Anunt pe care Barack Obama il va face in curand intregii omeniri
Posted by Anatol Basarab on 10.04.2013 in Securitate Globala si Nationala |
Ultimele
zile ale acestei luni (martie) par să fie foarte fierbinţi la nivel
mondial.
Viaţa pe planeta noastră se află în pragul unei mari
transformări şi aceasta pare să nu aştepte decât scânteia decisivă, care
să o declanşeze.
După toate probabilităţile, va fi o declaraţie pe care
preşedintele american, Barack Obama, o va face foarte curând (unele
surse indică dată de 31 martie 2013, însă predicţiile de acest gen s-au
dovedit în general înşelătoare).
Declaraţia va însemna punctul de
pornire al mult aşteptatului proiect Disclosure (Dezvăluirea), care va
revela întregii lumi o serie întreagă de secrete şi de aspecte tăinuite
zeci de ani de guvernele lumii (şi în special de cel american), în
primul rând în ceea ce priveşte existenţa extratereştrilor şi a
legăturilor oficiale cu aceştia; apoi despre
manipularea teribilă a populaţiei de către o elită malefică ce doreşte
să preia conducerea absolută asupra destinelor omenirii; despre trecutul
real al umanităţii şi despre originile ei; precum şi despre multe alte
aspecte care au rămas învăluite în mister de-a lungul istoriei, ori care
au fost prezentate eronat.
În
mod paradoxal, veştile despre apropiatul anunţ pe care preşedintele
american îl va face lumii întregi au fost date de către oficiali ai
guvernului chinez!
Săptămâna trecută Barack Obama s-a aflat în vizită
oficială în China, iar după încheierea convorbirilor bilaterale partea
chineză a făcut, printre altele, acest anunţ cel puţin surprinzător
pentru uzanţele diplomatice actuale.
Mai precis, China a precizat că
preşedintele Obama va susţine în curând o declaraţie foarte importantă
în fața naţiunii americane şi a întregii lumi, în care el va spune
TOTUL.
Ce înseamnă acest „tot” vom vedea în ziua respectivă. Sute de
milioane de chinezi au rămas însă uluiţi după declaraţiile guvernului
lor.
Parcă
pentru a întări şi mai mult aceste „pregătiri” înaintea marelui anunţ
oficial, aşteptat cu nerăbdare de toţi cei care sunt conştienţi de
transformările profunde ce au loc în perioada actuală pe Pământ, Agenţia
de Securitate Naţională (NSA) a Americii a emis un document remarcabil
pe Internet, prin care ea admite faptul că guvernul american cunoaşte
faptul că anumite civilizaţii extraterestre comunică în prezent prin
semnale cu umanitatea şi că oamenii de ştiinţă se străduie să descifreze
aceste semnale, deocamdată cu rezultate modeste.
Agenţia DARPA din
cadrul Departamentului Apărării al SUA a reuşit să interpreteze într-o
anumită măsură aceste mesaje primite de la extratereştri, care indică
dorinţa acestora de a realiza un contact oficial şi deschis lumii
întregi în anul 2013, preferabil pe
data de 31 martie a acestui an.
Pe
de altă parte, NASA anunţă faptul că planeta noastră urmează să fie
lovită de o teribilă furtună solară în 2013, când ciclul magnetic al
Soarelui va coincide cu ciclul de 11 ani al activităţii sale maxime.
O
astfel de manifestare cosmică a trecut în mileniile anterioare, atunci
când s-a petrecut, aproape fără să fie resimţită, însă condiţiile
tehnologiei prezente face ca manifestarea ei să fie dramatică pentru
întreaga omenire, prin efectele teribile pe care le va avea asupra
desfăşurării activităţii oamenilor.
Practic vorbind, aproape toate
activităţile bazate pe energia electrică vor fi blocate şi vor avea de
suferit.
Prin urmare, ce moment mai bun ar fi putut fi găsit, decât acesta, pentru a se anunţa contactul omenirii cu civilizaţiile extraterestre?
Richard Fisher, şeful Diviziei de Studii
asupra Activităţii Soarelui de la NASA a declarat: „Ştim că această
teribilă furtuna solară va izbucni în curând, însă nu ştim cât de
puternică va fi şi cât de grave vor fi efectele pe care le va produce.
Toate sistemele care există acum în lume pur şi simplu vor înceta să mai
funcţioneze. Astfel de furtuni solare schimbă foarte repede câmpul
magnetic al planetei, întocmai precum o fac şi fulgerele.”
Profesorul
Richard Harrison, de la Rutherford Appleton Laboratory – Oxfordshire
(Anglia), a afirmat de asemenea: „Soarele se trezeşte.
Mult timp el a
rămas inactiv, însă există multe păreri despre cât de puternică va fi
izbucnirea lui. În orice caz, nu este vorba despre ceva ce putem
ignora.”
„Pulsul” lumii pare să se fi ridicat foarte mult.
Criza este iminentă, însă noi, oamenii, va trebui să o gestionăm cu
înţelepciune după ce ea se va declanşa
No comments:
Post a Comment
sau trimite comentariul tau la scanave@yahoo.com