Saturday, January 20, 2018

Teoria lui Jung .....


Teoria lui Jung

Teoria lui Jung, ca și teoria lui Freud, este o psihologie a adâncurilor. Ea presupune că factorii importanți care influențează personalitatea se află în inconștient. Cu toate acestea, Jung nu a folosit conceptele lui Freud de sine şi supra-eu.

Ce este psihicul?

Ca și Freud, Jung a asociat mintea cu ansamblul psihicului.
Psihicul era întregul univers mental al individului, incluzând atât procesele conștiente, cât și pe cele inconștiente.

Jung a fost fascinat de
inconștient. Dacă Freud a fost preocupat cu deosebire de teoria sexuală, pe Jung l-a interesat mai mult conținutul mental inconștient. Jung a fost interesat de orice fel de mit, artă, vis, legendă sau credință religioasă. El le privea pe toate ca expresii ale unor forțe psihologice adânci, în mare măsură inconștiente.

Două tipuri de minte inconștientă

Jung a distins între două tipuri de procese inconștiente. Pe unul l-a numit
inconștient personal, pe celălalt, inconștient colectiv.

Inconștientul personal consta din acumularea de experiențe din viața unei persoane, care nu puteau fi actualizate în mod conștient.

Inconștientul colectiv era o moștenire universală a ființelor umane, o memorie a speciei transmisă fiecăruia dintre noi.


Ce erau complexele, în teoria lui Jung?

Jung credea că inconștientul personal era dominat de
complexe. Complexele, în sistemul lui Jung, sunt teme emoționale din viața unei persoane.

De exemplu, dacă ți s-ar fi amputat un picior în copilărie, acest lucru ar fi putut să-ți influențeze viața în profunzime, chiar dacă ai fi depășit cu succes handicapul. Ai putea avea multe gânduri și emoții legate de acest fapt: amintiri, sentimente de inferioritate, triumfuri, amărăciuni, hotărâri, toate centrate pe acel aspect al vieții tale.

Despre un om tulburat de astfel de gânduri, Jung ar fi putut spune că suferea de un complex al piciorului. Terapia jungiană ar fi presupus examinarea complexului din mai multe unghiuri și folosirea imaginilor artisice sau a viselor pentru explorarea sentimentelor asociate.

Pentru Jung, un complex era o grupare de trăiri în jurul unei teme emoționale centrale. Complexele se datorau experiențelor din viața unei persoane, prin urmare, ele erau individuale și unice.

Un complex putea apărea în visuri sau în fantezii. El putea provoca o reacție neobișnuită la un cuvânt sau la evenimente din lumea exterioară care aveau legătură cu complexul.

Inconștientul personal era generat în timpul vieții unei persoane.
Inconștientul colectiv era un depozit al tendințelor înnăscute provenite din timpuri străvechi: răspunsuri la modelele semnificative din mediul uman ancestral.

Arhetipurile erau modelele din inconștientul colectiv. Acestea erau răspunsuri înnăscute la stimulii găsiți în toate societățile umane de mii de ani, așa cum ar fi bebelușii, bătrânii, eroii și fecioarele.

Jung a fost șocat de asemănarea dintre imaginile din vise, așa cum erau relatate de către pacienți săi și imaginile din jurnalele alchimiștilor medievali. Alchimiștii fuseseră o versiune preștiințifică a chimiștilor.

Alchimiștii fuseseră renumiți mai ales pentru încercările lor de a transforma diferite substanțe, precum plumbul și antimoniul, în aur, dar ei au derulat și multe demonstrații impresionante. Ei puteau face ca lichidele să-și schimbe culoarea, să explodeze sau să se transforme în substanțe solide, doar dacă ingredientele erau amestecate sau încălzite în mod corect. Toate acestea păreau magice în Evul Mediu.

Unii alchimiști au ținut jurnale de vise, ilustrându-le cu desenele flamboaiante, misterioase, ale unor creaturi supranaturale și cu simboluri mistice. Jung a împrumutat de la o bibliotecă jurnalul unui alchimist, în aceeași săptămână în care a visat despre o carte plină cu simboluri obscure.

Deschizând cartea împrumutată, Jung a văzut pagini pline cu simboluri fantastice, similare cu cele din visul său. Din acel moment, Jung a fost atras de alchimie. El a explorat cărțile alchimiștilor antici pentru a căuta indicii despre simbolismul obscur și practicile oculte.

De ce era Jung interesat de alchimie?

Jung nu credea că aurul ar putea fi creat din plumb... literalmente. El vedea întreaga întreprindere a alchimiei ca ceva simbolic, un exercițiu spiritual.

Alchimia putea simboliza transformarea potențialului bazal, a existenței umane inferioare (plumb), în conștiință spirituală superioară (aur). Pentru Jung, simbolismul care apărea în jurnalele alchimiștilor se asemăna cu simbolismul din visele clienților săi aflați în terapie și cu cel al miturilor culturilor antice, și toate erau manifestări ale aceluiași efort uman de a lupta pentru întregirea spirituală, pentru a găsi "aurul" în existență.

Arhetipurile inconștientului colectiv

Jung descria inconștientul colectiv ca pe niște "imagini inconștiente ale instinctelor". Aceasta este una dintre cele mai originale contribuții ale lui Jung în psihologie.

În spatele minții moderne, a spus el, se ascunde mentalitatea primitivă inițială a strămoșilor noștri, sub formă de povești și simboluri, pentru care noi manifestăm o atracție naturală. Ne bazăm pe aceste teme instinctive în asamblarea poveștilor și scenelor imaginare și ele apar nechemate în visele și fanteziile noastre.

Inconștientul colectiv se arătă în modele numite arhetipuri. Arhetipurile sunt modelele care ar fi apărut în mod fiabil în mediul ancestral al oamenilor (așa-numitul EEA sau mediul adaptării evoluționare (environment of evolutionary adaptedness) - un termen folosit de psihologi, mult timp după formularea lui de către Jung).

Astfel de constante (modele care au fost întotdeauna prezente) sunt șrotul pentru moara evoluției. Eroii, fetele, bebelușii, bătrânii, oamenii sălbatici înfricoșători: toți/toate se regăsesc în fiecare societate umană care apare în evoluția istorică.

Este plauzibil ca oamenii să fi dezvoltat răspunsurile adaptative la aceste modele. Procesul de bază poate fi același ca și pentru animalele care au dezvoltat sensibilitatea instinctivă la stimulii semnificativi din mediul lor.

Cum este implicată proiecția în experiența arhetipală?

Jung a scris că arhetipurile sunt factori de proiectare aflați în creier.
Proiectarea, ca mecanism psihologic, înseamnă a vedea ceva în lumea exterioară când sursa  reală se află în înterior.

Ce sunt arhetipurile jungiene?

Jung credea că arhetipurile sunt sensibilități instinctive la modelele semnificative, transmise prin genele noastre. Faptul că răspundem la un model semnificativ (cum ar fi drăgălășenia bebelușilor) se datorează circuitelor noastre înnăscute. Suntem asemănători peștelui stickleback de sex masculin care capătă culoarea roșie în timpul sezonului de împerechere; nu ne putem înfrâna tendința de a reacționa.

Când vedem un războinic curajos care are succes, chiar și pe terenul luptei sportive în locul câmpului de luptă, avem o tendință înnăscută de a considera acea persoană eroică. Când vedem o fată tânără, atractivă, nu putem să nu reacționăm la frumusețea ei. Cântecul poate spune "Fata e de vină", dar de fapt reacția vine din interiorul nostru, datorită evoluției.

Mai jos avem o listă parțială de arhetipuri. Fiecare este un model care a existat în vremuri primitive și care poate fi găsit (într-o anumită variabilitate recunoscută) în istoria, literatura sau miturile fiecărei culturi umane.


O eșantionare a arhetipurilor jungiale
• Mama: mama ocrotitoare, iubitoare
• Tatăl: tatăl pretențios și răsplătitor
• Bebelușul: copilul neajutorat
• Bărbatul: bărbatul puternic, agresiv și rațional
• Fata tânără: femeia cinstită, neatinsă și intuitivă
• Dumnezeu: Atotputernicul, lumina călăuzitoare
• Diavolul: întruparea răului
• Omul sălbatic: neamul primitiv, păros și periculos
• Trișorul: o figură răutăcioasă, care face farse
• Baubau: un monstru care se hrănește cu copiii nesăbuiți
• Anima: femeia care se ascunde în fiecare bărbat
• Animus: masculul care se ascunde în fiecare femeie
• Umbra: părțile malefice, reprimate ale personalității noastre
• Mandala: un simbol circular al eului și al conștiinței, de obicei cu ceva sacru în mijloc
• Eroul: o persoană puternică și capabilă [Jung spunea "bărbatul"] care salvează și protejează
• Vrăjitoarea: o femeie bătrână, deformată care aruncă vrăji sau face otrăvuri
• Omul înțelept: un om renumit pentru înțelepciunea sa, de obicei cu o barbă albă lungă

Observați că Jung a inclus temele mitice, precum trișorul și simbolurile spirituale, precum mandala, Dumnezeu și diavolul. Acest lucru este specific jungian: el a tratat evenimentele psihologice ca având o realitate obiectivă.

La urma urmei, Filimon, o figură din propriul lui inconștient, îl învățase că figurilor din inconștient trebuie să li se acorde același respect ca cel acordat păsărilor din aer sau a peștilor din mare. Ele sunt reale și au o influență independentă asupra psihicului.

Jung a luat această intuiție în serios. Și cine ar putea împărtăși mai bine această înțelepciune, dacă nu o figură apărută din propria imaginație?

Când a fost întrebat dacă crede în Dumnezeu, Jung a răspuns că el nu "crede", el știe că Dumnezeu este real. A spus acest lucru, în ciuda faptului că nu era deloc religios, într-un sens convențional.

Când una dintre cliente a vorbit despre vizita sa pe Lună, un coleg al lui Jung a numit astfel de relatări fantezii. "Nu", a spus Jung, "ea a fost într-adevăr pe lună. S-ar putea să nu fi fost în lumea reală, obiectivă, dar în psihicul ei a fost."

Mulți psihologi găsesc că
ideea lui Jung despre arhetipuri nu este mai convingătoare decât teoria sexuală a lui Freud. Cu toate acestea, după cum s-a menționat mai sus, ideile lui Jung nu sunt atât de îndepărtate de conceptele familiare din etologie, unde influențele instinctive nu sunt controversate.

Oamenii sunt și animale. Suntem animalele cele mai sociale dintre toate, în faimoasele cuvinte ale lui Elliot Aronson (1972). Nu este nimic ciudat sau neplauzibil în faptul că avem reacții instinctive la modelele sociale semnificative, inclusiv la multe pe care Jung nu le-a enumerat.

Lui Jung îi plăcea să speculeze, în orice caz. El a fost un gânditor cu vederi largi.
El a scris un eseu remarcabil despre OZN-uri în anii '50 (Jung, 1958), spunând că nu credea în existența lor, deși ar fi putut fi convins de dovezi fizice.

Dar atunci, ca și acum, dovezile fizice despre vizitele OZN-urilor lipseau în mod straniu, având în vedere frecvența cu care erau "văzute". Jung a concluzionat că vizionările OZN-urilor erau versiuni moderne ale unui fenomen cunoscut de oameni de secole: viziunile, care exprimau o dorință spirituală profundă.

Cum a explicat Jung farfuriile zburătoare?

Jung a subliniat că farfuriile zburătoare erau un simbol spiritual perfect pentru epoca modernă. Ele erau circulare, ca mandala, și, prin urmare, serveau ca o metaforă a conștiinței de sine sau a reflecției de sine. Erau văzute pe cer, la fel ca viziunile religioase ale antichității. Erau ambigue din punct de vedere moral, la fel ca vechii zei. Nimeni nu știa dacă erau aici ca să salveze pământul sau să ne distrugă.

OZN-urile erau relevante pentru civilizațiile moderne, a remarcat Jung, fiind avansate tehnologic, dar ele dețineau și puterea și misterul vechilor religii. Pentru persoanele cu conștiință modernă, orientate tehnologic, care nu mai găseau inspirație în sistemele vechi de credință, farfuriile zburătoare constituiau un substitut natural.

Tipologia personalității conform lui Jung

Jung a fost un teoretician al trăsăturilor, pe lângă celelalte contribuții ale sale.
Jung a inventat dihotomia extraversiune / introversiune care a devenit una dintre cele cinci trăsături mari (Big Five), a cărei importanță în diferențierea personalităților a fost confirmată în mod repetat.

Cum a explicat Jung extraversiunea și introversiunea?

În schema lui Jung,
extraversiunea era orientarea energiei spre lumea exterioară și direcționarea ei spre obiective. Jung a crezut că oamenii extravertiți își canalizează energia vieții în activități și implicare socială. Prin contrast, introvertiții sunt orientați spre interior, fiind mai interesați de viața minții decât de evenimentele din lumea exterioară.

Acest lucru este subtil diferit de interpretarea populară a extraversiunii ca sociabilitate și a introversiunii ca timiditate. Pentru Jung, era vorba de zona spre care îți concentrezi energiile mentale. Extravertiții găseau surse de interes și complexitate în lumea exterioară; introvertiții le găseau înăuntrul lor.

Dacă îți amintești în primul rând de reacțiile pe care le-ai avut în legătură cu o petrecere, mai degrabă decât de evenimentele care au avut loc în timpul petrecerii, ești un introvertit. Jung se considera un introvertit, pentru că pe el îl interesau reacțiile lui mentale la evenimentele vieții, mai mult decât evenimentele în sine.

Conceptul lui Jung de extraversiune vs. introversiune s-a dovedit foarte influent și durabil, însă Jung nu credea că o singură dimensiune ar putea fi de ajuns pentru a surprinde complexitatea personalității umane. Prin urmare, Jung a propus o serie de diferențieri mai fine pentru a completa distincția introversiune / extraversiune.

Care sunt trăsăturile distinctive ale tipului rațional? Care sunt cele două subtipuri?

Jung a observat că unii oameni par să-și folosească mintea conștientă tot timpul, făcând judecăți de valoare cu privire la modul de auto-conducere (și formulând aceste judecăți de valoare în cuvinte). Jung a numit aceste tipuri de persoane active care iau decizii,
raționale sau judicative.

Jung a spus că
tipurile raționale apar în două subtipuri: tipul sentimental și tipul gânditor. Tipul sentimental ia decizii în funcție de evaluările emoționale (de exemplu, se căsătorește cu cineva din dragoste).

Tipul gânditor ia decizii în baza unor calcule conștiente (de exemplu, se căsătorește cu cineva care va fi într-o bună zi bogat). Atât tipurile de gânditori, cât și cele de sentimentali sunt personalități raționale, deoarece ambele categorii conțin oameni conștienți de procesul de luare a deciziilor. Ei nu sunt impulsivi. Ei iau în considerație luarea deciziilor.

În mod similar, Jung a identificat două
tipuri iraționale de personalitate. Aceștia sunt oameni care se bazează pe percepție sau pe intuiție pentru a se ghida în luarea deciziilor.

Tipurile iraționale au tendința de a se baza pe prezent. Este mai probabil ca persoanele din aceste categorii să ia decizii rapide sau să acționeze impulsiv, și rareori să aibă o explicație la îndemână, când sunt întrebate de ce au făcut ceva. Este mai probabil ca ele să răspundă, "Nu știu" sau "Pentru că așa mi-a plăcut", fără explicații suplimentare.


Care sunt trăsăturile distinctive ale tipului "irațional"? Care sunt cele două subtipuri?

Unele tipuri iraționale evidențiază senzațiile. Ei răspund la stimuli externi și sunt foarte atenți la percepțiile senzoriale, care le ghidează acțiunile și, într-un fel, ar avea de pierdut dacă le-ar explica.

Ai putea găsi o astfel de persoană rătăcind pe o pajiște într-o dimineață frumoasă, savurând o băutură și bucurându-se de sunete și imagini. El sau ea s-ar putea bucura de atracțiile și sunetele unui club de noapte, fără vreun motiv anume, altul decât acela de a se bucura de atmosferă.

Alte tipuri iraționale utilizează intuiția. Jung a definit intuiția ca fiind o cunoaștere interioară derivată din inconștient sau o cunoaștere de origine necunoscută.

Ca și persoana orientată spre senzații, persoana intuitivă reacționează sau ia decizii fără să știe exact de ce o face. Deciziile "se întâmplă", mai degrabă decât să fie planificate. Acest lucru este similar cu tipul senzorial, cu excepția faptului că la tipul intuitiv, comportamentul de ghidare a informațiilor vine din interior mai degrabă decât din exterior.

Care era unul din obiectivele dezvoltării personalității?

Jung a spus că toate cele patru modele sunt prezente la toate categoriile de oameni într-un anumit grad, dar unul sau două domină personalitatea. Nu este posibil ca o persoană intuitivă să se conducă după stimuli senzoriali, de exemplu.

Dar indivizii nu sunt condamnați să fie limitați în acest fel. Jung a simțit că un obiectiv al dezvoltării personalității ar fi acela de a avea acces la cât mai multe dintre talentele și abilitățile tale este posibil, ceea ce presupune familiarizarea cu cele patru tipuri de funcții.

Cum variază trăsăturile jungiene?

Dimensiunea extraversiunii / introversiunii poate varia independent de cele patru subtipuri. Astfel, există opt tipuri (2x2x2) descrise de combinațiile trăsăturilor jungiene, dacă acceptați modul în care a analizat Jung personalitatea.

Isabel Myers Briggs, co-autor al
Inventarului Myers-Briggs (de mai jos), a adăugat o altă dimensiune: judecata vs. perceperea. Ea a simțit că dimensiunea la care se refereau categoriile lui Jung viza întrebarea "de unde provin informațiile?" (interior vs. exterior, simțuri vs. intuiții, gândire vs. sentiment).

Briggs a adăugat o altă dimensiune, exprimată prin întrebarea "au informațiile respective un caracter organizat?" Un tip judicativ organizează evenimentele vieții și le planifică. Un tip perceptiv este mai mult improvizator și mai înclinat să exploreze opțiunile alternative. Adăugat la dihotomiile lui Jung, rezultă 16 tipuri  de personalitate (2x2x2x2).

Inventarul de trăsături Myers-Briggs - MBTI

Inventarul de trăsături Myers-Briggs a fost dezvoltat de o diadă mamă-fiică stimulate de teoria lui Jung. Inventarul de trăsături Myers-Briggs (MBTI, eng. Myers-Briggs Trait Inventory) a fost popular timp de mulți ani, în ciuda faptului că a fost construit de amatori care nu aveau nici experiență clinică, nici grade universitare.

După ce ați făcut testul MBTI sau un test similar, vă puteți identifica cu patru litere. Aceasta vă clasifică drept unul dintre cele 16 tipuri posibile, dat fiind cele patru dihotomii diferite descrise mai sus: cele trei sugerate de Jung, plus dimensiunea judecată vs. percepție, adăugată de Isabel Myers Briggs.

De exemplu, un "ISFJ" ar fi o persoană introvertită la care domină
Senzația asupra Intuiției, Sentimentul (Feeling) asupra Gândirii și Judecata asupra Percepției.


Ce este MBTI?

Eu sunt aparent un INTJ, folosind acest sistem. Ar trebui să fiu un introvertit, pentru că îmi amintesc toate visele și nu agreez în mod special ceremoniile sociale sau activitățile externe inutile.

Sunt tipul gânditor, mereu conștient de ceea ce trece prin mintea mea. Sunt intuitiv. Și sunt aparent un tip judicativ pentru că fac planuri pe termen lung și le duc la îndeplinire.

Un site web spune despre INTJ: "Este singuratic în top și unul dintre cele mai rare și mai strategice tipuri de personalitate, INTJ-urile știu prea bine acest lucru". Deci eu ar trebui să fiu favorabil față de MBTI.

Din păcate,
MBTI are numeroase deficiențe ca test psihologic. Acest lucru este discutat în detaliu pe o pagină Wikipedia despre test. De exemplu:
:: Între o treime și jumătate dintre toate materialele publicate despre MBTI provine de la o fundație care obține profit din vânzarea testului.
:: Studiile care susțin MBTI sunt "slabe din punct de vedere metodologic sau neștiințifice".
:: Legăturile sugerate dintre tipurile MBTI și eficacitatea managerială nu permit "nici o concluzie definitivă".
:: Numai scala de introversiune-extraversiune a MBTI arată o validitate ridicată.
:: MBTI nu prezice rezultate specifice legate de personalitate sau de carieră.
:: Testul se bazează pe auto-declarații retrospective și nu este obiectiv, în plus, este ușor de falsificat.
:: Terminologia este vagă și generală, permițând ca orice tip de comportament să se potrivească cu orice tip de personalitate.

Wikipedia oferă de asemenea un citat din "specialistul în psihometrie Robert Hogan". El a scris: "Majoritatea psihologilor personalității privesc MBTI ca fiind ceva puțin mai elaborat decât niște fursecuri chinezești..."


Tipurile lui Jung și cele cinci trăsături mari

MBTI nu este un instrument psihometric valid. Cu toate acestea, la un nivel descriptiv de bază, cele patru dimensiuni de personalitate din el se potrivesc cu patru trăsături de personalitate din Big Five.

De exemplu, dimensiunea adăugată de Isabel Myers Briggs, judecată vs. percepție, vizează conștiinciozitatea (una din trăsăturile Big Five). Asta pentru că tipul judicativ a fost definit ca cel care planifică și duce treaba la bun sfârțit.

Dimensiunea gândire vs. emoții a lui Jung corespunde trăsăturii emoționale din Big Five. Dimensiunea introversiune / extraversiune a lui Jung a fost în lista celor cinci trăsături mari din start.

Inteligența este, de asemenea, inclusă în Big Five (ca a cincea dimensiune). Dintre trăsăturile Big Five, numai agreabilitatea nu apare în sistemul lui Jung sau al MBTI.

Ca o descriere a trăsăturilor importante, MBTI este destul de bun; este foarte asemănător cu Big Five. Ca instrument de testare psihometrică, MBTI este insuficient.

Acestea sunt două lucruri diferite. O descriere a trăsăturilor este un lucru. Un instrument de testare, o definiție operațională a modului de măsurare a acestor trăsături, este altceva. Datorită modului în care a fost construit (alegerea întrebărilor și metoda de administrare) MBTI este un instrument cu o validitate predictivă redusă.

Acest lucru este important deoarece, așa cum se menționează în capitolul 1, toate formele de validitate se reduc la validitatea predictivă. Dacă cineva dorește să folosească trăsăturile din Big Five pentru a prezice ceva, este mai bine să folosească alte teste psihologice bazate pe Big Five, mai degrabă decât MBTI.


O privire critică asupra teoriei lui Jung

Jung a fost un cărturar impresionant, iubitor de surse obscure și cuvinte rare. Dacă citiți Jung, fiți gata să căutați numeroși termeni necunoscuți; poate fi un exercițiu de dezvoltare a vocabularului.

Jung nu a fost un scriitor minuțios, care să-și revizuiască lucrările. El a spus că nu dorea să-și împiedice propriile procese creative, așa că își exprima liber ideile, lăsând ca generațiile viitoare să le descifreze.

Jung nu ezita să sugereze conexiuni psihologice profunde între figurile mitice obscure din diferite culturi. Pentru Jung, modelele similare din diferite culturi erau expresii ale aceluiași arhetip. Nu există nicio modalitate de a dovedi acest lucru; el l-a presupus doar.

În cele din urmă,
Jung nu s-a bazat pe cercetări sau probe replicabile. El a fost mult mai interesat de simboluri mitice fascinante, chiar obscure, mai degrabă decât de regularitățile științifice. El a dedus conexiuni care nu sunt evidente altor oameni.


Ce credea Jung despre numerologie?

Jung a îmbrățișat anumite forme de ocultism și superstiție. Deși nu credea în OZN-uri, a acceptat multe alte idei care bat mai departe.

De exemplu, Jung a fost fascinat de numerologie: ideea că anumite numere au o semnificație specială, aproape magică. Cei mai mulți oameni din cultura noastră au auzit că numărul 666 este un semn al lui Satan. Jung a studiat numerele magice din diferite culturi și (ca și pe alte numere pe care le-a întâlnit) le-a luat în serios.

Ce este sincronicitatea așa cum a descris-o Jung?

Jung credea în astrologie, pe care majoritatea oamenilor de știință o resping. Jung a propus un concept numit sincronicitate, pe care l-a descris drept "principiul legăturii acauzale".

În esență, sincronitatea este o coincidență semnificativă. De exemplu, Jung a relatat cazuri în care era supărat emoțional și un obiect din cameră se spărgea brusc.

Pentru el, acesta era un eveniment semnificativ, o sincronizare a minții și a materiei. Majoritatea oamenilor de știință ar spune că un astfel de eveniment era o coincidență, fără nicio legătură între cele două situații, cu excepția minții observatorului.

Cum a ajuns Jung "să nu-și mai urmeze propriul sfat" când interpreta visele?

Jung a avut de suferit din cauza interpretării incorecte, forțate a viselor după schema lui Freud, în care simbolurile visului erau tratate ca referiri la sex și violență. Poate că, ca reacție la aceasta, Jung a dezvoltat o tehnică foarte deschisă de interpretare a visului. Ea permitea visătorului să ghideze interpretarea.

Pe măsură ce a mai înaintat în vârstă, Jung nu și-a mai urmat propriile sfaturi. Când i se povestea un vis, el găsea referințe la arhetipurile și simbolurile mitice cunoscute de el, dar nu și de visător.

Jung părea încrezător că aceste interpretări (pe care nu le putea oferi nimeni în afara sa) capturau semnificația reală, profundă a viselor. Mulți psihologi ar spune că propunerea mai modestă a lui Jung a fost mai bună: visătorul, nu analistul, știa cel mai bine sensul unui vis.
Susținut cercetările recente ideea tipologiei de personalitate a lui Jung?

Tipologia de personalitate a lui Jung a inclus distincția extraversiune / introversiune care a devenit parte din toate teoriile moderne de personalitate. Alte distincții ale lui Jung sunt interesante și mai multe dintre ele se potrivesc cu trăsăturile Big Five.

Jung a inventat termenul "auto-actualizare", care a fost ulterior subliniat de mișcarea psihologică umanistă. Acesta a fost unul dintre cele mai importante concepte din sistemele lui Abraham Maslow (discutat în capitolul 9, Motivarea) și Carl Rogers (discutat în capitolul 13, Terapii).

Jung a vorbit despre
individuare
ca o mișcare a personalității spre un întreg integrat. Ea nu se oprește la maturitate; continuă pe tot parcursul vieții și înflorește de la mijlocul vieții până la bătrânețe.

Chiar și o persoană foarte în vârstă, spunea Jung, ar putea avea intuiții surprinzătoare și utile, dacă ar fi dispusă să privească adânc în interiorul său. Aceasta a fost o idee modernă. Jung a fost unul dintre primii oameni care au prezentat ideea creșterii și dezvoltării personalității pe tot parcursul vieții.


Monday, January 8, 2018

Poligamie sau Monogamie ...?

The Pros and Cons of Polygamy

Is there a link between polygamy and social unrest?
Posted Jan 04, 2018

Pro și Contra Poligamiei, Polyamory: O nouă cale de a iubi
Există o legătură între poligamie și tulburări sociale?
În vechime, oamenii erau în general poligami, la fel ca majoritatea animalelor. Ca si alte multe animale, bărbatul lasă femeia imediat după împerechere și cu mult înainte de nașterea oricărui pui.
Conform studiilor genetice, relativ recent, cu aproximativ 10.000 de ani în urmă, monogamia a început să prevaleze asupra poligamiei în populațiile sedentare. Uniunele monogame se pot dezvolta în tandem cu agricultura sedentară, contribuind la conservarea terenurilor și a proprietății în cadrul aceluiași grup îngust.
Poligamia poate permite unui bărbat să aibă mai multe descendenți, dar monogamia poate, în anumite circumstanțe, să reprezinte o strategie de reproducere globală mai reușită. În special, prin păstrarea unei singure femei, un bărbat se poate asigura că și descendenții femelei lui sunt ca el Monogamia  împiedica uciderea copiilor  de către rivali masculi care intenționau să aiba mai multe femele.
Din punct de vedere istoric și încă astăzi, majoritatea culturilor care admit poligamia o fac sub forma  poliginiei (un bărbat care ia două sau mai multe soții) decât polandrie (o femeie care ia doi sau mai mulți soți). În Războiul Gallic, Caesar susține că, printre britoni, "zece și chiar unsprezece bărbați au soții în comun", în special frați, spunea el, sau părinți și fii - care sună mai degrabă ca căsătorie de grup decât polandria propriu-zisă.
Poliandria este, de obicei, legată de o penurie a terenurilor și a resurselor, cum ar fi, de exemplu, în anumite părți din Himalaya și servește la limitarea creșterii populației. Dacă implică mai mulți frați căsătoriți cu o singură soție (polandria fraternă), ea protejează și pământul familiei de diviziune. În Europa, acest lucru a fost realizat în general prin principiul feudal al primogenității ("întâiul născut"), prin care cel mai mare fiu legitim a moștenit întreaga moștenire a ambilor părinți. Primogenitatea are antecedente în Biblie, de exemplu, când Esau a vândut "dreptul de întâi născut" fratelui său mai mic, Iacov.
Astăzi, majoritatea țărilor care susțin poligamia - invariabil sub formă de poligină - sunt țări cu o majoritate musulmană sau o minoritate musulmană considerabilă. În unele țări, cum ar fi India, poligamia este legală numai pentru musulmani. În alte țări, cum ar fi Rusia și Africa de Sud, este ilegal, dar nu este incriminat.
În conformitate cu jurisprudența maritală islamică, un bărbat poate avea până la patru soții, atât timp cât le tratează pe toate în mod egal. Deși este adevărat că Islamul permite poliginia, ea nu o impune ; theoretic căsătoria nu poate avea loc decât prin consimțământul reciproc, iar o mireasă poate pretinde că soțul ei să nu primească o a doua soție, in practica este cu totul altfel….
 Monogamia este de departe normă în societățile musulmane, deoarece majoritatea bărbaților nu își pot permite să mențină mai mult decât o singură femeie, familie, iar mulți dintre cei care pot, fiind bogati, o fac fara probleme.
În contrast, poligamia este ilegală sau criminalizată în Europa și America, în China, Australia și în alte țări. Chiar și așa, există multe cazuri de poligamie în Occident, în special în cadrul comunităților de imigranți și a anumitor grupuri religioase, cum ar fi Biserica Fundamentalistă a lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă (Biserica FLDS) și alți fundamentaliști ai Mormonului.
Avantajele și dezavantajele
Un bărbat care ia mai mult de o soție satisface unele dintre nevoile sale sexuale, semnalează statutul său social ridicat și, în general, se simte mai fericit despre sine. Mulți copii îi furnizează o sursă de muncă de-a gata și mijloac ( prin intermediul căsătoriilor aranjate), să creeze mai multe alianțe sociale, economice și politice. Polygyny poate fi costisitoare, dar pe termen lung, poate face un om bogat si mai bogat.
Chiar și în societățile monogame, bărbații puternici stabilesc de multe ori relații sexuale pe termen lung cu alte femei decât soțiile lor (concubinaj), cu excepția faptului că în acest caz partenerii juniori și copiii născuți nu beneficiază de aceleași protecții juridice ca și soția și copiii oficiali.
 În unele cazuri, un bărbat s-ar putea divorța să se căsătorească cu o femeie mult mai tânără (monogamie în serie), monopolizând viața reproductivă a mai multor femei, fără a suporta stigmatul social al poligamiei.
Polygyny ar putea beneficia chiar femeile implicate, care pot veni să se bucure de compania altora și să împartă sarcinile de întreținere și reeducare a copiilor. În vremuri de război, cu absenteism masculin și mortalitate ridicată, poligina susține creșterea și reaprovizionarea populației, asigurând că fiecare femeie poate găsi un partener.
Polygyny are și multe dezavantaje, în special când este văzută printr-o lentilă modernă occidentală. În primul rând, perpetuează inegalitatea dintre femei și bărbați, cu co-soțiile subordonate oficial și în mod evident soțului lor. Femeile din uniunele poligame tind să se căsătorească la o vârstă mai tânără, într-o configurație care, prin însăși natura lor, favorizează gelozia, concurența și conflictul, in raport cu  celelalte neveste .
Deși soțul ar trebui, în principiu, să-și trateze soțiile în mod egal, în practică, el va favoriza aproape inevitabil pe una față de cealălalta - probabil pe cea mai tânăra sau cea mai recenta. Tensiunile pot fi reduse prin stabilirea unei ierarhii clare în rândul copiilor, sau în cazul în care co-nevestele sunt surori (poligin soror) sau dacă fiecare păstrează o gospodărie separată (poligină de colibă).
În timp ce poliginia poate fi benefică pentru bărbații implicați, neagă soțiile față de alți bărbați, în special tineri, bărbați cu statut redus, care tind să își măsoare succesul prin bărbația lor, adică prin parametrii gemeni ai statutului social și a fertilității. Cu puțin de pierdut, acești oameni frustrați au mult mai multe șanse să adere la crime și violenți, inclusiv violenței sexuale. Nu poate fi o coincidență faptul că poligamia este practicată în toate cele 20 de țări instabile din cadrul Indicelui Statelor Fragile.

Există mai multe cazuri de poligamie în Vechiul Testament: Moise avea două soții, Avraam trei, Iacov patru, David cel puțin 18 și Solomon toate 700. biblica poligamie are, de obicei, un final amar. În conformitate cu Cartea Regilor, Solomon avea șapte sute de soții, prințese și trei sute de concubine, dar "nevestele i-au întors inima după alți dumnezei și inima lui nu era perfectă cu Domnul Dumnezeul său" (a se vedea tabloul) . Povestea creației de pe primele pagini ale Bibliei încearcă în mod clar să impună un etos monogam. După ce a văzut-o pentru prima dată pe Eva, Adam spune: "Acesta este acum oasele  mele și carnea din carnea mea ... De aceea un om va părăsi pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta lui”. 
---------------------------------------------------- 

The Pros and Cons of Polygamy

Is there a link between polygamy and social unrest?
·       
Solomon and his wives
Source: Wikicommons
In the state of nature, people were generally polygamous, as are most animals. With many animals, the male leaves the female soon after mating and long before any offspring are born.
According to genetic studies, it is only relatively recently, about 10,000 years ago, that monogamy began to prevail over polygamy in human populations. Monogamous unions may have developed in tandem with sedentary agriculture, helping to preserve land and property within the same narrow kin group.
Polygamy may enable a man to sire more offspring, but monogamy can, in certain circumstances, represent a more successful overall reproductive strategy. In particular, by guarding a single female, a male can ensure that the female’s offspring are also his, and prevent the infants from being killed by male rivals intent on returning the female to fertility.
Historically and still today, most cultures that permit polygamy permit polygyny (a man taking two or more wives) rather than polyandry (a woman taking two or more husbands). In the Gallic War, Caesar claims that, among ancient Britons, ‘ten and even twelve men have wives in common’, particularly brothers, he says, or fathers and sons—which to me sounds more like group marriage than polyandry proper.
Polyandry is typically tied to a scarcity of land and resources, as, for example, in certain parts of the Himalayas, and serves to limit population growth. If it involves several brothers married to one wife (fraternal polyandry), it also protects the family’s land from division. In Europe, this was generally achieved through the feudal rule of primogeniture (‘firstborn’), by which the eldest legitimate son inherited the entire estate of both his parents. Primogeniture has antecedents in the Bible, with, for example, Esau selling his ‘birthright’ to his younger brother Jacob.
Today, most countries that endorse polygamy—invariably in the form of polygyny—are countries with a Muslim majority or sizeable Muslim minority. In some countries, such as India, polygamy is legal only for Muslims. In others, such as Russia and South Africa, it is illegal but not criminalized. 
Under Islamic marital jurisprudence, a man can take up to four wives, so long as he treats them all equally. While it is true that Islam permits polygyny, it does not require or impose it: marriage can only occur by mutual consent, and a bride can stipulate that her husband-to-be not take a second wife. Monogamy is by far the norm in Muslim societies, as most men cannot afford to maintain more than one family, and many of those who can, would rather do without the trouble. That said, polygyny remains very common across much of West Africa.
In contrast, polygamy is illegal or criminalized across Europe and the Americas, in China, Australia, and other countries. Even so, there are many instances of polygamy in the West, especially within immigrant communities and certain religious groups like the Fundamentalist Church of Jesus Christ of Latter-Day Saints (FLDS Church) and other Mormon fundamentalists.
The pros and cons
A man who takes more than one wife satisfies some of his sexual urges, signals his high social status, and generally feels happier about himself. His many children supply him with a ready source of labor, and the means, through arranged marriages, to forge multiple social, economic, and political alliances. Polygyny may be costly, but in the long term, it can make a rich man richer.
Even in monogamous societies, powerful men often establish long-term sexual relationships with other women other than their wives (concubinage), except that in this case the junior partners and the children born to them do not enjoy the same legal protections as the ‘legitimate’ wife and children. In some cases, a man might get divorced to marry a much younger woman (serial monogamy), thereby monopolizing the reproductive lifespan of more than one woman without incurring the social stigma of polygamy.
Polygyny might even benefit the women involved, who may come to enjoy one another’s company and share out the burdens of housekeeping and childrearing. Younger wives may add to the social standing of the first wife, while at the same time reducing her workload. In times of war, with high male absenteeism and mortality, polygyny supports population growth and replenishment by ensuring that every female can find a mate.
Polygyny also has many drawbacks, particularly when seen through a modern, western lens. First and foremost, it sanctions and perpetuates gender inequality, with co-wives officially and patently subordinated to their husband. Women in polygynous unions tend to marry at a younger age, into a setup that, by its very nature, fosters jealousycompetition, and conflict, with reports of co-wives poisoning one another’s offspring in a bid to advantage their own. Although the husband ought in principle to treat his co-wives equally, in practice he will almost inevitably favor one over the others—most likely the youngest, most recent one. Tensions may be reduced by establishing a clear hierarchy among the co-wives, or if the co-wives are sisters (sororal polygyny), or if they each keep a separate household (hut polygyny).
While polygyny may benefit the men involved, it denies wives to other men, especially young, low-status men, who tend to measure their success by their manhood, that is, by the twin parameters of social status and fertility. With little to lose, these frustrated men are much more likely to turn to crime and violence, including sexual violence and warmongering. It can be no coincidence that polygamy is practiced in all of the 20 most unstable countries on the Fragile States Index.
All this is only aggravated by the brideprice, a payment from the groom to the bride’s family. Brideprice is a frequent feature of polygynous unions and is intended to compensate the bride’s family for the loss of a pair of hands. Divorce typically requires that the brideprice be returned, forcing many women to remain in miserable or abusive marriages. If polygamous unions are common, the resulting shortage of brides inflates the brideprice, raising the age at which young men can afford to marry while incentivizing families to hive off their daughters at the soonest opportunity, even at the cost of interrupting their education. Brideprice if often paid in cows, and, to afford a bride, young men may resort to cattle raids and other forms of crime. Gang leaders and warlords attract new recruits with the promise of a bride or an offer to cover their brideprice.
Polygyny also tends to disadvantage the offspring. On the one hand, children in polygamous families share in the genes of an alpha male and stand to benefit from his protection, resources, influence, outlook, and expertise. But on the other hand, their mothers are younger and less educated, and they receive a divided share of their father’s attention, which may be directed at his latest wife, or at amassing resources for his next one. They are also at greater risk of violence from their kin group, particularly the extended family. Overall, the infant mortality in polygynous families is considerably higher than in monogamous families.
There are several instances of polygamy in the Old Testament: Moses had two wives, Abraham three, Jacob four, David at least 18, and Solomon all of 700. But biblical polygamy usually had a bitter ending. According to the Book of Kings, Solomon had ‘seven hundred wives, princesses, and three hundred concubines’, but ‘his wives turned away his heart after other gods: and his heart was not perfect with the Lord his God' (see picture). The creation story on the very first pages of the Bible clearly seeks to enforce a monogamous ethos. Upon seeing Eve for the first time, Adam says: “This is now bone of my bones, and flesh of my flesh... Therefore shall a man leave his father and his mother, and shall cleave unto his wife: and they shall be one flesh.”
See my related article, Polyamory: A New Way of Loving

Codul Bibliei ...


Codul Bibliei
"Iar tu Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul lumii."
 Daniel, 12:4.

   
   Cercetările unor oameni de ştiinţă au confirmat, în ultimii ani, o ipoteză (de altfel mai veche, dar nedemonstrată) care susţinea că în Biblie există inclus, alături de informaţiile spirituale evidente şi un anumit cod secret care poate dezvălui evenimente care au avut loc cu mii de ani după ce a fost scrisă Biblia.  
Codul biblic a fost descoperit în versiunea originală a Bibliei, în limba ebraică, în Vechiul Testament.
Cel care a descoperit codul biblic este Dr. Eliyahu Rips, care este la ora actuală unul din cei mai mari experţi din lume în teoria grupurilor, un domeniu al matematicii care stă labaza fizicii cuantice.
         
Eliyahu Rips este un om modest. El are, mai mereu, tendinţa de a acorda altora meritul pentru propriile sale realizări,astfel încât la prima vedere nimeni nu ar bănui că de fapt el este un matematician de renume mondial. Majoritatea ziariştilor care l-au văzut au fost tentaţi să susţină că descoperirile sale nu au nimic de luat în seamă. Descoperirea lui Rips a fost însă confirmată de matematicieni de renume de la Harvard, Yale şi Universitatea Ebraică.
Acest cod a fost verificat, de asemenea, şi de un specialist în cifruri şi coduri de la Ministerul Apărării al SUA şi a mai trecut cu succes trei expertize efectuate de specialişti la care a făcut apel o importantă revistă de matematică din SUA.
          Teoria legată de codul biblic a devenit mai cunoscută în mass-media şi a fost luată mai în serios, abia după un  tragic eveniment prezis cu ajutorul codului şi care, datorită faptului că nu a fost luat în seamă de persoana direct vizată, s-a adeverit mai apoi, din păcate.
Iată derularea evenimentelor: la 1 septembrie 1994,ziaristul american Michael Drosnin a plecat la Ierusalim pentru a-i înmâna lui Ytzhak Rabin următoarea scrisoare:
          "Un matematician israelian a descoperit în Biblie un cod secret care pare să dezvăluie amănunte ale unor evenimente care au avut şi au loc la sute şi mii de ani după ce a fost scrisă Biblia.
Motivul pentru care vă aduc la cunoştinţă acest fapt este acela că singura dată când numele dumneavoastră complet, Ytzhak Rabin, apare în Biblie, el este intersectat de expresia "criminal va asasina". Faptul n-ar trebui tratat cu indiferenţă, deoarece atât asasinarea lui Anwar el-Sadat, cât şi atentatele cărora le-au căzut victime John şi Robert Kennedy sunt, de asemenea, codificate în Biblie.
          Cred că sunteţi într-un real pericol, dar acest pericol poate fi evitat."
          La 4 noiembrie 1995, a venit cumplita adeverire: un glonţ în spate, tras lui Yitzak Rabin, de către un om care se credea investit cu o misiune divină. Aceasta era o crimă codificată în Biblie acum peste 2000 de ani.
          Acelaşi ziarist - Michael Drosnin - a mai urmărit să-l avertizeze pe şeful Cartierului General al Serviciului de Contrainformaţii al Israelului despre războiul din Golf şi de
intenţia Irak-ului de a lansa rachete asupra Tel-Aviv-ului. Rips îi arătase ziaristului o secvenţă din codul biblic unde cuvintele "Hussein", "Scud" şi "rachetă rusească" apăreau codificate împreună.
De asemenea "Hussein a ales o zi" era o expresie  ce apărea în acea secvenţă. Aprofundând căutările în acest sens, Rips a găsit în cod "foc în 3 Şevat" - dată din calendarul ebraic ce corespundea zilei de
18 ianuarie 1991. Aceasta a şi fost ziua în care Irak-ul a lansat prima rachetă Scud împotriva Israelului confirmând datele oferite de cod. La întrebarea lui Drosnin "Cine poate şti cu 3000 de ani înainte că va fi un război în Golf, ca să nu mai vorbim de lansarea unei rachete împotriva Israelului pe 18 ianuarie?", Rips a răspuns foarte tranşant: "Dumnezeu!".
          După aceste evenimente prezise de cod şi mai apoi adeverite, Michael Drosnin declara următoarele: "În mod cât se poate de limpede, codul nu este la fel ca profeţiile lui Nostradamus, nu este ceva de genul "o stea se va arăta pe cer de la Răsărit şi un mare rege va cădea" cuvinte ce pot fi interpretate ulterior, astfel încât să corespundă oricărui eveniment care se petrece în realitate. Nu, aici este vorba de detalii la fel de precise ca acelea din ştirile transmise de CNN, toate acestea fiind descoperite înainte ca evenimentul să se producă."
          Teoria lui Rips despre codul biblic consideră Biblia ca o gigantică grilă de cuvinte încrucişate. Pentru a găsi codul, Rips a eliminat toate spaţiile dintre cuvinte şi a transformat întrega Biblie originală într-un şir continuu de litere, cuprinzând 304.805 caractere. Informaţiile sunt obţinute prin selectarea a fiecărei a N-a literă, unde N are o valoare precisă şi corespunzător aleasă - de exemplu: 4,5,12,18,etc. Un exemplu foarte simplu ar fi următorul: avem propoziţia "Cum să obţii date.", pe care o compactăm şi ea devine "cum să obţii date" din care vom selecta, începând cu prima, fiecare a cincea literă: "cum să obţiidate" şi rezultă astfel cuvântul "cod".
          Cu ajutorul unui calculator, sunt căutate în această matrice formată de textul biblic adus în forma descrisă mai sus, cuvinte şi fraze ascunse de codurile de intervale. Se începe de la prima literă a Bibliei şi se caută pentru fiecare secvenţă de intervale posibilă cuvintele pe care noi le solicităm, care sunt descifrate cu intervale de una, două, trei litere, ş.a.m.d. până la câteva mii. Apoi se repetă aceeaşi operaţie de căutare începând de la cea de-a doua literă şi continuând astfel până la ultima literă a Bibliei. După ce găseşte cuvântul-cheie, calculatorul începe să caute informaţii asociate aflate cât mai aproape de acesta. Astfel, de exemplu, unde a fost găsit numele Rabin, se aflau alături şi alte date: Amir (care s-a dovedit ulterior a fi chiar numele asasinului), Tel Aviv, anul ebraic 5756 care începea în septembrie 1995, toate aceste  informaţii reale fiind codificate în acelaşi pasaj.
          Primul indiciu modern al codificării Bibliei a fost găsit, cu peste cincizeci de ani în urmă, de către H. M. D. Weissmandel, un rabin din Praga. Acesta observase că, dacă sărea cincizeci de litere, şi apoi alte cincizeci şi apoi alte cincizeci, găsea cuvântul "Tora", înscris la începutul "Genezei". De asemenea , observase că aceeaşi secvenţă de intervale ortografia din nou cuvântul "Tora" în "Ieşirea", "Numerii" şi "Deuteronom". Weissmandel nu a dat niciodată această descoperire publicităţii. Discipolii săi au publicat însă, ulterior, o carte cu tiraj limitat "Torat Hemed", în 1958, în care se făcea pe scurt referire la cercetările rabinului Weissmandel în legătură cucodul, pe care acesta le efectuase în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial. Unul dintre aceşti discipoli, rabinul Azriel Tauber, a relatat că în acei ani, dinaintea apariţiei calculatoarelor, Weissmandel transcrisese întregul text al Torei pe fişe cuprinzând câte 100 de litere, dispuse pe 10 rânduri de câte 10 litere, şi apoi căutase cuvinte  ortografiate cu litere aflate la intervale echidistante.
          Primul savant modern, omul care a înţeles mecanica sistemului nostru solar şi a descoperit forţa gravitaţiei, Sir Isaac Newton, era şi el încredinţat de faptul că în Biblie există un cod secret care dezvăluie viitorul. Newton a învăţat ebraica şi a urmărit aproape jumătate din viaţă să descopere acest cod.
Isaac Newton considera acest cod mult mai important decât legea atracţieiuniversale.
          J. M. Keynes, biograful lui Newton, susţine că acest cod biblic a fost o obsesie pentru marele savant. Când Keynes a văzut documentele lui Newton a avut un şoc: cea mai mare parte a lucrărilor lui Newton nu se refereau aşa cum se aştepta el, la matematică sau la astronomie ci la teologie esoterică. Acele scrieri dezvăluiau faptul că marele fizician era încredinţat că în Biblie era ascunsă o profeţie
a istoriei omenirii.
Newton avea certitudinea că Biblia, de fapt chiar întregul univers, era o criptogramă alcătuită de Dumnezeu, pe care el voia să o descifreze.
         
Newton nu a reuşit însă să descopere acest cod. Munca sa nu a dat nici un rezultat, oricare au fost formulele matematice aplicate. Descoperirea care i-a scăpat lui Newton a fost făcută de Eliyahu Rips, pentru că matematicianul israelian dispunea de un instrument esenţial pe care Newton nu-l avea: un calculator.    Se pare că textul ascuns al Bibliei a fost  codificat cu un fel de "zăvor" temporizat, care nu a putut fi deschis până la descoperirea calculatorului.
          Cu tot scepticismul unor matematicieni, nimeni nu a putut găsi vreo eroare în demonstraţia matematică. Nimeni nu a putut să infirme cu argumente solide faptul uluitor că Biblia era codificată şi că dezvăluia evenimente care ulterior s-au petrecut după descrierea ei.
     
Unii oameni de ştiinţă, mai convenţionalişti, nu au acceptat codul. Un astfel de exemplu a fost cel al lui Avraham Hasofer, care a atacat codul biblic înainte ca Rips să fi publicat demonstraţia matematică. Hasofer a argumentat că este posibil ca anumite tipuri de configuraţii să existe în orice ansambluri mari de date.
          La atacul lui Hasofer, Rips a replicat că este posibil ca, de exemplu, să găseşti într-un ansamblu de date suficient de mare numele lui Saddam Hussein. Dar este aproape imposibil să găseşti termenii "Scud", "rachetă rusească" precum şi data declanşării războiului, în acelaşi loc, dezvăluite într-un mod anticipat.
         
Nimeni nu poate înţelege încă, modul în care a fost creat codul. Toţi oamenii de ştiinţă care au constatat realitatea codului biblic, sunt de acord cu faptul că nici cele mai rapide calculatoare de care dispunem în ziua de astăzi şi nici toate computerele de pe pământ lucrând împreună n-ar fi putut să codifice Biblia, aşa cum a fost ea codificată acum trei mii de ani în urmă. Rips declara că:"Este vorba de o minte care depăşeşte cu mult orice imaginaţie a noastră. Informaţia inclusă în cod este probabil infinită."
           Nimeni nu ştie dacă, nu cumva, fiecare dintre noi, cu tot trecutul şi viitorul său, figurează în vreun cod de nivel superior şi încă necunoscut al Bibliei şi dacă aceasta nu este într-adevăr o "Carte a Vieţii". Toţi marii conducători ai lumii din timpul celui de-al doilea război mondial - Roosvelt, Churchill, Stalin, Hitler - sunt menţionaţi în cod. America, "revoluţie" şi anul 1776 apar la un loc. Napoleon este codificat alături de Franţa dar şi de Waterloo şi Elba.
          
"Când am folosit un calculator, am dat lovitura", relatează Rips. El a povestit că a găsit mult mai multe cuvinte codificate decât prevedea domeniul statisticii în virtutea "legiilor hazardului", iar atunci a fost cel mai fericit moment din viaţa sa.
 Rips a elaborat un model matematic complex care, atunci când a fost implementat pe un program de calculator, a confirmat faptul că Vechiul Testament este, într-adevăr, codificat.
Rips s-a împotmolit însă în drumul spre "victoria finală", care trebuia să fie o metodă simplă şi elegantă de a dovedi realitatea codificării Bibliei. Pentru a reuşi, a fost ajutat de fizicianul israelian Doron Witzum, care a completat modelul matematic.
          În rezumatul de pe pagina de deschidere a referatului asupra experimentului lor iniţial, intitulat "Secvenţe de litere echidistante în Geneză" se menţiona: "Analiza indică faptul că în textul "Genezei" sunt intercalate informaţii ascunse sub forma unor secvenţe de litere echidistante. Rezultatul este semnificativ în proporţie de 99,998%". Rips şi colegii lui căutaseră numele a 32 de mari învăţaţi, înţelepţi, din epoca biblică până în vremurile moderne, pentru a determina dacă numele şi datele calendaristice ale naşterii şi morţii lor erau codificate în prima carte a Bibliei. Pe de altă parte, căutaseră aceleaşi nume şi date şi în traducerea ebraică a romanului "Război şi pace", al lui Tolstoi, precum şi în alte două texte originale ebraice. În Biblie, numele şi datele erau codate laolaltă, pe când în "Război şi pace" şi în celelalte două cărţi, nu.
Probabilitatea ca informaţiile codificate să apară datorită unor coincidenţe accidentale s-a dovedit, în cele din urmă, a fi de 1 la 10 milioane. În cadrul experimentului său final, Rips a luat cele 32 de nume şi 64 de date şi le-a amestecat în 10 milioane de combinaţii diferite, astfel încât 9 999 999 dintre ele să nu corespundă şi doar osingură combinaţie să fie corectă. Apoi a efectuat o verificare pe calculator, pentru a vedea care dintre cele 10 milioane de combinaţii dădea cel mai bun rezultat şi a constatat că numai în Biblie numele şi datele corecte apăreau împreună. "Nici una dintre combinaţiile aleatorii nu era corectă. Rezultatele erau 0 contra 9 999 999 sau, altfel spus, 1 la 10 milioane."
          Astfel de experimente, cum este cel descris anterior au mai fost realizate folosind şi alte opere literare cum ar fi "Crimă şi pedeapsă", de Dostoievski, un text ce cuprinde 304.805 litere, fiind deci comparabil cu şirul de litere din Biblie. Aici numele Yitzac Rabin nu apărea deloc, în nici o secvenţă de intervale.
Alte nume codificate în Biblie, cum ar fi Shakespeare sau Kennedy apăreau şi aici. Cu toate acestea, în timp ce în Biblie cuvintele ce apăreau după numele lui Kennedy erau "va muri", iar oraşul Dallas era codificat în acelaşi pasaj, în "Crimă şi pedeapsă" nu apărea nici un fel de asociaţie logică. La fel, "Shakespeare" apărea o singură dată în romanul lui Dostoievski, dar nicidecum asociat cu numele unor opere ale sale cum apare acesta în Biblie.
"Distincţia dintre prezent, trecut şi viitor este doar o iluzie, oricât ar fi de persistentă." Albert Einstein, 1955 codificări şi în alte scrieri l-au ajutat pe Rips să-şi susţină teoria, şi să concluzioneze: "Fireşte că dacă s-ar căuta suficiente exemple într-o altă carte, s-ar găsi până la urmă unele cuvinte asociate logic sau apărând la un loc. Dar numai în Biblie apar informaţii asociate în mod constant şi coerent. Nimeni nu a descoperit nimic asemănător în nici o altă carte, în nici o traducere şi în nici un alt text ebraic original, cu excepţia Bibliei."
         Un criptograf veteran de la strict secreta National Security Agency din SUA, Harold Gans era sigur că putea dovedi falsitatea demonstraţiei realizată de Rips pentru codul biblic. Gans a realizat propriul său program de calculator şi a refăcut căutările făcute de Rips în codul biblic, în legătură cu datele despre cele 32 de personalităţi care apăreau codificate în Biblie. Spre marea uimire a lui Gans, informaţiile existau: datele la care se născuseră şi muriseră acele personalităţi, erau codificate în Biblie împreună cu numele lor. Lui Gans nu i-a venit să creadă, dar tot mai era convins că nu există nici un cod în Biblie. Astfel, el a hotărât să caute şi alte informaţii în legătură cu cele 32 de personalităţi care apăreau codificate în Biblie, în speranţa că va găsi ceva cu care  să dea la iveală falsul din experimentul lui Rips, eventual chiar şarlatania matematicianului israelian. Gans a pornit de la ipoteza că, dacă există un cod adevărat, atunci el ar trebui să conţină şi informaţii exacte despre localităţile unde s-au născut cele 32 de persoane codificate. După aproximativ 400 de ore de căutări, Gans a verificat concordanţa celor 32 de nume cu localităţile lor natale. În plus, Gans a mai realizat o căutare asemănătoare  pentru alte 34 de personalităţi cunoscute, pentru care a verificat concordanţa nume-loc de naştere,
iar rezultatul a fost exact. Concluzia lui Gans a fost că în Biblie sunt codificate informaţii despre trecut şi viitor într-un mod care exclude din punct de vedere matematic, orice coincidenţă, iar acest gen de informaţii nu se găsesc în nici un alt text. După spusele lui Gans, experimentele pe care le-a realizat în legătură cu codul Bibliei l-au transformat dintr-un ateu convins într-o peroană profund religioasă.
          Rips şi Wiztum au prezentat articolul lor uneia dintre cele mai importante reviste americane de matematică, "Statistical Science". Mai mulţi matematicieni care lucrau pentru acea revistă au verificat demonstraţia matematică ce susţine existenţa codului. Teoria codului Bibliei a trecut cu succes şi toate aceste teste, fiind astfel acceptată de "Statistical Science".
          În continuare vă prezentăm unele exemple de personalităţi marcante ce apar codificate în Biblie, precum şi menţiunile despre acestea pe care le oferă codul. Homer apare codificat ca fiind "poet grec"; Shakespeare apare codificat ca "reprezentant pe scenă", alături fiind codificate şi unele opere a lui: "Hamlet" şi "Macbeth". Şi Beethoven şi Bach apar codificaţi în Biblie, pentru fiecare apărând menţiunea "compozitor german". Mozart apare şi el în cod alături de cuvintele "compozitor" şi "muzică", iar Rembrant este codificat "pictor olandez".
          Fiecare progres al tehnologiei moderne a fost înregistrat în codul biblic. Fraţii Wright apar codificaţi alături de cuvântul "avion", Edison este codificat cu "electricitate" şi "bec electric", iar Marconi este codificat cu "radio". Newton apare codificat cu "gravitaţie". După cum am menţionat anterior, Newton intuia existenţa unui cod ascuns în Biblie, pe care însă nu l-a aflat; codul însă, "ştia" de Newton, deoarece, în codul biblic, alături de expresia "codul Bibliei" apare şi numele lui Newton.
          Einstein apare codificat în Biblie doar o singură dată.
Enunţul "s-a prezis o persoană cu mintea ageră" apare în acelaşi loc.
Cuvântul "ştiinţă", peste care se suprapune expresia "o nouă şi excelentă înţelegere" intersectează numele savantului. Şi chiar deasupra lui "Einstein", textul ascuns menţionează "el a răsturnat realitatea prezentă". Teoria relativităţii, principala descoperire a lui Einstein, este de asemenea codificată. Este posibil ca şi teoria "câmpului unificat" să fie codificată în Biblie. Împreună cu numele lui Einstein, în matricea în care figurează unica  lui menţiune, împreună cu teoria relativităţii, codul oferă şi indiciul "adăugaţi o a cincea parte", lucru pe care l-a urmărit şi Einstein în studiile sale despre "a cincea forţă".
         
În iulie 1994, lumea a asistat la cea mai mare explozie observată în sistemul nostru solar. O cometă a supus planeta Jupiter unui bombardament echivalent cu forţa a peste un miliard de megatone generând globuri incandescente de mărimea Pământului. Coliziunea cometei cu Jupiter este codificată de două ori în Biblie, o dată în Geneza şi o dată în Isaia. Cometa "Shoemaker - Levy", apare de ambele dăţi cu numele complet - numele astronomilor care au descoperit-o în 1993, iar impactul cu Jupiter este codificat aproape ca o reprezentare grafică. În codul Bibliei, numele cometei şi numele planetei Jupiter se intersectează de două ori, iar data impactului era menţionată anticipat: 16 iulie. Astfel, evenimentul pe care astronomii fuseseră în măsură să-l prevadă doar cu câteva luni înainte de a se produce, a fost prezis în codul Bibliei cu 3000 de ani înainte de a avea loc.
          Despre ocuparea Tibetului de către chinezi, în codul biblic apare "Şi i-a pus sub pază în temniţă", expresie care intersecteză cuvântul "Tibet".

          Marea criză economică prin care a trecut SUA, în 1929, este codificată împreună cu prăbuşirea pieţei bursiere. "Colaps economic" şi "criză" apar laolaltă în Biblie, alături de cuvântul "acţiuni". Anul în care s-a declanşat criza, 1929 - adică 5690 în calendarul ebraic - este codat în acelaşi pasaj. Un alt eveniment bulversant petrecut pe scena politică a Statelor Unite, căderea lui Richard Nixon în urma afacerii Watergate, este de asemenea codificat în Biblie. "Watergate" apare împreună cu "Nixon" şi cu anul în care acesta a fost silit să demisioneze - 1974. În pasajul în care a fost codat "Watergate", textul codat al Bibliei formează o întrebare: "Cine este el? Preşedinte, dar a fost alungat."
          De asemenea, cu şase luni înaintea alegerilor pentru preşedinţia SUA din 1992, codul a dezvăluit alegerea lui Clinton. Alături de "Clinton" apărea viitorul său titlu: preşedinte".
          Aselenizarea primei nave pământene pe Lună este codificată şi ea în Biblie. "Om pe lună" apare în cod împreună cu "navă spaţială" şi "Apollo 11".
Până şi data la care Neil Amstrong a făcut primul pas pe Lună - 20 iulie 1969 - se regăseşte în Biblie. Cuvintele lui Amstrong: "Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire" îşi găsesc şi ele ecoul în codul biblic: în pasajul unde apare data aselenizării, "Luna" este intersectată de expresia "Realizat de omenire, realizat de om".
          Cu acest gen de exemple am mai putea continua, însă cele oferite până acum sunt suficiente pentru a demonstra realitatea codului. Ar mai fi totuşi interesant să aflaţi rezultatele unor căutări în codul Bibliei ce au avut drept scop aflarea mai multor informaţii despre România. Astfel au fost găsite informaţii impresionante despre ţara noastră, chiar dacă nu s-a folosit un program foarte performant de căutare în codul biblic. Textele biblice pe care noi le-am avut la dispoziţie pentru căutare au fost următoarele:
          -  textul original în ebraică al Genezei, aşa cum apare el în cea mai cunoscută ediţie a Bibliei - "Biblia de la Ierusalim";
          - o traducere în greceşte a Noului Testament, recunoscută ca fiind foarte valoroasă;
          - cea mai veche şi mai importantă traducere în engleză a textului Noului Testament, ce aparţine versiunii cunoscute sub numele "King James Version", publicată în 1611.
    Chiar dacă cele mai numeroase şi autentice informaţii pot fi găsite apelând în special la textul original al Bibliei, cel în ebraică, datorită încărcăturii spirituale excepţionale pe care o are textul biblic, anumite date se pot afla chiar în cazul în care apelăm la unele traduceri inspirate ale Bibliei. Cu toate că în cele trei surse conţinute în programul de căutare în codul biblic (menţionate mai sus) nu am avut la dispoziţie traducerea integrală a Bibliei, chiar şi o bază de date limitată a fost de natură să ofere unele informaţii profunde. Pentru traducerea în română a pasajelor din Biblie a fost folosit textul Bibliei în limba română.
          În textul ebraic original al Genezei, numele României apare codificat de 17 ori. Cele mai relevante informaţii le-am considerat a fi prezente în următoarele trei exemple:
          - în secvenţa de mai jos, alături de "România" (ortografierea ebraică a numelui ţării noastre este încadrată în text) apar următoarele citate:  "Iată Eu (Dumnezeu) sunt cu tine şi te voi păzi pe orice cale vei merge..." şi "nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus". (Geneză, cap. 28, versetul 15).
          - într-o altă secvenţă din originalul Genezei în care apare codificat numele "România", textul care intersecteză numele ţării este următorul: "Şi cutremurându-se Iacov a zis: "Cât de  misterios este locul acesta!
Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!" (Geneza, cap. 28, versetul 17).
          - în cea de-a treia situaţie, numele codificat al "România" este intersectat de citatul următor: "Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse, şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească." (Geneza, cap 2, versetul 15).
          În textul Noului Testament tradus în greceşte, numele "România" apare de 2 ori. Informaţii mai importante au fost găsite în secvenţa pe care o prezentăm mai jos: numele "României" este codificat mai sus cu următorul pasaj: "Zis-a lui Stăpânul: "Bine slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău."
(Matei, cap 25, versetul 21).
          În cazul Noului Testament tradus în engleză, numele "România" apare de două ori. Vă prezentăm o secvenţă concludentă  şi pentru această căutare în codul Bibliei: în secvenţa de text care va urma se observă cu uşurinţă cum expresia "His own house Jesus", care se traduce prin "însăşi casa lui Iisus", intersectează numele României. Toate aceste informaţii din codul biblic vin să confirme profeţiile despre ţara noastră, şi anume că România a fost aleasă de Dumnezeu, să fie centrul spiritual al planetei în epoca ce va urma.
         
Majoritatea oamenilor consideră că Biblia este o simplă carte şi doar pentru o mică parte dintre aceştia, Biblia este o lucrare divin inspirată.  Având în vedere informaţiile despre codul biblic, putem spune că a început un nou mod de explorare a Bibliei. Toţi cei care au avut posibilitatea să se convingă de existenţa codului Bibliei condideră acum că, ceea ce numim noi Biblie - cartea propriu-zisă - este doar primul său stadiu (nivel). Biblia s-a dovedit a fi şi un program de calculator, nu doar o carte pe care Rips a introdus-o într-un computer, ci un program pe care autorul său l-a conceput ca interactiv şi mereu adaptabil. Codul Bibliei se prezintă ca o serie de revelaţii temporizate, fiecare dintre ele fiind programată pentru a corespunde nivelului epocii sale. Eliyahu Rips spunea referitor la cod: "Cantitatea de informaţii din codul biblic este incalculabilă şi probabil infinită. Iar acesta nu este decât începutul, primul nivel şi cel mai simplu al codului biblic. Codul este mai puţin asemenea unui joc de cuvinte încrucişate, cât mai degrabă, asemeni unei holograme. Noi observăm doar matrice, adică tablouri bidimensionale, când probabil ar trebui să privim în cel puţin trei dimensiuni, dar nu ştim cum."