Uluitoarele intamplari de dupa scufundarea Titanicului
Chiar din primele zile, disparitia Titanicului a fost împânzitã de mituri si legende. Pe lângã cele traditionale, la noi au ajuns si versiuni fantastice.
În
1897, cu 15 ani înainte de dispariþia Titanicului, a iesit de sub tipar
carte necunoscutului jurnalist pe atunci, Morgan Robertson. Romanul sãu
prezicea moartea unui urias transoceanic cu numele "Titan".
Imaginaþia
bogatã a jurnalistului s-a dovedit a fi o prorocire de cosmar, care se
potrivea cu faptele reale, începând cu numele si echipamentele vasului
si terminând cu locul, timpul si cauza catastrofei.
Dupã
tragedie, Robertson era considerat "diavol", geniu negru, prevestitorul
nenorocirii. Romanul sãu a fost blestemat, iar autorului i-a fost
refuzat dreptul la publicarea cãrtilor. Dar în ziua în care mãretul
Titanic
îsi începea cãlãtoria, nimeni nici mãcar sã se gândeascã la vreun
roman-prorocire. Toti cei care urmau sã cãlãtoreascã pentru prima oarã
cu vasul-minune se considerau alesi iar rudele si fotografii îi priveau
cu invidie de pe mal.
Doar un singur marinar de pe Titanic, printr-o ironie a sortii, avea cu el un exemplar al romanului lui Morgan Robertson. Pe
mãsura ce înainta în lecturã, pe marinar îl cuprindea panica. Le-a
povestit colegilor, dar acestia deja erau cu un zâmbet larg pe buze. Era
într-atât de speriat, încât atunci când vasul se afla în portul
orasului Southhempton, el a abandonat, si prin asta si-a salvat viata.
De
asemenea, în ultima clipã, au refuzat sã cãlãtoreascã încã 55 de
oameni. În aceastã listã intra miliardarul John Morgan, detinãtorul
ambarcatiunii, subit declarat bolnav. A refuzat cãlãlãtoria si un mare
negustor Wood, a cãrui
sotie a primit o avertizare anonimã "dacã nu vreti sã vã pierdeti
sotul, atunci faceti tot posibilul ca sã-l rãzgânditi de la cãlãtorie". Restul care au refuzat au motivat asta prin diferite presimtiri ciudate dar puternice.
Pe
15 aprilie 1972 (la 60 de ani dupã tragedie) radistul linkorului
american "Theodor Roosvelt" primeste un semnal SOS. Prin zgomotul din
cãsti rãzbãtea o voce înghetatã care chema ajutor pentru Titanicul ce se
scufunda.
Radistul Llyd Dethmer a crezut cã a înnebunit. Însã,
pentru orice eventualitate, a transmis mesajul la tãrm. Cine stie? Poate
într-adevãr, cineva are probleme. Rãspunsul a fost foarte scurt si calm
: "la semnalul SOS nu rãspundeti, continuati cursul stabilit". Abia în
port cãpitanului si întregului echipaj le-a fost arãtat cã demult
scufundatul Titanic nu avea cum sã trimitã vreun semnal SOS. Ori
radistului i s-a pãrut, ori
cineva
a fãcut o glumã bunã. Însã Dhetmer a gãsit straniu faptul cã
explicatiile au fost oferite de serviciile speciale si nu de conducerea
maritimã. Asa cã a început cercetãrile. De la început, din purã
curiozitate. Dar s-a
adâncit atât de mult încât a ajuns la spitalul cu probleme
neuropsihologice. Dar înainte de asta a reusit sã "dezgroape" multe
lucruri interesante.
Dhetmer a cãutat în arhive rapoartele colegilor
sãi radisti despre acelasi lucru care l-a observat si Lloyd. Anii în
care au fost detectate semnale SOS erau 1924, 1930, 1936, 1942. A fãcut
un tabel si a observat, cã fantomele radioefirului apãreau o datã la
sase ani.
În 1978 Lloyd astepta intentionat semnalul. Si a
asigurat pe toatã lumea cã l-a primit. Ce s-a întâmplat în 1984 si 1990
nu se stie. Nu existã informatii nicãieri. Însã, în 1996, ziarul
canadian "Sun" anuntã despre un alt semnal SOS primit de vasul canadian "Quebec".
Unii
învãtati presupun cã "în câmpul întinderii timpului s-a format un
semnal-fantomã", si cã pe el, cicã, îl primesc vasele de atâta timp. Si
dacã toate aceste nu sunt minciuni si falsuri, ar trebuie sã ne pregãtim
pentru SOS-ul din 2008.O
altã categorie de savanti sunt hotãrâti cã SOS-ul a "tãiat" timpul în
douã. Adicã, semnalul putea fi receptionat si în 1906, ºi în 1900. Dar,
din pãcate, pe atunci, un radio era ceva nu chiar atât de ieftin ºi
uzual. Popov l-a inventat în 1895.
Însã, cei mai înflãcãraþi
cercetãtori susþin cã ºi atunci semnalele era primite, doar cã nu de
radioaparaturã ci de oameni. Mai specificat, de creierele lor. Anume asa
s-ar explica profetia lui Morgan Robertson si pesimtirile celor 55
ce-au refuzat cãlãtoria.
Pare un episod de
poveste, dar cum altfel de explicat semnalul primit de vasul "Carpatia"
si "Olimpic" la ora 23 : 17? Adicã, asta ar însemna cu 23 minute mai
devreme decât ciocnirea cu mortalul aisberg, care a avut loc la 23 : 40.
Daca
pana acum toate descoperirile se reduceau la niste semnale-fantome,
destul de "nepalpabile", atunci ceea ce a gasit Carl-Yorgen Huss,
capitanul vasului norvegian de pescuit este destul de material.
In
ziua de 24 septembrie, 1990, in nordul Atlanticului, la 340 de km
sud-vest de Islanda, pescarii norvegieni au gasit o fata, ce ar arata de
29 de ani, tremurand pe un aisberg. Numele ei era Winnie Cowts.
Capitanul
Huss a anutat oficialitatile de fata gasita. Aceasta insa afirma ca s-a
salvat printr-o minune de la naufragiul Titanicului si ca este foarte
ingrijorata pentru soarta celorlalti calatori.
Pentru
aceasta femeie timpul s-a oprit in tragica zi de 15 aprilie 1912, zi pe
care o traia emotional atat de puternic de parca nici n-ar fi existat
acesti 79 de ani!
Pescarii
nu puteau accepta asa ceva. Notiunile lor despre timp erau bulversate
si mai mult cu cat autoritatile norvegiene se convingeau ca este complet
sanatoasa psihic. insa, o tradau doar hainele. Asa
ceva purtau femeile "la moda", la inceputul secolului. Winnie era
complet uimita si nu trada nicio urma de prefacere. Dar cum este posibil
asa ceva?
In
cautarea raspunsului, expertii au luat legatura cu oficialitatile
maritime britanice. Londra a confirmat ca miss Winnie Cowts din
Southempton intr-adevar era pe lista calatorilor si s-a aflat pe vapor.
Lucrul
cel mai straniu este ca ea nu arata deoc de 108 ani, ci de 29! "E ceva
supranatural", afirmau cei 27 de doctori si invatati ce-au examinat-o.
"Se pare ca s-a aflat intr-un fel de conservare a timpului. N-a
imbatranit deloc".
Iar
aproape peste un an, la 9 august, 1991, vaporul de cercetari norvegian
"Larsson Nayper", la 365 km sud-vest de Islanda il pescuieste, dupa
toate aparentele, chiar pe
capitanul E. John Smith!
Nevatamat, dar cutremurat de cele intamplate. Era imbracat intr-o uniforma excelenta, marca "White Star".
Salvatorii
au procedat exact ca in cazul lui Winnie. L-au "predat" pe Smith
autoritatilor de la Oslo, care l-au spus la o serie de examinari si
teste psihice. Le-a trecut cu brio pe toate. Era perfect sanatos. Atunci
cand s-au comparat amprentele din dosarele marinei britanice cu cele
ale "reintorsului" a avut loc o foarte mare surpriza. Se potriveau in cele mai mici detalii !
Chiar
daca cei doi supravietuitori se simt excelent, autoritatile (nu se stie
care) exclud total posibiltatea unui interviu chiar si pana astazi!
Toate acestea se fac sub pretextul readaptarii la societate, cei doi
inca mai cred ca sunt in 1912.
Peste
3 ani, in 1994 deja, in aproape aceleasi locuri (sud-vest de Islanda,
300-400 km) a fost gasita o fetita de 10 luni, aproape inghetata, dar
sanatoasa. De unde s-a luat acest bebelus, care evident ca nu poate sa
inoate la o asa distanta de mal? De ce este inca in viata? Copilita
plutea pe apa datorita unui colac de salvare apartinand Titanicului.
In cele intamplate e greu de crezut dar totusi
cercetatorii acestui caz au
gasit in arhive mentionarea necesara despre acest copil.
Majoritatea
marinarilor ce trec prin locurile unde a pierit Titanicul sustin ca vad
un vas mare scufundandu-se mereu. Unii zic ca este fantoma Titanicului,
altii, putin mai luminati - ca in momentul scufundarii uriasul
transoceanic ar fi nimerit intr-un "virtej" al timpului. Oricum, Pentagonul deja a clasificat acest subiect, ca si multe altele : Top Secret.
