL LA VIATĂ ŞI LA INTEGRITATE FIZICĂ ŞI
PSIHICĂ
(1)
Dreptul la viată, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale
persoanei sunt garantate;
(2)
Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament
inuman ori degradant;
(3)
Nici un cetăţean nu poate deţine arme de foc în proprietate privată sau să
folosească astfel de arme în spaţiul public;
(4)
Nici o persoană nu poate deţine sau utiliza grupuri private de protecţie
personală;
(5)
Se interzic practicile de eugenie, în special a celor care au drept scop
selecţia persoanelor;
(6)
Interzicerea utilizării corpului uman şi a părţilor sale, ca atare, ca sursa
de venituri sau profit;
(7)
Traficul de fiinţe umane este interzis;
(8)
Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în servitute;
(9)
Interzicerea clonării fiinţelor umane în scopul reproducerii;
(10)
Crima umană premeditată, crima organizată, trădarea ţării şi subminarea
economiei naţionale pot fi pedepsite cu moartea făptuitorilor şi
instigatorilor, în condiţiile legii.
ARTICOLUL 22
DREPTUL LA EDUCAŢIE ŞTIINŢIFICĂ
(1)
Dreptul la educaţie ştiinţifică gratuită este garantat de stat prin
învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal, prin cel
profesional şi prin învăţământul superior;
(2)
Învăţământul general obligatoriu este de 8 clase. El este organizat de stat în
toate localităţile României;
(3)
Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile
legii învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie
internaţională;
(4)
Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor
maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate.
Modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege;
(5)
Învăţământul de toate gradele desfăşurat în unităţi de stat este gratuit.
Selecţia candidaţilor pentru admiterea în învăţământul superior se face doar pe
bază de examen, cu probe ce atestă competenţele specifice la intrarea în
sistem;
(6)
Învăţământul public este protejat de influenţa cunoaşterii dogmatice de orice
fel, atât prin conţinuturi cât şi prin restricţionarea unor drepturi şi
libertăţi pentru personalul didactic şi de conducere, conform legii organice;
(7)
Autonomia universitară este garantată, conform legii organice;
(8)
Statul asigură libertatea învăţământului religios potrivit cerinţelor specifice
fiecărui cult;
(9)
Până la nivel universitar, învăţământul poate fi organizat şi în instituţii
private acreditate conform legii organice.
ARTICOLUL 23
DREPTUL LA OCROTIREA SĂNĂTĂŢII
(1)
Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat de statul român;
(2)
Statul este obligat să ia măsuri pentru garantarea igienei şi a sănătăţii
publice la toate nivelele de organizare administrativă şi teritorială a ţării ;
(3)
Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru
boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor
medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a
sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii organice.
ARTICOLUL 24
DREPTUL LA UN TRAI DECENT ŞI PROTECŢIE
SOCIALĂ
(1)
Dreptul la un trai decent se garantează de stat prin asigurarea unui loc de
muncă pentru fiecare cetăţean major şi apt medical, prin nivelul de plată al
muncii şi după cantitatea şi calitatea contribuţiei fiecăruia la dezvoltarea
generală a ţării;
(2)
Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă
este liberă, în condiţiile legii;
(3)
Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc
securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al
tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară care să acopere nevoile
minimale ale traiului decent, determinat prin lege, repausul săptămânal,
concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau
speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite
prin lege;
(4)
Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de 8 ore;
(5)
La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii;
(6)
Munca forţată este interzisă;
(7)
Nu constituie muncă forţată:
(a)
activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele
desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de
conştiinţă;
(b)
munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada
de detentie sau de libertate condiţionată;
(c)
prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol,
precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.
ARTICOLUL 25
DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ ŞI PRIVATĂ
(1)
Dreptul de proprietate publică şi privată, precum şi creanţele asupra statului,
sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin
codul civil;
(2)
Proprietatea publică derivă din dreptul natural, proprietatea privată derivă
din dreptul juridic;
(3)
Proprietatea publică şi privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege,
indiferent de titular;
(4)
Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate privată
asupra terenurilor de pe teritoriul României;
(5)
Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în
proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice,
religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor;
(6)
Despăgubirile prevăzute în alineatele (4) şi (5) se stabilesc de comun acord cu
proprietarul sau în caz de divergentă, prin justiţie;
(7)
Pentru lucrări de interes general autoritatea publică poate folosi subsolul
oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul
pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru
alte daune imputabile autorităţii;
(8)
Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică,
stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire;
(9)
Resursele naturale proprietate publică din subteranul unei proprietăţi
private, pot fi exploatate de către Regiile autonome doar cu acordul
proprietarului terenului, în condiţiile legii organice. În caz de divergenţă
soluţionarea cazului revine justiţiei;
(10) Dreptul de
proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului,
asigurarea bunei vecinătăţi şi respectarea celorlalte sarcini care, potrivit
legii sau obiceiului, revin proprietarului;
(11) Averea
dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii nu se
prezumă;
(12) Bunurile
destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii sunt
confiscate în condiţiile legii şi intră de drept în proprietate publică.
ARTICOLUL 26
LIBERTATEA INDIVIDUALĂ ŞI SIGURANŢA
PERSOANEI
(1)
Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile şi sunt
garantate;
(2)
Percheziţia, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în
cazurile şi procedurile prevăzute de lege;
(3)
Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore;
(4)
Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului
penal;
(5)
În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel
mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca
durata totală să depăşească 180 de zile;
(6)
În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice
periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării
preventive, şi să dispună de îndată punerea în libertate a inculpatului dacă
temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa
constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de
libertate;
(7)
Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de
atac prevăzute de lege;
(8)
Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o
înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea i se aduce la
cunoştinţă în cel mult 24 de ore şi numai în prezenta unui avocat ales sau
numit din oficiu;
(9)
Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele
acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege;
(10) Până la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este
considerată nevinovată;
(11) Nici o
pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul
legii;
(12) Sancţiunea
privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.
ARTICOLUL 27
DREPTUL LA LIBERĂ CIRCULAŢIE ÎN INTERIORUL
ŢĂRII
(1)
Dreptul la liberă circulaţie, în interiorul ţării este garantat de către
stat;
(2)
Pe domeniul public se interzice orice restricţie de ordin financiar.
Restricţiile de interes naţional sau de altă natură, sunt stabilite prin
lege;
(3)
Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau
reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în
ţară.
ARTICOLUL 28
LIBERTATEA DE OPINIE ŞI DE EXPRIMARE
(1)
Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor sunt
garantate de stat;
(2)
Libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini,
prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt asigurate prin
lege, în limitele constituţionale;
(3)
Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii;
(4)
Legea impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică
sursa finanţării, proprietarul şi acţionariatul, în mod transparent, până la
nivel de persoană fizică;
(5)
Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa
particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine;
(6)
Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune,
la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare,
la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările
obscene, contrare bunelor moravuri;
(7)
Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa
publică revine editorului, realizatorului, autorului, organizatorului
manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului
de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se
stabilesc prin lege.
ARTICOLUL 29
DREPTUL LA O JUSTIŢIE IMPARŢIALĂ
(1)
Dreptul la o justiţie imparţială şi corectă este garantat de către stat;
(2)
Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor
şi a intereselor sale legitime;
(3)
Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept;
(4)
Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un
termen de maxim 1 an, cu excepţiile prevăzute de lege;
(5)
Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite;
(6)
Dreptul la apărare este garantat. Instanţele au obligaţia de a ajuta părţile în
înţelegerea şi aplicarea legii;
(7)
În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales
sau numit din oficiu.
ARTICOLUL 30
DREPTUL LA INVIOLABILITATEA DOMICILIULUI
(1)
Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne
în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără acordul acesteia;
(2)
De la prevederile alin.(1) se pot deroga, prin lege, următoarele situaţii:
(a)
executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
(b)
înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile
persoanelor;
(c)
apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
(d)
prevenirea răspândirii unei epidemii;
(3)
Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în
formele prevăzute de lege;
(4)
Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor
flagrante.
CAPITOLUL III
DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE NORMALE
ARTICOLUL 31
DREPTUL LA O FAMILIE, LA INTIMITATE
FAMILIALĂ ŞI PRIVATĂ
(1)
Familia se întemeiază prin căsătoria liber consimţită între soţi de sex opus,
bazată pe egalitatea acestora, pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a
asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor;
(2)
Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc
prin lege.
(3)
Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă;
(4)
Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie;
(5)
Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viata intimă, familială şi privată;
(6)
Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi dacă nu încalcă drepturile
şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri;
(7)
Orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o
privesc;
(8)
Asemenea date trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate şi pe
baza consimţământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv
prevăzut de lege. Orice persoană are dreptul de acces la datele colectate care
o privesc, precum şi dreptul de a obţine rectificarea acestora;
(9)
Utilizarea oricăror mijloace tehnologice de supraveghere şi urmărire a
activităţii şi datelor personale în spaţiul public sau privat este interzisă cu
excepţia celor prevăzute de lege.
ARTICOLUL 32
SECRETUL CORESPONDENŢEI
(1)
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al
convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare privată
este inviolabilă, cu excepţia celor prevăzute de lege.
ARTICOLUL 33
LIBERTATEA CONŞTIINŢEI
(1)
Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase
nu pot fi îngrădite. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie sau să
adere la o credinţă religioasă contrară convingerilor sale;
(2)
Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să se manifeste în spirit de
tolerantă şi de respect reciproc;
(3)
Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii,
în condiţiile legii;
(4)
În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau
acţiuni de învrăjbire religioasă;
(5)
Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri,
educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
ARTICOLUL 34
DREPTUL LA INFORMAŢIE CORECTĂ
(1)
Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu
poate fi îngrădit;
(2)
Autorităţile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să
asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra
problemelor de interes personal;
(3)
Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a
minorilor sau securitatea naţională;
(4)
Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure
informarea corectă a opiniei publice;
(5)
Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt în slujba tuturor
cetăţenilor;
(6)
Organizarea şi desfăşurarea activităţii serviciilor publice de radio şi
televiziune se stabilesc prin lege organică.
ARTICOLUL 35
ACCESUL LA CULTURĂ ŞI PROTECŢIA
PATRIMONIULUI NAŢIONAL
(1)
Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii;
(2)
Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la
valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită;
(3)
Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea
culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii
culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor
culturale şi artistice ale României în lume;
(4)
Elementele de cultură şi civilizaţie de importanţă naţională şi internaţională
se stabilesc prin lege.
ARTICOLUL 36
DREPTUL LA MEDIU SĂNĂTOS
(1)
Statul are obligaţia de a respecta dreptul oricărei persoane la un mediu
înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic;
(2)
În mediul public se interzic utilizarea reclamelor, informaţiilor de natură
promoţională şi a altor activităţi ce alterează principiile de urbanism şi
ergonomie ambientală, mediul natural, mediul psihic de concentrare a
persoanelor asupra liberei informaţii ori a siguranţei circulaţiei rutiere;
(3)
Statul va prevede în obligaţiile administraţiei publice locale, principiile şi
normele de urbanism care să respecte raportul între spaţiile construibile şi
cele naturale pentru asigurarea unui mediu sănătos;
(4)
Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul
înconjurător.
ARTICOLUL 37
DREPTUL DE VOT
(1)
Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani împliniţi până în ziua
alegerilor, inclusiv;
(2)
Votul liber, direct şi secret poate fi exercitat prin buletine de vot
completate şi depuse nemijlocit în secţiile de votare sau prin completarea
formularelor în sistemul informatizat de vot, realizat conform legii
electorale;
(3)
Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi nici
persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea
drepturilor electorale.
ARTICOLUL 38
DREPTUL DE A FI ALES
(1)
Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care au cetăţenia română şi
domiciliul în ţară;
(2)
Candidaţii trebuie să fi împlinit până în ziua alegerilor, inclusiv, vârsta de
minim 35 de ani, pentru a fi aleşi în organele administraţiei centrale, şi
vârsta de minim 45 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al
României.
ARTICOLUL 39
LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR
(1)
Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere
şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără ca participanţilor să
li se permită să aibă asupra lor nici un fel de arme albe sau arme de foc.
ARTICOLUL 40
DREPTUL DE ASOCIERE
(1)
Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate
şi în alte forme de asociere;
(2)
Partidele politice, sindicatele, patronatele sau oricare alte forme asociative
libere, nu se pot implica în activităţi specifice instituţiilor statului;
(3)
Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor,
militează împotriva statului de drept, a suveranităţii, a integrităţii
sau a independenţei României sau ai căror membri depun jurământ unor structuri
asociative străine, sunt neconstituţionale;
(4)
Nu pot face parte din partide politice: magistraţii, membrii activi ai armatei,
poliţiştii activi, personalul didactic şi alte categorii de funcţionari publici
stabilite prin lege organică;
(5)
Asociaţiile cu caracter secret sau semisecret sunt interzise. Sunt considerate
asociaţii semisecrete acele asociaţii care interzic accesul presei la
întrunirile membrilor lor.
ARTICOLUL 41
DREPTUL LA GREVĂ
(1)
Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale,
economice şi sociale;
(2)
Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi
garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.
ARTICOLUL 42
LIBERTATEA ECONOMICĂ
(1)
Accesul liber al persoanei la o activitate economică şi exercitarea acestora în
condiţiile legii sunt garantate;
(2)
Sunt interzise activităţi economice sau comerciale care atentează la drepturile
şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului;
(3)
Sunt interzise pe teritoriul României activităţile de orice natură a unor
companii infiinţate în paradisuri fiscale. Deasemenea, este interzisă derularea
oricăror tipuri de contracte sau afaceri cu astfel de companii.
ARTICOLUL 43
PROTECŢIA COPIILOR ŞI A TINERILOR
(1)
Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în
realizarea drepturilor lor;
(2)
Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului
bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a
tinerilor se stabilesc prin lege;
(3)
Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii,
moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt
interzise şi constituie infracţiune;
(4)
Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi;
(5)
Orice minor are dreptul de a întreţine cu regularitate relaţii personale şi
contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia cazului în care acestea sunt
contrare interesului său;
(6)
Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor
pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa socială, economică, culturală
şi sportivă a ţării.
ARTICOLUL 44
PROTECŢIA PERSOANELOR CU HANDICAP
(1)
Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură
realizarea de principii şi condiţii naţionale de egalitate a şanselor, de
prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a
persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi
îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.
ARTICOLUL 45
DREPTUL DE PETIŢIONARE
(1)
Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii
formulate numai în numele semnatarilor;
(2)
Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în
numele colectivelor pe care le reprezintă;
(3)
Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă;
(4)
Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în
condiţiile stabilite de lege.
ARTICOLUL 46
DREPTUL PERSOANEI VĂTĂMATE DE O AUTORITATE
PUBLICĂ
(1)
Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate
publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a
unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a
interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei;
(2)
Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege
organică;
(3)
Funcţionarii publici şi magistraţii răspund material, administrativ sau penal,
pentru recuperarea prejudiciilor aduse persoanei, dacă aceasta s-a produs prin
premeditare, rea credinţă sau gravă neglijenţă, în condiţiile legii.
ARTICOLUL 47
RESTRÂNGEREA EXERCIŢIULUI UNOR DREPTURI SAU
AL UNOR LIBERTĂŢI
(1)
Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin
lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru:
(a)
apărarea securităţii naţionale;
(b)
apărarea ordinii, sănătăţii sau moralei publice;
(c)
apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor;
(d)
desfăşurarea instrucţiei penale;
(e)
prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale
unui sinistru deosebit de grav;
(2)
Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi să fie
aplicată în mod nediscriminatoriu.
CAPITOLUL IV
ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE
ARTICOLUL 48
FIDELITATEA FAŢĂ DE ŢARĂ
(1)
Fidelitatea faţă de ţară este sacră;
(2)
Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii,
răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest
scop, vor depune jurământul cerut de lege. Încălcarea jurământului atrage după
sine răspunderea contravenţională sau penală, conform legii;
(3)
Defăimarea ţării este infracţiune şi se pedepseşte conform legii.
ARTICOLUL 49
APĂRAREA ŢĂRII
(1)
Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România;
(2)
Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege
organică;
(3)
Cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35
de ani, cu excepţia voluntarilor, în condiţiile legii organice.
ARTICOLUL 50
ÎNDATORIREA DE A MUNCII
(1)
Cetăţenii au obligaţia de a contribui la propria bunăstare, la prosperitatea
ţării şi la armonia cu natura, prin muncă. Munca este considerată singura sursă
reală de bunuri, servicii şi progres;
(2)
Sunt exceptaţi de la prevederile alin. (1), persoanele în vârstă, copiii sub 15
ani, persoanele cu dizabilităţi intelectuale, psihice sau motrice, mamele în
perioada prenatală şi postnatală;
(3)
Limitele şi excepţiile exercitării acestei îndatoriri sunt stabilite prin Codul
Muncii, în condiţiile legii organice;
(4)
Persoanele ce au primit pedepse privative de libertate vor participa la
activităţi economice compatibile cu natura pedepsei şi cu măsurile de pază
corespunzătoare, astfel încât să asigure acoperirea cheltuielilor de detenţie;
(5)
Neîndeplinirea îndatoririi de a munci din cauze imputabile persoanei,
constituie infracţiune.
CAPITOLUL V
ÎNDATORIRILE NORMALE
ARTICOLUL 51
CONTRIBUŢII FINANCIARE
(1)
Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la
cheltuielile publice;
(2)
Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor
fiscale între angajaţi şi angajatori şi să respecte acelaşi principiu de
impozitare a veniturilor reale şi nu a costurilor, atât pentru angajatori cât
şi pentru angajaţi;
(3)
Sistemul de impunere al persoanelor fizice autorizate şi a veniturilor din
posesia proprietăţii se stabilesc prin codul fiscal;
(4)
Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în
situaţii excepţionale.
TITLUL III
GARANTAREA ŞI
OCROTIREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR
CAPITOLUL I
PRINCIPII GENERALE
ARTICOLUL 52
DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE CETĂŢENILOR
(1)
Drepturile şi libertăţile cetăţenilor nu decurg de la natură ci din legi
juridice emise şi puse în aplicare de Instituţiile Statului;
(2)
Pentru buna convieţuire între oameni şi armonia cu natura este interzis
cetăţenilor să-şi determine şi să-şi impună prin mijloace proprii
drepturile şi libertăţile;
(3)
Pentru garantarea şi asigurarea lor echitabilă, cetăţenii aleg şi constituie
Instituţiile Statului. În consecinţă, Statul este managerul ţării şi al
cetăţenilor ei;
(4)
Asigurarea, ocrotirea sau garantarea oricăror drepturi şi libertăţi necesită
resurse informaţionale, materiale şi morale, ce trebuie asigurate şi
planificate în mod echitabil pentru toţi cetăţenii şi pe întreg teritoriul
ţării;
(5)
Economia şi educaţia ştiinţifică sunt principalele surse prin care se pot
garanta şi asigura drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. În
consecinţă, statul trebuie să fie răspunzător de dezvoltarea durabilă şi
echilibrată a economiei, moralei, culturii şi civilizaţiei ţării;
(6)
Oamenii au o singură viaţă şi muncesc pentru a trăi mai bine. Progresul
ştiinţific şi tehnologic continuu trebuie să conducă la creşterea
corespunzătoare a nivelului de garantare şi de asigurare a drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor;
(7)
Libera iniţiativă socială şi economică publică şi privată trebuie să împiedice
speculaţia economică, materială, morală, viciile şi fanteziile comportamentale
ale oamenilor, toate acestea fiind surse principale ale degradării drepturilor
şi libertăţilor reale ale cetăţenilor;
(8)
Sunt interzise orice activităţi economice speculative.
CAPITOLUL II
ECONOMIA, FINANŢELE PUBLICE ŞI NATURA
ARTICOLUL 53
SCOPUL ECONOMIEI
(1)
Economia României cuprinde totalitatea structurilor şi relaţiilor în care se
produc bunuri şi servicii destinate schimburilor între producători şi
consumatori;
(2)
Economia este singura sursă reală de bogăţie a ţării şi a cetăţenilor ei şi
trebuie construită şi dezvoltată pentru acest scop;
(3)
Scopul economiei este acela de a asigura creşterea continuă a nivelului de trai
al tuturor cetăţenilor proporţional cu aportul adus la dezvoltarea ţării sub
toate componentele ei.
ARTICOLUL 54
TIPUL ECONOMIEI
(1)
Economia României este o economie de piaţă distributivă;
(2)
Caracterul distributiv al economiei rezultă din calitatea tuturor cetăţenilor
de a fi acţionari anonimi şi egali ai proprietăţii publice.
ARTICOLUL 55
RESURSELE ŞI COMPONENTELE ECONOMIEI
(1)
Resursele economice ale României sunt constituite din: teritoriul, cercetarea
ştiinţifică, educaţia, bogăţiile naturale subterane sau de
suprafaţă şi agricultura;
(2)
Componentele vitale ale economiei sunt constituite din: sistemul surselor de
energii naturale şi agricole, persoanele umane calificate, industria extractivă
de materii prime anorganice sau organice, industria de semifabricate şi
bunuri finite de orice fel;
(3)
Componentele conexe ale economiei o reprezintă serviciile către populaţie,
si-anume: serviciile administrative, financiare, bancare, comerciale, de
divertisment, de transport, sociale şi altele, potrivit legii;
(4)
Componentele vitale ale economiei stau la baza asigurării progresului
celorlalte componente economice, al relaţiilor sociale, precum şi la
stabilitatea bugetului naţional;
(5)
Dezvoltarea durabilă a tuturor componentelor economice trebuie să aibă ca
bază echitatea socială şi armonia cu natura.
ARTICOLUL 56
FORMELE DE PROPRIETATE
(1)
Proprietatea este publică sau privată;
(2)
Proprietatea privată este de uz personal, familial sau de uz economic. Se
consideră proprietate privată orice valori mobile şi imobile destinate
satisfacerii necesităţilor unui nivel de trai decent, precum şi
producerii de bunuri pentru consum propriu. Proprietatea privată de uz economic
este constituită din orice valori mobile şi imobile utilizate pentru producerea
de bunuri şi servicii destinate pieţei;
(3)
Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial
energetic valorificabil sau cele de interes naţional, plajele, marea
teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului
continental, pădurile mai mari de 10 hectare, lacurile cu un luciu mai mare de
10 hectare, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac
obiectul exclusiv al proprietăţii publice;
(4)
Bogăţiile de la alin.(3) sunt monopol public. Statul este managerul
bogăţiei publice şi nu proprietarul ei;
(5)
Statul va asigura menţinerea suprafeţei impădurite la cel puţin 35% din
suprafaţa ţării;
(6)
Sunt interzise exporturile de materii prime şi minerale;
(7)
Alte componente ale proprietăţii publice care nu sunt monopol pot fi
concesionate sau închiriate pe o perioadă de maxim 8 ani către persoane fizice
sau private, în condiţii reciproc avantajoase. Contractele de concesionare sau
închiriere sunt publice şi pot fi prelungite în condiţiile profitabilităţii
reciproce din 4 în 4 ani;
(8)
Orice contract de concesionare sau de închiriere a proprietăţii publice cu
clauze secrete este nul de drept;
(9)
Proprietatea publică se află în indiviziune egală şi anonimă a tuturor
cetăţenilor români cu domiciliul în ţară, indiferent de vârstă;
(10) Ca
acţionari anonimi, în indiviziune egală a capitalului public, toţi cetăţenii
primesc dividende care sunt utilizate de către stat pentru garantarea
drepturilor lor fundamentale. Aceste dividende se introduc în Fondul Naţional
Public de Garantare a Drepturilor Fundamentale ale Cetăţenilor, fond creat în
condiţiile legii organice;
(11) Bunurile
proprietate publică sunt inalienabile, indivizibile, inamovibile şi
imprescriptibile;
(12) Orice act
îndreptat împotriva proprietăţii publice sau proprietăţii private, a
persoanelor fără discernământ, sunt nule de drept;
(13) Toate
bogăţiile publice prevăzute la alin.(3), care au fost înstrăinate sub orice
formă, vor fi readuse în proprietate publică, prin nulitatea actelor juridice
de înstrăinare, ca urmare a încălcării prevederilor constituţionale sau prin
despăgubire la valoarea lor de înstrăinare, corectată cu valoarea investiţiilor
efectuate în ţară şi a profiturilor nete obţinute de deţinători. Valoarea
despăgubirilor va fi acoperită din Fondul Naţional Public de Garantare a
Drepturilor Fundamentale ale Cetăţenilor şi din alte surse prevăzute de lege;
(14) În
condiţiile legii organice, bunurile proprietate publică pot fi date în
administrarea regiilor autonome, instituţiilor publice şi în
folosinţă gratuită instituţiilor de interes sau utilitate publică;
(15)
Proprietatea privată de uz personal şi proprietatea privată de uz
economic vor fi impozitate progresiv astfel încât să prevină polarizarea
bogăţiei naţionale în mod disproporţionat. Statul va putea redistribui prin
concesionare suprafeţele de teren agricol, de uz personal mai mari de 10 ha şi
de uz economic mai mari de 100 ha, către familiile fără teren agricol sau
companii private specializate, în condiţiile legii organice. Proprietatea
dobândită prin concesionare nu poate fi înstrăinată;
(16)
Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.
ARTICOLUL 57
REGIILE AUTONOME
(1)
Regiile autonome sunt instituţii publice, cu personalitate juridică, având ca
obiect de activitate administrarea capitalului aflat în proprietatea publică a poporului
român;
(2)
Regiile autonome se constituie în acele sectoare ale economiei naţionale care
au caracter de monopol public sau care prezintă importanţă strategică pentru
poporul şi statul român;
(3)
Regiile autonome se înfiinţează, prin lege, în subordinea Guvernului sau a
autorităţilor publice locale;
(4)
În Consiliul de Administraţie al regiilor autonome vor intra cei mai valoroşi
specialişti, selectaţi pe bază de examene profesionale şi manageriale. Directorul
general al Regiei autonome este ales din cadrul persoanelor care fac parte din
Consiliul de Administraţie, prin votul secret al acestora, pentru un mandat de
4 ani. Mandatul poate fi reînnoit cel mult odată şi poate fi consecutiv.
Incompatibilităţile şi motivarea pentru performanţă se stabilesc prin lege;
(5)
Consiliul de Administraţie al Regiilor este constituit din Directorul general
al regiei, Directorii adjuncţi sau similari şi şefii compartimentelor
principale. Membri Consiliului de Administraţie, în afara salariului postului
din ştatul regiei, primesc anual bonusuri procentuale cu valoare globală
de maxim 10% din creşterea de profit pe perioada respectivă, repartizate pe
posturi, conform legii. Aceste bonusuri anuale nu pot depăşi totalul dublului
salariului lor anual şi nu pot depăşi nici salariul anual al preşedintelui
ţării;
(6)
Toate societăţile naţionale şi companiile naţionale provenite din regii
autonome înfiinţate prin aplicarea prevederilor Legii 15/1990 se reorganizează
ca regii autonome.
ARTICOLUL 58
SISTEMUL FINANCIAR PUBLIC
(1)
Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale
statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice
sunt reglementate prin lege;
(2)
Moneda naţională este leul iar subdiviziunea acestuia este banul;
(3)
Emisia monetară este atributul exclusiv al Băncii Naţionale a României,
instituţie din structura guvernului;
(4)
Masa monetară în circulaţie va fi reglată de Banca Naţională a României, în
raport de evoluţia economiei tării, în vederea asigurării stabilităţii
preţurilor şi a creşterii continue a puterii de cumpărare a populaţiei;
(5)
Pentru stabilizarea valorii monedei naţionale, Banca Naţională a României este
responsabilă de extracţia de aur şi alte metale sau nemetale preţioase ce se
vor constitui în Tezaurul Naţional al României;
(6)
În România sunt interzise speculaţiile financiare de orice fel. Cursul de
schimb valutar în relaţiile comerciale externe se stabileşte prin contractele
economice încheiate de agenţii publici sau privaţi, sub controlul Băncii
Naţionale a României;
(7)
Se interzic împrumuturile externe ce nu pot fi rambursate pe o perioadă mai
mare de 4 ani.
(8)
Se interzic constituirea de depozite bancare publice sau private în
străinătate, cu excepţia conturilor curente necesare derulării relaţiilor
economice;
(9)
Toate tranzacţiile se efectuează în moneda naţională;
(10) Controlul
respectării obligaţiilor financiare ale instituţiilor publice, agenţilor
publici şi privaţi revin Gărzii Financiare, din structura Ministerului de
Finanţe.
ARTICOLUL 59
IMPOZITE, TAXE ŞI ALTE CONTRIBUŢII
(1)
Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale
bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege;
(2)
Se interzice introducerea de taxe şi impozite pentru compensarea lipsei de
performanţă a agenţilor economici publici şi privaţi sau în afara intereselor
publice;
(3)
Principiile de impozitare trebuie să fie unitare atât pentru angajaţi cât şi
pentru angajatori şi trebuie să descurajeze crima organizată, viciile
umane, specularea viciilor şi slăbiciunilor psihice, precum şi speculaţii
economice şi financiare de orice fel;
(4)
Procentele de impozitare vor ţine seama de diferenţele de viteză de rotaţie a
capitalului din diferite sectoare şi subsectoare economice, asfel încât să
frâneze migraţia capitalului spre sectoarele economice cu rata mai mare a
profitului;
(5)
Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în
condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora. Deturnarea acestor
fonduri de către ordonatorii de credite, constituie infracţiune.
ARTICOLUL 60
BUGETUL PUBLIC NAŢIONAL
(1)
Bugetul public naţional cuprinde bugetul central şi bugetele locale;
(2)
Se interzice elaborarea bugetului public naţional cu deficit bugetar;
(3)
Se interzice elaborarea unei rectificări a bugetului public naţional cu deficit
bugetar;
(4)
Guvernul elaborează anual proiectul bugetului central pe capitole. Următoarele
capitole vor fi evidenţiate în mod distinct:
(a)
Fondul Naţional al Cercetării şi Educaţiei;
(b)
Fondul Naţional pentru Sănătate;
(c)
Fondul Naţional pentru Investiţii;
(d)
Fondul Naţional al Asigurărilor Sociale de Stat;
(e)
Fondul Naţional de Pensii;
(f)
Fondul National pentru Garantarea Locurilor de Muncă şi al Salariilor.
(5)
Deturnarea de fonduri constituie infracţiune;
(6)
Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu
au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar,
se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat
ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete;
(7)
Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.
ARTICOLUL 61
ROLUL STATULUI ÎN ECONOMIE
(1)
Statul meritocrat, prin instituţiile sale, garantează drepturile şi libertăţile
fundamentale, ocroteşte şi asigură celelalte drepturi şi libertăţi prin
utilizarea rezultatelor economiei în interes naţional. În acest scop statul are
următoarele obligaţii:
(a)
Verifică respectarea conţinutului şi principiilor referitoare la proprietatea
publică şi privată, ia măsuri de corectare a erorilor sau abuzurilor săvârşite
şi stabileşte răspunderea administrativă sau penală împotriva celor vinovaţi de
abuzuri, rea credinţă sau gravă neglijenţă în aplicarea prevederilor constituţionale;
(b)
Previzionează şi planifică indicatorii de creştere economică şi socială a
tuturor componentelor ţării, pe baza ştiinţelor conducerii şi dezvoltării
durabile;
(c)
Indicatorii de plan, aprobaţi prin lege, sunt obligatorii pentru regiile
autonome publice şi orientativi pentru agenţii economici privaţi;
(d)
Planificarea economiei trebuie astfel realizată încât să se asigure în
permanenţă o balanţă comercială excedentară;
(e)
Repartizează capitalul monopol public pentru administrare în interes
naţional, regiilor autonome, în responsabilitatea ministerelor;
(f)
Asigură dezvoltarea echilibrată a tuturor judeţelor ţării şi a tuturor
sectoarelor economice prin investiţiile publice planificate;
(g)
Facilitează vânzararea produselor agenţilor economici publici şi privaţi cu
respectarea indicatorilor economici planificaţi. În afara acestor indicatori,
agenţii publici şi privaţi pot exporta bunuri şi servicii în orice cantităţi,
în condiţiile dreptului comercial internaţional, fără a aduce prejudicii ţării.
Statul poate garanta, în condiţiile legii, iniţiativele publice şi private din
afara graniţelor;
(h)
Asigură competiţia loială între agenţii economici publici şi agenţii economici
privaţi prin furnizarea de energie şi materii prime la preţuri echitabile;
(i)
Protejează interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi
valutară;
(j)
Introduce profitul neinvestit al regiilor autonome în Fondul Naţional Public de
Garantare a Drepturilor Fundamentale ale Cetăţenilor;
(k)
Stimulează cercetarea ştiinţifică, creativitatea şi introducerea de tehnologii
de vârf, în vederea creşterii productivităţii muncii şi, în consecinţă, a
nivelului de garantare şi ocrotire a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
(l)
Promovează interesele economice ale României peste hotare, pentru toţi agenţii
economici, publici şi privaţi, fără discriminări;
(2)
Pentru a îndeplini rolul de arbitru al competiţiei echitabile între agenţii
economici publici şi agenţii economici privaţi, reprezentanţii statului, prin
funcţiile ce le deţin, nu vor avea interese economice private directe sau prin
rude până la gradul 2. Salarizarea şi motivarea funcţionarilor publici va fi
stabilită exclusiv în raport de evoluţia pozitivă a indicatorilor
socio-economici planificaţi ai sferei de răspundere, prin lege organică.
TITLUL IV
INSTITUŢIILE STATULUI
ŞI INSTITUŢII DE INTERES PUBLIC MAJOR
CAPITOLUL I
INSTITUŢIILE STATULUI
ARTICOLUL 62
STRUCTURĂ, CONSTITUIRE ŞI PRINCIPII DE
FUNCŢIONARE
(1)
Statul român are în componenţă următoarele instituţii:
(a)
Instituţiile Statului;
(b)
Instituţiile de Interes Public Major.
Instituţiile Statului sunt:
(a)
Preşedinţia;
(b)
Guvernul;
(c)
Justiţia.
Instituţiile de interes public major sunt:
(a)
Autoritatea Naţională Meritocrată;
(b)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
(c)
Curtea de Conturi;
(d)
Serviciul Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune;
(e)
Institutul Naţional de Statistică şi Calitate a Vieţii;
(f)
Academia Română;
(g)
Avocatul Poporului;
(h)
Monitorul Oficial.
(2)
Instituţiile statului şi Instituţiile de interes public major sunt independente
una faţă de cealaltă. Ele se supun voinţei poporului român prin eligibilitatea
şi suspendarea titularilor de posturi rezultată în urma acordului sau
dezacordului asupra problemelor de interes naţional, acordate prin referendum;
(3)
Puterea statului constă în capacitatea instituţiilor sale de a produce
transformări economice, sociale si ecologice de o anumită mărime, într-un an
calendaristic;
(4)
Caracterul prodemocratic al statului constă în utilizarea puterii sale pentru a
produce transformări pozitive, de prosperitate, a tuturor cetăţenilor săi,
pentru o dezvoltare durabilă, în armonie cu mediul natural;
(5)
Statul român este conducătorul ţării şi are rolul de asigurare a convergenţei
acţiunii, creativităţii şi competenţelor tuturor cetăţenilor săi pentru
progresul propriu şi al ţării, evitând risipa de energie, materii prime,
materiale şi timp, generate de orice formă de haos şi conflicte. În
domeniul economic îndeplineşte obligaţiile de la art. 61;
(6)
Instituţiile de Interes Public Major au rolul de conexiune inversă
informaţională pentru Instituţiile Statului, astfel încât eventualele
disfuncţii dintre instituţii să fie sesizate şi corectate la timp;
(7)
Selectarea înalţilor demnitari de stat se realizează pe baza
competenţelor profesionale, manageriale şi morale ale candidaţilor, demonstrate
prin examene, teste şi fapte, conform legii electorale;
(8)
Conducătorii instituţiilor statului şi instituţiilor de interes public major
sunt aleşi prin votul majorităţii cetăţenilor sau prin referendum, dintre
candidaţii declaraţi eligibili, conform legii electorale;
(9)
Pentru diminuarea tentaţiilor materiale şi morale în exercitarea atribuţiilor,
înalţii funcţionari de stat şi funcţionarii publici nu vor putea avea funcţii
economice publice sau private sau orice alte interese economice legate de
astfel de funcţii. Încălcarea prevederilor acestui articol constituie
infracţiune;
(10)
Salarizarea demnitarilor aleşi din instituţiile statului şi instituţiile de
interes public major sau a funcţionarilor publici respectă principiul ierarhic
al valorii şi al contribuţiei aduse la prosperitatea poporului şi a ţării;
(11)
Principiile ierarhizării salariale ale tuturor demnitarilor si ale
functionarilor publici vor fi reglementate la nivel naţional prin lege.
CAPITOLUL II
INSTITUŢIA PREŞEDINTELUI
ARTICOLUL 63
ROLUL PREŞEDINTELUI
(1)
Instituţia Preşedintelui se compune din:
(a)
Preşedintele României;
(b)
Serviciul de Consilieri;
(c)
Serviciul de Protecţie şi Pază;
(2)
Organizarea şi funcţionarea Instituţiei Preşedintelui se vor stabili prin lege
organică;
(3)
Preşedintele României reprezintă poporul român. El este garantul independentei
naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a tării şi al
prosperităţii cetăţenilor ei;
(4)
Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei, la
funcţionarea convergentă a autorităţilor publice către prosperitatea
cetăţenilor şi armonia cu natura. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia
de mediere între instituţiile statului, precum şi între stat şi societate.
ARTICOLUL 64
ALEGEREA PREŞEDINTELUI
(1)
Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat, dintre candidaţii ce întrunesc condiţiile profesionale şi
morale recunoscute potrivit legii, propuşi de Autoritatea Meritocrată
Naţională;
(2)
Este declarat ales candidatul care a întrunit în primul tur de scrutin
majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale;
(3)
În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate se
organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în
ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales
candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi;
(4)
Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât
pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
ARTICOLUL 65
VALIDAREA MANDATULUI ŞI DEPUNEREA
JURĂMÂNTULUI
(1)
Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
(2)
Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie următorul jurământ:
(3)
“Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală,
morală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării,
să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor,
suveranitatea, independenta, unitatea şi integritatea teritorială a României.
În caz contrar, voi suporta consecinţele legii.”
ARTICOLUL 66
DURATA MANDATULUI
(1)
Mandatul Preşedintelui României este de 4 ani şi se exercită de la data
depunerii jurământului;
(2)
Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de
Preşedintele nou ales;
(3)
Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz
de război sau de catastrofă.
ARTICOLUL 67
INCOMPATIBILITĂŢI ŞI IMUNITĂŢI
(1)
În timpul mandatului său preşedintele României nu poate fi membru al unui
partid şi nu poate avea interese economice private, inclusiv prin rudele sale
până la gradul 2;
(2)
Preşedintele României se bucură de imunitate numai în exercitarea funcţiilor
sale.
ARTICOLUL 68
NUMIREA GUVERNULUI
(1)
Prim-ministrul supune spre numire Preşedintelui pe membri guvernului selectaţi
conform art. 62 alin.(8);
(2)
În caz de remaniere guvernamentală sau de vacantă a postului, Preşedintele
revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai
Guvernului;
(3)
Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
ARTICOLUL 69
CONSULTAREA GUVERNULUI
(1)
Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi
de importanţă deosebită.
ARTICOLUL 70
PARTICIPAREA LA ŞEDINŢELE GUVERNULUI
(1)
Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat
probleme de interes naţional privind strategia economică şi socială,
politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea
primului-ministru, în alte situaţii;
(2)
Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
ARTICOLUL 71
MESAJE
(1)
Preşedintele României poate adresa poporului mesaje cu privire la
principalele probleme interne şi externe ale naţiunii.
ARTICOLUL 72
REFERENDUMUL CERUT DE PREŞEDINTE
(1)
Preşedintele României are dreptul de a cere poporului să-si exprime prin
referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional, de cel mult doua
ori pe an.
ARTICOLUL 73
Atribuţii în domeniul politicii externe
(1)
Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern,
cu respectarea prevederilor constituţionale;
(2)
Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se
ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege;
(3)
Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii
diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea
rangului misiunilor diplomatice;
(4)
Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele
României.
ARTICOLUL 74
ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL APĂRĂRII
(1)
Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia
de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
(2)
El poate declara, cu acordul Guvernului, mobilizarea parţială sau totală a
forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se
supune ulterior aprobării Guvernului, în cel mult 24 ore de la adoptare;
(3)
În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia
măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă
Guvernului, printr-un mesaj.
ARTICOLUL 75
MĂSURI EXCEPŢIONALE
(1)
Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de
urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi
solicită Guvernului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 24 ore de la
luarea acesteia;
(2)
Dacă Guvernul respinge cererea Preşedintelui, măsurile excepţionale încetează
de la data respingerii.
ARTICOLUL 76
ALTE ATRIBUŢII
(1)
Preşedintele României mai îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
(a)
conferă decoraţii şi titluri de onoare;
(b)
acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral pe baza meritelor militare;
(c)
numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
ARTICOLUL 77
SUSPENDAREA DIN FUNCŢIE ŞI DEMITEREA
(1)
În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile
Constituţiei, sau neasigurării evoluţiei pozitive a economiei şi a nivelului de
trai al populaţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie
de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele poate da populaţiei
explicaţii cu privire la faptele ce i se impută;
(2)
Decizia de suspendare din funcţie trebuie aprobată de cel puţin două
treimi din judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
(3)
În cel mult 30 de zile Guvernul organizează un referendum pentru
demiterea Preşedintelui;
(4)
Respingerea prin referendum a propunerii de demitere a Preşedintelui, implică
de drept dizolvarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi reorganizarea
acesteia potrivit legii organice;
(5)
Propunerea de suspendare a Preşedintelui mai poate fi iniţiată şi de:
(a)
Sfatul Înţelepţilor, printr-un memoriu justificativ supus dezbaterii publice şi
depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Respingerea prin referendum a
propunerii de revocare din funcţie atrage după sine excluderea iniţiatorilor
memoriului din Sfatul Înţelepţilor şi reorganizarea acestuia potrivit legii
organice;
(b)
Prin solicitarea unui număr de cel puţin 500.000 de cetăţeni, din
majoritatea judeţelor ţării şi depusă de către Avocatul Poporului la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit legii organice;
(c)
În condiţiile alin. (5) litera (a) şi (b), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
dispune suspendarea Preşedintelui şi se aplică dispoziţiile alin. (3).
ARTICOLUL 78
PUNEREA SUB ACUZARE A PREŞEDINTELUI
(1)
Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de Guvern, Ministerul Public
sau Serviciul Român de Informaţii;
(2)
De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii, Preşedintele este
suspendat de drept;
(3)
Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Termenul
de judecată este de maxim 60 de zile. Preşedintele este demis de drept la data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
ARTICOLUL 79
VACANTA FUNCŢIEI DE PREŞEDINTE
(1)
Vacanta funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de
demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor
sau de deces;
(2)
În termen de maxim 3 luni de la data la care a intervenit vacanta funcţiei de
Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte,
în condiţiile articolelor 64 şi 65.
ARTICOLUL 80
INTERIMATUL FUNCŢIEI DE PREŞEDINTE
(1)
Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă, dacă preşedintele este suspendat din
funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-si exercita
atribuţiile, interimatul se asigură de către primul ministru;
(2)
Atribuţiile prevăzute la articolele 72, 73, 74, 75, 76 nu pot fi exercitate pe
durata interimatului funcţiei prezidenţiale.
ARTICOLUL 81
RĂSPUNDEREA PREŞEDINTELUI INTERIMAR
(1)
Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României
săvârşeşte fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică
articolele 77 si 78;
(2)
Sfatul Înţelepţilor se va reuni în maxim 48 de ore, vor face propuneri, vor
dezbate şi vor vota un membru de-al lor pentru preluarea funcţiei de preşedinte
interimar. În caz de egalitate se va vota din nou, în maxim 24 de ore, între
primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute;
(3)
Persoana care are cele mai multe voturi devine preşedinte interimar;
(4)
Preşedintele interimar va depune jurământul în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie. Se aplică articolul 65 alin.(3).
ARTICOLUL 82
ACTELE PREŞEDINTELUI
(1)
În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se
publică în Monitorul Oficial al României în termen de maxim 48 ore din momentul
emiterii. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului;
(2)
Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale
prevăzute în articolul 74 alin.(2) şi alin.(3), articolul 75 alin.(1), se
contrasemnează de primul-ministru.
ARTICOLUL 83
INDEMNIZAŢIA ŞI CELELALTE DREPTURI
(1)
Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin
lege;
(2)
Nici un alt salariat din sectorul public nu poate avea un salariu egal sau mai
mare ca al Preşedintelui României.
ARTICOLUL 84
SERVICIUL DE CONSILIERI
(1)
Serviciul de Consilieri este un organ consultativ de specialitate al
Preşedintelui Romaniei;
(2)
Serviciul de Consilieri se compune din:
(a)
Consiliul Legislativ care avizează proiectele de acte normative în vederea
sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa
oficială a legislaţiei României;
(b)
Consilieri pe alte probleme, care pot fi maxim zece. Preşedintele este singurul
care decide domeniile unde poate avea nevoie de aceşti consilieri.
(3)
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea organului consultativ al Serviciului
de Consilieri se stabileşte prin lege organică.
ARTICOLUL 85
SERVICIUL DE PROTECŢIE ŞI PAZĂ
(1)
Serviciul de Protecţie şi Pază este o autoritate administrativă centrală cu
atribuţii în domeniul securităţii statului, specializat în asigurarea
protecţiei demnitarilor şi a membrilor lor de familie, precum şi în asigurarea
pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora;
(2)
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază se
stabilesc prin lege organică.
CAPITOLUL III
INSTITUŢIA GUVERNULUI
ARTICOLUL 86
STRUCTURA ŞI ROLUL
(1)
Guvernul este instituţia de conducere administrativă a ţării care pune în
aplicare prevederile constituţionale şi prevederile legilor şi altor acte
normative cu putere de lege;
(2)
În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul dispune de Administraţia Publică
Centrală, de Prefecturi şi de Administraţia Publică Locală;
(3)
Guvernul este alcătuit din Prim-ministru, Miniştri, Guvernatorul Băncii
Naţionale, Directorul General al Fondului Naţional Public de Garantare a
Drepturilor Fundamentale ale Cetăţenilor, Procurorul General al României şi
alţi membri stabiliţi prin lege organică;
(4)
Primul ministru, Guvernatorul Băncii Naţionale, Directorul General al Fondului
Naţional Public de Garantare a Drepturilor Fundamentale ale Cetăţenilor şi
Procurorul General al României, constituie Consiliul de Conducere al
Guvernului;
(5)
Consiliul de Conducere al Guvernului stabileşte strategiile de dezvoltare
durabilă ale ţării, relaţiile economice internaţionale necesare şi indicatorii
strategici de dezvoltare naţională;
(6)
Ministerele formează Administraţia Publică Centrală, care detaliază strategia
de dezvoltare a ţării la nivelele sectoriale, de care răspund şi urmăresc
executarea ei de către regiile autonome de interes naţional şi alţi agenţi
economici publici;
(7)
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, asigură stabilitatea preţurilor, a
puterii de cumpărare a populaţiei şi eliminarea inflaţiei prin controlul masei
monetare existente pe piaţă, în conformitate cu strategia de dezvoltare
stabilită de Guvern;
(8)
Procurorul General al României informează periodic Guvernul asupra stării de
infracţionalitate la nivel naţional, a cauzelor acesteia şi a măsurilor dispuse
pentru ca infractorii, indiferent de poziţia socială să nu poată eluda
sancţiunile legale;
(9)
Prefecţii sunt reprezentanţi ai Consiliului de Conducere al Guvernului, care
veghează la realizarea strategiei de dezvoltare a ţării de către organele
Administraţiei Publice Locale;
(10) Consiliile
Judeţene şi Primăriile constituie Administraţia Publică Locală, care
implementează strategiile naţionale şi sectoriale de dezvoltare la nivel local,
urmăresc nivelul de garantare a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor lor şi
dispun măsurile de corecţie ce se impun.
ARTICOLUL 87
INVESTITURA PRIMULUI MINISTRU
(1)
Primul ministru este ales prin vot universal, egal, direct, secret;
(2)
Primul ministru realizează lista membrilor noului guvern, cu respectarea art. 62
alin. (8), îndată ce este validat în urma alegerilor;
(3)
Primul ministru va cere, în termen de 15 zile calendaristice de la desemnare,
votul de încredere al Preşedintelui asupra programului şi a întregii liste a
membrilor guvernului;
(4)
Programul poate fi respins de cel mult două ori, după care se declanşează
procedura de consultare a populaţiei, prin referendum, asupra programului de
guvernare;
(5)
Dacă prin referendum programul de guvernare este aprobat, se aplică art.77
alin.(3), dacă nu este aprobat, primul ministru îşi pierde dreptul electoral
dobândit initial şi se aplică art.95 şi art. 62 alin.(8);
(6)
Lista noilor membri ai guvernului, parţială sau completă, poate fi respinsă de
cel mult două ori, după care se declanşează procedura de consultare a
populaţiei prin referendum asupra listei membrilor guvernului care au fost
respinşi de către preşedinte;
(7)
Dacă prin referendum, lista respinsă a membrilor guvernului este aprobată,
primul ministru îşi pierde dreptul electoral dobândit initial şi se aplică
art.95 şi art. 62 alin.(8). Dacă nu este aprobată, se aplică art.77 alin.(3).
ARTICOLUL 88
JURĂMÂNTUL DE CREDINŢĂ
(1)
Primul ministru, miniştri şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune
individual, în faţa Preşedintelui României, jurământul de la articolul 65
alin.(3);
(2)
Guvernul în întregul său dar şi fiecare membru în parte, îşi exercită mandatul
începând de la data depunerii jurământului.
ARTICOLUL 89
INCOMPATIBILITĂŢI
(1)
Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii
publice de autoritate;
(2)
De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare
profesională sau de administrare în firme cu scop comercial, personal şi prin
rude până la gradul 2;
(3)
Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
ARTICOLUL 90
ÎNCETAREA FUNCŢIEI DE MEMBRU AL GUVERNULUI
(1)
Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a pierderii
drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi
în alte cazuri prevăzute de lege.
ARTICOLUL 91
PRIMUL MINISTRU
(1)
Primul ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia
respectând atribuţiile ce-i revin. De asemenea, prezintă Preşedintelui rapoarte
şi declaraţii cu privire la strategiile Guvernului;
(2)
Dacă primul ministru ales se află în una dintre situaţiile prevăzute la
articolul 90 sau este în imposibilitate de a-si exercita atribuţiile,
Preşedintele României va desemna ca prim-ministru interimar un alt membru al
Guvernului, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, până la formarea
noului Guvern. Interimatul, încetează dacă primul ministru ales îşi reia
activitatea în Guvern;
(3)
Prevederile alineatului (2) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri
ai Guvernului, la propunerea primului ministru, pentru o perioadă de cel mult
45 de zile.
ARTICOLUL 92
ACTELE GUVERNULUI
(1)
Guvernul adoptă hotărâri, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă;
(2)
Hotărârile Guvernului au puterea legilor organice, ordonanţele au puterea
legilor ordinare iar ordonanţele de urgenţă au regimul legilor speciale;
(3)
Pentru punerea în aplicare a hotărârilor şi ordonanţelor ministerele elaborează
Metodologiile de aplicare la specificul domeniului de responsabilitate în cel
mult 30 de zile de la promulgarea lor;
(4)
Sfatul Înţelepţilor poate propune primului ministru reconsiderarea conţinutului
actelor guvernului, înainte de a le trimite spre promulgare, precum şi
hotărârile de guvern ce trebuie aprobate prin referendum;
(5)
Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul ministru, se
contrasemnează de miniştri care au obligaţia punerii lor în executare, se
promulgă de Preşedinte şi se publică în Monitorul Oficial al României.
Nepublicarea atrage inexistenta hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile cu
caracter militar sau secret se comunică numai instituţiilor interesate.
ARTICOLUL 93
RĂSPUNDEREA MEMBRILOR GUVERNULUI
(1)
Guvernul răspunde în faţa Preşedintelui pentru întreaga sa activitate. În
situaţia evoluţiei economice şi sociale negative pe o perioadă mai mare de un
an, Preşedintele împreună cu Sfatul Înţelepţilor poate iniţia procedura de
schimbare integrală a Guvernului;
(2)
Fiecare membru al Guvernului răspunde administrativ sau penal, pentru
consecinţele economice şi sociale negative produse din gravă neglijenţă, pentru
deciziile eronate premeditate, pentru trafic de influenţă sau luare de mită;
(3)
Preşedintele Curţii de Conturi, Prim-ministrul sau Preşedintele pot dispune
cercetarea penală a membrilor Guvernului;
(4)
Dreptul de punere sub urmărire penală a membrilor guvernului revine
Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
(5)
Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune
suspendarea acestora din funcţie;
(6)
Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din
funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Termenul de judecată este de maxim 30 de zile;
(7)
Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt
reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.
ARTICOLUL 94
ÎNCETAREA MANDATULUI GUVERNULUI
(1)
Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării noului guvern de către
Preşedinte;
(2)
Guvernul este demis dacă primul ministru se află în una dintre situaţiile
prevăzute la articolul 90, ori este în imposibilitatea de a-si exercita
atribuţiile mai mult de 45 de zile;
(3)
În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile
articolului 87;
(4)
Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte
numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la
depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.
ARTICOLUL 95
INTERIMATUL FUNCŢIEI DE PRIM-MINISTRU
(1)
Dacă funcţia de Prim-ministru devine vacantă ori dacă primul ministru este
suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-si
exercita atribuţiile, preşedintele ales al României va desemna ca prim-ministru
interimar un alt membru al Guvernului, pentru a îndeplini atribuţiile
primului-ministru, până la formarea noului Guvern.
ARTICOLUL 96
SUSPENDAREA DIN FUNCŢIE A PRIMULUI MINISTRU
(1)
În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile
Constituţiei, sau neasigurării evoluţiei pozitive a economiei şi a nivelului de
trai al populaţiei, primul ministru poate fi suspendat din funcţie de Sfatul
Înţelepţilor printr-un memoriu justificativ, supus dezbaterii publice, şi depus
la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Primul ministru poate da populaţiei
explicaţii cu privire la faptele ce i se impută;
(2)
Decizia de suspendare din funcţie trebuie aprobată de cel puţin două
treimi din judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
(3)
În cel mult 30 de zile Guvernul interimar organizează un referendum pentru
demiterea primului ministru;
(4)
Propunerea de suspendare a primului ministru mai poate fi iniţiată şi de
solicitarea unui număr de cel puţin 500.000 de cetăţeni, din
majoritatea judeţelor ţării, depusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
(5)
Respingerea prin referendum a propunerii de revocare din funcţie propusă de
Sfatul Înţelepţilor atrage după sine suspendarea Sfatului Înţelepţilor,
excluderea iniţiatorilor memoriului din Sfatul Înţelepţilor şi reorganizarea
acestuia potrivit legii organice;
(6)
Acceptarea prin referendum a propunerii de revocare din funcţie a primului
ministru propusă de Sfatul Înţelepţilor atrage după sine demisia întregului
guvern. Se aplică articolul 94.
ARTICOLUL 97
PUNEREA SUB ACUZARE A PRIMULUI MINISTRU
(1)
Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de Ministerul Public sau de
Serviciul Român de Informaţii;
(2)
De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii primul ministru este
suspendat de drept;
(3)
Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Termenul
de judecată este de maxim 30 de zile. În acest caz se aplică prevederile
articolul 95;
(4)
Primul ministru este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare. Acest lucru atrage după sine demisia întregului guvern. În acest
caz se aplică prevederile articolul 94.
ARTICOLUL 98
RĂSPUNDEREA PRIMULUI MINISTRU INTERIMAR
(1)
Dacă persoana desemnată de preşedinte, care asigură interimatul funcţiei de
prim-ministru, săvârşeşte fapte grave prin care se încalcă prevederile
Constituţiei, se aplică articolele 96 şi 97;
(2)
Sfatul Înţelepţilor se va reuni în maxim 48 de ore, vor face propuneri, vor
dezbate şi vor vota un membru de-al lor pentru preluarea funcţiei de
prim-ministru interimar. În caz de egalitate se va vota din nou, în maxim 24 de
ore, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute;
(3)
Persoana care are cele mai multe voturi devine prim-ministru interimar;
(4)
Primul ministru interimar va depune jurământul în faţa preşedintelui. Se aplică
articolul 65 alin.(3).
CAPITOLUL IV
INSTITUŢIA JUSTIŢIEI
SECŢIUNEA I
INSTANŢE JUDECĂTOREŞTI
ARTICOLUL 99
ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI
(1)
Justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi al dreptăţii;
(2)
Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi se asigură prin juraţi;
(3)
Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii;
(4)
Nici un proces nu trebuie să depăşească termenul de 1 an în prima instanţă şi
de 6 luni pentru fiecare cale de atac la instanţele superioare;
(5)
Pedepsele vinovaţilor vor fi efective, fără suspendare, fără reduceri sau
eliberări condiţionate, fără excepţii.
ARTICOLUL 100
STATUTUL JUDECĂTORILOR ŞI AL JURAŢILOR
(1)
Judecătorii sunt aleşi prin vot secret pentru o perioadă de 8 ani şi sunt
inamovibili pe perioada mandatului, în condiţiile legii;
(2)
Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau
privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior;
(3)
Juraţii sunt aleşi de comunitate şi sunt selectaţi aleatoriu pentru fiecare
cauză, în parte, conform legii;
(4)
Corupţia judecătorilor şi a juraţilor se pedepseşte cu închisoare pe viaţă.
ARTICOLUL 101
INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI
(1)
Instanţele judecătoreşti sunt:
(a)
Judecătoria;
(b)
Tribunalul;
(c)
Curtea de Apel;
(d)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(2)
Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute
numai prin lege;
(3)
Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi
înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea
participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii;
(4)
Managementul instanţelor judecătoreşti se asigură de către Ministerul
Justiţiei, conform legii organice;
(5)
Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe
calea contenciosului administrativ este garantat, cu excepţia celor care
privesc raporturile cu Preşedintele şi a actelor de comandament cu caracter
militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze
cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din
ordonanţe declarate neconstituţionale.
ARTICOLUL 102
CARACTERUL PUBLIC AL DEZBATERILOR
(1)
Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
ARTICOLUL 103
FOLOSIREA LIMBII MATERNE ŞI A INTERPRETULUI
ÎN JUSTIŢIE
(1)
Procedura judiciară se desfăşoară în limba română;
(2)
Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în
limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice;
(3)
Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alin.(2), inclusiv prin
folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu
împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare
pentru cei interesaţi;
(4)
Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au
dreptul de a lua la cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a
vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin intermediul unui interpret. În
procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.
ARTICOLUL 104
FOLOSIREA CĂILOR DE ATAC
(1)
Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public
pot exercita căile de atac, în condiţiile legii;
(2)
Pe timpul desfăşurării proceselor penale se interzice cauţiunea sau orice altă
formă de favorizarea inculpaţilor.
ARTICOLUL 105
POLIŢIA INSTANŢELOR
(1)
Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.
ARTICOLUL 106
APLICAREA SENTINŢELOR DEFINITIVE ŞI
IREVOCABILE
(1)
Sentinţele definitive şi irevocabile se pun în aplicare de Poliţia instanţelor
judecătoreşti.
SECŢIUNEA II
MINISTERUL PUBLIC
ARTICOLUL 107
STRUCTURA ŞI ROL
(1)
În activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale
societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile
cetăţenilor;
(2)
Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în
parchete, în condiţiile legii organice;
(3)
Ministerul Public este condus de Procurorul General al României, ales prin vot
egal, direct şi secret, conform legii, cu respectarea articolului 62 alin.(8);
(4)
Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, fără a fi subordonate
acestora, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a
poliţiei judiciare, în condiţiile legii.
ARTICOLUL 108
STATUTUL PROCURORILOR
(1)
Procurorii sunt aleşi prin concurs pentru un mandat de 8 ani şi îşi
desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi
sunt inamovibili pe perioada mandatului;
(2)
Statutul procurorilor este precizat prin legea organică de înfiinţare şi
funcţionare a Ministerului Public;
(3)
Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau
privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
SECŢIUNEA III
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
ARTICOLUL 109
STRUCTURA ŞI ROL
(1)
Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 17 membri, din care:
(a)
10 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor care fac parte din două
secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori. Prima secţie este
compusă din 5 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
(b)
4 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care
se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală. Aceştia participă numai
la lucrările în plen;
(c)
Ministrul justiţiei, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi
Procurorul General al României;
(2)
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat
de un an iar el nu poate fi reînnoit;
(3)
Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 8
ani;
(4)
Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret;
(5)
Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al
Magistraturii la care participă;
(6)
Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi
irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 108 alin.(2).
ARTICOLUL 110
ATRIBUŢII
(1)
Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei Instituţiei
Justiţiei în slujba interesului public şi atestă rezultatele alegerii
judecătorilor, procurorilor şi juraţilor;
(2)
Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată,
prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a
procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii,
Ministrul Justiţiei, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi
Procurorul General României, nu au drept de vot.;
(3)
Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi
atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
(4)
Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite
prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al
independenţei şi caracterului prodemocrat al justiţiei.
CAPITOLUL V
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ
SECŢIUNEA I
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ
ARTICOLUL 111
STRUCTURA ŞI ROL
(1)
Administraţia Publică Centrală se compune din Ministere şi Guvernatorul Băncii
Naţionale a României;
(2)
Ministerele sunt administratorii domeniilor sociale şi economice din sfera de
competenţă, potrivit legii organice;
(3)
Guvernatorul Băncii Naţionale, participă la optimizarea financiară a strategiei
guvernului în domeniul economic, social şi relaţiilor economice internaţionale.
ARTICOLUL 112
ÎNFIINŢAREA
(1)
Ministerele necesare îndeplinirii cerinţelor constituţionale sunt:
(a) Ministerul Apărării
Naţionale;
(b) Ministerul Justiţiei;
(c) Ministerul de Interne;
(d) Ministerul de Externe;
(e) Ministerul de Finanţe;
(f) Ministerul Educaţiei
Naţionale, Cercetării şi al Invenţiilor;
(g) Ministerul Industriei,
Energiei, Petrolului, Gazelor şi Minelor;
(h) Ministerul Transporturilor;
(i) Ministerul
Telecomunicaţiilor;
(j) Ministerul
Agriculturii, Mediului, Apelor şi Pădurilor;
(k) Ministerul Comerţului;
(l) Ministerul
Turismului, Tineretului şi Sportului;
(m) Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Protecţiei
Sociale;
(n) Ministerul Culturii,
Patrimoniului Naţional şi al Cultelor.
(2)
Ministerele se înfiinţează prin lege organică şi vor avea în structura lor
Direcţii Centrale şi Locale pentru implementarea strategiilor economice, sociale
şi de garantare a drepturilor şi libertăţilor constituţionale repartizate
de Guvern fiecărui minister, prin lege organică;
(3)
Ministerele stabilesc indicatorii de dezvoltare economică şi socială,
obligatorii pentru Regiile Autonomie de interes public central şi local,
ce administrează capitalul public din domeniul de autoritate ministerial,
stabilit prin lege organică;
(4)
Agenţii economici privaţi pot subscrie la programele de dezvoltare economică şi
socială ale fiecărui minister, în aceleaşi condiţii ca şi Regiile Autonome de
interes public. În acest caz ei se bucură de aceleaşi condiţii de achiziţionare
a energiei şi materiilor prime, precum şi de achiziţionarea bunurilor şi
serviciilor rezultate ca şi Regiile Autonome.
SECŢIUNEA II
SIGURANŢA NAŢIONALĂ
ARTICOLUL 113
DEFINIRE, STRUCTURĂ ŞI ROL
(1)
Prin siguranţa naţionala a României se înţelege nivelul de certitudine
existenţială şi de continuitate a ţării, a cetăţenilor ei şi a statutului său
naţional, suveran, unitar, independent şi indivizibil, a respectării
caracterului prodemocrat al guvernării, prin garantarea drepturilor
fundamentale ale cetăţenilor şi asigurarea sau ocrotirea celorlalte drepturi şi
libertăţi, potrivit principiilor şi normelor statornicite prin Constituţie;
(2)
Siguranţa naţională se realizează prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea
ameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prevăzute în
alin.(1);
(3)
Cetăţenii români, ca expresie a fidelităţii lor faţă de ţară, au îndatorirea de
a contribui la realizarea siguranţei naţionale;
(4)
Se interzice tuturor cetăţenilor ţării deţinerea de arme de orice fel, cu
excepţia personalului activ şi în rezervă al forţelor armate, pe timpul
îndeplinirii obligaţiilor militare, al personalului Ministerului de Interne
aflat în misiune, al membrilor Asociaţiei Vânătorilor şi al Silvicultorilor, pe
timpul îndeplinirii activităţilor specifice;
(5)
Siguranţa naţională este prioritară pentru România şi se asigură
prin:
(a)
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;
(b)
Forţele armate;
(c)
Poliţie şi alte forţe de ordine publică;
(d)
Serviciul Român de Informaţii.
ARTICOLUL 114
CONSILIUL SUPREM DE APĂRARE A ŢĂRII
(1)
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar
activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională şi a
cetăţenilor, participarea la apărarea colectivă în sistemele de alianţă
militară;
(2)
Structura şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se stabilesc
prin lege organică.
ARTICOLUL 115
FORŢELE ARMATE
(1)
Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea
suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii
teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale;
(2)
Forţele armate intră în structura Ministerului Apărării Naţionale;
(3)
În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este
parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară
şi participă la acţiuni armate numai în condiţiile în care partenerul de
alianţă este supus unei agresiuni militare;
(4)
Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi
a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se
stabilesc prin lege organică;
(5)
Prevederile alin.(1) şi alin.(2) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte
componente ale forţelor armate, stabilite potrivit legii;
(6)
Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi
statale este interzisă;
(7)
Pe teritoriul României pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece
trupe străine, numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la
care România este parte.
ARTICOLUL 116
POLIŢIA ŞI ALTE FORŢE DE ORDINE PUBLICĂ
(1)
Poliţia şi alte forţe de ordine publică, sunt în structura Ministerului de
Interne;
(2)
Organizarea, statutul şi funcţionarea Poliţiei şi altor forţe de ordine publică
se stabilesc prin lege organică.
ARTICOLUL 117
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
(1)
Serviciul Român de Informaţii este în slujba poporului şi are rolul de a
achiziţiona, clasifica, păstra şi valorifica în interes public informaţiile
legate de siguranţa naţională şi a cetăţenilor, provenite din orice sursă
internă şi externă. Obiectivul major al achiziţionării şi procesării
informaţiilor vizează prevenirea trădării ţării, apariţiei şi extinderii
corupţiei la toate nivelele şi a crimei organizate sub orice formă;
(2)
Serviciul Român de Informaţii sesizează Preşedintele, Consiliul Suprem de
Apărare a Ţării şi alte componente ale statului vizate, asupra oricăror
ameninţări interne şi externe referitoare la siguranţa naţională;
(3)
Informaţiile referitoare la infracţiunile prevăzute în alin.(1) sunt transmise
şi Procurorului General al României, care este obligat să declanşeze acţiunile
de cercetare penală corespunzătoare. Dosarele de cercetare finalizate devin
informaţii de interes public, dacă legea nu dispune altfel;
(4)
Serviciul Român de Informaţii nu poate desfăşura alte activităţi în afara celor
prevăzute la alin.(1);
(5)
Organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii precum şi Statutul
personalului acestuia sunt stabilite prin lege organică.
SECŢIUNEA III
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ
ARTICOLUL 118
PRINCIPII DE BAZĂ
(1)
Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe
principiile apropierii structurilor de guvernare de specificul nevoilor şi
resurselor locale ale cetăţenilor, precum şi de facilitarea accesului
cetăţenilor la deciziile de guvernare publică;
(2)
În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei
minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii
minorităţii naţionale respective, în scris şi oral, în relaţiile cu
autorităţile administraţiei publice locale şi cu alte servicii publice, în
condiţiile prevăzute de legea organică;
(3)
Administraţia publică locală este autonomă în limitele realizării practice a
indicatorilor de dezvoltare economică, socială şi de armonie cu mediul natural,
stabilite de administraţia publică centrală;
(4)
Administraţia publică locală legalizează sau autentifică orice document privind
proprietatea, familia şi alte acte individuale cerute de lege.
ARTICOLUL 119
AUTORITĂŢI COMUNALE ŞI ORĂŞENEŞTI
(1)
Autorităţile prin care se realizează administraţia publică locală în
comune şi în oraşe sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în
condiţiile legii electorale, cu respectarea articolului 62 alin.(8);
(2)
Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi
administrative locale şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe, în
concordanţă cu strategia de dezvoltare naţională;
(3)
Autorităţile prevăzute la alin.(1) se pot constitui şi în subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor.
ARTICOLUL 120
CONSILIUL JUDEŢEAN
(1)
Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale pentru
coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea
realizării obiectivelor publice de interes judeţean;
(2)
Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii cu respectarea
articolului 62 alin.(8).
ARTICOLUL 121
PREFECTUL
(1)
Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
(2)
Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi urmăreşte modul de
realizare a obiectivelor de guvernare de către structurile publice ale
ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din
unităţile administrativ-teritoriale;
(3)
Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică;
(4)
Între prefecţi, pe de o parte, şi consiliile locale cu primari, precum şi
consiliile judeţene cu preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există
raporturi de subordonare;
(5)
Prefectul poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ un act al
consiliului judeţean, un act al consiliului local sau un act al primarului, în
cazul în care consideră acel act ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
CAPITOLUL VI
INSTITUŢIILE DE INTERES PUBLIC MAJOR
SECŢIUNEA I
AUTORITATEA NAŢIONALĂ MERITOCRATĂ
ARTICOLUL 122
STRUCTURĂ ŞI ROL
(1)
Autoritatea Naţională Meritocrată este compusă din:
(a)
Sfatul Înţelepţilor;
(b)
Conducerea centrală,
(c)
Birouri judeţene;
(d)
Birouri locale;
(e)
Comisia electorală permanentă;
(2)
Autoritatea Naţională Meritocrată este o instituţie de interes public major,
care are următoarele atribuţii:
(a)
Reprezintă structura neguvernamentală de supraveghere a respectării
principiilor meritocrate în instituţiile statului, precum şi în exercitarea
puterii acestora în interesul dezvoltării durabile a ţării;
(b)
Constituie Sfatul Înţelepţilor, format dintre cei mai valoroşi specialişti,
care au o mare experienţă în toate domeniile economice şi de conducere,
capabili să interpreteze consecinţele actelor de guvernare şi să prevină
erorile de drept şi de decizie socială şi economică;
(c)
Asigură stabilirea criteriilor pentru identificarea şi valorificarea
competenţelor specialiştilor de nivel înalt din România, în toate domeniile de
specializare;
(3)
Funcţia principală a Autorităţii Naţionale Meritocrate este organizarea de
concursuri, teste şi examene de competenţă pentru persoanele compatibile ca
titulari ai posturilor eligibile din structurile instituţiilor statului şi ale
instituţiilor de interes public major. Pentru îndeplinirea acestei funcţii ea
va apela la structurile abilitate ale Ministerului Educaţiei Naţionale,
Cercetării şi al Invenţiilor, ale Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Protecţiei
Sociale, ale Serviciului Român de Informaţii şi altor persoane juridice sau
fizice considerate competente;
(4)
Autoritatea Naţională Meritocrată pune la dispoziţie lista persoanelor
eligibile pentru posturile din Instituţiile Statului către: Comisia Electorală
Permanentă, Preşedintele României, Primul Ministru;
(5)
Lista persoanelor eligibile pentru posturile instituţiilor statului este
publică şi poate fi modificată prin contestaţiile înaintate de persoanele
fizice şi juridice interesate, şi aprobate ulterior, totul, în timpul stabilit
de către legea organică;
(6)
Sfatul Înţelepţilor este constituit din foşti preşedinţi ai României, din foşti
prim-miniştri sau din anumiţi foşti miniştri din guvernele ce au asigurat
progresul ţării în două mandate consecutive. Deasemenea, mai poate fi
constituit din cei mai reputaţi specialişti din ţară sau din strainătate,
recunoscuţi prin rezultate remarcabile obţinute în viaţa publică, ştiinţifică
şi economică, internă şi externă;
(7)
Preşedintele Sfatului Înţelepţilor face propuneri pentru introducerea de noi
membri. Aceste propuneri se vor supune votului tuturor membrilor şi vor fi
considerate acceptate numai în cazul votului favorabil a cel puţin două treimi
din totalul membrilor;
(8)
Este obligatoriu ca membri Sfatului Înţelepţilor să fie cetăţeni români;
(9)
Sfatul Înţelepţilor nu poate depăşi un numar de 25 de membri;
(10) Prin
Sfatul Înţelepţilor se monitorizează respectarea principiilor democraţiei
participative de către instituţiile statului;
(11) Sfatul
Înţelepţilor are dreptul de a contesta caracterul prodemocratic al legilor
propuse spre promulgare şi de a dispune modificarea lor prin referendum;
(12)
Organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Meritocrate se stabileşte
prin lege organică;
(13) Directorul
Autorităţii Naţionale Meritocrate se alege pentru un mandat de 4 ani, prin vot
egal, direct şi secret dintre persoanele care fac parte din cadrul acestei
instituţii, în condiţiile legii;
(14) Directorul
Autorităţii Naţionale Meritocrate este şi preşedintele Sfatului
Înţelepţilor. Mandatul poate fi prelungit o singură dată exclusiv prin
votul favorabil al membrilor Sfatului Înţelepţilor;
(15) Alte
reguli de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale Meritocrate se
stabilesc prin lege organică.
SECŢIUNEA II
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
ARTICOLUL 123
STRUCTURĂ ŞI ROL
(1)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este o instituţie juridică independentă
care asigură elaborarea şi aplicarea unitară a sistemului de drept în spiritul
guvernării meritocrate;
(2)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este structurată pe secţii pentru fiecare
categorie de drept, începând cu secţiunea de drept constituţional;
(3)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condusă de un preşedinte ales pe o
perioadă de 8 ani, prin vot universal, egal, direct şi secret, în condiţiile
legii;
(4)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură respectarea Constituţiei de către
celelalte instituţii ale statului, interpretarea şi aplicarea unitară a
legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale;
(5)
Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de organizare şi
funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.
SECŢIUNEA III
CURTEA DE CONTURI
ARTICOLUL 121
STRUCTURĂ ŞI ROL
(1)
Curtea de Conturi este condusă de un Preşedinte ales prin vot universal, egal,
direct şi secret, pentru un mandat de 8 ani;
(2)
Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare
şi de întrebuinţare a resurselor financiare publice şi a capitalului public în
instituţiile statului şi regiile publice;
(3)
În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de
Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate;
(4)
Curtea de Conturi prezintă anual Preşedintelui un raport asupra conturilor de
gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat,
cuprinzând şi neregulile constatate şi soluţiile rămase definitive. Raportul
este document public;
(5)
La cererea Preşedintelui sau Primului ministru, Curtea de Conturi
controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele
constatate;
(6)
Consilierii de conturi se selectează din cei mai valoroşi specialişti, prin
examen organizat de Preşedintele Curţii de Conturi, pentru un mandat de 8
ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt
independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata
acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru
judecători;
(7)
Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Preşedintele României,
în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
SECŢIUNEA IV
SERVICIUL NAŢIONAL PUBLIC DE PRESĂ, RADIO ŞI
TELEVIZIUNE
ARTICOLUL 122
STRUCTURĂ ŞI ROL
(1)
Serviciul Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune este o instituţie
publică autonomă, are personalitate juridică şi îşi desfăşoară activitatea sub
controlul poporului, potrivit legii organice;
(2)
Serviciul Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune are obligaţia să
asigure informarea corectă a opiniei publice;
(3)
Conţinutul editorial al agenţiilor de presă, al publicaţiilor, al posturilor de
radio şi de televiziune ale Serviciului Naţional Public de Presă, Radio
şi Televiziune trebuie să răspundă standardelor profesionale în materie;
(4)
În îndeplinirea atribuţiilor pe care le are Serviciului Naţional Public de
Presă, Radio şi Televiziune trebuie să respecte principiile ordinii
constituţionale din România;
(5)
Produsele media furnizate de Serviciul Naţional Public de Presă, Radio şi
Televiziune nu trebuie să fie folosite ca mijloace de dezinformare şi
manipulare a opiniei publice, de defăimare a ţării şi a naţiunii, să nu îndemne
la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, să
nu incite la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, să
nu propage manifestările obscene, contrare bunelor moravuri;
(6)
Serviciul Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune trebuie să rezerve
spaţiu şi timpi de emisie prezentării activităţii organizaţiilor constituite
potrivit dreptului de liberă asociere. Zilnic, în perioada de maximă
audienţă, se vor aloca 2 ore de emisie TV şi 2 ore de emisie radio,
pentru exprimarea opiniilor asupra caracterului prodemocrat al guvernării. Ca
reprezentanţi ai opiniei publice vor fi: specialişti independenţi, consultanţi,
asociaţii profesionale, reprezentanţii societăţii civile, partide
politice, sindicate. Ei vor fi planificaţi în ordinea solicitărilor adresate
conducerii Serviciului Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune;
(7)
Programele nu trebuie să prejudicieze demnitatea, onoarea, viaţa particulară a
persoanei şi nici dreptul la propria imagine;
(8)
Serviciul Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune este condus de un
director ales de popor prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat;
(9)
Funcţia de director al Serviciului Naţional de Presă, Radio şi Televiziune este
incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor
didactice din învăţământul superior;
(10) Directorul
Serviciului Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune trebuie să aibă
pregătire superioară, înaltă competenţă profesională, o vechime de cel puţin 18
ani în activităţi media sau în învăţământul superior;
(11) Cel puţin
un post de televiziune şi un post de radio al Serviciului Naţional Public de
Radio şi Televiziune vor funcţiona fără reclame sau alte servicii
publicitare;
(12) Directorul
Serviciului Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune este demis din
funcţie prin referendum, cu un număr de voturi egal cu cel puţin numărul
voturilor cu care a fost ales, la cererea Preşedintelui României, ori a cel
puţin 200000 de cetăţeni cu drept de vot.
SECŢIUNEA V
INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ ŞI
CALITATE A VIEŢII
ARTICOLUL 123
STRUCTURĂ ŞI ROL
(1)
Institutul Naţional de Statistică este o instituţie de interes public major
prin importanţa achiziţionării, prelucrării, structurării şi furnizării către
populaţie şi guvernanţi a informaţiilor corecte asupra stării şi
dinamicii ţării sub toate componentele sale;
(2)
Informaţiile statistice stau la baza predicţiilor evoluţiei viitoare a
calităţii vieţii românilor şi a indicatorilor de dezvoltare naţională durabilă;
(3)
Organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statistică se
stabileşte prin lege organică;
(4)
Directorul Institutului Naţional de Statistică se alege prin vot universal
egal, direct şi secret din rândul candidaţilor selectaţi prin examen, conform
legii electorale, pentru un mandat de 8 ani.
SECŢIUNEA VI
ACADEMIA ROMÂNĂ
ARTICOLUL 124
STRUCTURĂ ŞI ROL
(1)
Academia Română este instituţia de interes public major care reuneşte într-un
forum cei mai reputaţi oameni de ştiinţă şi creaţie din România;
(2)
Structura şi funcţionarea Academiei Române se stabileşte prin lege organică;
(3)
Membri Academiei Române primesc titlul ştiinţific de „academician”, în
condiţiile legii organice;
(4)
Membri Academiei Române nu pot fi membri ai partidelor politice sau ai altor
organizaţii secrete sau semisecrete;
(5)
Academia Română şi Autoritatea Naţională Meritocrată, vor colabora pentru
asigurarea celui mai înalt ritm de dezvoltare ştiinţifică, economică, socială
şi ecologică posibilă;
(6)
Conducerea Academiei Române se alege dintre cei mai valoroşi academicieni,
pentru un mandat de 4 ani. Mandatul poate fi prelungit o singură dată;
(7)
Conducerea Academiei Române sau academicienii au obligaţia de a sesiza direct
sau în mod public orice instituţie a statului sau de interes public major,
asupra neconformităţilor ştiinţifice sau aplicative ce pot afecta principiile
democraţiei participative de guvernare, ori armonia cu mediul natural.
Sesizările vor fi analizate de Ministerul Public care se va autosesiza în
situaţiile cu conotaţii penale;
(8)
Nici o altă instituţie din România nu poate purta titlu de „academie”.
SECŢIUNEA VII
Avocatul Poporului
ARTICOLUL 125
STRUCTURĂ ŞI ROL
(1)
Avocatul Poporului este instituţia de interes public major care are ca drept
scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile
acestora cu autorităţile publice.
(2)
Instituţia Avocatul Poporului poate trata toate problemele care decurg din
disfuncţionalităţi în administraţie.
(3)
Avocatul Poporului este obligat să se autosesizeze după care să sesizeze
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu orice lege sau prevedere
legală care încalcă drepturile şi libertăţile persoanelor.
(4)
Avocatul Poporului este obligat să se autosesizeze atunci când cel puţin 40000
de persoane au strâns semnături pentru organizarea unui referendum, şi să-i
urmarească evoluţia.
(5)
În momentul în care semnăturile strânse de cetăţeni au atins procentul de 25%
din totalul necesar organizării referendumului, reprezentanţii Instituţiei
Avocatul Poporului trebuie să ia act de acest lucru şi să organizeze dezbateri
publice săptămânale, pe o perioadă de minim o lună şi maxim trei luni, în care
Serviciul Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune este obligat să se
implice.
(6)
Reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului vor fi pe post de
moderatori între reprezentanţii cetăţenilor iniţiatori ai procedurii şi
reprezentanţii instituţiei reclamate. Colaborarea celor două instituţii de interes
public major are ca scop principal informarea tuturor cetăţenilor despre
motivele declanşării procedurii de strângere a semnăturilor dar şi a motivelor
comportamentului reprezentanţilor instituţiei reclamate;
(7)
În momentul în care semnăturile strânse de cetăţeni au atins pragul stabilit de
lege, Avocatul Poporului le va depune, împreună cu un memoriu, la Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, cerând acesteia declanşarea procedurilor pentru
organizarea referendumului propus de cetăţeni;
(8)
Funcţia de avocat al poporului este incompatibilă cu orice altă funcţie publică
sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior;
(9)
Instituţia Avocatul Poporului este condusă de un preşedinte având funcţia de
Avocat al Poporului, ales pe o perioadă de 8 ani, prin vot universal, egal,
direct şi secret, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA VIII
Monitorul Oficial
ARTICOLUL 126
STRUCTURĂ ŞI ROL
(1)
Monitorul Oficial este instituţia de interes public major care are ca drept
scop asigurarea publicaţiei documentelor oficiale ale statului român;
(2)
Primirea actelor în vederea publicării în Monitorul Oficial se realizează prin
intermediul biroului organizat la sediul Guvernului;
(3)
Legile se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare de la
data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei;
(4)
Structura şi funcţionarea Instituţiei Monitorul Oficial al României se stabileşte
prin lege organică.
TITLUL V
REFERENDUMUL
ARTICOLUL 127
ROL ŞI CONSECINŢE
(1)
Referendumul reprezintă instrumentul democratic prin care poporul român îşi
impune voinţa şi îşi exercită suveranitatea în faţa Instituţiilor Statului;
(2)
Referendumul poate fi de două tipuri:
(a)
de interes naţional;
(b)
de interes local;
(3)
Referendumul de interes naţional poate avea ca scop următoarele:
(a)
Modificarea sau anularea unor legi emise de o instituţie a statului la nivel
central;
(b)
Alegerea unei persoane pe o funcţie într-o instituţie a statului la nivel
central;
(c)
Demiterea unei persoane care deţine o funcţie într-o instituţie a statului la
nivel central;
(d)
Modificarea constituţiei;
(e)
Alte motive care nu produc schimbări în caracterul prodemocrat şi meritocrat al
societăţii şi nici nu lezează drepturile şi libertăţile fundamentale ale poporului
consfinţite prin constituţie;
(4)
Referendumul de interes local poate avea ca scop următoarele:
(a)
Modificarea sau anularea unor legi emise de o instituţie a statului la nivel
local;
(b)
Alegerea unei persoane pe o funcţie într-o instituţie a statului la nivel
local;
(c)
Demiterea unei persoane care deţine o funcţie într-o instituţie a statului la
nivel local;
(d)
Alte motive care nu produc schimbări în caracterul prodemocrat şi meritocrat al
societăţii şi nici nu lezează drepturile şi libertăţile fundamentale ale
poporului consfinţite prin constituţie;
(5)
Toate datele unui referendum sunt centralizate de către instituţia care l-a
organizat şi sunt transmise în maxim 10 zile de la încheierea lui la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, spre pronunţare;
(6)
Un referendum poate fi organizat având maxim trei subiecte propuse votului
popular;
(7)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizează datele primite şi, în maxim 3
zile, trebuie să valideze sau să invalideze subiectele referendumului, după cum
urmează:
(a)
Dacă la referendum nu au participat peste 50% din persoanele declarate cu drept
de vot la data respectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie declară toate
subiectele referendumului invalide;
(b)
Dacă la referendum participă peste 50% din persoanele declarate cu drept de vot
la data respectivă iar din totalul participanţilor la vot, peste 50% dintre persoanele
care au votat s-au pronunţat împotriva unui subiect, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie declară invalid acel subiect al referendumului;
(c)
Dacă la referendum participă peste 50% din persoanele declarate cu drept de vot
la data respectivă iar din totalul participanţilor la vot, peste 50% dintre
persoanele care au votat s-au pronunţat în favoarea unui subiect, Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie declară valid acel subiect al referendumului;
(8)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să facă public rezultatul
referendumului imediat ce acesta a fost stabilit;
(9)
În cazul validării unui subiect al referendumului Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie va comunica în mod oficial acest rezultat Instituţiilor Statului
direct interesate;
(10)
Instituţiile statului care au primit din partea Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie documentele cu rezultatul declarat valid al subiectului
referendumului vor face schimbările necesare, conform voinţei poporului, în
maxim 60 de zile;
(11)
Neadoptarea în termenele stabilite a voinţei poporului român este considerat
act de înaltă trădare iar vinovaţii se pedepsesc conform legilor în vigoare.
TITLUL VI
TRATATE ŞI CONVENŢII
INTERNAŢIONALE
ARTICOLUL 128
PRINCIPII
(12) Aderarea
României la tratate şi convenţii internaţionale nu trebuie să contravină
constituţiei şi intereselor naţionale;
(13) România
poate încheia tratate şi convenţii reciproc avantajoase, pe baza respectului reciproc,
al demnităţii şi suveranităţii naţionale, cu oricare din statele lumii;
(14) Orice
tratat, convenţie sau act juridic încheiat cu alte state sau persoane juridice
din alte state, ce contravin constituţiei sunt nule de drept;
(15)
Apartenenţa actuală a României la structuri suprastatale va fi supusă
referendumului, în cel mult 6 luni de la aprobarea prezentei constituţii. În
cazul respingerii apartenenţei de către majoritatea cetăţenilor cu drept de
vot, instituţiile statului vor lua deciziile corespunzătoare de restabilire a
independenţei şi suveranităţii naţionale în cel mult un an de la
validarea referendumului;
(16) Aderarea
României la alianţe militare, în scopul garantării independenţei, unităţii
naţionale şi suveranităţii, se aprobă prin referendum, după o dezbatere publică
de cel puţin 1 an, a avantajelor şi dezavantajelor fiecărei opţiuni;
(17)
Prevederile tratatelor şi alianţelor internaţionale aprobate prin referendum nu
vor face obiectul modificării constituţiei. Aplicarea lor se va face prin legi
organice.
(18)
Prevederile alin. (4) se aplică şi în domeniul alianţelor militare.
TITLUL VII
REVIZUIREA
CONSTITUŢIEI
ARTICOLUL 129
INIŢIATIVA REVIZUIRII
(1)
Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României, la
propunerea Guvernului, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu
drept de vot;
(2)
Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel
puţin jumătate din judeţele tării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în
municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături
în sprijinul acestei iniţiative.
ARTICOLUL 130
PROCEDURA DE REVIZUIRE
(1)
Proiectul sau propunerea de revizuire se depune la Guvern, cu avizul Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru conformitatea cu forma şi principiile
dreptului constituţional care, în termen de maxim 30 de zile de la
sesizare, emite ordonanţă de urgenţă şi organizează avizarea sau respingerea
prin referendum a proiectului sau propunerii de modificare;
(2)
Revizuirea este definitivă, după aprobarea ei prin referendum şi validată de
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
ARTICOLUL 131
LIMITELE REVIZUIRII
(1)
Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent,
unitar şi indivizibil al naţiunii române, forma republicană de
guvernământ, caracterul ei prodemocrat şi meritocrat, independenţa
justiţiei, constituirea si metodele de folosire a Fondului Naţional Public de
Garantare a Drepturilor Fundamentale ale Cetăţenilor, nu pot fi
revizuite;
(2)
De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat
suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a
garanţiilor acestora.
(3)
Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de
urgenţă şi nici în timp de război.
TITLUL VIII
DISPOZIŢII FINALE ŞI
TRANZITORII
ARTICOLUL 132
INTRAREA ÎN VIGOARE
(1)
Prezenta Constituţie intră în vigoare la data aprobării ei prin referendum.
(2)
La aceeaşi dată, prevederile constituţiilor anterioare se abrogă.
ARTICOLUL 133
CONFLICTUL TEMPORAL DE LEGI
(1)
Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care
ele nu contravin prezentei Constituţii;
(2)
Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a
legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta
Constituţie şi va face Preşedintelui sau după caz, Guvernului, propuneri
corespunzătoare.
ARTICOLUL 134
DISPOZIŢII TRANZITORII
(1)
Proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare, cu
prevederi contrare propunerilor de revizuire a constituţiei, se amână până la
rezultatul de la referendum;
(2)
Instituţiile prevăzute de Constituţie, existente la data intrării în vigoare a
legii de revizuire, rămân în funcţiune până la constituirea celor noi;
Dispoziţiile cu privire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse
la îndeplinire în cel mult 1 an de la data intrării în vigoare a constituţiei
revizuite;
(3)
Până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile
rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către
instanţele judecătoreşti ordinare.
ARTICOLUL 135
REPUBLICAREA CONSTITUŢIEI
(1)
Legea de revizuire a Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al României
în termen de maxim 3 zile de la data adoptării. Constituţia, modificată şi
completată, după aprobarea prin referendum, se republică de către Consiliul
Legislativ, cu reactualizarea denumirilor, dându-se textelor o nouă numerotare.
AUTORI CONSTITUTIA MERITOCRATA:
– PRIMO LAURENTIU
– GHITESCU TEODOR
Contributie:
Boitan Mihai
In realizarea acestei Constitutii au fost folosite si paragrafe – articole
din:
– Constitutia Cetatenilor 2013
– Constitutia Romaniei 2003
COMENTARII
22 comments
Copyright 2014 - Meritocratia.ro // Tel: 0755098486 Email:
meritocratia.ro@gmail.com