Betreff: FW: 3 descoperiri ale fizicii cuantice
Trei descoperiri ale fizicii cuantice,cu impact major asupra vietii.
- Noi gândim încontinuu, fie că vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi.
Iar toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că
fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu
doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile.
Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul
ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul "ceea
ce se aseamănă se adună".
Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanşează un proces
de rezonanţă. Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor
noastre va fi atras automat în viaţa noastră.
Gândurile tale secrete, felul în care îi judeci pe ceilalţi, vorbăria
interminabilă a minţii - totul formează un fel de intenţie.
Aşadar, prin gândurile noastre, noi emitem permanent energie
către exterior, fapt care influenţează într-o mare măsură ceea ce
atragem în viaţa noastră. De aceea, o scanare atentă a
propriilor gânduri, mai ales a celor despre noi înşine, ne ajută să
conştentizăm ce anume avem de schimbat. Ştiţi ce este minunat aici? Faptul că stă în puterea noastră să ne alegem gândurile. Precum la un televizor, putem comuta pe diferite programe, iar dacă v-aţi săturat de emisiunea "Sunt un prost. Nu fac nimic cum trebuie", apăsaţi butonul şi alegeţi "Dragostea lui Dumnezeu mă înconjoară şi mă susţine în fiecare clipă a vieţii". Veţi simţi diferenţa.
1. În crearea realităţii noastre, nu doar gândul este "implicat". Mai este şi altceva.
Până nu demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile
noastre emitem energie către exterior şi că cel mai puternic emiţător
energetic din corpul nostru ar fi creierul, cu impulsurile sale electromagnetice.
Dar trupul nostru dispune de un emiţător şi mai puternic -
INIMA - care generează un câmp electric mult mai mare decât cel al
creierului. Aceasta este una dintre cele importante descoperiri
ale secolului XX: faptul că inima omenească are un rol mult mai
important decât acela de a pompa sânge în corpul uman.
Responsabil pentru această descoperire este Institutul de Cradiologie
din California care a realizat un studiu aprofundat al inimii. Astfel
s-a descoperit faptul că acest organ uman este înzestrat cu ceea ce
numim "inteligenţa inimii" şi că influenţele acesteia sunt foarte profunde pentru noi.
Măsurătorile realizate au arătat că inima generază un câmp electric care se extinde cu mult în afara corpului nostru. Acest câmp electric are o anumită formă, aratând ca un inel lat împrejurul trupului, cu o rază de aproximativ 2-3 metri.
Institutul de Cardiologie a mai descoperit că inima interacţionează atât cu trupul, cât şi cu mediul exterior prin câmpurile electromagnetice pe care le generează.
Avem motive să credem că acest câmp generat de inimă are influenţă la
mulţi kilometri în afara corpului nostru, pornind de la locaţia fizică a
inimii.
Cum poate inima să facă aceasta? În ce fel comunică ea? Cum sunt transmise informaţiile?
În primul rând prin EMOŢII.
Ştiinţa ne spune că atunci când simţim o emoţie, ea este
transpusă în energii electrice şi magnetice corespunzătoare, care
interacţionează cu celulele corpului nostru şi cu atomii lumii
înconjurătoare pentru a produce acele efecte formidabile de
care vorbesc toate tradiţiile spirituale autentice. Ele ştiu cum să
orienteze atenţia aspirantului către inimă, pe când noi o orientăm către
raţiune, creând astfel o societate foarte mentală, bazată doar pe
logică.
Alte studii asupra inimii au arătat că aceste câmpuri
electromagnetice generate de inimă au şi o altă cauză la fel de
importantă şi anume CONVINGERILE noastre, toate acele lucruri pe care le credem cu tărie şi în jurul cărora ne modelăm vieţile.
Deci nu numai emoţiile noastre sunt emise în afară, ci mai ales convingerile noastre. Iar inima este un fel de interfaţă care transformă toate emoţiile şi convingerile noastre în energii electromagnetice.
Deci nu numai emoţiile noastre sunt emise în afară, ci mai ales convingerile noastre. Iar inima este un fel de interfaţă care transformă toate emoţiile şi convingerile noastre în energii electromagnetice.
Deci prin sentimentele noastre, prin iubire, iertare, compasiune, dar şi prin mânie, ură, supărare, noi putem produce modificări atât în trupul nostru, cât şi la mulţi kilometri în afara noastră.
Trăgând linie, este bine să reţinem următorul aspect: deşi creierul
emite şi el câmpuri electromagnetice, oamenii de ştiinţă au arătat că undele electrice produse de inimă sunt de o sută de ori mai puternice, iar undele magnetice sunt de 5.000 de ori mai puternice decât cele generate de creier.
Astfel se explică de ce vindecarea se obţine mai repede printr-o susţinere afectivă
decât doar printr-un proces de gândire, pentru că noi emitem mai multă
energie prin intermediul inimii decât prin intermediul creierului.
2. ADN-ul uman are o influenţă directă asupra lumii înconjurătoare
Există încă o descoperire ştiinţifică importantă care ne arată cum influenţăm realitatea în care trăim.
Ştim, teoretic, că totul este interconectat şi în mod tainic interdependent. Dar să vedem cum se traduce această lege, la nivelul micro-universului nostru.
Ştim, teoretic, că totul este interconectat şi în mod tainic interdependent. Dar să vedem cum se traduce această lege, la nivelul micro-universului nostru.
Studiile de laborator au arătat că ADN-ul uman influenţează direct particulele elementare responsabile pentru toate fenomenele electromagnetice, numite fotoni (fotonul fiind denumit şi cuantă de lumină).
Fizicianul rus Vladimir Poponin a realizat nişte
experimente faimoase la începutul anilor '90. El a pus într-o eprubetă
închisă ADN uman şi fotoni, dorind să afle ce influenţă are ADN-ul uman
asupra fotonilor. Dintr-una dintre eprubete s-a extras tot aerul, pentru
a obţine "vid" (vidul este un termen care induce în eroare, deoarece el
nu este un spaţiu gol, ci este plin de informaţii şi energie). Într-un
astfel de spaţiu există fotoni care pot fi măsuraţi destul de exact cu
unele aparate specifice.
În experimentul lui Poponin, aceşti fotoni s-au distribuit, aşa cum era de aşteptat, în mod dezordonat, fără să respecte o anumită ordine.
Apoi a fost introdus ADN uman în această eprubetă vidată. Şi acum s-a produs un lucru foarte surprinzător. ADN-ul uman avea o influenţă directă asupra fotonilor: printr-o forţă misterioasă, el ordona fotonii în forme regulate.
Acest aspect este foarte, foarte profund, deoarece arată că substanţa
din care suntem creaţi, adică ADN-ul, are o influenţă directă asupra
particulelor din care este creată lumea înconjurătoare, adică fotonii
atomilor. Este prima dată când ştiinţa occidentală a demonstrat ceea ce
tradiţiile spirituale străvechi au spus cu mult timp în urmă: suntem
parte integrantă din această lume şi o influenţăm în permanenţă.
Iar experimentul nu se opreşte aici. Când ADN-ul uman a fost extras din eprubetă, fotonii s-au comportat ca şi cum ADN-ul era încă prezent acolo. Şi-au păstrat poziţia lor ordonată.
Fotonii şi ADN-ul uman încă mai păstrau legătura, deşi fuseseră
separaţi fizic. Părea că un anume câmp subtil încă le ţinea conectate.
Concluzia experimentului lui Poponin a fost aceea că există un câmp cuantic care ne uneşte cu tot ceea ce există în jurul nostru. Prin intermediul acestui câmp, suntem mereu în legătură cu toţi şi cu toate, fie că suntem conştienţi sau nu de aceasta.
3. ADN-ul uman este influenţat, la rândul său, de sentimente
Senimentele umane care izvorăsc din inimă, având în spate convingerile noastre puternice, modifică efectiv forma ADN-ului, iar acesta influenţează atomii, după cum am văzut.
S-au testat efectele sentimentelor pure asupra ADN-ului. Pentru
aceasta a fost izolat ADN de la diferite persoane în câte o eprubetă. Aceste eprubete cu ADN au fost supuse unor puternice câmpuri emoţionale. Pentru aceasta, subiecţii experimentului au folosit diferite tehnici emoţionale şi spirituale.
S-a observat un lucru care, protrivit vechilor legi ale fizicii, nu ar fi trebuit să se petreacă. În timp ce participantul emitea un câmp emoţional puternic, au putut fi măsurate reacţii electrice la nivelul ADN-ului.
Persoanele care au participat la acest test puteau influenţa molecula
de ADN din eprubetă doar prin intermediul emoţiilor lor puternice.
Când subiecţii experimentului emiteau stări de iubire,
recunoştinţă, molecula de ADN se dilata, lanţurile ADN-ului se
deschideau, se măreau.
Când subiecţii respectivi trăiau stări de furie, frustrare,
stres, molecula de ADN se micşora şi bloca astfel multe din codurile
sale, răspunzând emoţiilor negative printr-o evidentă contracţie.
S-a observat astfel, în mod empiric, cum emoţiile, convingerile, sentimentele noastre pot modifica structura moleculei de ADN, precum şi ordonarea acesteia în celule.
S-a observat astfel, în mod empiric, cum emoţiile, convingerile, sentimentele noastre pot modifica structura moleculei de ADN, precum şi ordonarea acesteia în celule.
Mai mult chiar, oamenii de ştiinţă au remarcat că această
blocare a codurilor ADN putea fi anulată deîndată ce experimentatorii
emiteau din nou stări de recunoştinţă, iubire şi fericire.
Aceste descoperiri, care au arătat că genele ADN-ului sunt modificate de energiile din exterior, stau la baza întemeierii unei noi ştiinţe, denumită Epigenetică. Creierul
este un centru de comandă care interpretează evenimentele din exterior
şi apoi trimite în trup semnale corespunzătoare. Printre aceste semnale
se numără atât reacţiile biochimice, cât şi undele electromagnetice. Aceste semnale influenţează în mod direct celulele şi produc astfel modificări ale codurilor lor genetice.
Cu ajutorul unui ceas atomic foarte precis, s-a măsurat diferenţa de timp dintre emiterea unei emoţii şi reacţia ADN-ului. S-a observat că reacţia ADN-ului avea loc întotdeauna simultan.
Tot ceea ce gândim şi simţim, ADN-ul nostru percepe în mai puţin de o nanosecundă (0,000000001 secunde), iar aceasta indiferent dacă mostra de ADN se află lângă noi sau pe cealaltă parte a Pământului.
Concluzia?
Gândurile şi sentimentele noastre pot modifica ADN-ul, iar
ADN-ul modifică în mod direct materia din care este structurată lumea.
Atunci când trăim anumite stări, cum ar fi, de exemplu, compasiune,
iertare, dragoste, dar şi stări negative, ca de exemplu mânie ură,
supărare, gelozie, noi influenţăm direct structura ADN-ului nostru, iar
aceste modificări se propagă în trupul nostru, cât şi în afara noastră
pe distanţe extraordinar de mari, datorită câmpului cuantic, influenţând
tot ceea ce există în această lume.
Apasa :
Apasa :
Fragmente din FILMUL "Legea rezonanţei"
În documentar apar oamenii de stiinta: Dr. Bruce H. Lipton, Gregg
Braden, dr. Rupert Sheldrake, Prof. Dr. Dr. Ervin Laszlo, Prof. Dr.
Fritz A. Popp, Lynn McTaggart Bärbel Mohr, Prof. Dr. James Hurtak, Dr.
Masaru Emoto, dr. Eric Pearl, prof. dr. Hans-Peter Dürr, Dr. James L.
Oschman, Dr. John Hinwood, Dr. James M. Sigafoose, Patricia Atanas, Dr.
Peter Bancel, Renée Coltson, dr. Desiree Hurtak, Anna Rocker, Isabelle
de Fallois, Michaela Merten, Julia Franckh, Fantuzzi, Lionel Wharton si
Max Alberti.
No comments:
Post a Comment
sau trimite comentariul tau la scanave@yahoo.com