Nu stiu cit este de advarat, dar sint sigur ca un ciine sau o pisica la casa nu strica, ajuta macar pentru deconectarea de la problemele vietii de zi cu zi, daca nu si pentru alte beneficii pentru sanatate.
O zi buna,
TIROIDA ȘI PISICA.
Tiroida este o glandă foarte sensibilă, ușor de îmbolnăvit și greu de vindecat.
Deși ne-am obișnuit, sau ne-au obișnuit alții, să luăm medicamente, pentru orice afecțiune, există și ale mijloace să ne menținem sănătatea. Mai ales că aceste mijloace nu au efecte adverse(cum au cele mai multe medicamente, ca să nu spun că au chiar toate), dar mai ales că vindecarea este mai simplă și mai durabilă. Și mult mai ieftină.
Vom vedea, în acest articol, un Leac minunat pentru vindecarea TIROIDEI. Acest Leac este chiar drăgălașa PISICĂ.
Pisica este un Leac pe lângă casa omului. Iar posesorii de pisici sunt mult mai sănătoși, lucru dovedit științific.
HAI SĂ VEDEM CÂT BINE NE FACE PISICA
1. Pisica toarce cu vibrații de frecvență cuprinsă între 20 și 140 de Hz(adică între 20 și 140 de vibrații pe secundă), vibrații ce se încadrează între limitele terapeutice, cunoscute ca vindecătoare de boli. Așa că dacă ții în brațe o pisică ce toarce vei prelua frecvența ei. Iar această frecvență îți va induce o stare de liniște în întreg organismul, lucru foarte plăcut TIROIDEI care va putea funcționa în parametrii optimi.
2. Torsul pisicii scade simptomele de dispnee(jenă respiratorie/efort de respirație), afecțiune extrem de gravă, apărută din cauza funcționării defectuase a TIROIDEI(în general în hipotiroidie, dar și în hipertiroidie). Dispneea este periculoasă mai ales pentru creier – aportul de oxigen este redus și mulți neuroni se sufocă și mor. Pierderea de neuroni duce la grave pierderi de memorie și apariția timpurie a demenței senile-boala ALZHEIMER.
În stânga avem creierul sănătos. În dreapta este creierul distrus, bolnav de Alzheimer, din cauza unei tiroide neglijate de posesorul ei.
3. Frecvențele emise de pisică, între 20 și 50 de Hz, ajută la vindecarea rapidă a fracturilor. De aceea recomand cetățenilor mai în vârstă, care sunt mai predispuși la fracturi greu vindecabile(în special la fractura de șold), să țină pe lângă casă o pisică. Simpla mângâiere a unei pisici, măcar de două ori pe zi, duce la fixarea mai bună a calciului în oase, deci la o rezistență mai mare la posibile fracturi.
4. Simplul fapt că ești posesor de pisici îți scade riscul de infarct cu 48%. De acest avantaj se bucură și membrii familiei posesorului, cu condiția să locuiască în aceeași casă. Iar prietenii posesorului au un risc de infarct mai mic, cu 32 până la 39%, dacă frecventează des casa acestuia.
Când mergi la un prieten ce are pisici, ia una în brațe. Dacă vrei, poți s-o și mângâi. Când ai să pleci te vei simți mult mai bine.
5. Pisica îl ajută pe stăpânul său, prin simpla prezență în apropiere, să-și vindece mai repede(cu circa 40%) oasele și tendoanele(în special tendonul lui Ahile) rupte în diverse accidente.
Ruperea tendonului lui Ahile(sau Achile) te poate face să porți două grațioase cârje. În acest caz pisica te ajută să te vindeci de două ori mai repede.
6. Posesorii de pisici se vindecă mai repede, cu aproape 50%, de orice boală, față de cetățenii fără pisici. Deci, dacă vrei să-ți vindeci mai repede TIROIDA, e bine să te gândești să iei o pisică.
7. Cetățenii cu pisici nu suferă, aproape niciodată, de DEPRESIE. Iar depresia, așa cum știm, este una dintre principalele cauze ale îmbolnăvirii TIROIDEI.
Depresia este o boală devastatoare. Ea poate îmbolnăvi toate organele corpului. Iar TIROIDA este prima victimă.
8. Incredibil, dar adevărat, pisica îl semnalizează pe stăpân că are o afecțiune într-o zonă a corpului. Astfel, dacă stai întins pe spate și pisica ți se așează la cap înseamnă că ai probleme la creier. Dacă se așează pe un picior ai varice și probleme de circulația sângelui la acel picior. Iar dacă ți se așează pe gât, sau lângă gât, sigur TIROIDA nu funcționează cum trebuie. Pisica semnalează, de fapt, că ai aura energetică spartă și că ești ori bolnav, ori pe cale de a te îmbolnăvi. Așa că ia măsuri de vindecare. Dar, dacă ai pisică, ești pe drumul cel bun.
Pisica știe ce te doare. De aceea, ca să te vindece, se așează pe organul bolnav.
9. Mângâierea pisicii, DOAR 5 MINUTE ZILNIC, îți îmbunătățește memoria, îți reduce tensiunea arterială, îți risipește depresia și îți normalizează somnul. E clar că și TIROIDA ta va beneficia de aceste lucruri bune.
10. Dacă mângâi o pisică, măcar 5 minute, vei scăpa de ENERGIA NEGATIVĂ, acumulată în corpul tău, energie ce va fi absorbită de mica felină. În urma acestei operațiuni nu numai că te vei simți mai relaxat, dar și sănătatea ta se va îmbunătăți, pentru că vei deveni mult mai pozitiv și mai optimist.
11. FOARTE IMPORTANT : În ciuda unei superstiții barbare, care spune că PISICA NEAGRĂ aduce ghinion, această pisică aduce și NOROC și SĂNĂTATE. Asta pentru că ea absoarbe de 4-5 ori mai multă energie negativă, decât orice altă pisică ! Și orice pisică, oricât de mică și de orice culoare, îți curăță TOATĂ LOCUINȚA de energii negative.
CÂRCOTAȘII SPUN :
1. Sunt alergic la părul de pisică. Iar eu îți zic : dacă ai renunța să mai mănânci produse lactate ai uita de orice fel de alergie. Asta pentru că laptele este doar pentru copiii de vacă, capră sau oaie. Iar tu nu ești nici vițel, nici ied și nici miel. Sau ești ?
2. Întreținerea pisicii mă costă o avere. Eu răspund : o pisică mănâncă, pe zi, în jur de 200 grame de mâncare. Nu se poate ca de la masa unei familii să nu rămână, zilnic, 200 de grame de resturi, pe care le arunci la gunoi. Îți mai trebuie o ceșcuță de apă și o perie, de 10 lei, ca să o perii zilnic, ca să nu lase păr în casă. Iar dacă stai la curte n-ai să ai nici măcar grija locului unde-și face nevoile.
Ca să eviți această situație stânjenitoare, pune-i pisicii tale un castronel cu apă.
3. Dar dacă se îmbolnăvește pisica ? O să mă coste o avere doctorul și medicamentele. Eu spun : doctorul veterinar și medicamentele pentru animale costă foarte puțin. Dar dacă ți se îmbolnăvește TIROIDA cam cât te-ar costa doctorii, analizele, statul prin spitale și medicamentele pentru tine ? Ca să nu mai vorbim de faptul că viața ta va deveni un coșmar, pentru că TIROIDA NU SE VINDECĂ CU MEDICAMENTE SAU OPERAȚII.
Este mai scump să ajungi la spital și mai ieftin să ții o pisică.
CONCLUZII
1. Studii recente, efectuate în SUA și Franța, arată că, prin eliminarea stresului zilnic, de către pisici, posesorii de pisici nu se îmbolnăvesc, aproape NICIODATĂ, de TIROIDĂ.
2. TROIDA se vindecă doar NATURIST.
3. Eu am adunat, de pe drumuri, acum mulți ani, două pisici. Una este neagră și cealaltă tigrată. Iar în familia mea, destul de numeroasă, nu există boli de TIROIDĂ.
SUPER-CONCLUZIE
TIROIDA ta merită o pisică. Iar dacă, totuși, nu-ți permiți una, mergi la prieteni, rude sau cunoștințe care au asemenea animăluțe. Sau mergi la un CAT CAFE.
CAT CAFE este o cafenea cu multe pisici. Aici poți bea o cafea, mânca o prăjitură și mângâia o pisică. Asemenea cafenele există cu sutele de mii, în lume, de la Paris, Londra și New York și până la Tokyo.
Iar dacă în orașul tău nu există așa ceva, deschide tu așa o cafenea. Sigur va fi plină mereu și vei face mulți bani. Și mulți oameni își vor recăpăta sănătatea. Iar binele lor se va revărsa și asupra ta, a familiei tale și a casei tale. Exact așa cum spune proverbul : ,,Bine faci, bine găsești,,.
No comments:
Post a Comment
sau trimite comentariul tau la scanave@yahoo.com