sa vedeti de unde a inceput jacmaneala noastra dar mai ales cine a profitat, ca daca am fi profitat noi toti tot ar fi fost ceva...
Impozitul pe gazele emise de vaci
In Noua Zeelandă a anului 2003, s-a iniţiat un proiect de lege, prin care proprietarii de vaci erau supuşi unui impozit special antipoluant, considerînd că aceste ierbivore emit 50% din gazele cu efect de seră. Proiectul de lege pretindea că măsura se impune în conformitate cu Protocolul de la Kyoto. In timpul dezbaterilor însă a intervenit protestul zootehniştilor - Noua Zeelandă este recunoscută ca mare producătoare de lapte şi carne de vită. Aceştia au avut succes, proiectul a fost respins şi jenanta lege n-a mai apărut.
Poate cea mai neaşteptată taxă
consemnată de istoricii Antichităţii
este cea instituită de împăratul roman Vespasian (69-79 d.Chr.) pentru
folosirea latrinelor publice, construite la Roma din dispoziţia lui,
pentru ca locuitorii să nu-şi mai facă nevoile direct în natură.
Întrucît unele voci au murmurat atunci împotriva acestei cheltuieli
socotită de ele ca inutilă, împăratul a hotărît să recupereze
cheltuiala, stabilind, pentru prima oară în lume, o taxă de acces la
WC. Dar vocile au murmurat, din nou, socotind inadmisibilă taxarea
omeneştilor nevoi. Asta i-a permis împăratului Vespasian să lanseze o
sintagmă rămasă celebră peste veacuri: "pecunia non olet", adica banii
nu au miros.
Contestatarii au trebuit să tacă, iar latrina publică a devenit un
simbol de civilizaţie urbană, răspîndindu-se în timp prin Europa, sub
imperialul nume de "vespasiana". Istoria cunoaşte însă şi cazuri mult
mai ciudate, cînd statul instituia taxe şi impozite pe te miri ce, ca
să-şi rotunjească veniturile cu sume adesea frumuşele - comenteza "Big
Picture", oferind cîteva exemple.
Impozitul pe fereastră
In Anglia şi Scoţia Secolelor XVII şi XVIII a fost introdus impozitul
pe fereastră, care viza oamenii avuţi, posesorii unor case mari şi cu
ferestre multe. Fereastra era simbolul bunei stări. Loviţi de noua
reglementare, cei săraci au început să zidească ferestrele caselor.
Există şi astazi în aceste regiuni asemenea case medievale, cu
ferestrele astupate. Impozitul a fost aplicat un timp surprinzător de
îndelungat, fiind desfiinţat abia la 24 iulie 1851, printr-o lege
specială.
Impozitul pe pălărie
Tot pe teritoriul Marii Britanii, a funcţionat, în perioada 1784-1811,
un impozit pentru dreptul de a purta pălărie. Într-o ţară unde orice
bărbat care se respectă se făleşte cu pălăria din cap, era iimposibil
ca impozitul să nu aducă venituri. Şi a adus. Evaziunea era aproape
imposibilă, întrucît la plata impozitului, contribuabilul primea un
ecuson, care se fixa chiar pe pălărie. Fireşte cîte pălării, atîtea
ecusoane.
Taxa pe ureche
Această ciudată taxă a fost introdusă în Tibetul anului 1920, dar se pare că originile ei sînt mult mai vechi, fiind răspîndită în mai toată China. Pentru fiecare din urechile sale, omul trebuia să plătească un liang de argint, în schimbul căruia primea un cercel cu care făcea dovada contribuţiei.
este cea instituită de împăratul roman Vespasian (69-79 d.Chr.) pentru
folosirea latrinelor publice, construite la Roma din dispoziţia lui,
pentru ca locuitorii să nu-şi mai facă nevoile direct în natură.
Întrucît unele voci au murmurat atunci împotriva acestei cheltuieli
socotită de ele ca inutilă, împăratul a hotărît să recupereze
cheltuiala, stabilind, pentru prima oară în lume, o taxă de acces la
WC. Dar vocile au murmurat, din nou, socotind inadmisibilă taxarea
omeneştilor nevoi. Asta i-a permis împăratului Vespasian să lanseze o
sintagmă rămasă celebră peste veacuri: "pecunia non olet", adica banii
nu au miros.
Contestatarii au trebuit să tacă, iar latrina publică a devenit un
simbol de civilizaţie urbană, răspîndindu-se în timp prin Europa, sub
imperialul nume de "vespasiana". Istoria cunoaşte însă şi cazuri mult
mai ciudate, cînd statul instituia taxe şi impozite pe te miri ce, ca
să-şi rotunjească veniturile cu sume adesea frumuşele - comenteza "Big
Picture", oferind cîteva exemple.
Impozitul pe fereastră
In Anglia şi Scoţia Secolelor XVII şi XVIII a fost introdus impozitul
pe fereastră, care viza oamenii avuţi, posesorii unor case mari şi cu
ferestre multe. Fereastra era simbolul bunei stări. Loviţi de noua
reglementare, cei săraci au început să zidească ferestrele caselor.
Există şi astazi în aceste regiuni asemenea case medievale, cu
ferestrele astupate. Impozitul a fost aplicat un timp surprinzător de
îndelungat, fiind desfiinţat abia la 24 iulie 1851, printr-o lege
specială.
Impozitul pe pălărie
Tot pe teritoriul Marii Britanii, a funcţionat, în perioada 1784-1811,
un impozit pentru dreptul de a purta pălărie. Într-o ţară unde orice
bărbat care se respectă se făleşte cu pălăria din cap, era iimposibil
ca impozitul să nu aducă venituri. Şi a adus. Evaziunea era aproape
imposibilă, întrucît la plata impozitului, contribuabilul primea un
ecuson, care se fixa chiar pe pălărie. Fireşte cîte pălării, atîtea
ecusoane.
Taxa pe ureche
Această ciudată taxă a fost introdusă în Tibetul anului 1920, dar se pare că originile ei sînt mult mai vechi, fiind răspîndită în mai toată China. Pentru fiecare din urechile sale, omul trebuia să plătească un liang de argint, în schimbul căruia primea un cercel cu care făcea dovada contribuţiei.
Pedeapsa pentru evazionişti: tăierea
urechilor.
Impozitul pe barbă
Pentru a europeniza societatea rusă, Petru cel Mare a hotărît să taie bărbile cu care se făleau nu numai aristocraţii, dar şi mujicii.
Măsura nefiind acceptată de cler, a trebuit să renunţe la interzicerea bărbii, înlocuind-o cu impozitul pe barbă, stabilit prin Ucazul din 1689.
Impozitul pe barbă
Pentru a europeniza societatea rusă, Petru cel Mare a hotărît să taie bărbile cu care se făleau nu numai aristocraţii, dar şi mujicii.
Măsura nefiind acceptată de cler, a trebuit să renunţe la interzicerea bărbii, înlocuind-o cu impozitul pe barbă, stabilit prin Ucazul din 1689.
Bineînţeles, preoţii erau scutiţi de
impozit.
Taxa pe umbră
Este de necrezut, dar această taxă a fost stabilită de municipalitatea din Veneţia în anul 1993. Toţi proprietarii de localuri sau alte imobile, prevăzute cu copertine, umbrele, umbrare sau orice amenajare care face umbră au fost obligaţi la plata unei sume fixe.
Taxa pe umbră
Este de necrezut, dar această taxă a fost stabilită de municipalitatea din Veneţia în anul 1993. Toţi proprietarii de localuri sau alte imobile, prevăzute cu copertine, umbrele, umbrare sau orice amenajare care face umbră au fost obligaţi la plata unei sume fixe.
Nu ştim dacă legea mai este în
vigoare şi astăzi.
Impozitul pe viaţă
În Anglia Secolului XIV, s-a introdus o ciudată reglementare, prin care orice persoană aflată în viaţă este obligată la plata unei sume fixe, pentru faptul că trăieşte.
Impozitul pe viaţă
În Anglia Secolului XIV, s-a introdus o ciudată reglementare, prin care orice persoană aflată în viaţă este obligată la plata unei sume fixe, pentru faptul că trăieşte.
Impozitul se plătea chiar din
momentul naşterii unui copil, iar legea făcea o interesantă precizare:
persoanele decedate nu mai datorează impozit pe viaţă.
Impozitul pe frică
Intrucît în timpul domniei regelui Henric I al Angliei (1100-1135), numeroşi tineri se sutrăgeau de la serviciul militar, de teama confruntărilor pe cîmpul de luptă, autorităţile s-au gîndit să legifereze situaţia, instituind un impozit, prin plata căruia scutirea de armată devenea oficială. Taxa a fost denumită impozit pe frică, pentru a da amatorilor o nuanţă dezonorantă.
Cu toate acestea, amatorii nu erau
puţini, ceea ce l-a determinat pe regele Ioan Fără de Ţară s-o majoreze cu 300%.
Legea impozitului pe frică a fost în vigoare timp de 300 de
ani.Impozitul pe frică
Intrucît în timpul domniei regelui Henric I al Angliei (1100-1135), numeroşi tineri se sutrăgeau de la serviciul militar, de teama confruntărilor pe cîmpul de luptă, autorităţile s-au gîndit să legifereze situaţia, instituind un impozit, prin plata căruia scutirea de armată devenea oficială. Taxa a fost denumită impozit pe frică, pentru a da amatorilor o nuanţă dezonorantă.
Impozitul pe gazele emise de vaci
In Noua Zeelandă a anului 2003, s-a iniţiat un proiect de lege, prin care proprietarii de vaci erau supuşi unui impozit special antipoluant, considerînd că aceste ierbivore emit 50% din gazele cu efect de seră. Proiectul de lege pretindea că măsura se impune în conformitate cu Protocolul de la Kyoto. In timpul dezbaterilor însă a intervenit protestul zootehniştilor - Noua Zeelandă este recunoscută ca mare producătoare de lapte şi carne de vită. Aceştia au avut succes, proiectul a fost respins şi jenanta lege n-a mai apărut.
