Saturday, August 5, 2017

Putem fi ca ei, daca .....

(sursa: net...! )
10 reguli din Japonia, țara cu cel mai avansat sistem educațional din lume
10 ianuarie 2017
Cele mai multe clasamente despre educație sunt conduse de Japonia, cu elevii și studenții săi catalogați drept „geniali și speciali”. Dar cum de a ajuns în fruntea statisticilor o țară conservatoare, care în urmă cu șapte decenii a fost îngenuncheată cu bomba atomică în război? Se pare că secretul Japoniei este sistemul educațional excepțional.

1.    În primul rând înveți să te comporți, abia apoi înmagazinezi cunoștințe
© carlosbarria / Reuters.com
Elevii japonezi nu dau teste sau examene înainte de vârsta de 10 ani, ci sunt doar controlați din când în când. Principiul este că, în primii trei ani de școală, cunoștințele școlare nu contează.
Lucrul cel mai important este educația în sensul ei adevărat: copiii sunt învățați să îi respecte pe ceilalți, să respecte animalele, să fie generoși, să învețe compasiunea, autocontrolul și să protejeze mediul înconjurător.
2. Anul școlar începe la 1 aprilie
© seejapan.co.uk
Pe când, în majoritatea țărilor, copiii se apropie de vacanța de vară, pentru elevii din Japonia anul școlar abia începe. Școala începe cu unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale anului – înflorirea cireșilor (sakura).
Anul școlar este împărțit în trei trimestre: de la 1 aprilie până la 20 iulie, din 1 septembrie până în 26 decembrie și din 7 ianuarie până pe 25 martie. Japonezii au vacanță șase săptămâni în timpul verii și două săptămâni iarna și primăvara.
3. Nu există personal de curățenie în școlile japoneze, elevii înșiși fac curat
© emaze.com
Elevii curăță sălile de clasă, holurile, chiar și toaletele. Astfel, de la o vârstă fragedă, ei învață să lucreze în echipă și să se ajute reciproc. Mai mult decât atât, după cât efort depun la curățenie și pentru îngrijirea locului, este puțin probabil să mai fie dispuși să le murdărească.Acest lucru îi învață să respecte munca (proprie și a altuia) și, de asemenea, să respecte locul în care trăiesc.

4. Mesele de prânz sunt standardizateși sunt luate în clasă, împreună cu colegii
© treehugger.com
În școala primară și la gimnaziu, mesele sunt pregătite de elevi, asistați de nutrițioiști și bucătari, astfel încât alimentele să fie sigure și potrivite pentru nevoile lor alimentare.
Elevii iau masa de prânz în sala de clasă, împreună cu profesorii lor. Această atmosferă informală încurajează comunicarea și dezvoltarea relațiilor de prietenie.
 5. Lecțiile particulare (meditațiile) sunt foarte populare


© novakdjokovicfoundation
Încă din școala primară, copiii încep să ia lecții particulare, pentru ca mai târziu să poată accede într-un liceu bun. Aceste cursuri sunt predate seara, iar în Japonia nu este un lucru neobișnuit ca la ora 21 transportul public să fie plin de copii care merg acasă după lecții.Copiiise pregătesc și în zilele de duminică și de sărbători, când ziua de studiu durează între șase și opt ore. Așadar, nu este deloc surprinzător că, potrivit statisticilor, în Japonia aproape nu există repetenți.
 6. În plus față de materiile tradiționale, copiii învață arta caligrafiei și poezia japoneză
 
© midwestdojo.com
Principiul caligrafiei japoneze, sau Shodo, este foarte simplu: înmoi un băț de bambus în cerneală și, cu mișcări ușoare, desenezi ideogramele pe hârtie de orez.
În Japonia, Shodo este la fel de prețuit ca pictura. Haiku, în schimb, este o formă de poezie care descrie, în versuri scurte, natura și ființa umană în ansamblul ei. Aceste două discipline sunt unul dintre principiile esteticii orientale: combină simplitatea și sofisticatul.
Scopul acestor cursuri este de a-i învăța pe copii să valorifice și să își respecte cultura națională și tradițiile ancestrale.
7. Toți elevii trebuie să poarte uniforme


© japantimes.co.jp
Începând din clasa a VII-a, toți elevii sunt obligați să poarte uniformă. Multe școli au propriul lor cod vestimentar, dar, de regulă, băieții poartă haine în stil sobru, militar, iar fetele, sacou, cămașă și fustă.
Această regulă are rolul de a disciplina elevii, știindu-se că simplul act de a purta o uniformă creează o atmosferă mai serioasă. Uniforma, de asemenea, le creează copiilor sentimentul de apartenență la un grup.
Această regulă are rolul de a disciplina elevii, știindu-se că simplul act de a purta o uniformă creează o atmosferă mai serioasă. Uniforma, de asemenea, le creează copiilor sentimentul de apartenență la un grup.
 8. Absenteismul la ore este aproape zero
© ajari / flickr.com
Cu greu găsești în România pe cineva care să nu fi chiulit de la școală măcar o dată. Dar, există o țară în care nu se chiulește. Și unde elevii nici nu întârzie la școală.
Japonia mai doboară un record: 91% dintre elevi își ascultă cu atenție profesorii la școală. Oare ce altă țară se poate lăuda cu asemenea statistici?

9. Totul depinde de rezultatele examenului final
© japantimes.co.jp
La sfârșitul liceului, elevii dau un examen hotărâtor pentru viitorul tinerilor – determină dacă aceștia se vor putea înscrie la școli mai înalte. Elevii pot alege doar o singură universitate, ceea ce mai târziu le va influența covârșitor veniturile financiare și standardul de viață, în general.
În plus, concurența este foarte mare. În pofida competiției, 76% dintre elevi continuă studiile după liceu. Toate acestea justifică expresia japoneză „iadul examenelor”.

10. Anii de facultate sunt cei mai frumoși ani din viață


© Chris 73 / wikimedia.org

Nu este o surpriză că, după atâția ani de pregătire și „iadul examenelor”, tinerii japonezi tânjesc după o pauză. Și se pare că pauza cade chiar în timpul anilor de facultate. Perioada facultații este considerată în Japonia cea mai frumoasă și mai lipsită de griji.
============================= 
Am primit un email care m-a atras si l-am salvat, l-ati parcurs ceva mai inainte..... DAR, tot astazi, am regasit un clip care-l credeam pierdut si eram tare suparat ca acest clip, care oferea solutia cautata, nu-l mai gaseam in PC-ul meu ... 

Totul porneste de la framantarea mea dar si altora care cauta un raspuns la intrebarea 'ce trebuie sa facem pentru a iesi din aceasta fundatura a istoriei' ?

Pentru ca nu putem spera sa fim ca cei mai inainte prezentati...., cred ca solutia trebuie sa fie una deosebit de simpla si facila in aplicarea ei, la o intreaga populatie....

Veti spune ca bat campii si chiar nu resping aceasta expresie..., dar eu stiu ca s-ar putea realiza daca folosim experienta altora (A)  +  capacitatile elitei noastre pusa pe lucru autentic, migalos dar cu efect cert in iesirea din 'fundatura' (B)

Iata linkul pierdut si recuperat... Este complet de neinteles si de neacceptat la prima vedere dar el contine solutia practica cu care vom intra in toate casele, in toate mintile si sufletele a lor nostri.

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj_LLnjxPT3MFh_qtaLEnW6NscshqouhG1FJwhLtrPRcoJdBbkDHrFOTa-LwpwYUqbopl5kumaq91tOlwOZBrESEdfte9KvS7EyD_sfYR_rGBToNbYwEojoEyRooEfoCWnP3ifBvTw26s0/s200/Ro%25C5%259Fiil.jpg 

Clipul a fost facut cu un mobil (Nokia N 94), cu cca. 5 ani inainte, de pe o reclama banala, postata pe un canal tv turcesc. El demonstreza si incearca sa convinga musulmanul de rand sa cumpere acel gadget pentru firescul motiv..., cu ajutorul lui, poti selecta una din sutele de rugaciuni coranice, care, altfel, de vrei sa le auzi, trebuie sa mergi la geamie si sa te incadrezi in protocolul inchinaciunii islamice.

Trec peste tot ce se poate spune pe teme religioase (pentru mine 'islamul' este o religie cu destule contradictii, etc., dar ea trebuie respectata...!) si incerc a va explica 'ce face' , concret, acest aparat. De fapt el este un 'cititor de bare', unul cu care va intalniti  zilnic la cumparaturile din magazine. In locul produsului pe care-l cumperi, 'Cititorul de la Hamangia' (asa l-am poreclit eu...), citeste o idiograma (tot un cod de bare in fond) care odata accesat reda vocal, audibil, 'rugaciunea' aleasa, adica un text citit de o voce, care te scuteste de a citi, de a deschide fel de fel de siteuri sau programe, textul fiind cel ales de noi pentru o anumita tema de interes (vor fi, evident, f.multe teme si deci f.m. de munca....)

In acest aparat, imi pun sperantele de a oferi oricarui roman posibilitatea de a se educa, culturaliza, iesind din 'bezna' in care am ajuns in anii acestia, ani cand totul, toate parca merg pe dos....

In urma cu acesti ani, evocati de la data cand am 'furat' reclama...., am reusit sa iau contact cu renumitul inventator roman Tudor Mircea (cel care a 'inventat' scanerul pt camionaele TIR intrate in vama sau chiar avioanele, din pacate acum este stabilit in Elvetia).

Dl. ing. TM a inteles imediat ce este cu 'Cititorul de la Hamangia' si a spus ca aparatul este usor de realizat si evident deosebit de ieftin DAR, m-a intrebat cu talc : "cine scrie textele, subiectele care urmeaza a fi codificate....?"

Si asa am ajuns sa gandesc limpede ca nici nu se pune vb. de a gasi pe cineva gata s-o faca si dispus sa investeasca ani buni de munca.

Un posibil raspuns ar fi 'Academia Romana'...., greu de crezut ...., o alta ar fi insasi 'GOV.ROU'. care are in subordine toate ministerele si toate sursele de informatii care bine coordonate pot capata contur (iata, tot de la turci, Anuarul anului 1983, in care guvernul lor a trecut intr-un volum de cca. 660 pg. tot ce este reprezentativ pentru tara lor, de la probleme geografice, istorice, economice, politice, adminsitratice, justitie etc.,   ....cartea am primit-o la un protocol cu ocazia organizarii de catre ei a unei editii a Jocurilor Balcanice de Inot, in 1983.

O pastrez cu grija in biblioteca mea deoarece ea, cartea, reprezinta un model de organizare a informatiei menita a fi cunoscuta in mediile sociale etc. O pot oferi oricui este interesat s-o consulte, s-o foloseasca in asa fel incat munca acelei persoane (sau colectiv de specialisti) sa poate 'decupa' textele atator domenii, probleme care ar putea interesa pe orice roman, indiferent de varsta, de nivel de educatie, instruire etc.

In final, ma gandesc la voi cei de la 'eusuntromania' care aveti asa rezultate frumoase si adevarate, autentice....

Astept reactiile dv.
Poate ca cineva va gasi o rezolvare birocratica acceptabila care sa faca posibila trecerea masiva a atator informatii, bine ordonate si cuprinzatoare pentru a face ca cititorul sa nu mai aibe dubii sau ezitari cand ii apare o problema de rezolvat, de a da un raspuns etc.


Mircea Olaru, Bucuresti, 5 Ag. 2017, @> mirceaolaru36@yahoo.com , 0722476223
============================================ 
Lampa lui Aladin



LAMPA LUI ALADIN
 Lui Mircea Tudor /via  Opris

Ce-i lipseste procesului de comunicare inter-umana….?

Incerc o abordare simplista dar sper sa fie convingatoare.

Mai toate vietuitoarele, de la cele mai simple pana la homo sapiens,  au un system de comunicare intre ele…..
Pe baza lui, a acestor sisteme proprii fiecarei specii, viata a evoluat iar azi s-a ajuns la sisteme de comnicare din ce in ce mai sophisticate si eficiente – cibernetica, internetul, retele de socializare etc.

In general evolutia sistemelor de comunicare, ma gandesc la noi oamenii, a avut initial, ca mijloc de exercitare …, vorbirea(ma gandesc al vanzatorul de la taraba care-si striga marfa..), apoi a aparut grafia, scrisul si fiecare comunitate si-a construit sistemul sau de scriere prin care se comunica, informa.

Deci comunicarea se face prin vorbire si prin scriere (visual) si mai nou sub forma virtuala….

Si totusi ceva lipseste, mai ales in epoca actuala atat de complexa…., ii lipseste un system de comunicare integrat care se rezuma facilitate de a trece de la vorbire, la scriere si iarasi, inapoi la vorbire (VSV).

Ca incheiere la  aceasta cam prea lunga/ naiva  introducere…, va intreb:  pentru a comunica cu mine a trebuit sa cititi scrierea mea…., nu ar fi fost mai bine, mai lesne pentru dv. sa audiati cele scrise( cazul celor care nu stiu sa citeasca sau nu pot sa vada pt a putea citi) ?

Q: Cum…?
R: Cu acesta forma, system -  ‘lampa lui Aladin’, de mine botezat si care consta in asocierea grafiei cu vorbirea.

Pentru a reusi acest lucru avem nevoie de:

Un gadget cititor de bare care sa recunoasca cele scriese(un cod de bare, o idiograma) si astfel sa poata reciti, declama, vorbi (deci, vocal) cele scrise.

Softurile necesare producatorului care doreste sa-si ‘auda’ reclama produselor sale(a), a celui care cauta produse in sistemul internet(b)

Simplist cam asta ar fi ‘treaba’…., dar impactul ar fi grozav; milioane de produse, care fac obiectul publicitatii, ar mai primi un mijloc care sa le permita a se ‘infiltra’ in mentalul a milioane de cumparatori fara ca acestia sa fie direct implicati  ( sa fie asa  cum ar auzi un cantec la radio, etc.)

Ce parere aveti ds. acest lucru…. Ar fi un pas inainte in directia eliberarii oamenilor de stress si a-I conduce spre o viata mai linistita ?

Oare acest deziderat, merita banii…?
Banii pt a trece birocratia inventiilor (omniprezentul OSIM)…., a celor de a produce un gadget , cititor de bare (vocal), a celor cateva softuri care sa permita un nou mod de a face publicitate ? (Tudor Mircea)…

Este un pas inainte sau viziunea unuia, oarecare, din multimea asta de pe planeta ?
Care verdictul vostru, al specialistilor ?      Mircea Olaru 28 Nov.2017, Gulia de Tartasesti, 0722476223



Actualitatea ambasadei

Compania românească Tudor Tech SA investeşte peste 45 milioane CHF şi creează 120 noi locuri de muncă în Elveţia



În data de 19 septembrie 2014, Ambasadorul României în Elveţia a participat la ceremonia oficială de lansare a proiectului investiţional al companiei româneşti Tudor Tech SA, la Saint-Imier,  localitate din cantonul Berna. 

Tudor Tech SA este cea mai importantă investiţie românească din Elveţia, ridicându-se la o valoare de peste 45 milioane CHF, pe o perioadă de 5 ani.  Tudor Tech SA va crea peste 120 de locuri de muncă în regiunea Jura berneză.
Societatea românească Tudor Tech SA, al cărui Preşedinte – director general  este Mircea Tudor, va construi, la Saint-Imier o unitate de producţie unde se vor produce scannere pentru avioane. Lucrările de construcţie a fabricii vor începe, în această toamnă unde, pe un teren de 10 000 m2, suprafață achiziționată de societatea  românească de high-tech de la Primăria orașului Saint-Imier, se va ridica o clădire din categoria «zero CO2». La sfârșitul anului 2015, Tudor Tech SA va începe să producă scannerul pentru avioane, «Roboscan Aeria» și va începe comercializarea sa în întreaga lume.
«Roboscan Aeria», este un sistem unic de imagistică pentru avioane, capabil să detecteze microfisurile existente în structura unui avion și prezența, în interiorul acestuia a drogurilor,  armelor sau a  mărfurilor de contrabandă. Integrat într-un container amplasat pe un camion, «Roboscan Aeria», poate scana, datorită unui braț mobil, un avion, în totalitate, în 2 minute.

Tudor Tech SA a introdus în cantonul Berna o ramură a tehnologiilor de vârf. Angajaţii societății vor putea beneficia de know-how-ul românesc, la care se va adăuga expertiza elveţiană din domeniile industriei de precizie, telecomunicațiilor, informaticii și micro-electronicii. Proiectul este extrem de complex deoarece reuneşte activităţi de cercetare, dezvoltare, comercializare, producție și montaj.

În prezent, societatea Tudor Tech SA se află în tratative cu zeci de clienți, țări și companii aeriene pentru încheierea de contracte de vânzare.

În discursul pronunţat, cu prilejul ceremoniei de inaugurare, Mircea Tudor, CEO al MB Telecom Ltd din România şi al societăţii  Tudor Tech SA din Saint-Imier, a prezentat detalii tehnice privind «Roboscan Aeria», mizele investiţiei şi a mulţumit autorităţilor federale, cantonale şi locale pentru deschiderea, profesionalismul şi eficienţa cu care s-au implicat pentru parcurgerea, într-un timp record, a întregului proces administrativ, destinat implementării proiectului investiţional românesc. Mai multe țări, printre care Franța, Austria și Italia, s-au  aflat în concurență cu Elveția pentru a-şi adjudeca sediul companiei Tudor Tech SA, dar susținerea și interesul autorităților elveţiene din cantonul Berna, au făcut ca balanța să încline spre alegerea Confederației, a mai adăugat omul de afaceri român.

Au mai pronunţat discursuri, cu prilejul ceremoniei oficiale, Stéphane Boillat, Primarul localităţii Saint-Imier, Thomas Bohn, director al «Greater Geneva Berne Area» (GGBa), Jean-Philippe Devaux, şeful Direcţiei pentru prospecţiuni economice din Departamentul de Promovare Economică a cantonului Berna, Jean-Luc Vincent, Preşedintele-fondator al Salonului Mondial de Invenţii de la Geneva şi Anca Opriş, ambasadorul României în Elveţia. (copiat de pe siteul anbasadei)
 ============================================================== 

 "Titanul" din Titan (Buc.)

(un video-clip ocazional, facut pe strada..., protagonistul parea 'sportiv' dar avea si sticla langa el..., totus, replica aia 'Dumnezeu munceste fara de bani'.... m-o facut sa pastrez clipul, este adevarat ca nu are cinestie ce valoare...)
adaos


  1. Să fiţi ceea ce sunteţi. Una dintre cele mai mari provocări în viaţă este să fiţi Dv. înşivă, într-o lume care încearcă să vă facă precum toţi ceilalţi.
    2. Cineva va fi întotdeauna mai frumos ca Dv., mai deştept sau mai tânăr, însă nimeni nu poate fi ca Dv. Nu vă schimbaţi, pentru că oamenii să vă placă. Fiţi Dv. înşivă şi oamenii vă vor iubi pe Dv., cel adevărat.
    3. Nu veţi putea începe următorul capitol din viaţa Dv., dacă veţi continua să îl citiţi pe ultimul.
    4. Făcând ceva şi obţinând un rezultat greşit este mai productiv decât să nu faceţi nimic. Orice reuşită are o urmă de eşec în spatele ei şi orice eşec vă va conduce spre succes. Veţi ajunge să regretaţi mai mult lucrurile pe care nu le-aţi făcut, decât cele pe care le-aţi făcut.
    5. Aveţi probleme? Înfruntaţi-le cu capul sus! Nu va fi uşor!! Nu este nici o persoană în lume care poate depăşi, fără să greşească, toate complicaţiile pe care viaţa ni le pune în faţă.
    6. Nu suntem făcuţi să rezolvăm pe loc toate problemele apărute. Nu aşa am fost creaţi. De fapt, am fost creaţi să ne supărăm, să ne întristăm, să fim răniţi, să ne împiedecăm şi să cădem. Pentru că tocmai acesta este întregul scop al vieţii: să înfruntăm problemele, să învăţăm din ele, să ne adaptăm şi să le rezolvăm la timp. Acesta este, în cele din urmă, modul în care devenim persoanele care suntem.
    7. Puteţi minţi pe oricine din lumea întreagă, însă nu vă puteţi păcăli pe Dv. înşivă. Vieţile ni se îmbunătăţesc numai când acceptăm provocările care ne apar în cale. Iar cea mai dificilă dintre provocări este aceea de a fi sinceri cu noi înşine.
    8. Cel mai dureros lucru este să vă pierdeţi pe Dv. însăşi ca persoană, atunci când iubiţi prea mult. Şi să uitaţi că şi Dv. sunteţi special.
    9. Dacă există vreodată vreun moment perfect pentru a vă urma visul sau pentru a face ceva care contează pentru Dv., acel moment este cel de acum.
    10. Nimeni nu se simte niciodată 100% pregătit, atunci când apare o nouă şansă. Asta, pentru că cele mai multe oportunităţi din viaţă ne forţează să trecem dincolo de zona noastră de confort.
    11. În orice situaţie, ne vom simţi întâi insuficient pregătiţi. Dar acest lucru ține de procesul de învăţare.
    12. Relaţiile trebuie să fie alese înţelept. Este mai bine să fiţi singur, decât într-o companie neplăcută. Nu trebuie să vă grăbiţi.
    13. Dacă trebuie să se întâmple, se va întâmpla – la timpul potrivit, cu persoana potrivită şi din motive corecte. Îndrăgostiţi-vă pentru că aşa simţiţi, nu pentru că vă simţiţi singur.
    14. Veţi învăţa că, în viaţă, oamenii pe care-i întâlniţi, îi întâlniţi cu un scop. Unii vă vor testa, unii se vor folosi de Dv., unii vă vor învăţa câte ceva. Dar, cel mai important este că, vor fi şi câţiva care vor scoate la iveală tot ce este mai bun în Dv.
    15. Nu va mai gândiţi la ceea ce fac ceilalţi mai bine decât Dv. Concentraţi-vă să vă bateţi zilnic propriile recorduri. Succesul este până la urmă o luptă între Dv. şi propria Dv. persoană.
    16. Invidia înseamnă să număraţi toate harurile cu care au fost dăruiţi alţii, în loc să vă uitaţi la Dv. şi la ce aţi primit Dv.
    17. Putem iubi persoane nepotrivite şi putem plânge pentru ceea ce am greşit, însă, indiferent ce întorsătură ia viaţa, un lucru e sigur: greşelile ne ajută să găsim acele persoane şi acele lucruri care sunt potrivite pentru noi.
    18. Toţi greşim, toţi ne zbatem şi chiar regretăm anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care vi se întâmplă, bun sau rău, vă pregăteşte pentru un moment care urmează să vină.
    19. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar, adevărul este că lucrurile care ne aduc cu adevărat fericirea sunt gratuite: dragostea, râsul, prietenia. Completaţi Dv. lista mai departe.
    20. Dacă nu sunteţi mulţumit cu Dv. aşa cum sunteţi, nu veţi fi fericit în relaţia cu alte persoane. Trebuie să vă creaţi stabilitate şi fericire în propria viaţă, înainte de a o împărtăşi cu altcineva.
    21. Nu trăiţi în gol, gândindu-vă şi răzgândindu-vă! Nu mai analizaţi aşa de mult fiecare situaţie, fiindcă veţi crea probleme care nici măcar nu există.
    22. Evaluaţi situaţia şi acţionaţi. Nu puteţi schimba lucrurile şi persoanele cu care refuzaţi să vă confruntaţi. Progresul implică riscuri. Ca să marcaţi gol, trebuie mai întâi să daţi drumul la minge.
    23. Nu vă plângeţi de milă. Surprizele pe care viaţa vi le pune-n fata nu fac decât să vă netezească calea în direcţia menită pentru Dv.
    24. Poate nu înţelegeţi şi nu vedeţi lucrurile reale care vi se petrec şi poate că vă este greu. Dar, reflectaţi şi la celelalte lucruri negative care vi s-au întâmplat în trecut. Veţi observa destul de des că fiecare dintre ele v-a condus într-un loc mai bun, către o persoană mai bună, la o stare de spirit minunată sau o situaţie fericită. Aşa că, zâmbiţi! Lăsaţi-i pe toţi să vadă că astăzi sunteţi mult mai puternic decât eraţi ieri. Şi astfel chiar veţi fi.
    25. Nu ţineţi supărare! Nu vă trăiţi viaţa cu ură în suflet. Veţi ajunge să vă răniţi mai mult pe Dv., decât oamenii pe care îi urâţi.
    26. Iertarea nu înseamnă: “Ceea ce mi-aţi făcut este în regulă”, ci, iertarea înseamnă “Nu o să vă las să-mi stricaţi fericirea”. Iertarea este răspunsul Dv. la faptele semenilor.
    27. Renunţaţi la ranchiună, găsiţi-vă pacea interioară şi eliberaţi-vă. Şi nu uitaţi, iertarea nu este numai pentru alte persoane, ea este şi pentru Dv.
    28. Atunci când este nevoie, iertaţi-vă pe Dv. înşivă, mergeţi mai departe şi încercaţi să vă descurcaţi mai bine data viitoare.
    29. Refuzaţi să vă coborâţi standardele doar pentru a-i mulţumi pe cei care refuză să le ridice pe ale lor.
    30. Nu daţi explicaţii şi scuze la nesfârşit, pentru faptele comise de Dv.! Prietenii nu au nevoie de aceasta, iar duşmanii oricum nu vă vor crede. Faceţi ceea ce simţiţi că este corect.
    31. Bucuraţi-vă de lucrurile mărunte, pentru că într-o zi veţi descoperi că ele erau, de fapt, lucrurile importante.
    32. Cele mai bune perioade din viaţa Dv. sunt acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-aţi petrecut râzând cu cei care contează pentru Dv.
    33. Societatea nu premiază perfecţioniştii, ci, îi recompensează pe cei care duc lucrurile la bun sfârşit.
    34. Viaţa nu este uşoară, mai ales atunci când plănuiţi să obţineţi ceva care să merite. Nu alegeţi calea uşoară care să vă ducă acolo.
    35. Este în regulă să vă împiedecaţi din când în când. Nu trebuie să vă prefaceţi sau să demonstrate mereu că sunteţi puternic.
    36. Nu ar trebui să fiţi preocupat nici de ceea ce cred ceilalţi. Plângeţi, dacă simţiţi nevoia, este sănătos să vă vărsaţi lacrimile. Cu cât mai curând veţi face asta, cu atât mai repede veţi fi pregătit să zâmbiţi din nou.
    37. Nu-i învinuiţi pe alţii pentru necazurile Dv. Vă veţi realiza visele, în măsura în care vă veţi asuma responsabilitatea pentru viaţa Dv. Când îi învinuiţi pe alţii pentru lucrurile prin care treceţi Dv., le predaţi lor controlul asupra acelor părţi din viaţa Dv.
    38. Grijile nu vor face ca ziua de mâine să fie mai puţin grea, dar sigur vor face ca ziua de astăzi să fie mai puţin veselă. Pentru a afla dacă merită să vă îngrijoraţi pentru o situaţie, întrebaţi-vă următorul lucru: “Va mai conta situaţia asta peste un an? Dar peste trei sau peste cinci?” Dacă răspunsul este nu, este clar că vă faceţi griji inutil.
    39. Concentraţi-vă nu pe ce vreţi să NU se întâmple, ci, pe ceea ce doriţi să se petreacă. Gândirea pozitivă este ingredientul de bază al oricărei poveşti de succes.
    40. Dacă vă treziţi în fiecare dimineaţă gândindu-vă că ceva minunat vi se va întâmpla în ziua respectivă şi sunteţi puţin atent, veţi observa destul de des că acel lucru vi se întâmplă.
    41. Treziţi-vă dimineaţa şi fiţi mulţumit că trăiţi. Cineva, undeva se luptă cu disperare să trăiască. În loc să vă gândiţi la ceea ce vă lipseşte, gândiţi-vă la ceea ce aveţi şi lipseşte altora.
    42. Viaţa este prea scurtă pentru a o petrece cu oameni care nu merită. Dacă cineva vă vrea în viaţa lui, vă face loc în ea – este bine, nu trebuie să vă bateţi pentru un loc în viaţa altcuiva.
    43. Nu încercaţi să intraţi cu forţa în sufletul cuiva care trece cu vedere valoare Dv.
    44. Amintiţi-vă mereu că prietenii adevăraţi nu sunt cei care se afla lângă Dv. când sunteţi fericit, ci, cei care vă sunt aproape când vă este cel mai greu. – delaomlaom.ro