OUL si MIEREA....

Ce stiam pana mai ieri, nu mai este valabil azi...

 

Doctorul OU

Un ou este o capodopera neintrecuta a naturii. El contine aproape toate vitaminele si microelementele necesare pentru intarirea sanatatii. Motiv temeinic ca sa-l folosim si ca medicament 
Au trecut timpurile cand domina o teorie gresita, precum ca ouale contin colesterol daunator. Ultimele cercetari medicale arata ca in componenta lor se gasesc lecitina, holina si colesterol "bun". Ficatul nostru foloseste colesterolul din ou pentru producerea de secretii biliare si formarea de celule noi; lecitina hraneste creierul si dizolva depunerile aterosclerotice din vasele sanguine, iar holina este foarte importanta pentru imbunatatirea memoriei si eliminarea toxinelor din ficat.
Ouale sunt un depozit adevarat de vitamine A, K, E, grupa B, niacina, biotina si acid folic. Dupa cantitatea de vitamina D, de care ducem lipsa aproape toti, ouale sunt pe locul doi dupa uleiul de peste. In ou se afla combinatia optima de microelemente: fosfor, fier, cupru, mangan si cobalt, iar in coaja - Ca si Mg. Ouale contin si niste fermenti cu efect antimicrobian, antiedemic si antiinflamator.
Dar asta nu inseamna ca de acum inainte trebuie sa incepem ziua cu omleta, ou fiert sau ochiuri,

ca sa nu epuizam pancreasul si tractul digestiv, care inca nu "s-au trezit".

Nutritionistii recomanda:

* Sa mancam ouale dupa ora 14, cand organismul asimileaza mai bine nutrientii din ou, mai ales in perioada septembrie-iunie, cand organismul are nevoie crescuta de vitamine.* Pentru intarirea imunitatii si imbogatirea organismului cu vitamine si microelemente se prepara mancaruri in care ouale se combina cu zarzavat, legume si frunze verzi de papadie, trifoi, podbal, tei, artar dulce si urzica.
* Pentru copii si tineri este util consumul zilnic de ou, iar la varsta a treia sunt de ajuns 2-3 oua pe saptamana.* Ca sa pastram nutrientii din ou si sa asiguram asimilarea lor, ouale de gaina se tin pe foc un timp scurt, pana se intaresc putin (omleta sau oua fierte).
* Ouale crude nu sunt sterile. Coaja lor are multi pori prin care respira viitorul pui, dar si prin care microbii patrund inauntru. De aceea se recomanda sa spalati bine ouale, chiar si inainte de fierbere, ca sa preveniti salmoneloza.
Vindecatorii recomanda:

Din mosi-stramosi ouale au fost folosite de romani atat pentru vindecare, cat si pentru indeletniciri magice.
1. Pentru tratarea arsurilor, vracii de la tara amestecau doua albusuri cu o lingura de ulei si o lingura de frisca. Cu acest amestec se ungea locul afectat de cateva ori pe zi.
2. Pentru tusea provocata de o raceala puternica se amesteca bine 2 oua crude, 2 capatani de usturoi pisate si 100 g de osanza topita. Se frectioneaza cu alifia obtinuta talpile, apoi gleznele si in continuare pana la genunchi, timp de 3 zile.

 3. Furunculoza si abcesul se trateaza cu efect bun folosind un "aluat" obtinut din 2 galbenusuri crude, 1 lingura miere de albine, 1/2 lingurita de sare si putina faina. Se obtine un amestec asemanator cu argila umeda. Se modeleaza o turtita care se aplica pe furuncul si se tine pana la spargerea lui, datorata antibioticului natural din ou.
4. Pentru vindecarea ranilor si arsurilorse foloseste si o alifie preparata din oua fierte tari. Se scot galbenusurile din 5 oua si se prajesc in 100 g de unt topit sau untura, pana se obtine o masa omogena, de culoare maro, cu care se ung de doua ori pe zi locurile bolnave, ranile, ulceratiile, arsurile etc. Alifia se pastreaza la frigider, in sticluta de culoare inchisa.
5. In tratarea psoriazisului se foloseste alifie care contine albus de ou. Intr-un vas de sticla se amesteca 5 linguri de vaselina curata, 1 lingura crema de corp pentru copii, 1 lingura miere de albine si un albus de ou. Toate componentele se bat 20 minute cu furculita sau se amesteca cu mixerul, pana se obtine un unguent solid, care se va pastra in borcane inchise etans, in frigider. Locurile afectate se freaca cu alifia obtinuta, de 2 ori pe zi, un timp indelungat. In primele doua luni, efectul nu se observa, iar apoi pielea se curata repede. Pe locul afectat ramane o pata pigmentata diferit de culoarea naturala, dar cu timpul pata dispare.
6. Pentru diminuarea durerii in articulatiile inflamate se prepara un amestec din 2 linguri de sare si 1 ou. Ingredientele se bat bine, se intind pe o bucata de tifon impaturit sau pe un prosopel de bumbac si se infasoara articulatiile bolnave. Pe masura ce pansamentul se usuca, se mai aplica din amestec de 3-4 ori.
7. Persoanele cu ulcer stomacal sau duodenal pot sa-si rezolve problema cu un amestec din 2 albusuri de ou crude, 1,5 linguri miere de albine si 15 g de unt. Amestecul incalzit pe baie de aburi se bea cu 2 ore inainte de ora obisnuita de trezire, dupa care se mai sta in pat 2 ore, intai pe partea dreapta, apoi pe spate si pe partea stanga. Regimul dureaza 6 luni.
8. Pentru vindecarea ranilor, taieturilor, mai ales pe degete, batranii folosesc si acum o metoda straveche. Se sparge un ou crud, se desprinde de coaja pielita alba si se infasoara taietura cu ea (pe partea umeda). Se panseaza cu o fasa de tifon. Pielita se lipeste strans de deget dupa ce se usuca, protejeaza rana de infectie si favorizeaza procesul de granulare. In functie de gravitatea problemei, se lasa pe deget 7-10 zile.
Leacuri cu coaja de ou

Au trecut timpurile cand se considera ca lipsa de calciu provoaca numai rahitism la copii si osteoporoza la batrani. Cercetarile medicale au dovedit ca insuficienta de calciu afecteaza sistemul cardio-vascular, provoaca aparitia celulelor canceroase, nervozitate, scadere de memorie, insomnie, iar la femeile aflate la menopauza apar crampe la muschii pulpei. Dar calciul din ou regleaza si procesul de crestere a celulelor, tesuturilor, participa in procesul de metabolism, este indispensabil in activitatea corecta a sistemului nervos si in contractia musculara. Calciul asigura coagularea sangelui si o imunitate buna. El este elementul principal care asigura PH-ul corect in organism. Toate calitatile enumerate ne ajuta sa mentinem o stare de sanatate buna.
Concomitent cu descoperirile medicale, farmaciile s-au umplut cu tot felul de preparate de calciu, mai ieftine si mai scumpe, dar numarul de bolnavi tot nu scade, deoarece noi nu avem nevoie de orice fel de calciu, avem nevoie doar de calciu organic, usor asimilabil. In natura exista doua feluri de asemenea calciu - in corali si in coaja de ou. Atata timp cat in Romania nu exista corali, ramane sa ne indreptam atentia asupra cojilor de ou, care contin aproape 90% din elementul-minune calciu.
Preparate din coaja de ou

* Cea mai simpla metoda de imbogatire a organismului cu microelementul calciu este prepararea citratului de calciu, obtinut din 2 g coaja pisata amestecata cu 1 lingura suc de lamaie proaspat stors. In varianta asta, calciul se asimileaza aproape in totalitate si nu provoaca aparitia de pietre la rinichi si in vezica biliara sau depuneri in articulatii si in vasele sanguine. 
Cea mai potrivita perioada pentru luarea citratului este intre orele 19-20, deoarece calciul se asimileaza mai bine pe timpul noptii. Este bine ca toti oamenii peste 40 de ani, mai ales femeile in perioada de premenopauza, sa consume regulat, in mod deosebit iarna, citratul de calciu, nu neaparat pentru profilaxia osteoporozei, dar mai ales pentru intarirea tuturor sistemelor organismului.
* Pulberea de ou (obtinuta prin pisarea si cernerea cojilor bine spalate) se da copiilor incepand de la varsta de 6 luni, adolescentilor si neaparat femeilor insarcinate. O cura dureaza o luna, cu pauza de o luna. Curele se repeta.

* Balsam din ou. Li se recomanda persoanelor cu boli ale aparatului locomotor, cardio-vascular, astm bronsic, parodontoza, exfolierea unghiilor, alopecie (caderea parului), crampe musculare nocturne si insomnie. Un borcan de 3 litri se umple cu oua de casa, dar mai bine cu oua de prepelita bine spalate si uscate. Peste oua se toarna suc de lamaie, ca sa fie cu 2 degete deasupra lor.

Borcanul se inchide cu capac de plastic si se lasa 2 saptamani la racoare. Dupa dizolvarea cojilor, amestecul se agita energic cu o lingura de lemn, in asa fel ca peliculele sa se rupa. Amestecul se strecoara prin sita, peliculele si bucatelele de coaja ramasa nedizolvata se arunca, iar in lichid se adauga 250 ml coniac de calitate (in loc de conservant) si, dupa dorinta, 200 g miere de albine. Se consuma cate o lingura, de 3 ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa sau la 40-60 minute dupa masa. Balsamul se foloseste cu succes si in caz de fractura, deoarece ajuta la formarea rapida a calusului osos.
Culoarea cojii nu are importanta, conditia principala este ca ouale sa fie proaspete, de la gaini sau prepelite sanatoase, cel mai bine sa fie din gospodaria proprie. Efectul maxim se obtine daca se folosesc oua de prepelita, care au o componenta mai bogata de microelemente.
ATENTIE: ouale de rata, gasca sau de la pasarile salbatice nu se folosesc pentru tratamente
Alchimia albinelor F.F.F. IMPORTANT DE STIUT SI PUS IN PRACTICA
  "Lector al Asociaţiei Naţionale pentru Terapii Complementare din România şi profesor de istorie la Târgu Jiu , Vasile Andriţoiu a descoperit proprietăţile miraculoase ale mierii, căutând leacuri pentru a se trata pe sine şi pe cei apropiaţi lui. Astăzi este unul dintre cei mai vestiţi apiterapeuţi din România, cu participări constante la conferinţele internaţionale de apiterapie şi cu rezultate spectaculoase în vindecarea unor boli, cărora medicina alopată le oferă de obicei speranţe minime.
Domnule Andriţoiu, de ce este mierea, acest elixir auriu, un aliment atât de lăudat?
Să facem mai întâi puţină istorie...E bine să ştiţi că albina a apărut pe pământ înaintea omului. Arăta ca o larvă şi se hrănea cu ferigi Apoi treptat, când flora s-a dezvoltat, i-au crescut aripi şi a început să zboare pe flori, să adune nectar. Dar ea a funcţionat dintotdeauna ca un adevărat laborator zburător, care adună acest nectar şi polenul pentru a-şi hrăni urmaşii. Noi oamenii, o jefuim. S-au găsit desene pe pereţii peşterilor din Spania, datând din epoca de piatră, ce ilustrează modul în care oamenii preistorici culegeau fagurii de miere folosindu-se de fum. Albina a memorat în codul ei genetic că fumul reprezintă pericol. Când simt fum, albinele îşi umplu guşile cu miere de rezervă şi pleacă. Când guşile sunt pline, nu-şi mai pot îndoi abdomenul să înţepe. De aceea, unii apicultori, mai puţin experimentaţi, afumă când umblă în stup. 
În Egipt şi în India antică mierea era considerată un dar al zeilor. Se pare că mana care a fost dată poporului în drum spre Ţara Canaanului era de fapt miere. Sf Ioan Botezătorul s-a hrănit în deşert cu miere. Soldaţii din India antică primeau înainte de luptă o punguţă de piele plină cu miere care se lega la brâu. S-au găsit papirusuri care îndeamnă la consumul de miere pentru că . Elevii din Egiptul antic, ce primeau în raţia lor miere, erau mai sănătoşi şi puteau învăţa mai bine decât ceilalţi. Nu era doar un aliment extraordinar de hrănitor şi energizant, ci şi un antiseptic şi un conservant de excepţie. Trupul lui Alexandru Macedon a fost îmbălsămat într-un sicriu cu miere şi propolis. Mai târziu, în Evul Mediu, aproape toate mănăstirile aveau stupine, iar ţăranii ce aveau casă pe pământul mănăstiresc erau obligaţi să plătească o danie în miere şi mai ales ceară, pentru fabricarea lumânărilor. Documentele amintesc existenţa unei ceri verzui în Moldova , care nu scotea fum la ardere, din care se făceau lumănări ce ardeau în palatele dogilor din Veneţia . Dar să revin la întrebarea dumneavoastră. De ce toată această faimă ? Ei bine, pentru că mierea conţine toate vitaminele, mineralele, enzimele cunoscute vreodată în lumea medicală. Are toţi aminoacizii esenţiali cunoscuţi, ceea ce o face o hrană proteică de excepţie, are glucide şi chiar hormoni. Sunt foarte multe asemănări între organismul uman şi produsele stupului. Dacă Dumnezeu ar vrea, ar putea crea un om din substanţele care se găsesc în stup, pentru că toate se regăsesc şi în corpul uman. Inclusiv hormonii, care sunt de o asemănare uluitoare cu cei umani şi care nu au nici o contraindicaţie sau efect negativ, faţă de cei de sinteză. Doar că, evident, consumarea produselor cu potenţial hormonal trebuie făcută numai sub îndrumarea unui specialist. În plus, mierea este perfect igienică, antiseptică şi un antibiotic de excepţie. Orice microb, inclusiv agentul patogen al ciumei bubonice, care în Evul Mediu a distrus oraşe intregi, dacă stă în miere, este ucis. În miere, bineînţeles într-una de calitate, nu rezistă nici un microb. Ştim că petreceţi nenumărate ceasuri în stupină, pentru a studia viaţa albinelor. Povestiţi-ne şi nouă câte ceva din ceea ce aţi observat mai interesant la ele

După ce a ieşit din celula ei, albina rămâne în stup ca albină tânără, ca mamoş, adică doică pentru larve, pe care le hrăneşte cu lăptişor de matcă secretat de nişte glande din cap. În primele trei zile hrăneşte toate larvele, apoi lăptişor de matcă, care este hiperestrogenic şi dezvoltă caracterele feminine, primeşte numai regina , iar albinele şi trântorii primesc altfel de hrană care duce la androgenizare, adică la dezvoltarea caracterelor masculine. Este o determinată de hrana pe care o primesc, pentru ca fiecare albină să fie pregătită pentru rolul pe care îl are în cadrul coloniei. Albinele obişnuite trebuie să producă miere. La început, pleacă în căutarea nectarului albinele cercetaşe. Zboară în arii concentrice, largi de până la 6 km , apoi se întorc şi execută un dans deasupra urdinişului, un dans ce explică în ce direcţie se află sursa, cât de bogată e, cam care este distanţa şi alte repere. Cel care a descifrat dansul albinelor cercetaşe a primit premiul Nobel. Apoi pleacă celelalte albine, adună cu limba nectarul de pe flori şi când umplu guşile cu nectar se întorc spre casă. Încă de pe drum albina începe prelucrarea acestui nectar, secretă nişte enzime care dau valoare mierii şi care o deosebesc de zahăr. În stup, depune în ramă acest nectar care este foarte lichid În cursul nopţii albinele lucrătoare se aşază într-o anumită ordine şi încep să bată din aripi în timp ce altele iau nectarul dintr-o celulă şi-l mută în alta şi iar şi iar, până ce acest aer încărcat cu vaporii din nectar iese prin urdiniş. Se numeşte vânturare. Mierea vânturată natural de albine este densă, ajunge la o consistenţă de maximum 18% apă şi conţine foarte multe enzime, căci la fiecare mutare în altă celulă i se mai adaugă enzime, mai ales inhibină, care este un antioxidant redutabil. Cu cât o miere este mai vânturată, cu atât este mai bogată în enzime. La final, albinuţele tinere depun pe fiecare celulă o peliculă de ceară, o căpăcesc. Atunci când fagurele este căpăcit 2/3 din suprafaţă, mierea e bună de recoltat. Ca să închei răspunsul la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, pentru un kilogram de miere albina trebuie să aducă în stup 4 litri de nectar, din care jumătate este apă, ce va fi vânturată.


Cum ne putem da seama că mierea pe care o cumpărăm este de calitate? Cel mai sigur indiciu este greutatea. O sticlă de un litru ar trebui să aibă 1,450 kg miere. Cam asta e densitatea mierii faţă de apă. Apoi este gustul, dar gustul mai poate înşela Există mieri drese cu zahăr fiert cu plante, din care lipseşte polenul. Urmele de polen din miere sunt un indicator categoric al plantelor din care provine mierea, dar numai specialiştii cu aparatele lor pot depista dacă mierea e falsificată. Apoi, important de ştiut, mierea cristalizează. Dacă sunt cristale mari, ca sarea grunjoasă, mierea e bună, dar a avut cam prea multă apă, deci albinele n-au mutat-o de suficiente ori din celulă în celulă, prin urmare, nu i-au adăugat suficiente enzime. Mierile bine vânturate sunt mai onctuoase, au cristale mai mici, mai finuţe. Nu ar trebui cumpărată mierea care stă pe tarabe în plin soare. Aceea are cu 40%mai puţine calităţi. Mierea este creată de albine la întuneric, ea nu trebuie expusă luminii solare, ci doar la lumina încăperii şi la o temperatură constantă , ce nu depăşeşte sub nici o formă 40 de grade. Unii stupari ştiu că oamenii se feresc de mierea zaharisită, fiindcă suspectează că e făcută cu zahăr. Nimic mai fals. Totusi, ca să-şi vândă mai bine marfa, ei o fierb la 90 de grade, ca să nu mai cristalizeze. Ca gust, devine un pic mai bună, dar pierde enorm în calitate. La acea temperatură toate enzimele sunt distruse, mierea rămâne doar un zahăr lichid. De aceea, mierea nu se pune nici în ceaiul fierbinte. Toate mierile bune zaharisesc după câteva luni, deci dacă vreţi să fiţi sigur că luaţi o miere naturală, cumpăraţi una zaharisită. O altă metodă de a testa mierea este întoarcerea borcanului cu fundul în sus. Înăuntru trebuie să se creeze o bulă de aer în formă de pară. Dacă bula urcă repede spre fundul borcanului, înseamnă că este o miere cu multă apă în ea, deci nevânturată suficient. Bula trebuie să urce lent, ceea ce arată că mierea este coaptă, maturată, bună de consum şi vânturată natural, de către albine, deci culeasă când fagurii au fost căpăciţi pe trei sferturi Uneori, stuparii, pentru a grăbi producţia, recoltează mierea înainte să fie căpăciţi şi o scot la soare în butoaie să mai evapore din apă, pentru a elibera fagurii mai repede, pentru o nouă miere.. Mierea obţinută astfel este mai lichidă şi foarte săracă în enzime. 
Ce alte produse ale stupului folosiţi în cadrul tratamentelor pe care le recomandaţi ? O colonie produce, desigur, mult mai multe lucruri decât miere. Lăptişorul de matcă este un fel de vitamină naturală, cel mai energizant aliment care a fost creat vreoată de lumea vie. Nu există ceva mai energizant. Se administrează cu prudenţă, în functie de afecţiune şi niciodată la voia întâmplării. Polenul, elementul mascul al florii, este un rezervor de acizi ribo şi dezoxiribonucleici. Are o valoare colosală în alimentaţia şi medicaţia umană. Este un aliment impresionant de complet, conţine toţi aminoacizii esenţiali şi neesenţiali, care îl transformă într-o hrană proteică absolut completă. Polenul este adus pe picioruşe, descărcat de alte albine, aşezat în faguri, îmbunătăţit cu enzime, frământat cu puţină miere şi apoi bătut şi lipit în celulă cu capul, cu mişcările berbecului. Masa proteică ce se creează se numeşte păstură. Viitorii trântori primesc ca hrană şi păstură Are o valoare biologică mai mare decât polenul simplu, pentru că este suplimentată cu enzime. Un grăunte de polen are 2 învelisuri, exină şi intină, şi nucleul care este cel mai valoros. Unii oameni mănâncă polen degeaba pentru că, datorită unor deficienţe, sucurile gastrice nu pătrund intina şi nu pot dizolva nucleul, ca atare substanţele nu se asimilează. Păstura este un polen care, în condiţiile de umiditate şi căldură din stup, suferă un proces controlat de fermentare care face ca nucleul să iasă din intină, devenind sută la sută asimilabil. Căpăceala de pe faguri are şi ea o importanţă medicală mare, căci conţine un antibiotic extrem de important în bolile aparatului respirator, care este însă distrus imediat de soare. Căpăceala trebuie extrasă într-o încăpere unde nu intră soarele şi depozitată în vase cu pereti opaci.  
Propolisul este o răşină pe care albinele o recoltează de pe mugurii unor arbori. O depozitează pe picioarele din spate, o aduc în stup, unde este descărcată de către alte albine. Uneori procesul durează şi două zile. Rolul major al propolisului este de a fi principalul medicament cu care se menţine sănătatea coloniei.. Cu el se lipesc ramele între ele, se astupă crăpăturile stupului. Substanţele volatile care se evaporă din propolis menţin sănătatea coloniei. Apilarnilul, este un triturat larvar din larvele de trântori, recoltate în a noua zi de stadiu larvar. Bătrânii din Ardeal îl numeau lapte de taur. Este practic un concentrat de hormoni steroidieni, substanţa care stă la baza tratamentului făcut de cabinetul nostru în bolile autoimune. Mai există ceara, care este folosită în cosmetică, are aplicaţii medicale şi multe aplicaţii industriale. Dar şi veninul, arma de apărare a albinei, din care s-au obţinut extracte standardizate, cu efecte pozitive în tratarea artritelor, poliglobuliilor, a reumatismelor şi bolilor autoimune. Câtă miere avem voie să mâncăm? Ar trebui consumate zilnic1- 3 grame pe kilogram corp, ceea ce înseamnă cam 120 de grame la o persoană de 60 de kg. O linguriţă de miere aşa cum o scoatem din borcan are cam 12 grame . În timpul copilăriei este însă indicată o doză mai mare. Copiii au un consum mai ridicat de energie, ard mai multe calorii. Din păcate, deseori medicii spun că consumul de miere de către copii produce botulism. În România sunt mii şi mii de stupari, n-am văzut niciodată copilul unui stupar bolnav de botulism. Neînţelegerea provine din faptul că produsele apicole au fost asimilate produselor animale, iar produsele de origine animală pot provoca botulism copiilor. Ce tipuri de boli pot fi vindecate cu produse apicole? Absolut toate. Produsele apicole intervin inclusiv în cancere Am avut markeri tumorali negativaţi prin apiterapie. Mierea şi derivatele au capacităţi antitumorale, antivirale, combat toate tipurile de anemie şi, în anumite dozări, ajută imens în leucemii. 
Hepatitele virale sau autoimune, cele toxice, cirozele pot fi vindecate apiterapeutic. Avem cazuri unice în lume în care hepatita virală C a fost negativată. Este un caz pe care, de altfel, l-am prezentat într-o conferinţă internaţională de apiterapie. Efecte foarte importante au şi în tratarea bolilor autoimune. Avem singurele cazuri de vindecare din lume. Apiterapia, prin corticosteroizii pe care îi conţine, înlocuieşte perfect corticoterapia de sinteză, însă fără dezavantajele şi efectele secundare ale acesteia. Produsele apicole ajută la fixarea calciului, care nu are nevoie doar de vitamina D2, ci de încă 22 de elemente, minerale, vitamine, enzime şi hormoni pentru a deveni bioactiv. Multe fete tinere care au ovare polichistice sunt de fapt hipocalcemice. Multe mămici hipocalcemice dau naştere unor copii ce fac bronşite astmatiforme de mici. Bolile autoimune nu se vindecă până ce calciul nu ajunge la valori normale or corticoterapiile de sinteză spală calciul. Apiterapia vindecă infertilitatea, fibroamele, chisturile ovariene, dar şi endometrioza (noi avem singurele cazuri din Europa vindecate fără operaţie). Unde puteţi fi găsit de cei care vor să încerce produsele dvs? Mă găsesc în comuna Bălăneşti nr 336 din Jud Gorj, aproape de Târgu Jiu. Centrul medical se numeşte Apiregia Imunostim, cuprinde mai multe laboratoare, în care creăm produsele. Dintre ele, 48 sunt deja autorizate ca suplimente alimentare. În curând vom avea şi laborator propriu de analize medicale, căci nu oferim nici un tratament până nu vedem diagnosticul clar. Iar stupina noastră se află pe un deal cu un nume predestinat, Dealul Prisăcii. Este un deal cu o floră spontană completă. De primăvara, de când înfloreşte alunul, salcia, cornul, până toamna tarziu, cu tot felul de floricele. Mai mult decât atât, în apropierea stupinei creşte o orhidee foarte rară, care seamănă perfect cu o tijă pe care s-a aşezat o albină. Oamenii din zonă îi spun albinuţă."  

 

 

 

 

 

 

 

 

mmm

 

 

--

Maria Ostrovat

0741/236550

PAPADIA ....

Ucigasul neasteptat al celulelor canceroase

O nouă speranță a fost acordată zilele trecuteoamenilor bolnavi de cancer din întreaga lume. Vestea bună vine din partea departamentului de Chimie și Biochimie a Universității din Windsor, Canada. Studiul efectuat de specialiștii de acolo a dezvăluit faptul că rădăcina păpădiei pur și simplu “ucide” celulele infectate cu cancer, fără să dăuneze celorlaltor celule ale organismului.

Savanții canadieni au ajuns la concluzia – minunată, dacă ne  întrebați pe noi – potrivit căreia  rădăcina firavei și atât de desconsideratei păpădii are efecte mai puternice decât chimoterapie, deoarece ucide COMPLET celulele atinse de această boală.

În primă fază, echipa condusă de Siyaram Pandey a observat că extractul de rădăcină de păpădie a împins la sinucidere una dintre cele mai rezistente la tratamente celule canceroase – leucemia mieloidă cronică. Pentru  ca mai apoi să constate și faptul cătratamentul repetat cu doze mici de păpădie ucide, purși simplu, absolut ORICE tip de celulă canceroasă.

John Di Carlo, un bărbat în vârstă de 72 de ani –bolnav de leucemie – s-a convins personal de puterile miraculoase ale acestei plante. După mai bine de 3 ani în care a fost subiectul unor nenumărate,  agresive și intense ședințe de chimioterapie, bărbatul a aflat cu dezamăgire și stupoare că acestea nu au avut niciun efect. Așa că a fost  trimis de către echipa de medici care îl trata să își petreacă ultimele  zile în sânul familiei – nevasta și cei patru copii. Pentru că oricum nu avea nimic de pierdut și doctorii nu îi oferiseră nicio altă alternativă, John a început să bea zilnic ceai din rădăcină de păpădie, ca ultimă bătălie a lui împotriva bolii necruțătoare care îi măcina trupul. Potrivit presei nord-americane, la nici mai mult nici mai puțin de 4 luni de la prima cană de ceai-minune,  cancerul bărbatului a intrat  în remisie evidentă.

Asta se întâmpla în anul 2010. John este bine sănătosși în ziua de astăzi.

Această plantă firavă are mult mai multe efectecurative decât ar părea la prima vedere – spunem asta deoarece în viziunea majorității, păpădia e o simplăburuiană nefolositoare, o “chestie” în care sufli ca să-ți pui dorințe.

Dimpotrivă, este extrem de  valoroasă!

Provine din Grecia și numele ei original este Taraxacum Officinale “Remediu oficial pentru boli”.

Este un foarte bun diuretic – lucru care stimulează puternic secreția bilei -, vindecă arsurile stomacale, reduce nivelul colesterolului, detoxifică ficatul, tratează probleme ale rinichilor, vindecă boli de piele ușoare  -arsuri de soare, acnee etc.

Frunzele păpădiei – bogate în fibre, potasiu, fier, zinc, vitaminele A, C, D, E, K și o parte din vitaminele din complexul B. Se știe de ani de zile că ea conține până la 535% din doza necesară de vitamina C și 110% din doza zilnică recomandată de vitamina A. 

Sunt folosite și în gastronomie (salate, mai ales).

Florile se folosesc în producerea anumitor vinuri.

Iar – până acum, cel puțin, rădăcinile erau folosite ca  – nu o să ghiciți! -…  înlocuitor de cafea.

DESPRE SAREA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE

Mi-am dat doctoratul sub coordonarea regretatului profesor universitar doctor inginer George IORDACHE la UPG Ploiesti cu o lucrare privind "Exploatarea Zacamintelor de Sare prin Dizolvare cu Ajutorul Sondelor" . Stiu ca SAREA are multe intrebuintari si unele lucruri sunt mai putin cunoscute.

Daca sunteti interesati citi cele de mai jos, despre sare.

Numai bine,

M.Rizea

Sarea noastra cea de toate zilele şi secretele ei,

"Aveti sare intru voi si traiti in pace unii cu altii." Sfanta
Evanghelie dupa Marcu, 9, 50. In vechime, sarea era extrem de
pretuita. Nu degeaba se spune, in popor, despre un om deosebit, ca
este precum "sarea pamantului". In imperiul roman, ostasii erau adesea
platiti in sare (in latina, sal,salis), de unde a ramas si cuvantul
care exprima remuneratia pentru munca, salariu (salarium).

Pe vremuri, sarea era atat de greu de procurat si valoarea ei era atat
de mare, incat nimeni nu-si ingaduia sa o risipeasca. De aici si vorba
populara "daca se varsa sare, iese cearta."

La modul propriu, "un graunte de sare" facea (si va face mereu)
diferenta dintre o mancare buna si una fara gust, iar la modul
figurat, vorba "nesarata" este vorba nelalocul ei, lipsita de "bun
gust" si de bun simt.

Oaspetii de mare cinste sunt intampinati, deloc intamplator, "cu paine si sare".

Intr-un foarte cunoscut basm romanesc, o fata de imparat ii spune
tatalui ei ca il iubeste ca "sarea in bucate". Stiinta confirma astazi
intelepciunea ascunsa in vorbele aparent ciudate ale fetei: sarea
reprezinta, cu adevarat, un element absolut indispensabil vietii
fiziologice a omului.

Sarea constituie unul dintre cei mai eficienti si mai raspanditi
conservanti alimentari. Trebuie retinut ca, pina la aparitia
frigiderelor, sarea, in mari cantitati, era aceea care se folosea
pentru conservarea alimentelor.

Nu in ultimul rand, sarea este si un medicament extraordinar, poate
unul dintre cele mai vechi remedii din lume, apreciat in medicina
populara ca leac de capatai.

Dar ce este, de fapt, sarea?

Dupa definitia fortata din DEX, sarea este "o substanta cristalina,
sfaramicioasa, care constituie un condiment de baza in alimentatie si
este folosita in industria conservelor, in tabacarie, in industria
chimica etc; clorura de sodiu (NaCl)." O definitia similara gasim in
Larousse, Webster, etc.

Trebuie sa atragem insa atentia ca, in aceste definitii, sarea este
identificata in mod fortat, dupa niste criterii si interese
industriale si comerciale, cu substanta numita clorura de sodiu
(NaCl).

DAR SAREA NATURALA, ADEVARATA, NU A FOST, NU ESTE SI NU VA FI
NICIODATA ACELASI LUCRU CU CLORURA DE SODIU (NaCl), O SUBSTANTA
OBTINUTA PRIN PROCESAREA CHIMICA SI MECANICA SI DENATURAREA SARII
GRUNJOASE.

Sa vedem de ce afirmam aceasta. De mii de ani, omul a folosit pentru
alimentatia sa si a animalelor sale numai sare naturala, grunjoasa,
sub forma de cristale mari, numita si sare gema. Drobii sau bulgarii
de sare se zdrobeau in piua, pe masura ce aceasta se consuma. Sarea
naturala gema se gaseste inca in Romania, din abundenta, in zacaminte
de suprafata (munti de sare), in vreme ce in alte tari europene (
Austria , Franta), ea este exploatata numai din zacaminte subterane.

Care este insa, mai exact, diferenta dintre sarea naturala gema si
sarea de masa, fina si extrafina?

SAREA NATURALA GEMA, GRUNJOASA, NERAFINATA este cea care se ia direct
din zacaminte. Ea contine, pe langa clorura de sodiu (NaCl), peste 80
de substante minerale si oligominerale, care ii dau, impreuna cu
incarcatura sa geo-magnetica, extraordinare proprietati vindecatoare
si gustul sau inconfundabil.

Unde se gaseste sarea grunjoasa, neiodata?

La magazinele naturiste si in Plafaruri, unde se vinde ambalata in
pungi de 1/2 Kg, asa cum s-a impus prin revizuirea din 2004 a
Ordonantei din 2002 privitoare la iodarea obligatorie a sarii.

SAREA DE MASA, FINA SI EXTRAFINA se afla pe rafturile tuturor
supermarket- urilor si pe mesele tuturor restaurantelor. Ea se
prezinta sub forma unor granule mici, de culoare alba, sau a unui praf
alb, super-prelucrat si super-procesat chimic si este obtinuta, in
general, prin recristalizarea artificiala a sarii geme si macinare
dupa granulatia dorita. Acest proces saraceste foarte mult, aproape
complet, sarea de elementele minerale si oligominerale (mai cu seama
magneziul si calciul), marind, in mod artificial, concentratia de
clorura de sodium (NaCl). In plus, pentru a evita intarirea sarii
rafinate, fabricantii industriali ii adauga un "antiaglomerant", E
535, adica. ferocianura de sodiu, un aditiv in mod clar toxic pentru
organism, caci este o sare a unei cianuri de fier, oricat am vrea sa
dregem busuiocul si sa bagam capul in nisip, ca strutul. In rezumat -
se inlatura oligomineralele, bune pentru sanatate, si se adauga E 535
(ferocianura de sodiu), daunatoare sanatatii, dar buna pentru
buzunarele unora.

Sarea rafinata nu numai ca nu are nici o calitate terapeutica si nu
mai da cu adevarat gust alimentelor gatite, dar provoaca, in plus,
hipertensiune.

Medicina populara cunoaste peste o suta de utilizari terapeutice si
chiar magice ale sarii, care era considerata in trecut, printre
altele, si un adevarat leac impotriva duhurilor rele si a bantuirilor
de tot felul.


Sarea iodata este toxica

In anul 2002, Guvernul Romaniei a emis HG 568, o ordonanta care impune
ca toata sarea din comert sa fie iodata. Se afirma ca, in acest fel,
vor fi combatute afectiunile tiroidiene produse de deficientele de
iod.

Numerosi cercetatori si medici, din Romania si din strainatate,
familiarizati cu aceasta problema, afirma insa cu totul altceva decat
aceasta versiune oficiala. Studii minutioase in acest sens au revelat
ca un consum sporit de compusi sintetici ai iodului creste incidenta
unor afectiuni tiroidiene autoimune, favorizeaza supradezvoltarea si
chiar aparitia unor procese inflamatorii la nivelul glandei tiroide.
Consumul de compusi sintetici ai iodului (ioduri si iodati) produce
alergie si mareste intoleranta la substantele care contin acest
element (de exemplu, cele folosite in radiologie).

Din experienta altor tari, precum Anglia, Zair, Argentina, Australia,
unde s-a practicat iodarea partiala a sarii, in unele orase sau
comunitati, s-a demonstrat ca procedeul trebuie intrerupt imediat
deoarece a crescut ingrijorator numarul cazurilor de hipotiroidie,
hipertiroidie (inclusiv Basedow), cancer tiroidian, precum si numarul
cazurilor de alergie la iod. Unele boli enumerate, precum cancerul
tiroidian si unele reactii anafilactice la iod (pot fi socuri
anafilactice) sunt mortale. In Tasmania , tara care a "beneficiat" de
iodarea obligatorie a sarii si a altor alimente,s-a remarcat faptul ca
rata cancerului tiroidian a crescut de trei ori.

In anul 2001, au existat in Romania 12.417 cazuri de hipotiroidie; in
2000 fusesera 11.541, iar din 1994 pana in 1999 au fost inregistrate
intre 4713 si 7359 cazuri de hipotiroidie. Trebuia, oare, pentru cele
12.417 de cazuri de bolnavi tiroidieni, iodata sarea pentru peste 20
de milioane de oameni, plus animalele? In plus, tratatul lui Harrison,
dupa care se pregatesc medicii americani, afirma, la pagina 2143, ca
"din cele 18 cazuri posibile de hipotiroidie, unul singur se datoreaza
deficitului de iod".

Ca urmare, cercetatorii din celelalte tari care au experimentat, cu
rezultate negative, de altfel, iodarea partiala a sarii, au observat
ca, daca dai iod (compusi sintetici cu iod) unei populatii oarecare,
unii fac hipotiroidie, altii fac hipertiroidie, unii fac cancere de
tiroida, altii fac reactii alergice. Din moment ce mai mult de 99% din
locuitorii Romaniei sint eutiroidieni, adica normali din punct de
vedere tiroidian, nu se justifica deloc administrarea pe trei cai a
iodului.
Cauza impunerii unei astfel de masuri nu are nimic de a face cu
criteriul umanitar. Mai degraba este vorba de anumite grupuri de
interese, care iau lua bani grei de pe urma procesului de iodare a
sarii.

Terapia interna cu sare

(toate recomandarile privesc exclusiv sarea naturala, grunjoasa, gema,
neiodata si nu sarea "fina" de masa)

DIGESTIE DIFICILA, CONSTIPATIE, SLABICIUNE CORPORALA, SUBPONDERALITATE
- se consuma hrana condimentata cu sare gema sau sare marina (se
gasesc in comert), care au un gust mult mai intens. S-a constatat ca
sarea naturala are un efect mult mai puternic de stimulare a secretiei
de sucuri gastrice si ca este un excelent activator al
peristaltismului gastrointestinal, fireste - cu conditia sa fie
consumata cu moderatie. De altfel, inca de acum 500 de ani, celebrul
medic si alchimist al Evului Mediu, Paracelsus, nota intr-un tratat ca
digestia si excretia sint mult perturbate de absenta sarii din
alimentatie.

HIPOTENSIUNE ARTERIALA, ARITMIE CARDIACA
- dimineata, pe stomacul gol, se administreaza un sfert de cutit de
sare marina (aproximativ 0,25 g), care se inghite cu o cana (250-300
ml) de apa plata. Tratamentul se face vreme de minimum o jumatate de
an. Studii recente arata ca se obtin rezultate deosebit de bune, cu
conditia ca tratamentul sa fie asociat cu alimentatia predominant
vegetariana.

OSTEOPOROZA, CRAMPE MUSCULARE
- se vor sara alimentele exclusiv cu sare gema neiodata, care este
foarte bogata in oligoelemente implicate in procesele de asimilatie a
calciului.

INTOXICATII CU SUBSTANTE LUATE PE CALE ORALA
- intr-un litru si jumatate de apa calduta se pune o lingura de sare
si se amesteca bine. Se bea rapid, pe nerasuflate. Imediat dupa
ingerare, va apare o senzatie puternica de voma. Vom evacua continutul
stomacului, aplecandu-ne in fata, "gadiland" cu inelarul si aratatorul
mainii drepte glota (omusorul) si presand simultan cu putere stomacul
cu mana stanga, stransa in pumn. Reflexul vomitiv va permite
eliminarea, odata cu apa sarata, a substantelor toxice care ne-au
creat probleme.

TUSE PERSISTENTA, TUSE USCATA
- se tin pe limba cat mai mult timp cateva granule de sare gema (nu
mai mult de un varf de cutit). Reactia de stopare a tusei se va
declansa prin doua mecanisme: prin salivatie, care va deveni mult mai
abundenta, si prin stimularea directa a sistemului nervos central,
prin intermediul papilelor gustative.

CONTRAINDICATII LA ADMINISTRAREA INTERNA A SARII

Aportul masiv de sare este contraindicat in cazurile de hipertensiune
si tromboza grava, precum si in fazele acute ale gastritei hiperacide
si ale ulcerului gastroduodenal.

Tratament extern cu sare grunjoasa, neiodata

CALCULI RENALI, COLICI RENALE
- un saculet de panza plin cu sare gema se pune pe un calorifer sau
pe alta sursa de caldura si se lasa sa se incalzeasca pana la 50-60 de
grade Celsius. Se aplica apoi pe sale (zona lombara), unde se tine
vreme de o jumatate de ora.

ULCERATII PE PIELE
- in doua linguri de miere de albine se pune o jumatate de lingurita
de sare si se amesteca bine, pana cand se omogenizeaza. Se aplica apoi
acest preparat pe zonele afectate. Rezultatele terapeutice sint
uimitoare, acesta fiind un stravechi remediu, mentionat in tratatele
medicale grecesti.

ARSURI DE GRADUL I SI II
- pe zona afectata se presara sare grunjoasa din belsug. Aceasta
aplicatie va spori pe moment senzatia de usturime, dar apoi edemele
vor fi mult reduse, iar vindecarea va fi considerabil mai rapida. Nu
se aplica sare pe arsurile grave, cu rana deschisa, intrucat produce o
usturime insuportabila.

NAS INFUNDAT (RINITA CRONICA)
- la un pahar de apa calda se pune o lingurita de sare gema sau marina
si se amesteca bine pentru a se omogeniza. Se pune aceasta apa sarata
calda in palma si se trage pe nara stanga si apoi pe nara dreapta,
alternativ, pentru desfundarea cailor nazale. Acest procedeu este bine
sa se faca in fiecare dimineata, pentru drenarea cailor respiratorii,
inlaturarea surplusurilor de mucus, marirea acuitatii olfactive.

DURERI DE GAT
- intr-un pahar cu apa fierbinte, se pun doua lingurite de sare
naturala, dupa care se amesteca bine pana cand sarea se dizolva
complet. Se face gargara cu acest preparat. Este de dorit ca apa sa
fie cat mai fierbinte si sa ajunga cat mai jos in gat. Se reia acest
tratament de 2-3 ori pe zi, pana la disparitia completa a afectiunii.

BAILE CU APA SARATA

Sint un remediu traditional de medicina populara, care se aplica
astazi, cu un succes extraordinar, in clinici moderne din Austria si
Germania . La o cada de apa calda (aproximativ 150 de litri), se
folosesc doua kilograme de sare gema neiodata (amestecata in prealabil
cu apa fierbinte, pentru a se dizolva mai usor). Baia dureaza 20-30 de
minute si este important ca temperatura apei sa fie mentinuta mereu
peste 37 de grade Celsius, pentru ca actiunea terapeutica sa fie
maxima. Cercetatorii au observat ca aceste bai, care se fac o data la
3-4 zile, au efectele cele mai puternice in preajma lunii pline (de
preferat cu 2-3 zile inainte).

Iata indicatiile terapeutice ale acestor bai:

DERMATOZE INFECTIOASE
- se fac bai partiale, inmuind doar segmental afectat, vreme de 15
minute, in apa sarata calda (7 linguri de sare la litru). Imediat dupa
baie, pielea nu se sterge, ci se tamponeaza putin si se lasa sa se
usuce. Acest remediu este excelent in tratarea infectiilor bacteriene
si micotice (produse de ciuperci parazite).

REUMATISM
- se fac de doua ori pe saptamana bai complete cu apa sarata
fierbinte. Cele mai eficiente sint baile preparate cu sare marina
neiodata, dar efecte foarte bune s-au obtinut si cu sarea de mina, cu
cristale mari (nemacinata) .

CISTITE, INFECTII URINARE
- se fac bai complete sau bai de sezut cu apa ceva mai sarata: 5
linguri de sare la litru. Baia va fi facuta in fiecare seara, pana la
vindecarea afectiunii, iar apa trebuie sa fie cat mai fierbinte, insa
suportabila (peste 38 de grade). Imediat dupa baie va veti sterge si
va veti relaxa la caldura, evitand expunerea la frig sau curent.

ANEXITA, METRO-ANEXITA
- se aplica procedura de la infectiile renale. Suplimentar, se va
adauga in apa sarata de baie putina tincture de iod.

RACEALA SI GRIPA
- se fac bai ale picioarelor (talpi si glezne) cu apa fierbinte, cu
foarte multa sare (10 linguri la litru). Baile vor dura 10 minute,
dupa care ne vom incalta cu sosete groase si ne vom aseza la caldura,
asa incat sa transpiram.

SAREA SI ENERGIA AURICA

S-a constatat experimental ca sarea naturala, netratata prin nici un
fel de procedeu chimic sau termic, are o misterioasa influenta asupra
corpului bioenergetic al fiintei umane. Toti cercetatorii din acest
domeniu de frontiera sunt de acord ca sarea naturala este un excelent
agent de purificare a aurei umane. La fel ca si apa, sarea absoarbe -
se pare - radiatiile bioenergetice nocive, curatand - din punct de
vedere energetic - zonele in care este aplicata. Iata cateva aplicatii
practice ale acestor proprietati bioenergetice ale cristalelor de
sare:

OBOSEALA
- o procedura de medicina populara romaneasca ce si-a dovedit adesea
eficienta este sa punem un saculet cu sare calduta pe ceafa atunci
cand sintem obositi. Tot un saculet cu sare era pus si in leaganul
copiilor, ca sa nu se deoache si sa aiba somnul lin, intre haine, ca
sa le asigure durabilitatea, precum si pentru a le impregna cu o
misterioasa capacitate de protectie impotriva "facaturilor de tot
felul".

BIJUTERIILE
- mai ales cele vechi - se spune ca pastreaza foarte multe din
impregnarile negative ale celor care le-au purtat de-a lungul
timpului. Din acest motiv, ele se lasa o perioada de minimum 49 de
zile sa stea in sare gema, inainte de a fi purtate. La fel se
procedeaza si cu cristalele sau cu pietrele semipretioase.

Evident meritele sarii grunjoase nu pot fi disputate, dupa cum nici
imbecilitatea unor guvernanti nesarati care adopta imediat orice
sugestie ne-avenita din partea UE, facand-o legea pamantului.

Sarea marina poate atinge 10 lei/0,5 kg, iar altele extrase din locuri
cu legende creeate in jurul lor, chiar mai mult. Magazine Plafar poate
ca nu exista in fiecare oras, iar de pe internet e cam ridicol sa ne
luam. tocmai sarea! Daca ni se termina ce facem, asteptam postasul sa
vina cu mandatul ? Fireste, fiecare isi cheltuie banii in felul in
care crede de cuviinta.

Din fericire solutia este simpla si ieftina si vine in saci de 5 kg de
sare buna, ne-iodata si grunjoasa, care se vinde cu aproximativ 5 lei.
Se numeste "sare pentru muraturi" si e notabila exceptie la o regula
imbecila. In zona noastra ea vine de la Ocna Dej, dar sunt convins ca
oriunde in Romania, veti gasi o salina relativ apropiata, care sa
produca si ambaleze minunatele cristale. Se face totusi sa cititi
eticheta si eventual sa sunati chiar producatorul, caci am intalnit si
produsul chipurile "pentru muraturi", ambalat la saculeti de 1
kilogram, care continea daunatorul anti-aglomerant.  Pe eticheta
trebuie sa scrie doar "Sare gema cristalina", sau ceva asemanator

Sa nu uit, bai sarate exista multe in tara noastra si nu sunt foarte
scumpe, unele sunt inca gratis. Nu lasati sa treaca vara fara a le
vizita periodic cu intreaga familie. Pe langa faptul ca ele sunt un
mediu excelent pentru copiii Dvs. sa invete innotul caci practic ei
plutesc, binele conferit de amestecul apa sarata-aer-soare, e greu de
egalat. Folositi-le!


La multa sanatate si fie ca sa nu ne lipseasca niciodata painea si
sarea cele de toate zilele! 

Fiica nelegitima a lui Eminescu

Fiica nelegitima a lui Eminescu

Ea s-a numit Valeria Sturdza si a fost fiica poetului si a Veronicai Micle •Marea dragoste a lui Mihai Eminescu se pare ca a nascut-o pe micuta Valeria la Manastirea Varatec •Ramasitele pamantesti ale urmasei lui Mihai Eminescu au fost devastate salbatic de comunisti

           O poveste care parea de domeniul fantasticului a fost confirmata de istoricii si lingvistii ieseni.

Mihai Eminescu si Veronica Micle au avut un copil nelegitim, o fetita, Valeria, care a devenit ulterior poeta si s-a stins din viata, ca si parintii ei, la o varsta destul de frageda.

Intr-un sat uitat de lume din inima Moldovei, o familie perseverenta de profesori au reusit sa dezlege itele acestei intunecate legende si sa scoata la lumina, impreuna cu specialistii ieseni, adevarul despre aceea care a fost poeta Valeria Sturdza.

Inspectoratul Scolar Judetean Iasi, dupa ce a studiat cu atentie probele stranse in zeci de ani, a hotarat ca scoala din satul Boureni sa poarte numele aceleia care a avut privilegiul de a fi urmasa Luceafarului poeziei romanesti.

"Nu am putut stabili cu exactitate data nasterii sale"

In satul Boureni, comuna Motca, a trait aceea care a constituit unul dintre cele mai mari mistere ale istoriei literaturii romane, respectiv fiica nelegitima a lui Mihai Eminescu. Valeria Sturdza a fost conceputa de Eminescu cu Veronica Micle si a vazut lumina zilei la Manastirea Varatec.

Deci la aceeasi manastire unde a sfarsit mama sa, Veronica Micle. "Nu am putut stabili cu exactitate data nasterii sale, dar se poate incadra catre sfarsitul vietii marelui poet. Probabil chiar in anul mortii sale, Veronica Micle, insarcinata fiind, si-a gasit refugiul la Varatec, unde s-a nascut si micuta Valeria.

Nu stiu cum o chema cu numele de fata, dar la noi in sat a venit cu numele de Sturdza, casatorita cu boierul Mihai Sturdza. Bunicul meu, Gheorghe Grigoriu, care a fost primul invatator din satul Boureni, a locuit chiar langa conacul boieresc si a scris pe un caiet, pe care l-am gasit ulterior intr-o lada, multe dintre poeziile Valeriei Sturdza.

Nu mai tin minte, dar parca el mi-a spus ca a murit in 1929, avand, se pare, aceeasi varsta cu Mihai Eminescu, cand si acesta a decedat", ne-a povestit prof. Mariana Droanta, sotia directorului scolii din Boureni.

Oamenii din sat spun ca urmele existentei boieresti au fost rase de pe fata pamantului si familia Sturdza a trebuit sa se refugieze in totalitate in Franta. Conacul a fost demolat pana la temelie, iar locul arat, ulterior pe acest teren extinzandu-se schitul calugaresc ce apartine de Manastirea Sihastria. Ororile macelarilor comunisti nu s-au oprit aici, razbunarea lor luand tente dramatice.

Mormantul a fost profanat.

         Oranduirea care s-a autonumit "pentru om si in slujba omului" a incercat din rasputeri sa stearga din mintea oamenilor absolut orice ar mai fi putut aminti de maretia trecutului.

Dupa demolarea conacului, aleile cu stejari au fost distruse si cavoul familiei devastat intr-un stil barbar. Prof. Gicu Droanta, directorul scolii "Valeria Sturdza" din Boureni, ne-a declarat: "Au smuls din acest cavou usile de stejar acoperite cu tabla galvanizata, dupa care au spart sicriul de cristal in care se aflau ramasitele poetei.

Cu ciocanul au spart oasele si au furat dintii de aur ai cadavrului. Au furat marmora si crucea de argint care era deasupra cavoului. Dupa cum vedeti, acum sunt tot felul de inscriptii urate si mormantul a fost pangarit de nenorociti. Dupa ce terenul a fost luat de calugarii de la schit, osemintele Valeriei au fost ridicate si transportate la Varatec, unde se afla in prezent mormantul Valeriei Sturdza".

Istoricii ieseni si lingvistii confirma in mare legendele oamenilor, mai ales ca dovezile sunt foarte firave. Viata si activitatea poetei Valeria Sturdza a fost studiata in amanuntime de prof. univ. dr. Mihai Dragan, care, din nefericire, a decedat acum cativa ani. In biblioteca acestuia se afla cea mai mare parte a poeziilor fiicei nelegitime a lui Mihai Eminescu.

"Daca'n viata ce-am trait-o am avut eu vreun regret
E ca nu mi-a fost dat mie darul sacru de poet..."

        Cea mai mare parte a poeziilor Valeriei Sturdza au fost publicate de revista "Natura", periodic literar care aparea la Iasi inainte de primul razboi mondial. Din caietele pastrate de profesorul iesean am selectat cateva versuri, care se pare ca au fost scrise chiar de mana autoarei.

"Daca'n viata ce-am trait-o am avut eu vreun regret
E ca nu mi-a fost dat mie, darul sacru de poet
Ca sa pot cinta, in versuri si sa dau un inteles
La tot ce-am vazut pe lume, mai maret si mai ales
Din ce port in al meu suflet, carti intregi eu as fi scris
Dorul meu insa-i zadarnic si ramine-un tainic vis..."

         Poezia din care am redat acest fragment se numeste "Din preajma mea" si a fost publicata in revista "Natura". Satenii cei mai batrani din Boureni isi amintesc ca poeta Valeria Sturdza a avut un fiu numit Ghighi Sturdza, care s-a refugiat la Paris cand s-a produs invazia comunista.

Din cercetarile familiei de profesori Mariana si Gicu Droanta reiese ca un nepot al poetei, cunoscut cu numele Bubulea Sturdza, este in viata si locuieste tot la Paris. Investigatiile cele mai recente au confirmat faptul ca Valeria Sturdza este rodul dragostei dintre Eminescu si Veronica Micle, fapt care a facut ca Inspectoratul Scolar Judetean Iasi sa aprobe unele masuri pentru readucerea in constiinta oamenilor a trecutului acestei asezari.

Scoala din Boureni poarta numele fiicei lui Mihai Eminescu

            O data cu aplicarea hotararilor Ministerului Educatiei Nationale, care a recomandat inspectoratelor scolare judetene ca scolile si liceele sa-si schimbe  denumirile, conducerea scolii din Boureni a solicitat sa-si schimbe denumirea in "Valeria Sturdza".

           Dupa ce au strans si analizat toate probele cu privire la originea poetei Valeria Sturdza, ISJ Iasi a hotarat sa indeplineasca doleantele satenilor din Boureni.

           Liviu Burlec, inspector general interimar al ISJ Iasi, a declarat: "Conducerea scolii din Boureni a dorit ca unitatea sa poarte numele Valeriei Sturza, care, dupa actele ce ne-au fost prezentate, ar fi fiica nelegitima a poetului Mihai Eminescu si a Veronicai Micle.

Din acte reiese ca Valeria Sturdza a locuit la Boureni si a fost tot poeta". 

Closca cu pui....

Blestemul Cloştii cu puii de Aur

Valoarea tezaurului, inestimabilă

Povestea Cloştii cu Puii de Aur rămâne şi astăzi una dintre paginile enigmatice ale istoriei noastre. "În luna lui martie sau aprilie a anului 1837, câtva timp înainte de Paşti, doi locuitori din satul Pietroasa, Ion Lemnaru şi Stan Avram, socrul lui, lucrând a scoate din muntele Istriţa piatră pentru clădirea seminarului episcopiei din Buzău, deteră fără veste peste o bogată colecţiune de vase şi podoabe de aur. Atât prin greutatea lor, cât şi prin valoarea lor artistică, aceste obiecte formau un adevărat tezaur", scria savantul Alexandru Odobescu în lucrarea sa "Tezaurul de la Pietroasa". Însă, dincolo de valoarea acestor unicate, rămâne istoria ulterioară a Cloştii şi a Puilor săi, demnă de un scenariu cinematografic.

Un jaf inexplicabil şi piese sparte din senin

Chiar şi copiii de grădiniţă au auzit de Cloşca cu Puii de Aur, astfel că această colecţie unică a devenit un simbol naţional. Povestea sa a fost zbuciumată, iar dincolo de faţa "văzută" a lucrurilor s-au consumat întâmplări pline de mister, în urma cărora persistă semne de întrebare. 

Cloşca cu Puii de Aur este numele tezaurului de la Pietroasele. 

O mare parte dintre piesele componente s-au pierdut, o altă parte se află în continuare la Moscova, însă, în prezent, Cloşca este expusă la Muzeul Naţional de Istorie. 

*autorul articolului spune prostii!, am corectat deja că numele tezaurului este"Cloşca cu puii de aur" şi nu numele unei piese!!! Iar în vitrina tezaurului sânt expuse toate piesele pe care le mai avem, trimise înapoi de la Moscova, după ce li s-au zmuls şi ultimele pietre!

Nici astăzi nu se cunosc toate datele exacte, caci toţi, absolut toţi, de la ţăranii care l-au găsit scoţând calcar, la copiii din sat care au găsit pietrele preţioase aruncate la gunoi şi s-au jucat cu ele, la Verussi care a înşelat pe ţărani la prima vânzare, a distrus o parte dintre piese, a vândut altele fără să le declare şi a minţit autorităţile când a fost cercetat, până la ministrul Ghica care a fost însărcinat să facă cercetările, care a "păstrat" tezaurul în biroul său, până la moarte, la cei care, evident din interior!, l-au furat  din subsolul Academiei  au fost interesaţi să fure, să vândă, să aibă piese din aur, cu pietre preţioase şi semipreţioase, din fabulosul tezaur, care, până la găsirea mormântului lui Tutankamon di 1922, a fost considerat cel mai mare şi mai important din lume!

Datarea tezaurului şi atribuirea sa au pornit atât de la aspectul pieselor, dar mai ales de la inscripţiile de pe colan, iar prezenţa runelor (n.r. - caractere grafice ale celor mai vechi alfabete nemţeşti) sugerează paternitatea unui neam germanic. Prima teorie atribuie piesele ca provenind din moştenirea vizigoţilor, care s-au refugiat în Imperiul Roman de frica hunilor, tezaurul fiind îngropat cel mai târziu în anul 381.

A doua ipoteză îl atribuie ostrogoţilor, care au migrat pe actualul teritoriu românesc în prima jumătate a secolului al V-lea. 

*datarea tezaurului s-a făcut absolut ochiometric şi a fost prilej de dispută între diverşi arheologi şi istorici ai vremii, care şi-l atribuiau, începând cu nemţii, (care au produs multe mistificări, au impus precepte false în lingvistică, au schimbat nume de autori antici...)care au decis că e "gotic" adică de provenienţă germană-(chiar dacă ei nu aveau aur şi nu au lucrat decât de prin secolul XIV argintarie,  după ce au ajuns in Transilvania de fapt, unde au învăţat!) Argumentul lor a fost că inscripţia de pe colan este scrisă cu caractere runice, deşi SEMNELE NU EXISTĂ PRINTRE RUNE şi nimeni nu a putut să le traducă, folosindu-se de rune.

Singurul care are dreptate este Nicolae Densuşianu, care a susţinut că tezaurul este autohton şi a şi dat înţelesul inscripţiei: FĂCUT DE VULCAN, sau Vâlcan, româneşte, adică de către zeul meşter, patronul fierarilor şi orfevrierilor, născut fireşte, aici!

NIMENI dintre maaarii arheologi români nu a binevoit să ceară o expertiză a aurului, singurul metal de pe lume care arată fără greş locul din care provine!!!!

E amuzant că nemţii, fără să vrea, au spus adevărul, fiindcă GOŢII este ALTĂ VARIANTĂ a numelui GEŢILOR, cărora li se mai spunea Ghetai- grecii, Gota/Gheta- germanicii...şi sânt nenumărate mărturii ale autorilor antici care confirmă că GET/Got înseamnă acelaşi lucru şi este doar o PREFERINŢĂ de folosire de către diverşii scolastici. Ca de obicei, istoricii de partid (Daicoviciu, care a fost un Nicolaescu al arheologiei române, deşi era sârb de origine, a decis ce variantă (sic!) a istoriei noastre vechi să devină oficială, afirmând mereu, că strămoşii noştri erau primitivi, sălbatici, diminuând constant meritele lor culturale, citiţi ce a scris!) nu au citit, nu au aflat, deci nu recunosc acest adevăr.

Ce a urmat însă? Imediat ce a fost descoperit, Tezaurul a fost vândut de ţăranii care l-au găsit, Ion Lemnaru şi Stan Avram, unui antreprenor pe nume Verussi. Acesta a zdrobit obiectele cu toporul, pentru a le putea comercializa mai rapid şi mai ales pentru a nu trezi bănuieli. 

Unele dintre piese au fost recuperate de banul Mihalache Ghica, fratele voievodului Alexandru Ghica, aducându-le în atenţia oamenilor de ştiinţă ai vremii. 

Restaurat şi expus la Paris, după 30 de ani, în 1867, sub atenta supraveghere a savantului Alexandru Odobescu, tezaurul a atras atenţia întregii lumi. 

Ei bine, în iarna anului 1875 are loc primul fenomen inexplicabil. Deşi era păzit cu străşnicie, în beciurile Muzeului de Antichităţi din Bucureşti, tezaurul a fost furat, iar în momentul în care au fost investigaţi de poliţie, paznicii nu-şi mai aminteau nimic. Cu toţii au declarat că, pentru un moment, pe holurile clădirii şi-a făcut loc o pâclă neagră, însoţită de un sunet bizar, ţiuitor. Episodul este cu atât mai ciudat, încât pe parcursul jafului nu s-au înregistrat victime. 

Tezaurul a fost recuperat în anul următor, dar inscripţia ce se afla pe un colan fusese deteriorată. După unii oameni de ştiinţă, se pare că acel text conţinea date codificate referitoare atât la provenienţa operei de artă, cât mai ales la scopul pentru care obiectele au fost create. 

În anul 1884, Cloşca a trecut printr-un incendiu de proporţii, iar, pentru a fi salvată, una dintre gărzile aflate la etajul muzeului a aruncat-o... pe fereastră. 

În acelaşi an, piesele au fost restaurate la Berlin şi au recăpătat aspectul pe care îl cunoaştem. 

După începutul Primului Război Mondial, mai exact în anul 1917, tezaurul a fost trimis în Rusia, de frica nemţilor, dar nici atunci nu au lipsit surprizele. În momentul în care urma să fie sigilate, două dintre piese s-au spart din senin, fenomen extrem de curios şi au fost restaurate târziu, pe teritoriul rusesc.

*Atunci a plecat şi singurul papirus întreg din Europa, aflat în posesia statului Român, care a...rămas la Moscova pentru... studiu. A revenit în România în...2004!!!! Probabil ca să astupe gura celor care tot cer timid tezaurul României înapoi! 

În 1956, autorităţile române au repatriat o mare parte a tezaurului, iar din anul 1971, Cloşca şi Puii de Aur sunt expuşi (sic!) la Muzeul Naţional de Istorie. Şi totuşi, misterul ţesut în jurul acestor piese unice nu s-a risipit...

Incendiu devastator prin văi după dezgroparea comorii

. "Prin văi se vedeau ochiuri de apă arzând! Ţâşneau largi pale de foc, falii albe de piatră, despicate prin aer şi iarăşi sudate de magma lor, într-un tremur de uriaşi fluturi albi către lună şi ierburi care se împleteau. Ardeau focuri albe, de gheaţă, şi în, răsucirea lor, întreaga podgorie părea cuprinsă de dezrădăcinare! Oamenii coborau de pe dealuri, de la trebile culesului şi peste tot vedeau ochi de apă arzând", povesteşte cu har scriitoricesc Ion Dumitra, unul dintre învăţătorii din Gruiu Dării, un sat din apropiere de Pietroasa. Oamenii locului spun că acel incendiu, pornit dintr-o dată, a rămas unic şi nimeni, până în zilele noastre, nu a găsit o explicaţie ştiinţifică...

*învăţătorul nu are nici un har, bate câmpii! Zona Munţilor Buzău este cunoscută prin rezervele sale de calcar, de sare şi de păcură, existând gropi din care izvoreşte păcură, şi băltoace prin păduri şi peşteri, prin care sânt emanate şi gaze, care se aprind de la soare, numite de localnici "focuri vii"- la Lopătari de ex. fenomenul este continuu; în goană după senzaţional, prostănacul ăsta face un ghiveci de doi bani!

am scos din articol o halcă mult prea imbecilă, în care susţinea că buzoienii îşi mută bisericile în vârf de dealuri ca să planteze vii, fiindcă asta e comoara lor! NImic mai neadevărat! Podgoria de la Pietroasele are 12 ha şi atat, adică e minusculă.... V-am lăsat însă, mostra următoare, în care amestecă pe TRaian cu Decebal şi ...Attila!

Aveţi trei paragrafe 1 , 2 şi 3, pe care le-am păstrat, fiindcă  sânt... fulminante!!!, ca şi, citez: "Tezaurul, cu cloşca lui cu tot!!! şi mai ales sunetul de care nu se dezlipeau....ha-ha-ha! vedeţi descrierea vânătorii!!!!

Cotloanele săpate acolo şuieră şi azi
1. După victoria lui Traian asupra lui Decebal şi după colonizare, într-o parte a satului de azi, pe Dealul Gruiului, au convieţuit dacii, iar în cealaltă, la sud, romanii. În linie dreaptă, între cele două civilizaţii nu era cale decât preţ de jumătate de ceas. În linie dreaptă, în istorie, între cele două tabere s-au aşezat neamurile goţilor şi s-au auzit tropotele de cai ale hunilor conduşi de Attila. 

2. Şi în zilele noastre, când oamenii sapă pentru o temelie de casă, deseori dau de o altă temelie, clădită numai din dale şi cuburi de piatră scoase de pe dinăuntru, din dealul de sub o fostă cetăţuie. Cotloanele săpate acolo şuieră şi azi la adierea vântului, ca nişte tuburi de orgă, iar seara, femeile îşi cheamă repede copiii în case, de teama stihiilor naturii. Unii dintre ei, mai curajoşi, leagă noaptea de garduri paiaţe de cârpă, asemenea sperietorilor de ciori, menite să alunge spiritele rele şi să îndepărteze ghinionul, fiindcă, taman din acele vremuri, "progresul în afaceri" al comercianţilor şi meşteşugarilor din zonă a început să scadă. Iar amintirea pârjolului nu s-a stins... 

Tot aici, la graniţa dintre civilizaţii, dar şi la intersecţia dintre frică, blestem şi curiozitate, a fost descoperit şi Tezaurul, cu Cloşca sa, cu tot, iar după ce vestea dezastrului a făcut valuri, oamenii s-au speriat şi au încercat să îndrepte ce au stricat. Cu sau fără autorizaţie de la stat, podgorenii din Pietroasa s-au apucat să schimbe viţa-de-vie. Umblau toată ziulica, cu preoţii după ei, printre dealuri, şi nimeni nu-i mai putea dezlipi de un sunet pe care îl căutau, şi-l vedeau parcă ieşind ca un horn din pământ, aburind, fumegând roşu pe cer, când dedesubt dădeau numai de pietre şi var, uneori, iar alteori, doar de oase.

Cum a dispărut misterios ultimul descendent al familiei care descoperise "Cloşca cu Puii de Aur"

Cu altă ocazie, într-o iarnă, o altă poveste a cutremurat toate satele. Era vorba despre un tânăr care dispăruse de ceva vreme, dar nimeni nu se alarmase până atunci, pentru că junele era cunoscut drept zănatecul zonei. Când au început să-l caute au văzut că zăpada era roşie, bătătorită în jur şi muşcată de animale. Imediat, sătenii s-au strâns, care dincotro, să dea de urma fiarelor. Cu arme, pături şi ceva de-ale gurii, au pornit în expediţie. Urme au găsit, dar lupi, nu. Vânătorii strâmtau cercul, apoi îl desfăceau şi iar se mutau mai înainte, unde aşteptau. La un moment dat, căţeluşa unuia dintre ei a venit cu coada între picioare, dârdâind de frică. Era clar, simţise mirosul lupului... S-au regrupat şi au început să tragă. Din copaci cădeau pale de zăpadă, urmate de pocnete de crengi. Apoi, o bufnitură ca de buştean şi un răpăit. Pesemne era lupul care ţâşnise din vizuină şi o luase exact prin cercul format de vânători. Sătenii au tras până au isprăvit toată muniţia, iar la sfârşit rămăseseră numai bulgări de zăpadă înroşiţi şi un om. Sau o jumătate de om ori ce mai rămăsese din el. Ei bine, în faţa acestei imagini cumplite, ce au făcut vânătorii noştri? Au început să râdă în hohote, iar unii dintre ei se aşezaseră pe vine, pentru că nu mai puteau sta în picioare. "Am împuşcat un om de zăpadă!", a ţipat unul... "L-a mâncat lupul pe omul nostru de zăpadă", a completat altul. Apoi şi-au amintit cu toţii...

Nimeriseră exact în locul în care, într-o zi, când plecaseră la vânătoare şi împuşcaseră doar un biet iepure, au hotărât să-l mănânce chiar acolo. Şi în timp ce unii preparau iepurele, alţii au făcut un înalt om de zăpadă. I-au pus măruntaiele iepurelui în pântec, iar pielea i-au pus-o pe cap, drept căciulă. Într-o noapte, lupul a venit, a dărâmat omul de zăpadă şi a mâncat ce a mai rămas din iepure. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu omul care dispăruse din sat şi se dusese vorba că l-ar fi sfâşiat fiarele. Nu l-au găsit niciodată şi ulterior oamenii au uitat de existenţa lui. Numele său era Iancu Lemnaru şi era ultimul descendent din familia unchiului său, care pusese mâna pe Cloşca cu Puii de Aur...

Clipa în care s-a făcut întuneric...

Neamurile lui Verussi, cel care a spart piesele cu toporul, s-au pierdut în negura timpului. Ce s-a întâmplat însă cu urmaşii lui Lemnaru şi Avram? Gura târgului e slobodă... Se zice că unul din neamul lor a ajuns mare boier. La bătrâneţe, când se bucura de rodul averii sale, în bătătură a apărut un străin. "Merg afacerile, jupâne?", l-a întrebat călătorul. În clipa aceea s-a făcut brusc întuneric, bătrânul a scăpat lampa din mâini, a început să miroasă a gaz şi a sticlă afumată, iar pe podea o dâră subţire de flacără a şerpuit dureros şi s-a stins apoi lângă picioarele mesei de biliard. Pentru că, aşa cum îi stătea bine unui bogătaş, chiar şi pe vremea aceea, şi omul nostru avea masă de biliard în casă.... Martorii întâmplări, care se aflau în casă, au rupt-o la fugă, fiind auziţi tânguindu-se: "Doamne, Doamne fereşte!". Cine era acel "vizitator" misterios şi ce voia el nu vom afla niciodată!

*Ce puţin aţi aflat de fapt, despre tezaur , dar v-aţi căptuşit cu bazaconii povestite în...delir ! Resturile tezaurului au fost copiate în aur, în două exemplare, comandate bjutierului casei de regale Habsburg din Austria, unul s-a păstrat la podgoria Pietroasele, celălalt este probabil, cel expus în muzeul din Bucureşti. Subiectul tezaurului a fost tratat de scriitorul Alexandru Odobescu, fondatorul arheologiei româneşti şi primul profesor universitar al primei catedre de istorie şi arheologie de la Universitatea din Bucureşti,  într-o carte monumentală, ferecată în metal, editată la Paris pe o excepţională hârtie cretată, cu gravuri excepţionale, reprezentând piesele. Editarea s-a făcut de către fundaţia Rotschild. În România există două exemplare, unul la podgorie şi altul la biblioteca Academiei Române. Cum podgoria s-a privatizat ?! după 2000, nu ştiu ce soartă au avut nepreţuitele cartea şi copia pieselor! 

Un mister adevărat este sinuciderea lui Odobescu, despre care nu se vorbeşte. În timpul anchetei au murit şi nişte ţărani torturaţi, dintre cei care au vândut piesele. Ca dovadă că a minţit, grecul Verussi a avut o mare avere, nejustificată de activităţile sale antreprenoriale, dar nu a mai fost deranjat de autorităţi.Lemnaru NU a avut urmaşi! Şi oricum nu contează!

Sătenii buzoieni nu au fost niciodată bogaţi din vin, ci au fost pietrari, fiindcă stau pe fundul Mării Sarmatice, iar solul lor are abia 40 de cm de pământ. 

12 piese găsite din 22

Se pare că la momentul descoperirii tezaurului, în anul 1837, colecţia era compusă din 22 de piese, dintre care nu s-au putut recupera decât 12, în greutate totală de aproape 19 kg. Dintre aceste piese, cinci sunt lucrate exclusiv din aur, şi anume: un platou de 7,6 kg, cu un diametru de 56 cm, care a fost rupt în patru bucăţi imediat după descoperire; o cană (oenochoe) cu înălţimea de 37 cm, deteriorată după descoperire şi ulterior restaurată; o pateră (platou mai mic) cu decor în relief şi o statuetă în centru, având un diametru de 26 cm, iar statueta reprezintă o femeie care ţine în mână un pahar şi este aşezată pe un tron împodobit cu viţă-de-vie; un colan cu o inscripţie gravată cu caractere runice; un colan simplu; celelalte piese sunt împodobite cu pietre preţioase: un colan cu balama, patru fibule (broşe folosite la prinderea hainelor) care se numără printre cele mai somptuoase exemplare ale antichităţii târzii şi două vase poligonale, unul octogonal şi celălalt dodecagonal, care se disting prin forma deosebită a torţilor=toartelor!, compuse din două pantere, sprijinite cu labele din faţă pe o placă decorată, iar cu labele din spate şi coada, pe fundul vasului. După toate probabilităţile, cele zece piese pierdute - la furtul din muzeul bine...păzit!!!!-au fost trei colane, unul dintre ele inscripţionat, o cană= o carafă înaltă, nu o "cană", cum se vede şi în forografie!- v-am spus că "autorul" nu e în stare nici să redea ce i-a spus vreun muzeograf! asemănătoare cu aceea păstrată, o pateră nedecorată, o mică fibulă şi două perechi de brăţări încrustate cu pietre preţioase- adică patru brăţări!, dar asta nu e nici jumătate din cât a dispărut, din păcate .

"

Andrei Dicu