DOR DE TARA ...

Un text care doare...

 Dor de tara ....
 
 Autor: Alin Fumurescu /  preda filosofie politica la Indiana University-Bloomington .......
 
 Te arde. Stiu ca te arde. Dar daca vii in Romania, asteapta-te sa gasesti aici o societate profund polarizata, profund schizoid si alienata. Din ce  in ce mai polarizata si mai schizoida de la an la an.

Ma tem ca ai sa gasesti - ca si mine - o majoritate ponosita, subjugata compromisului si lipsita de drepturi, despuiata pina si de propriile potentialitati, peste care troneaza vulgar si arogant o minoritate,  indraznesc sa spun ucigasa, cu "gipane" supradimensionate, gata sa te spulbere cu zile pentru singura vina de a te fi aflat in fata scumpilor lor bolizi, gata sa te stilceasca in bataie pentru simplul moft de a-i fi incurcat in grandomania lor fara limite.

  Sint indivizi care si-au pierdut orice reper nu doar crestin, ci uman. Iar lege nu exista. Decit, poate, pentru prosti, in fond, asta e si ideea. Sarmanii ii urasc pe bogati, ii dispretuiesc pentru comportamentul lor, dar in adincul inimii ii invidiaza, le  admira viata si ar vrea sa fie ca ei. Sa poti ajunge din terorizat terorist, iata visul ce merita visat!.
 
 Oamenii au uitat sa(-si) vorbeasca si latra.Un sistem al valorilor rasturnat, in care impostorii si nonvalorile au fost puse in varf de un individ dubios  ajuns in varful piramidei iar valorile, profesionistii si intelectualii goniti din tara

 Se comunica aproape monosilabic:’ bai’, ’mai’, ‚’vino’, ’du-te’, ’hai’, ’ma-ta’; toate formulele de politete, de bunavointa, cuvintele aelea galante, cu consistenta, noima si duh, care te imbogatesc, care iti descretesc fruntea si iti fac ziua agreabila - multumesc, buna  ziua, ce mai faceti, ma bucur pentru dumneavoastra - par sa fi iesit din uz. Traiesc numai in dictionare si, din cite imi dau seama, dictionare nu prea mai foloseste nimeni.

 Lumea se imbulzeste in zona ta privata la banca, la posta, la magazin.

  Lumea nu e senina si demna. Lumea care "se descurca" e mereu grabita, repezita, agresiva. In realitate, se fusereste la greu, si totul pare dus numai pina la jumatate. Hai, maximum pina la trei-sferturi, dupa care "e bine si asa", se schimba brusc directia,  viziunea, prioritatea. Fidelitatea fata de un principiu asumat e taxata drept rigiditate, criteriile-s bune doar in teorie. Flexibilitatea e cuvintul de ordine azi, mai ales cea morala. Se practica, in plus, o exhibare degradanta, gretoasa a sexualitatii;  senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile - adinci, barbatii - atitati in animalicul lor. Lucrurile sfinte sint subiect de banc, iar spatiul public este nespalat.
 
 De gura adolescentilor sa te feresti. Multi dintre ei nu mai respecta nimic si pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta in primul rind) pe ei  insisi.
 
 Rusinea a murit, cuviinta isi da ultima suflare.
 
 Prin cartiere, cofetariile s-au transformat in cazinouri.
 
 Manelele au evadat din muzica si s-au instalat in haine, in arhitectura, in
 maldarele de gunoaie din mijlocul parcurilor nationale, in drujbe  si in termopane. Kitsch-ul acopera ultimele bastioane ale solemnitatii si ale decentei. Piese de o frumusete elegant trasata cad in miinile unor demolatori nu doar fara cultura, ci lipsiti chiar si de acea innascuta delicatete in fata puritatii simple. Unii  demoleaza chiar construind. Demoleaza autenticul si frumosul, slutesc peisajul si handicapeaza sufletele privitorilor. 

 Natura, creatie a lui Dumnezeu, e incendiata, braconata, furata, retezata la pamint, lasata sa se iroseasca sub scaieti.
 
 Asa trateaza mai-marii darul. Tara-i un SRL. Al lor.
 
 Preotia se vinde si se cumpara, mosiile sufletesti se transeaza ca si
 imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanturi in trotuar, ca nu  cumva sa leviteze. Trebuie indesat cu talismane din pleu.

 Crucile trebuie impanate ca niste toape ale tranzitiei, cu flori de plastic indesate in jumatati de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprima in doze mari de beton, in pseudo-icoane si in podele sclipicioase.
 
 Lucrurile bune trebuie sa fie mari. Bigotismul a devenit virtute si vorbeste in citate aproximative. Ai senzatia ca sufletele ratacesc razlete undeva intr-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumbla singure, pustii si pline  de riduri de colo pina colo, punindu-si ca unic tel banul - fara de care esti nimeni. 

Daca nu ai bani, nu ai drepturi, nu primesti respect, nici ingrijire, demnitatea persoanei umane sta in dimensiunea portofelului, in succes, in numarul de plecaciuni efectuate  periodic fata de pile suspuse. 

La cantitatea de munca si de stres pe care o presupune, o minima prosperitate te costa sanatatea, casnicia si viata personala. Toti vor sa ajunga bogati repede, doar o viata au, si ea se consuma integral aici, intre hoti si smecheri,  in aceasta perpetua senzatie de nesiguranta. Da, asteapta-te ca in Romania sa te simti in nesiguranta.
 
 Asteapta-te de asemenea sa gasesti lucruri mai proaste decit "dincolo" la preturi mai mari decit "dincolo", la salarii mai mici decit "dincolo".
 
 Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, si inca lucruri de calitate? 

O mai fi viu instinctul acela al taranului harnic  si cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregatit, de a umple hambarul cu lucrul miinilor lui? Ori pasiunea mestesugarului de a lasa ceva solid in urma, peste generatii? Mai tine cineva la ideea lucrului durabil si bine facut ca la o satisfactie personala? Nu pot sa iti dau mari sperante. Se practica intermedierea, comertul,  mutatul dintr-o parte intr-alta a lucrurilor produse de altii. Se practica mulsul...
 
 Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toata tara pare o teapa. Totul pare gestionat, legiferat si administrat, de parca ar avea in vedere un unic obiectiv: teapa. Cit mai mare si cit mai repede.
 
 Asteapta-te ca acela care a comis o ilegalitate sa iti pretinda sa platesti in locul lui, iar daca refuzi sa o faci, sa se indigneze ca "nu  e drept".
 
 Smecheria e numai a lui, dar vinovatia e la comun, ca la comunisti. Cind e de luat, sa ia singur, dar cind e de dat, sa dea toti. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate intretinuta, saracie. Democratia nu functioneaza, fiindca daca ar functiona ar  insemna ca poporul ar avea puterea, or eu nu vad asta niciunde. Educatia e dinamitata, dupa cum e si familia.

 Copiii ramin de izbeliste, devorati de oboseala, precaritatea materiala, visele consumiste sau ambitiile de cariera ale parintilor.
 
 Sanatatea e un cadavru in putrefactie, iar - daca-mi permiti metafora - la morga nu functioneaza nici frigiderele, nici aerul conditionat.
 
 Agricultura e in colaps; turismul e o gluma sinistra (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent.
 Drumurile sint omor cu premeditare.
 
 Ai senzatia ca tara nu e guvernata. Ai senzatia ca singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimti cu o acuitate  dureroasa dezagregarea, disolutia, absenta oricarei strategii a poporului roman pentru poporul roman. Cine sintem? Cine vrem sa fim?
 
 Daca iti pui asemenea intrebari, daca te intereseaza ce cerem noi de la noi insine ca neam si ca stat, unde anume avem de gind sa ne pozitionam in matricea natiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani si ce intreprindem,  concret, pentru asta, ma indoiesc ca vei afla in tara un raspuns.
 
 Oamenii nu mai cred, nu mai spera, nu ii mai motiveaza nimic decit interesul propriu, chinurile si frustrarea acumulata, dar zac inerti civic, vociferind inutil in fata televizorului sau pur si simplu epuizati, preferind sa se lase condusi. Direct in stilp sau in sant.
 
 Pare ca nu-i mai socheaza nimic, nu-i mai oripileaza nimic, nimic nu li se mai pare strigator la cer.
 Patria e enclavizata. Caci da, singurele care mai traiesc, care mai respira cit de cit normal, care mai tintesc catre ceva, care nu au fost carbonizate inca in acest razboi civil mocnit, dar generalizat sint citeva discrete enclave de dreapta judecata, de deschidere, de initiativa, de profesionalism, de activitate creatoare, de revolta si constructie, de demnitate, de marturisire, de crestinism autentic, de delicatete revigoranta, de daruire si bunatate, de gindire pe termen lung, de convingere in niste valori perene, clare si nenegociabile. In fata acestor oameni, care se incapatineaza sa dea ce au mai bun din ei in aceste conditii (pe care tu abia reusesti sa  le suporti in trecere), iti vei pleca fruntea si te vei simti inferior. Unii zic ca enclavele sint majoritare si probabil ca e adevarat. Dar nemaiputind comunica intre ele, neputindu-se uni si actiona in front comun, sint, practic, anihilate.

Urletul ubicuu  al imposturii ii ascunde, vrind sa ii faca muti si invizibili. Cauta sa le discrediteze eforturile, ii bruiaza si descurajeaza sistematic, ca intr-un plan perfid menit sa convinga ca verticalitatea  aici e imposibilitatesi povara. Uneori reuseste. Enclavele bine-crescute isi accepta marginalitatea, efectuind miscari retractile catre forul interior a propriei fiinte, refugiindu-se in anonimat ca sa se salveze macar pe sine. Intelepciunea lor proaspata,  rabdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de initiati, iar copiii lor vor suferi precum ciudatii si inadaptatii societatii.
 
 Vino, daca insetezi tare, dar ai sa pleci mai indurerat si mai confuz, realizind ca, de fapt, alternativa perpetua in care traiesti, dulcele  intangibil, posibilitatea acelui acasa la care visezi mereu si-n care, ca emigrant roman, esti suspendat o viata intreaga, de fapt nu exista.
 
 A murit si, incet-incet, va muri si in tine.