"Lampa lu'Aladin..."

Lămpile veșnice sunt aduse de ființe coborâte din cer

Imaginează-ți că într-o zi vei găsi o lampă mică, misterioasă, în stare perfectă de conservare, care a ars continuu, fără combustibil, în ultimii 2.000 de ani. Ce părere îți vei face despre o așa descoperire remarcabilă? Cel mai probabil te vei întreba dacă lampa preţioasă din mâinile tale este un obiect magic, o lucrare a lui Dumnezeu, sau poate una cu puteri malefice. Ar putea această comoară antică să fie o dovadă a unei tehnologii extrem de avansate? Au reușit strămoşii noştri să descopere secretul luminii veşnice?

Legende europene, asiatice și africane susțin că ele ar fi fost dăruite oamenilor de ființe coborâte din cer. Potrivit unor tradiţii antice, a fost un obicei faptul de a plasa o lampă în interiorul unui mormânt înainte de a fi sigilat. Sute de ani mai târziu, după excavare arheologii au găsit lămpile în stare perfectă încă arzând. Gândiți-vă că misterioasele lămpi au fost găsite peste tot în lume și care au rămas aprinse sute de ani, neavând nici o sursă de combustibil. Oricât s-au străduit cercetătorii să afle secretul veșniciei flăcării lor, în final s-a dovedit pentru unii că straniile obiecte erau opera alchimiei, iar pentru persoanele religioase aveau proprietăţi uluitoare, misterioase, dar considerate lucrătură diavolească. Astfel au început speculațiile. Întâi au fost luate în discuție societăţile secrete fiind învinuite că au păstrat secretul a ceea ce în zilele noastre este cunoscut sub numele de energie electrică. 

De exemplu, scriitorul ocult Eliphas Levi se referă o poveste curioasă, în cartea sa "Historie de la Magie". El a scris despre un misterios rabin francez numit Jechiele, fost consilier al lui Ludovic al IX-lea în secolul al treisprezecelea. Aparent, Jechiele a deţinut o lampă ciudată pe care a plasat-o în faţa casei sale pentru ca toată lumea să vadă. Atunci când rabinul a fost întrebat despre sursa energiei lămpii, el răspundea întotdeauna că este secret. Jechiele, evident, a avut curiozitatea și ocazia să se joace destul de mult cu energia electrică. Pentru a se proteja de duşmani, el a inventat un circuit care prin apăsarea unui buton se descărca un curent electric într-un ciocan de fier de la uşa lui. ”Lampa orbitoare, care lumina, nu avea nici ulei sau fitil”, a scris Eliphas Levi. ”Atunci când Jechiele a atins un cui din perete s-a auzit o trosnitură ciudată și o scânteie albăstruie a sărit imediat de acolo. A fost vai și amar pentru cei care au atins ciocanul de fier de la acel moment. Scânteia albastră îl făcea pe dușman să țipe, ca şi cum el ar fi fost ars, după care fugea cât de repede picioarele lui îl puteau purta." 

Aceste enigmatice lămpi, unele de formă sferică și confecționate dintr-un material care nu era nici piatră, nici sticlă, nici metal, dar semănau cu toate aceste materii la un loc, intrau singure în funcțiune și nu foloseau nici unul dintre materialele combustibile cunoscute în acea vreme. Degajau o căldură și o lumină intensă, fără a scoate fum, dar lovite explodau violent, distrugând palate și cetăți, așa cum s-a întâmplat în Cipru, la Famagusta și în Nicosia. Când unul dintre aceste globuri care ardeau fără încetare a fost aruncat în mare, fiind considerat lucrătură diavolească, furtuna izbucnită din senin și moartea peștilor din zona au întărit ideea originii ”nepământene” a straniilor obiecte. Cele mai multe lămpi veșnice au fost descoperite în Evul Mediu. După cum ştim cu toţii, Evul Mediu nu poate fi caracterizat ca o perioadă cu mari realizări ştiinţifice. Dar, pe baza scrierilor antice, aflăm că aceste obiecte misterioase au fost găsite peste tot în lume, în mormintele antice sau temple din India, China, America de Sud, America de Nord, Egipt, Grecia, Italia, Regatul Unit, Irlanda, Franţa şi multe alte ţări. 

Din păcate, jefuitorii, vandalii și săpători superstițioși, care se temeau că aceste obiecte posedă puteri supranaturale, le-au distrus în mare parte. Cercetătorul în istorie alternativă, matematicianul Ellen Lloyd, după mai bine de două decenii de cercetări, a scris în ”Book of aquarius” (Cartea Vărsătorului) că lămpile eterne au fost realizate apelându-se la o tehnologie extraterestră. Mulți cred că această concluzie nu este atât de departe de adevăr. Desigur, subiectul de lumină veşnică a devenit repede o controversă şi opiniile autorităţilor acelor vremuri au fost împărţite. Unii au respins ideea unei flăcări fără sfârşit, în ciuda dovezilor cu care s-au confruntat. ”Doar un grup mic de persoane, mai deschise şi mai luminate la minte a confirmat existenţa, dar nu a unei lumini veşnice, ci a unei flăcări de foarte lungă durată”, arată documentele vremii. 

Mulţi, pe de altă parte, i-au acuzat preoţii păgâni de efectuarea unor trucuri inteligente. Sau că sunt o lucrare a diavolului. Aceasta a fost o explicaţie comună în Evul Mediu de îndată ce a fost demonstrat că e ceva necunoscut, de origine păgână. În conformitate cu normele stabilite de către Biserica romană timpurie au fost etichetate drept o invenție a forţelor întunecate, proprietate absolută a diavolului şi a demonilor lui. Au existat numeroase speculaţii în ceea ce priveşte secretul combustibilului lămpilor perpetue. În Evul Mediu şi mai târziu mulți mari gânditori, clerici, alchimişti şi alţi curioşi au încercat să rezolve problema. Dar nici unul din experimentele efectuate nu a fost cu adevărat de succes. S-a dovedit imposibil să se producă o copie a unei asemenea lămpi. Tehnologia din vechime a rămas necunoscută. Curiozitatea stârnită de aceste obiecte bizare a avut şi urmări bune. Astfel, încercând să demonstreze că aceste lămpi sunt reale, alchimistul german Brand de Hambourg a descoperit în 1669 fosforul. 

Cele mai vechi scrieri despre flăcările divine sau sursele de lumină veşnică pot fi găsite în textele mitologice. Descrierile despre flacăra eternă, considerată o parte a focului divin, sunt strâns legate de zei. Zeul grec Prometeu a fost pedepsit pentru că a furat focul din ceruri și l-a dat oamenilor. Zeus se răzbună răspândind în lume toate relele și nenorocirile, trimițând-o pe pământ pe Pandora. Iată deci secretul flăcării eterne: ea a fost considerată ca proprietate exclusivă zeilor. Cunoştinţele despre lumina veşnică nu ar fi trebui să ajungă la om. Cu toate acestea, după cum ne spun legendele, unul dintre zei nu a ascultat şi a dezvăluit omenirii secretul lor divin. Când oamenii au învăţat cum să producă lumină permanentă, la nivel mondial, flăcările eterne au ajuns și în temple. Biblia, de exemplu, în capitolul 27 din Exod, versetul 20, descrie tabernaculul (cutie de argint în formă de biserică, în care se păstrează anafura, mirul sau alte obiecte de cult) ca o astfel de lampă eternă. 

Numeroşi autori greci, arabi, romani, dar şi din evul mediu, au scris despre descoperirea de a lungul timpului a unor astfel de felinare în criptele sau în templele antice, închinate unor zeităţi, regi, copiilor acestora sau ale unor personalităţi ale vremii. În bisericile creştine, o candelă rămâne aprinsă continuu, astăzi curentul electric înlocuind uleiul tradiţional. Lumina simbolizând prezenţa lui Isus. Conform tradiţiilor vechilor egipteni, greci şi romani o persoană decedată avea nevoie de lumină în timp ce străbătea pe drumul din ”Valea umbrelor”. Prin urmare, înainte ca mormântul să fie pecetluit, se obişnuia să fie plasată în interior o lampă eternă. Lampa a servit ca jertfă pentru Dumnezeu, şi pentru a îndepărta spiritele rele. Lumina ei ajuta persoana decedată să se orienteze pe drumul spre Infern. Sute de ani mai târziu, atunci când mormintele au fost deschise, au fost găsite aceste lămpi încă arzând. Până acum am vorbit doar în termeni generali despre existenţa luminii perpetue. Ca documentație au fost cercetate documentele a 170 autori medievali care au scris despre aceste fenomenalele lămpi. 

S-au făcut și câteva descoperiri remarcabile. Plutarh a scris că intrând în templul lui Jupiter-Ammon, a văzut o candelă arzând, iar preoţii ştiau că ardea încă din prima perioadă a antichităţii și așa a rămas fără nici un fel de combustibil şi nici vântul și nici ploaia nu a putut să o stingă. Gaius Plinius (sec. I), un erudit al Imperiului Roman susţinea că o lampă umplută cu ulei foarte pur şi cu o feştilă dintr-un fel de azbest ar putea arde la infinit. Idei similare au fost emise, un secol mai târziu de Hero din Alexandria, inginer şi matematician de origine greco-egipteană. În timpul domniei lui Justinian, împărat al Bizanţului, în anul 527 când se renova edificiul Edessa, din Siria, soldaţii au descoperit, ascunse într-o nişă închisă (pentru a o proteja de aer), o lampă și un crucifix. Potrivit inscripţiei, acesta a fost aprinsă în 27 d.Hr. Lampa a ars aproape 500 de ani fiind distrusă de soldaţii care au găsit-o. Scriitorul satiric Lucian (anii 120-180) a văzut, în timpul unuia din voiajele sale la Heirapolis, în Siria, pe fruntea unei statui ce o înfăţişa pe Hera o bijuterie strălucitoare care noaptea lumina tot templul. 

Într-un alt lăcaş, Baalbek, dedicat lui Jupiter, era o altă piatră incandescentă, luminoasă. Numa Pompilius, al doilea rege al Romei, avea o astfel de lampă eternă în domul din templul său. În notele sale către Sf. Augustin, 1610, Vives Ludovicus scrie despre un templu sacru egiptean a lui Venus în care ardea o lampă, ce fusese găsită în timpul tatălui său, în 1580 d.Hr. Sf. Augustin declarase că este lucrarea diavolului. Conform inscripţiei, lampa ardea de 1.500 de ani, însă atunci când a fost atinsă s-a făcut bucăţi. Vives Ludovicus nu împărtăşea unele dintre opiniile lui Augustin, considerând lămpile perpetue o invenţie a oamenilor foarte înţelepţi şi pricepuţi şi nu diavolului. Către anul 1300, Marcus Grecus, scria în cartea sa "Liber Ignium" cum se poate realiza o lampă care să ardă la nesfârşit. 

Lângă Roma, în 1401, s-a găsit mormântul lui Pallas, fiul regelui troian Evandre, luminat de o lampă perpetuă. Lampa a fost aprinsă de peste 2000 de ani și nu a putut fi stinsă prin metode obişnuite. S-a dovedit că nici apa, nici simpla suflare n-a oprit flacăra din ardere. Singura modalitate remarcabilă de a stinge flacăra a fost scurgerea lichidului ciudat aflat în micul rezervor al lămpii. În valea Appienna, aproape de Roma, în aprilie 1485, s-a deschis cripta fiicei lui Cicero, Tullia, decedată în 44. Candela care ardea firav i-a surprins pe arheologi, care din greşeală au stins-o și s-a stins. Arsese timp de 1500 de ani! În cavou, cufundat într-un lichid de culoare închisă, a cărui compoziţie a rămas necunoscută, zăcea trupul Tulliei, fiica lui Cicero. Corpul era într-o perfectă stare de conservare, nici una din trăsăturile feţei nefiind alterată. Părea că decesul persoanei survenise cu doar câteva zile în urmă. Nimeni nu a reuşit să explice remarcabila longevitate a candelei. 

La Muzeul Leyda există două astfel de lămpi, găsite într-o mănăstire din Anglia, la începutul secolului al XV-lea, şi se presupune ca ardeau de vreo 900 de ani, iar cercetarea lor ar putea dezlega misterul. Atunci când regele Henry al VIII-lea s-a rupt de Biserica Catolică în 1534, el a ordonat dizolvarea mănăstirilor din Marea Britanie şi multe morminte au fost jefuite. Istoricul englez Cambden vorbeşte despre o lampă eternă descoperită în Yorkshire, în mormântul lui Constantius Chlorus, tatăl lui Constantin cel Mare. El a murit în 306, ceea ce însemnă că lampa a ars pentru mai mult de 1.200 de ani. În 1681, în apropiere de Grenoble, Franţa, în mijlocul secolului al XVII-lea, un mercenar pe nume Du Praz, a descoperit accidental intrarea într-un mormânt antic. Dar, din păcate, tânărul nu a găsit marile comori de aur, pe care el le-a crezut ascunse în interior. 

Totuşi, surpriza lui trebuie să fi fost la fel de mare atunci când a observat o lampă de sticlă care ardea. El a dus lampa misterioasă la o mănăstire și le-a arătat călugărilor descoperirea remarcabilă. Acesta a ars timp de mai multe luni până când un călugăr în vârstă a răsturnat-o şi astfel a fost distrusă. În Germania anului 1604 a fost descoperit, în interiorul unei caverne, un mormânt. Conform unei inscripţii gravate pe o placă de aramă, monumentul funerar aparţinea alchimistului Christian Rosenkreutz, decedat în 1484, presupus fondator al societăţii secrete Rose-Croix (Crucea de Trandafiri). Cei care au pătruns în sanctuar au fost uimiţi de lumina ce scălda obiectele din mausoleu, lumină care venea de la mai multe lămpi eterne şi care s-au stins înainte ca secretul lor să fie descifrat. 

Un alt caz interesant de remarcat a avut loc în Anglia, unde un mormânt misterios şi mai puțin obişnuit a fost deschis. Cel care a intrat în cavou, a observat o lampă aprinsă agăţată de tavan. În capătul cavoului era un tron de piatră pe care era așezat un bărbat mumificat, îmbrăcat cu o armură, ce părea a studia o carte voluminoasă, sprijinită pe genunchi. Făcând câțiva pași prin cavou omul a produs mici vibrații. La un moment dat  mumia în armură a început să se mişte. Picioarele lui s-au mișcat şi a lovit lampa cu o suliță. Lampa preţioasă a fost distrusă. Scopul a fost realizat; substanţa lămpii a rămas un secret. Este greu să nu-i dai dreptate înțeleptului rege Solomon: “Ce a fost, va mai fi, și ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. daca este vreun lucru despre care s-ar putea spune: “Iată ceva nou!” de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră.” (Eclesiastul 1:9-10).