Friday, March 28, 2014

Unde ne inpotmolim noi ...

sursa: Wikipedia

12 teme principale ale gândirii existențialiste

(după E. Mounier, Introduction aux existentialismes, éd. Gallimard, 1962.
  • Contingența ființei umane Ființa umană nu este o ființă necesară; fiecare dintre noi ar putea la fel de bine să nu fie. Omul există, pur și simplu, este o ființă de prisos.
  •  
  • Neputința rațiunii. Rațiunea nu îi este de ajuns omului pentru a-și lumina destinul.
  •  
  • Devenirea ființei umane. Existențialismul nu este o filozofie a chietudinii; el îl invită pe om să-și construiască viața prin efort, printr-o transcendere de fiecare clipă a stării sale prezente.
  •  
  • Fragilitatea ființei umane. Sunt mereu expus propriului meu sfârșit, distrugerii mele ca ființă umană, deoarece eu nu exist ca atare decât prin efortul meu. De aici sentimentul de angoasă care ne însoțește existența.
  •  
  • Alienarea. Omul în perspectiva sfârșitului este înstrăinat de el însuși, nu mai are nici stăpânirea, nici posesiunea sinelui.
  •  
  • Finitudinea și urgența morții. Filozofii existențialiști reacționează hotărât împotriva tendinței noastre de a ne ascunde acest adevăr fundamental, că existența noastră e finită și se îndreaptă către moarte.
  •  
  • Singurătatea și secretul. Fiecare ființă umană se simte solitară, impenetrabilă celorlalți.
  •  
  • Neantul. Existențialiștii atei subliniază ideea că omul este o ființă-a-neantului, el survine din neant și se îndreaptă către el.
  •  
  • Devenirea personală. Omul nu trebuie să-și trăiască viața de pe o zi pe alta, în inconștiență față de destinul propriu, ci trebuie să acceadă la o viață cu adevărat personală și conștientă.
  •  
  • Angajarea. Omul înseamnă libertate; pentru a-și construi viața, el trebuie să opteze, să aleagă în permanență, să se angajeze în raport cu destinul său și cu al celorlalți. Alegerea fiind o necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabilă alegerea conștientă, angajarea într-un destin personal alături de ceilalți.
  •  
  • Celălalt. Omul constată că în realitate nu este singur: el este o ființă alături de cei cu care e nevoit să existe; ființa umană este ființa-împreună (Mitsein, cf. Heidegger).
  •  
  • Viața expusă. Omul trebuie să acționeze, să îndrăznească, să-și pună în joc viața - sub permanenta privire și judecata inevitabilă a celorlalți.
  • ==================
  •  
  •  
  •  

ALIMENTE MIRACULOASE PENTRU ORGANISM

valeriu taranu
To Me
Today at 5:46 PM
 f f interesant  
  Alimente miraculoas pentru organism.               Cu drag         VALI



> Pentru inima

> 1. varza – contine
> fier si potasiu, necesare inimii si circulatiei
> sanguine
>
>
> 2. broccoli – prin
> continutul de calciu, fier si caroten, previne atacurile de
> cors si ateroscleroza
>
>
> 3. ridichea –
> apara impotriva atacurilor de inima
>
>
> 4. portocala – are
> putine calorii, contine vitamina C si scade valoarea
> colesterolului din sange
>
>
> 5. morcovul –
> acidul folic si bioflavonoidele continute de morcovi
> protejeaza inima
>
>
> 6. pestele –
> acizii Omega 3 apara sistemul vascular de inflamatii si
> calcifieri
>
>
> 7. ceapa –
> imbunatateste activitatea inimii si circulatia si scade
> presiunea sangelui
>
>
> 8. usturoiul – alicina pe care o contine previne accidentele vasculare cerebrale
>
>
> 9. leurda (usturoi  salbatic) – curata sangele de toxine
>
>
> 10. sparanghelul –
> curata cordul si vasele mari de sange
>
>
> 11. uleiul de
> masline – energizeaza cordul si
> reduce colesterolul
>
>
> 12. cicoarea –
> scade colesterolul si tensiunea arteriala si curata sangele
> cu ajutorul unor minerale specifice
>
>
> 13. somonul –
> ste o sursa de acizi grasi Omega 3 care reusesc sa scada din nivelul trigliceridelor din sange
>
>
> 14. dovleacul – are
> efect benefic in cazul hipertensiunii arteriale si in bolile
> de inima
>
>
> 15. cartoful –
> protejeaza impotriva accidentelor cerebro-vasculare si ofera o mare cantitate de vitamina C sistemului vascular
 
 
> 16. paprika –
> protejeaza vasele de sange si inima
>
>
> 17. rosia –
> normalizeaza tensiunea arteriale, fiind diuretice
> eficiente
>
>
> 18. maslinele – reduc
> colesterolul nociv si tensiunea arteriala
>
>
> 19. marul –
> contine peste 300 de substante esentiale pentru protectia
> sistemului vascular
>
>
> 20. fasolea
> neagra – o singura cana de fasole
> furnizeaza intre 120 si 320 de miligrame de magneziu,
> prevenind astfel tulburarile de ritm cardiac
>
>
> 21. coacazele – sunt
> excelente pentru circulatia sangelui, avand o concentratie
> mare de minerale si vitaminele B, C, D si
> E
>
>
> 22. zmeura –
> intareste sistemul imunitar, actionand ca o aspirina
> naturala
>
>
> 23. murele –
> sunt considerate fructe cardioactive, ajutand la
> functionarea optima a cordului
>
>
> 24. socul –
> imbunatateste circulatia sanguina
>
>
> 25. piersica –
> contine vitamine si oligoelemente ce protejeaza inima
>
>
> 26. ciresele –
> improspateaza resursele de potasiu, calciu, magneziu, fier,
> fosfor si siliciu
>
>
> 27. rubarba –
> scade tensiunea arteriala si fortifica inima
>
>
> 28. grapefruit-ul – previne
> obstructiile vasculare si tromboza datorita unei enzime
> speciale
>
>
> 29. ciuperca
> Shitake – reduce colesterolul
>
>
> 30. prunele – previn
> tromboza
>
>
> 31. curmalele –
> reduc tensiunea arteriala si protejeaza impotriva
> aterosclerozei fiindca sunt bogate in fier, calciu si
> potasiu
>
> 32. afinele –
> pigmentul lor albastru ajuta vasele sanguine sa devina mai
> elastice
>
>
> 33. ovazul – este
> benefic in bolile cardiovasculare
>
>
> 34. porumbul –
> contine vitaminele D si K
>
>
> 35. ardeiul
> iute – previne cresterea
> nivelului de zahar din sange ce poate duce la formarea de
> colesterol pe vasele inimii
>
> Pentru creier

> 36. lintea –
> contine lecitina, proteine si glucide de care au nevoie
> celulele creierului
>
>
> 37. Quinoa –
> intareste memoria si incetineste procesul de imbatranire,
> fiind bogat in fier
>
>
> 38. carnea de
> pasare de curte – are
> grasimi si uleiuri ce ofera energie celulelor
> nervoase
>
>
> 39. fasolea –
> creste puterea de concentrare
>
>
> 40. oul – este o
> sursa grozava de proteine; galbenusul contine colina ce
> ajuta la dezvoltarea memoriei
>
>
> 41. avocado – combate
> stresul, nervozitatea si insomnia
>
>
> 42. bananele – glucoza,
> vitaminele si mineralele continute de acestea sunt benefice
> pentru creier si il energizeaza
>
>
> 43. caisele –
> stimuleaza neuronii
>
>
> 44. stafidele – contin
> mult zahar (75%), resursa energetica pentru creier
>
>
> 45. para – zaharul
> si substantele asemanatoare hormonilor intensifica puterea
> de “lucru” a creierului
>
>
> 46. mazarea – fiind
> bogata in proteine, este buna pentru memorie si
> concentrare
>
>
> 47. salata
> verde – calmeaza
> sistemul nervos datorita substantelor
> opiacee .
>
> Pentru ochi

> 48. castanul
> salbatic – calmeaza
> senzatia de usturime si iritatiile datorita substantelor
> sale active
>
>
> 49. arnica – uleiul
> esential de arnica calmeaza inflamatiile oculare
>
>
> 50. mesteacanul alb –
> intareste imunitatea ochilor deoarece contine vitamina C,
> potasiu si calciu
>
>
> 51. limba de miel – reduce
> inflamarea vaselor conjunctivale datorita taninurilor si a
> saponinelor
>
>
> 52. rostopasca – este
> extraordinar de eficienta impotriva virusurilor si mai ales
> pentru ochii uscati
>
>
> 53. gutuia – este
> buna pentru alergii si febra fanului deoarece contine
> pectine si calciu
>
>
> 54. iarba
> de silur (Euphrasia
> Officinalis) – calmeaza
> ochii persoanelor ce isi petrec foarte mult timp in fata
> calculatorului 55. grasimea de
> gaina – face
> minuni aplicata ca unguent pe ochi impreuna cu iarba de
> silur
>
>
> 56. strugurii – ajuta
> cu precadere ochiul in timpul vederii nocturne
>
>
> 57. patlagina –
> taninurile pe care le contine trateaza infectiile
> oculare
>
>
> 58. capsuna – ajuta
> ochii in timpul vederii nocturne
>
>
> 9. Centarium Minus –
> tinctura obtinuta din aceasta planta vindeca afectiunile
> oculare
>
>
> 60. ananasul – enzimele
> continute de acesta relaxeaza ochii obositi din cauza
> calculatorului
>
>
> 61. rozmarinul – purifica
> ochii si protejeaza vasele de sange
> oculare
>
> Pentru piele/par

>
> 62. pepenele – contine
> foarte putine calorii si este excelent pentru mentinerea
> fermitatii pielii
>
> 63. iaurtul degresat – bacteriile continute de acesta
> imbunatatesc aspectul pielii; in plus, are o concentratie
> ridicata de vitamina A
>
> 64. graul –
> contine acizi grasi, calciu si dioxid de siliciu care sunt
> extraordinar de sanatoase pentru par,
>  piele si unghii
> 65. orzul –
> infrumuteseaza si revitalizeaza datorita substantelor
> bioactive
>
> 66. cimbrul –
> reda stralucirea pielii si curata organismul
> 67. hreanul –
> continand substante active, regenereaza parul, pielea si
> unghiile
>
> 68. mustarul-
> regleaza fluxul sanguin la nivelul
> pielii
>
>
> Pentru oase

>
> 69. migdalele – contin
> magneziu si ajuta oasele sa ramana sanatoase
>
>
> 70. spanacul – datorita
> fierului si calciului pe care il contine, face oasele mai
> rezistente si ajuta la functionarea muschilor
>
>
> 71. meiul –
> intareste dintii, oasele si stimuleaza cresterea
> copiilor
>
>
> 72. secara – este
> benefica pentru dinti, oase si muschi fiind o sursa ideala
> de oligoelemente precum B-vitamine, potasiu, magneziu,
> mangan, fier si zinc
>
>
> 73. branza –
> intareste oasele fiind o sursa buna de
> calciu
>
> Pentru stomac/intestin

> 74. tinctura de fenicul –
> protejeaza mucoasele intestinale
>
>
> 75. pastarnacul –
> stimuleaza digestia
>
>
> 76. mango – apara
> mucoasa intestinala datorita vitaminei A si a
> antioxidantilor
>
> 77. arpacasul – aduce in
> organism necesarul de fibre, fosfor si magneziu pentru o
> digestie sanatoasa
>
>
> 78. mararul –
> amelioreaza indigestia
>
>
> 79. soia – are
> proprietati anticancerigene
>
>
> 80. nucile – contin o
> forma purificata de Omega 3 si de aceea ajuta la reudcerea
> riscului de cancer al intestinelor
>
> Pentru rinichi
>
> 91. sfecla rosie – stimuleaza arderile
> celulare
>
>  92. visinele – contin
> potasiu, substanta pe care rinichii “lupta” sa o elimine
> din sange atunci cand este in exces
>
>  93. castravetele – contine
> multa apa si deci stimuleaza
> activitatea rinichilor
>
>
>
> 94. telina –
> protejeaza rinichii de virusuri
>
>
> 95. varza rosie –
> proteinele si aminoacizii pe care aceasta ii contine
> actioneaza ca un filtru pentru rinichi
>
> 96. gulia – vitamina
> C din ea protejeaza celulele renale, iar fierul si fosforul
> energizeaza
>
>
> 97. ridichea neagra – este un
> antibiotic natural
>
>
> 98. varza murata –
> detoxifica organismul
>
>
> 99. hrisca – este
> folosita ca produs dietetic in cazul bolilor de rinichi si
> in diabet
>
>
> 100. patrunjelul – detine
> combinatia ideala de minerale pentru a curata
> rinichii
>
> Pentru ficat
>
> 81. anghinarea – contine proteine regenerative, iar
> acidul folic si antioxidantii previn bolile hepatice
> 82. sucul de ridiche –
> stimuleaza secretia bilei
>
>
> 83. conopida –
> contribuie la imbunatatirea activitatii
> ficatului
> 84. drojdia de bere –
> este o importanta sursa de vitamina B si detoxifica
> ficatul
>
>
> 85. nasturelul (Nasturtium
> Officinale) – este
> folosit pentru producerea mustarului si a uleiurilor ce sunt
> benefice pentru metabolismul bilei si al ficatului
>
>
> 86. papadia –
> ajuta la buna functionare a ficatului si reduce
> colesterolul
>
> 87. laptele –
> apara ficatul de afectiuni frecvente
>
> 88. menta –
> uleiurile esentiale de menta stimuleaza secretia biliara si
> calmeaza crampele
>
>
> 89. carnea de iepure – degreseaza ficatul
>
> 90. carnea de vita
> sau manzat – contine fier, proteine si
> vitamina B. 

> Cele mai sanatoase 7 mirodenii din lume!



> 1.Ghimbirul:
> Ingredientul
> activ ce face ghimbirul atat de sanatos este gingerolul, un
> component despre care se stie ca relaxeaza vasele de sange,
> stimuleaza circulatia sanguina si ne scapa de dureri.
> Gingerolul este folosit si in ajutorul digestiei si inhiba
> senzatia de voma. Astfel, ghimbirul este un condiment
> excelent pentru raul de dimineata sau pentru a trata
> efectele secundare ale chimioterapiei.
>
> Ghimbirul
> este si anti-inflamator, ceea ce inseamna ca poate fi
> folosit impotriva bolilor de inima, a cancerului, a
> Alzheimer-ului si a artritei. Mai mult, ghimbirul este bogat
> in antioxidanti care sunt foarte benefici organismului
> uman.
>
> Stire picanta: Proprietatile sanatoase
> ce le contine ghimbirul au fost documentate inca de acum
> 2000 de ani!
>
>
> 2.Oregano:
> Doua dintre cele mai
> importante componente din oregano sunt timolul si carvacolul
> ce au puternice proprietati antibacteriene. Mai mult, un
> studiu a aratat ca in Mexic, oregano a fost mai eficient
> impotriva amibei decat medicamentele prescrise de doctori
> precum tinidazolul.
>
> Oregano este si un
> antioxidant puternic, bogat in fitonutriente. Un gram de
> oregano contine de 42 de ori mai multi antioxidanti decat
> marul, de 30 de ori mai multi antioxidanti decat cartoful,
> de 12 ori mai multi antioxidanti decat portocala si de 4 ori
> mai multi antioxidanti decat afinele.
>
> Stire picanta: Oregano inseamna “bucuria
> muntelui” si in unele parti din Europa este denumit si
> maghiran salbatic, fiind inrudit cu
> acesta.
>
>
> 3,Scortisoara:
> Scortisoara este un
> condiment anti-microbian. Un studiu din august 2003 al
> Revistei Internationale de Microbiologie a descoperit faptul
> ca un numar scazut de picaturi de ulei de scortisoara
> amestecat cu suc de morcov poate conserva mancarea si poate distruge organismele patogene din aceasta, toate in timp ce ii da si o aroma mai placuta.
>
> Scortisoara previne
> si formarea cheagurilor de sange si blocarea capilarelor.
> Mai mult, poate imbunatati si functiile
> creierului.
>
> Persoanele care
> sufera de diabet ar trebui sa stie ca scortisoara este
> foarte folositoare in stabilizarea nivelului de zahar din
> sange. Un studiu din decembrie 2003 al Centrului pentru
> Diabetici a aratat ca daca un bolnav consuma zilnic intre 1
> gram si 6 grame de scortisoara, nivelul zaharului din sange
> scade simtitor (la suferinzii de diabet de tip II), la fel
> ca si cel al trigliceridelor si al
> colesterolului.
>
> Si asta nu e tot!
> Scortisoara este si cel mai puternic antioxidant dintre
> toate condimentele!
>
> Stire picanta: In medicina
> traditionala chineza, scortisoara este folosita in ceai
> impreuna cu ghimbirul pentru a trata raceala si
> gripa.
>
>
> 4.Sofranul de India
> (Curcuma):
>
>
>
> Curcuma, cea care ii da sofranului
> culoarea galbuie, este ingredientul activ din acest
> condiment. Curcuma este o substanta anti-inflamatoare si
> poate lupta impotriva unor boli precum fibroza cistica,
> Alzheimer, colita, ulcerul, artrita sau boala lui Crohn. De asemenea,
> curcuma ofera protectie cardiovasculara si imbunatateste
> functiile ficatului.
>
> Stire picanta: Sofranul sau
> curcuma este condimentul utilizat in sosurile curry. Tot
> acest condiment coloreaza in galben traditionalul
> mustar.
>
>
> 5.Salvia:

> Salvia este
> anti-inflamatoare si antioxidanta. Salvia contine
> flavonoide, acizi fenolici si enzime hidrolitice. Astfel,
> salvia poate combate artrita reumatoida, bolile
> inflamatorii, astmul bronsic si ateroscleroza.
>
> Se pare ca salvia
> ajuta si la o mai buna functionare a activitatii cerebrale.
> Un studiu al Societatii Farmaceutice Biochimice a revelat ca
> persoanele care au consumat ulei din extract de salvie aveau
> o memorie mai buna fata de cei care au urmat un tratamen cu
> placebo.
>
> Stire picanta: La origini,
> salvia inseamna “a fi salvat”. Mai multe companii
> farmaceutice incearca sa adauge uleiul de salvie in cel
> folosit la gatit pentru a preveni uleiurile sa rancezeasca
> si pentru a creste rata de viata a omului.
>
>
> 6.Ardeii iuti:
>
>
> S-a descoperit ca
> ardeii iuti ce contin capsicina ajuta la
> urmatoarele:
>
> - curata substantele
> mucoase din plamani si nas;
>
> - imbunatatesc
> imunitatea organismului;
>
> - previn ulcerele
> stomacale;
> - ajuta la pierderea
> in greutate;
>
> - reduc colesterolul
> si nivelul trigliceridelor;
>
> - previn cancerul de
> stomac;
> - calmeaza
> durerile.
> Stire
> picanta: Cu cat este mai iute
> ardeiul, cu atat mai multa capsicina
> contine
>
>
> 7.Patrunjelul:
>
>
> Poate ca cel mai interesant lucru pe
> care il poate face patrunjelul este sa lupte
> impotriva cancerului. Studiile pe animale au
> aratat ca patrunjelul inhiba formarea de tumori, in special
> pulmonare. Mai mult, patrunjelul neutralizeaza efectele
> fumului (de tigara sau gratar).
>
> Patrunjelul este si
> o sursa bogata de antioxidanti si nutrienti ce

>  protejeaza
> inima precum vitamina C, betacarotenul si acidul
> folic.
>
> Stire picanta: Patrunjelul este
> excelent pentru o respiratie proaspata dupa ce ati
> mancat.

Wednesday, March 26, 2014

INVENTICA ...


Pop-Up House. Starshade Spacecraft. MicrobeScope.

IdeaConnection Newsletter
To Me
26 03 2014 Today at 4:11 PM
IdeaConnection Newsletter IdeaConnection Innovation Services
BOOKS
Cover of Book
Creativity and Innovation
Accessing and optimizing your inner visionary, entrepreneur, artist and muse.
By Tim Levy
[MORE BOOKS]
NEW INVENTIONS
photo of Invention
MicrobeScope
Turn your iPhone into a microscope and capture images and videos at 800x magnification.

photo of invention
Pop-Up House
Recyclable, affordable and can be assembled in four days with only an electric screwdriver.

[MORE NEW INVENTIONS]
VIDEO
Innovation Video
Starshade
This prototype spacecraft will make it easier to study darker objects like distant planets by shading the telescope from the bright light of neighboring stars.
[MORE VIDEOS]
INNOVATION ARTICLES
Crowdsharing Innovation
Share your innovation and collaboration insights with the world!

[POST YOUR
INNOVATION ARTICLES
]

Featured Article
Six Components for Successful Innovation Capacity
By Jeffrey Phillips

[READ MORE ARTICLES]
Free marketing for your patented technologies
BLOG
Image of Logo

Open Innovation and Breakthrough Ideas and Products
Open innovation can be a gateway to breakthrough products and ideas for companies no matter their size or industry.

[INNOVATION BLOG]
INNOVATIVE PEOPLE
Promote Your Innovation Skills!
Innovative People
Ryan Fink developed a patent for vaccination of poultry against Salmonella.

[ADD YOUR PROFILE]
[BE A PROBLEM SOLVER]
Follow IdeaConnection on Twitter   Follow IdeaConnection on Facebook   Follow IdeaConnection on LinkedIn
TECHNOLOGY SCOUTING
$1,000 for each Accepted Lead:
Creation of Hydrophilic and Hydrophobic Films in Situ
A client is seeking a technology that would enable creation of hydrophilic and/ or hydrophobic films and/or nonwoven fabrics in situ.
Creation of Flexible Absorbent Materials in Situ
A client is seeking a technology to create flexible absorbent materials in situ, eliminating use of rolled goods or baled fibers.
$2,000 for each Accepted Lead:
Zwitterionic Polymers Safe for Human Use
A client is interested in zwitterionic polymers that have been demonstrated to be safe for human use.
Consumer Food Monitoring Device
Seeking a device, or enabling technologies to perform real-time monitoring of food for pesticide residues, veterinary residues and adulterants.
Mobile Biomass Characterization Device or Technology
Seeking a platform or technology that enables real-time biomass characterization for multiple feedstocks.
Mobile Raw Materials Characterization Device or Technology
Seeking a platform or technology that enables real-time raw material identification and characterization of wide range of plastics and polymers.

Emerging Technologies
EMERGING TECHNOLOGIES
Emerging Technologies
Electric Current Can "Herd" Cells For Tissue Engineering
Researchers have succeeded in getting cells to behave like schools of fish or flocks of birds in responding to an electrical potential. The cells could be induced to move in different directions, to converge or diverge, and even to form complex shapes.
[MORE EMERGING TECHNOLOGIES]
[CONTACT US TO RECEIVE EMERGING TECHNOLOGIES]
OPEN INNOVATION SUCCESS STORIES
logo
Open Innovation Achieves when Traditional Procurement Fails to Deliver
Participants in the Medical Appointment Scheduling Contest were asked to deliver a breakthrough system with many requirements that went beyond traditional scheduling functionality. What the traditional procurement approach had failed to deliver in almost ten years of trying, open innovation achieved in a matter of months.

[MORE OPEN INNOVATION STORIES]
[WHAT CAN WE SOLVE FOR YOU?]
Download the IdeaConnection Brochure
PATENT MARKETPLACE
Ski Simulator
The foundation of the present invention is based on providing conditions for the full simulation of the skier's movement on a real skiing/slalom track by installing additional platforms, each of which imitates an axis of movement of the slope, skis, or skier's body.
[THOUSANDS OF PATENTS] No charge to contact the patent owner!
[LIST YOUR PATENT] It's FREE.
We are excited to hear original ideas about innovation and open innovation. Contribute to our blog.
Email us your article for review.
INNOVATION CONVENTIONS & EVENTS
Conference logo
University of Waterloo Innovation Summit
Apr 14-15, 2014
Waterloo, Ontario, Canada
Fostering global innovation conversations by bringing together innovators, global thought leaders, policy makers and academics who have the power to influence change and drive prosperity.
[MORE CONVENTIONS]
[FREE: ADD YOUR INNOVATION EVENT]
Open Innovation Portal Support
INNOVATION CONTESTS
Contest logo
Next Generation Award 2014
Deadline: Sep-01-14
Describe, in no more than 500 words, an idea, innovation or change to corporate policy that would improve the UK automotive business. Award £7500 plus a five-month work experience placement.
INVENTIONS FOR SALE
Camera Integrated Firearm System and Method
The invention replaces the factory recoil guide rod of the police pistol. The invention takes a video of police shootings in real time and transmits it to nearest cell tower within seconds. Even if invention is lost or destroyed, the shooting video is online. All operation is fully automatic.

[MORE INVENTIONS FOR SALE]
[LIST YOUR INVENTION FOR SALE]

"The heart and soul of the company is creativity and innovation."
– Robert Iger

De necrezut .....

On Tuesday, March 25, 2014 8:26 PM, Geta S@yahoo.com> wrote:



l-am primit si eu..., de necrezut!!! 


 

3 februarie 07:54

"Razvan Dolce

STAREA NATIUNII SPARGE CENZURA ! 
IN SPATELE TRAGEDIEI DIN MUNTII APUSENI SE
AFLA GRUPUL CRIMINAL DE LA SPITALUL FUNDENI !

DOVADA : DOCTORUL ZAMFIR CARE SE AFLA LA BORDUL AVIONULUI CHEAMA IMEDIAT  DUPA ATERIZAREA FORTATA PE SEFUL MAFIEI DE TRANSPORT DE ORGANE LOCALIZAT LA FUNDENI IRINEL POPESCU .

DOCTORUL ARAFAT FACE ACELASI LUCRU.

CITITI : ANCHETA DESPRE GRUPUL CRIMINAL FUNDENI ! ARAFAT, OPREA, IRINEL POPESCU, ZAMFIR , CALU ETC.

MISTERUL CRIMEI DIN MUNTII APUSENI REZOLVAT !
1
SEFUL OPERATIUNII CRIMINALE DE TRAFIC DE ORGANE ESTE ARAFAT.
O PARTE DIN BANI AJUNG LA P....... !

DOCTORUL ZAMFIR UN VECHI TRAFICANT DE ORGANE
Un material realizat cu camera ascunsa a scos la iveala practicile socante de la Institutul Clinic Fundeni din Bucuresti. Medici de aici se ocupa cu traficul de organe…….
Pretul pentru un rinichi este 30.OOO Euro
În spital se învârt afaceri de zeci de mii de euro. Businessurile pornesc de la un anunţ pe internet sau de la traficanţi-intermediari, care-şi agaţă clienţii disperaţi să cumpere un rinichi sau o bucată de ficat chiar pe holurile spitalului.
Iata de ce doctorul ” erou ” Zamfir care lucreaza la Fundeni nu a dat niciun fel de coordonate geografice privind locul accidentului aviatic din Munţii Apuseni.
Radu Zamfir este medic specialist chirurgie generală din octombrie 2006 şi lucrează la Institutul Clinic Fundeni, în Laboratorul de Cercetare Chirurgie. El a participat la zeci, poate chiar sute de transplanturi alături de prof. dr. Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni si unul din sefii mafiei de transplanturi.
“Cordonatorul operatiei criminale la nivelul spitalului este Liana Gheorghe, şefa de la Hepatologie din Fundeni.”spune
Richard Chiriac care şi-a vândut anul trecut rinichiul drept pentru
14.500 de euro .
„La Fundeni e ca în piaţă la Obor. Trag ţiganii de tine, pe holuri, ca să-ţi vândă organe. Te întreabă cu cât ţi-ai găsit şi imediat vin cu un preţ mai mic. Cred că e o înţelegere între ţigani şi asistente, pentru că toată lumea vede, dar nimeni nu-i dă afară”, mai spune Richard.
Ancheta ziaristilor straini aflati la Bucuresti continua.
In curand noi desvaluiri: de ce Arafat nu a sunat la 112 si l-a anuntat pe Victor Ponta
aflat intr-un studio TV.

SERVICIILE DISPERATE INCEARCA SA OPREASCA ANCHETA PROCURATURII

MESAJ DIN NEW YORK


NU VOM TOLERA CENZURA SI MANIPULAREA !

ANCHETA ZIARISTILOR ACREDITATI LA BUCURESTI CONTINUA”!

ARAFAT SI CUIBUL TRAFICANTILOR DE ORGANE ERA FILAT DE MULT
Dr. Dana Safta, directorul medical al Spitalului Elias, a dezvăluit că, marți, la o zi după accident, cei de la Procuratură au sunat la Spitalul Elias. Anchetatorii au solicitat fișa postului pentru dr. Calu ….Doreau să știe cine l-a trimis în acel zbor,
Dr. Calu participă voluntar în programul de transfer de organe, fără să fie remunerat….
Dar avea o avere estimata la 250 000 $
EL A AVUT NUMEROASE CONVORBIRI CU GRUPUL MAFIOT …DAR A UITAT SA SUNE 112 !
SPRE NENOROCIREA LUI PONTA ARAFAT …. AMERICANII AU INREGISTRAT TOATE
CONVORBIRILE !

ULTIMA ORA :
AVIONUL LUI IOVAN TRANSPORTA IN SECRET ORGANE DE COPII !
CAZUL A INTRAT IN ATENTIA SERVICIULUI INTERPOL !
3
De ani de zile in Romania actioneaza o adevarata mafie specilaizata in banci de organe si trafic de organe condusa de mafioti dar si de medici ,chipurile de renume…
Numele , Zamfir si Calu se gasesc in tragedia aviatica.
Banii dela Fundeni prin seful clinicii Irinel Petrescu pornesc spre primul ministru Victor Ponta via Arafat.
Spagile pornesc dela sute de mii si ajung la milioane.
In Romania dispar anual 3-4 mii de copi si atoritatile tac.De multi nu se stie nimic. ..De ce ?
Pentru ca sint luati de traficanti si de cele mai multe ori sint ucisi ptr o inima,rinichi,ficat,cornee etc…
Reclamatiile curg la politie si parchet dar si acolo mafia da spaga si nu se face nimic…Deocamdata.
Avionul cazut in Muntii Apuseni transporta organe de copii.
Informatiile in acest sens sunt serioase si credibile.
Lucrurile incep ca patrunda in presa internationala.
Cum se procedeaza? Exista o banca de organe internationala cu ramificatii in Romania,Rusia,Turcia ,Israel,SUA etc
Copilului i se fac analize complexe,teste de compatibilitate si daca e sanatos si compatibil este operat sau mai grav ucis…Operatia are loc in secret in unitati specializate ca la spitalul Fundeni sau in alte spitale  de stat sau particulare
Este vehiculat in aceasta afacere criminala numele lui Zota sef clinica transpalnt Cluj .
Un parinte de om bogat poate platii chiar un milion de dolari.
Voi reveni cu mesajul de urgenta adresat de mine serviciului Interpol

IOVAN SI AURA AU FOST UCISI DUPA CADERE !

CONSPIRATIA TRFICANTILOR DE ORGANE 
4
IOVAN A FOST UCIS. STIA PREA MULTE !
AURA ION LA FEL !

“Iovan era încă în viaţă când au ajuns localnicii, însă medicii l-au declarat mort fără să-i dea şocuri”
CONVORBITE TELEFONICA INREGISTRATADE SERVICIILE AMERICANE SI RUSESTI ;

ORDIN DE LA ARAFAT INTARZIATI CAT MAI MULT APOI DECLARATI CA SUNT MORTI !
Domnul de la SMURD a făcut afirmaţia cum că domnul Iovan este mort fără ca el să-l vadă, . Indiferent cât timp a trecut, în momentul în care se instalează şocul hipotermic major este extrem de greu să constaţi dacă pacientul este decedat sau nu, poţi să fii în acest şoc hipotermic ore întregi, ca medic îţi este foarte greu să-ţi dai seama dacă este mort dacă nu ai aparate.
AURA OMORATA CU SANGE RECE !
IN AVION ERAU 5 (CINCI) PATURI “AJUNGEA O PATURA SA FIE SALAVATA TANARA….LOCOTENENT IN ARMATA ROMANA !
“În programul de pregătire a studenţilor nu este prevăzut transplantul renal sau pancreatic. Ea era la clinica de chirurgie generală în stagiul de pregătire. Un student de anul V nici nu are voie să intre în sala de operaţii. Ea nu avea de ce să fie în acel avion
ROBERT HORVATH DEVA CORESPONDENTA SPECIALA NEW YORK

ION says:

Domnule Horvath
Nu gasesc raspuns la o intrebare: De ce s-au dat atatea telefoane, de catre cei accidentati si nu numai, in diverse directii, dar niciunul la 112, decat dupa 15 minute si numai la indicatiile unuia din Bucuresti.
Primul telefon il da copilotul tatalui sau, la 16:01, dupa cateva minute de la prabusire. Tatal copilotului, pilot si el, nu suna la 112 ci la Scoala de Aviatie.
Dr Zamfir suna la seful sau, Irinel Popescu, vorbeste cu el de mai multe ori. Nici acestia nu suna la 112.
Dr Calu, accidentat si el, isi suna sefa, de la Elias, de mai multe ori. Nici de aici nu s-a sunat la 112.
Irinel Popescu il suna pe Arafat, Arafat pe Burlui, seful ISU, pe seful SMURD etc, nu si la 112.
Burlui alarmeaza tot sistemul. Oamenii erau porniti in actiune, dar la 112 nu se stia nimic.
Irinel Popescu il suna de mai multe ori pe Dr Zamfir si abia intr-un tarziu ii zice sa sune la 112 ca sa se inregistreze prabusirea. Acesta, Zamfir, cel mai usor accidentat, suna 112 la ora 16 si 16 minute.
Sa fi fost toti bulversati? Ranitii poate, dar cei din Bucuresti?
Nu demult o femeia a avut o problema grava, fiind in varsta s-a panicat si a strigat la mine prina data: Suna la 112! Am sunat, ca era grav si asa s-a inregistrat cazul, iar SMURD-ul a venit in 7 minute.
ROBERT HORVATH SUA says:
Ianuarie 28, 2014 at 1:16 am
@ ION
Mare dreptate.
” Irinel Popescu il suna pe Arafat,”
POPESCU ESTE SEFUL GRUPULUI MAFIOT DELA FUNDENI !
ARAFAT COORDINATORUL !
ZAMFIR, ARAFAT, CALU…..NUMEROASE CONVORBIRI
STERSE DIN RAPORTUL FINAL OPREA !
AMERICANII AU INREGISTRAT …..MESAJELE DIN EMISIE ! 
-==================================================

Cultura generala


Gica Manafu-Deack
 DE UNDE VINE EXPRESIA ...
1.    Acarul Paun . La inceputul sec. XX a avut loc o catastrofa feroviara in statia Vintileanca, de pe ruta Ploiesti-Buzau. Ancheta a ajuns la concluzia ca vinovat pentru catastrofa era acarul de statie … Ioan Paun. Adevaratii vinovati au fost scosi de sub acuzatie.
2.    Abracadabra: Abreviarea cabalistica a cuvintelor ebraice: ab (tata), ben (fiu), Ruah a cadish (sfantul duh).
3.    A priori. In latina: “din cele precedente”. Cand cineva pretinde ca stie acel lucru dinainte, a priori.
4.    A da mâna cu cineva :Obiceiul vine din antichitate, când două persoane care se întâlneau vroiau să demonstreze că mâna nici unuia nu conține o armă.
5.    “A-si da arama pe fata”: In evul mediu, falsificatorii monedelor de aur ori de argint le faceau din arama si le acopereau numai cu un strat subtire de aur ori argint. Dupa un timp de folosire, se rodea acea pojghita ramanand numai materialul initial, arama.
6.    “A trai ca in sanul lui Avraam“: Expresia care inseamna” a trai fericit”, se trage de la Evanghelia lui Luca (c.XVI,v.22 si 23 ), unde se spune ca saracul Lazar a murit si a fost dus la sanul lui Avraam (in paradis).
7.    Avocatul diavolului: Vine de la Advocatus diaboli, persoana insarcinata de biserica catolica sa cerceteze un candidat propus la canonizare. El este in opozitie cu Advocatus Dei (avocatul Domnului).
8.    A se bate cu morile de vânt. Expresie care înseamnă, a te lupta cu năluci,cu himere. Cunoscutul personaj a lui Cervantes, Don Quijote de la Mancha a pornit să se lupte cu nişte mori de vânt pe care, în închipuirea lui înfierbântată, le luase drept adversari.
9.    A spune brașoave. A spune minciuni, lăudăroșenii. Expresia vine de la negustorii brașoveni medievali, care își lăudau exagerat marfa.
10.“Banul nu are miros”: Imparatul roman Vespasian (69-79) a pus foarte multe taxe, printre ele si una asupra folosirii closetelor publice (numite si vespasiene). La ironia fiului sau Titus, care ii reprosa acest lucru, Vespasian a luat un ban i l-a dat sa-l miroasa fiului si i-a zis: “vezi nu are nici un miros”. 
11.Barbie. In sensul de foarte frumoasa, cu trasaturi perfecte. Papusa de plastic cu par blond si masuri ideale. Ideea acestei papusi i-a apartinut lui Ruth Handler sotia fondatorului firmei Mattel, fiica acestora Barbara, care purta diminutivul Barbie. Modelul folosit a fost o papusa germana pe numele sau Lili, adusa de cuplu dintr-o calatorie in Elvetia. Barbie are 30 de cm si o multime de accesorii.
12.”Bătaia e ruptă din rai”. Zicală aproape universală care se regăsește la aproape toate popoarele europene. ”Bătaia e ruptă din rai”, ”Dumnezeu îți dă dar nu îți bagă în traistă” și ”incurcate sunt căile Domnului”, nu sunt citate biblice.
“Calcaiul lui Ahile”. Orice persoana are un punct slab. Legendele grecesti povestesc ca zeita Thetis, la nasterea fiului sau Ahile, l-a imbaiat pe acesta in Styx, fluviul care despartea infernul si oferea invulnaribilitate. Dar cand l-a scaldat, zeita l-a tinut de calcai. Astfel Ahile era invulnerabil, cu o singura exceptie, calcaiul. El a fost ucis la asediul Troiei de o sageata trasa in calcai.
1.    Ca mortul în păpușoi.
2.    Carpe Diem”: Bucura-te de ziua de azi, traieste clipa. E inceputul unei ode scrise de Horatiu “Bucura-te de ziua de azi si nu te increde in ziua de maine”.
3.    Casus belli: In latina “Motiv de razboi”.
4.    Cele 7 minuni ale lumii. Piramida lui Keops, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Statuia lui Zeus, Templul lui Artemisa din Efes, Colosul din Rodos, Farul din Alexandria, Mausoleul din Halicarnas.
5.    Cui Bono: Expresie latina care inseamna ” cui foloseste” ori “in folosul cui”. Este atribuita marelui jurist roman Cicero, care intr-o pledoarie asupra unui asasinat, a cerut sa se cerceteze “cui bono”, cui foloseste acel asasinat.
6.    “Curriculum Vitae” (latina). Cursul vietii. Toate datele referitoare la starea civila, studii, ocupatii si functiile avute.
7.    “Daca nu vine muntele la Mohamed, se duce Mahomed la munte”: In anul 612, paganii i-au cerut lui Mohamed care incepuse sa predice islamul, sa faca o minune si sa aduca muntele la el. Mohamed a cerut o clipa de ragaz, a inceput sa se roage spre cer, apoi s-a inchinat si a zis “mare este intelepciunea ta Allah, daca ai fi dat ascultare rugii si ai fi urnit muntele ne-ai fi omorat pe toti. Trebuie sa ma duc eu la munte pentru a nu murii acesti pagani”.
8.    De la Ana la Caiafa. Semnifica o amanare, o tergiversare premeditata a unei rezolvari de mari importanta, amanare ce presupune de fapt un refuz. Sunt trimis de la Ana la Caiafa! sau: M-am saturat sa ma duc de la Ana la Caiafa – adica nu se rezolva nimic, niciodata. Iisus, dupa ce este tradat, s-a dus la Ana, socrul arhiereului Caiafa si fruntas al Sinedriului. Purtat apoi de la unul la altul i se pun intrebari, la care Iisus raspunde simplu si demn. Pentru a nu fi implicati in pedeapsa lui Iisus, acestia il predau procurorului Pilat din Pont.
9.    Degetul din mijloc. In ziua de azi este ceva jignitor sa arati cuiva degetul mijlociu. Dar acum sute de ani, gestul avea alta semnificatie. Inaintea bataliei de la Agincourt din 1415, francezii, anticipand victoria lor asupra Angliei, au decis sa le taie degetul mijlociu tuturor soldatilor luati prizonieri. Asta pentru ca fara degetul mijlociu le va fi imposibil sa mai traga cu arcul si astfel sa mai ia parte la vreo lupta pe viitor. Insa francezii au pierdut acea batalie iar soldatii englezi ii batjocoreau aratandu-le degetul mijlociu, pe care acestia intentionasera sa il taie.
10.Demiurg: Cuvantul inseamna in limba greaca “constructor”, “arhitect”. In filozofia platoniana numele dat lui Dumnezeu, Creatorul, Sufletul universului.
11.Divide et Impera (lat” Imparte si stapaneste”). Acest adagiu roman a fost folosit de Machiaveli sub forma “divide ut regnes”, “divide pentru a domni”.
12.Dura lex, sed lex (lat.)- Legea este aspra, dar lege; maxima antica prin care se sustine forta si importanta legii pentru viata sociala si nevoia de a respecta.
13.Eminenta cenusie: (omul din spatele actiunilor, cel care conduce fara a fi vazut). Expresia vine de la colaboratorul cel mai apropiat a cardinalului francez Richeliu, prim ministru al Frantei in timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea (1610- 1643), calugarul capucin Francois Le Clerc.
14.Et in Arcadia Ego. (lat. si eu am trait in Arcadia), exprima regretul fericiri pierdute. Arcadia era o regiune din Pelopones, sudul Greciei, unde traia un popor de pastori, pe care greci ii considerau neprihaniti, oameni de o mare puritate. expresia a fost folosita ca inscriptie la tabloul “Pastorii Arcadiei” pictat de Poussin.
15.Evrika: gr “Am descoperit”, strigatul inventatorului grec Arhimede, cand a descoperit celebra lui lege” un corp scufundat in apa pierde o parte din greutatea lui, egala cu volumul de apa dislocuit” principiul lui Arhimede.
16.Excelsior (lat “Mai sus”) era mottoul Statelor Unite ale Americii.
17.Ex aeque (latină. ”la egalitate”). -Când doi candidați la un examen au obținut, aceiași notă ori când doi sportivi au cucerit același loc si același premiu.
18.Fiasco. (eșec complet, dezastru) In mod ciudat, cuvântul provine din lb italiană și înseamnă literamente ”sticlă,carafa”. originea provine dintr-o taverna venețiană, unde un cântăreț încerca să înveselească consumatorii, unul dintre ei însă nemulțumit de prestația ”artistului”, a cerut în mod repetat să i se aducă o sticlă (fiasco) pentru a aplica o corecție celui de pe scenă.
19.Grosso modo. (lat. “in linii mari”). Se spune despre o lucrare necompleta.
20.Idem. (lat. ”acelasi”, ”de asemenea”).
21.Ingognito (lat. ”fara sa fie cunoscut”)
22.In extremis (lat. “in ultima clipa”)
23.In vino veritas (lat. in vin stă adevarul). In Grecia antica, cei care erau banuiti de fapte infame erau imbatați de autoritati si anchetati sub aceasta stare.
24.In tara lui Papura Voda. Porecla data lui Stefanita domnitor al Moldovei, in timpul caruia Principatul a fost lovit de o mare foamete, oameni hranindu-se cu papura.
25.JEEP vine din prescurtarea G.P. - “General Purpose” vehicle.
26.La pastele cailor . Adica niciodata, corespondentul roman al acestei expresii este “la calendele grecesti”
27.Linsaj. Executarea fara judecata a unui infractor de catre multime. Expresia vine de la seriful american Joh Lynch (se citeste linci) care isi exercita meseria intr-un oras din Carolina de Sud, si care pentru a starpi talhariile si omorurile a indrodus pedeapsa cu linsajul. Lăsa multimea sa pedepseasca singura pe autorii infractiunilor.
28.Luna de miere. Expresie persana, prin care orientalii aratau cat de putin tine dulceata casniciei..o luna!!
29.Cand englezii au ajuns in Australia au vazut un animal ciudat care sarea prin paduri. Au chemat un bastinas si l-au intrebat prin semne ce animal era acela. Cum bastinasul repeta “kan ghu ru” ei au adoptat acel nume pentru animal. Dupa mult timp cercetatorii au constatat ca bastinasul de fapt spunea “nu inteleg”.
30.Mana cereasca. ( de la ebraicul man,hu..ce e asta?) Are intelesul de surpriza placuta picata pe neasteptate “din cer”. expresia are legatura cu legenda biblica relatata in Exodul (cap. XVI, 4)..Dumnezeu pentru ai hrani pe evrei plecati din Egipt si aflati in mijlocul desertului, le-a facut marea surpriza sa le trimita, o hrana gustoasa si hranitoare, zi de zi, dimineata si seara. Minunea era ca hrana avea gustul pe care il dorea cel ce o consuma.
31.Mărul lui Tell. Wilhelm Tell a fost legendarul erou national al Elvetiei in razboiul de independenta impotriva imparatului Albert al Austriei. Refuzand – spune legenda- sa-l salute pe guvernatorul imperial Gessler, Tell a fost condamnat de acesta sa traga cu arcul intr-un mar asezat pe capul copilului sau. El a trecut cu succes prin aceasta primejdioasa incercare si, de atunci, “marul lui Tell” a devenit simbolul unei reusite bazate pe o mare iscusinta.
32.Marul discordiei” este un fruct simbolic generator de conflicte. În timpul nunţii zeiţei Thetys cu Peleus, un rege din Tesalia, în timp ce zeii dănţuiau, şi-a făcut apariţia Eris, personificarea discordiei, care nu fusese invitată, şi a aruncat un măr de aur (mărul discordiei) pe care era scris “celei mai frumoase”. Văzând mărul, Hera, Atena şi Afrodita l-au revendicat, fiecare susţinând că le întrece în frumuseţe pe celelalte doua. Văzând că nu pot ajunge la o înţelegere, cele trei zeiţe au hotărât să ceară o opinie obiectivă. De aceea l-au ales ca arbitru pe prinţul troian, Paris. Paris i-a oferit îmărul Afroditei, după ce aceasta i-a promis ca soţie pe cea mai frumoasă femeie pământeană, Elena. Zeiţa a făcut-o pe Elena să se îndrăgostească de Paris şi să fugă cu el în Troia. Agamemnon, regele cetăţii Micene a hotărât să răzbune onoarea fratelui său, Menelaus, printr-un război îndreptat împotriva cetăţii troiene.
33.Mea Culpa (lat.” E vina mea”).Expresia provine din doua surse, de la o rugaciune catolica Peccavi, care consta in a-ti marturisi pacatele si apoi a te lovi cu pumnul in piept, rostind cu glas tare “mea culpa, mea culpa” si de la un obicei juridic in dreptul roman, cel acuzat era intrebat daca isi recunoaste vine, iar cei care recunosteau, mea culpa, se bucurau de circumstante atenuante.
34.Munca lui Sisif. Se folosește cu înțelesul de muncă grea și inutilă. Sisif a fost primul rege legendar al Corintului. Din cauză că și-a sedus nepoata, i-a luat tronul fratelui și a scos în vileag nişte secrete de-ale lui Zeus, unul din ele fiind răpirea Aeginei de către Zeus. Zeus, ca pedeapsă, l-a supus la o caznă perpetuă în Infern: a fost sortit să împingă la deal o stâncă uriaşă, care ajunsă în vârf, se rostogolea din nou la vale şi munca se relua. O muncă fără sfârşit, de unde şi expresia “munca lui Sisif”.
35.O.K. In razboiul civil din SUA dupa o batalie se afisau ranitii si mortii? Cand armata nu avea pierderi se afisa “0 killed” (0 morti) de acolo provine expresia O.K.
36.Oul lui Columb. Solutie simpla la indemana tuturor, dar realizezi acest lucru abia dupa ce solutia a fost descoperita de altul. Columb a cerut nobililor sa faca un ou sa stea pe masa pe unul dintre capetele lunguiete, fara ca ei sa reuseasca acest lucru, Columb a luat oul si la lovit la unul dintre capete.
37.Panem et circenses (lat.) - Pâine si circ - Expresia este întâlnita în Satirele lui Iuvenal si se refera la perioada de decadenta a Romei republicane, când plebeilor nemultumiti li se ofereau spectacole de circ, la sfârsitul carora primeau gratuit alimente. în sens general, a oferi pâine si circ înseamna a da maselor lucruri neînsemnate, pentru a le distrage atentia de la lucrurile reale.
38.“Pasti” intrebuintat de obicei la plural…este de origine ebraica. La evrei cuvantul Pascha (pesah) insemna trecere si era mostenit de acestia de la egipteni, indicand: sarbatoarea anuala a azimilor in amintirea trecerii evreilor prin Marea Rosie si a exilului, sarbatoare ce coincidea cu prima luna plina de dupa echinotiul de primavara.
39.Ochi pentru ochi. Cunoscută si sub denumirea de legea talionului (Exodul.XXI.v24). ”Viață pentru viață, dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”. Face parte din legislatia antica mozaica. Atentie! legea talionului spune clar, ca pedeapsa trebuie sa fie egală greselii..ochi pentru ochi, nu dinte pentru ochi
40.Sabia lui Damocles. In sensul de pericol care te pândește mereu. Damocles, curtean a lui Dionisos cel Bătrân, tiranul Siracuzei, a fost ca mai toţi curtenii… curtenitor şi linguşitor. Spunea că nu există mai mare fericire decât să fii tiran. Spre a-i da o lecţie, Dionisos, la un ospăţ, l-a aşezat în locul lui pe tron şi a poruncit să i se acorde toate onorurile regeşti. Dar când Damocles se lăfăia mai în voie, tiranul i-a cerut să se uite în sus. De tavan, exact deasupra capului lui Damocles, atârna o sabie fără teacă prinsă numai cu un fir de păr de cal. Îi arăta astfel primejdiile care îl pândesc în orice moment pe tiran.
41.Sange albastru: Expresia vine din Spania medievala, cand marii aristocrati sustineau ca in vinele lor curge sânge albastru, spre deosebire de nobili din “categoriile inferioare , care au suferit mezaliante cu maurii si evreii (in timpul ocupatiei arabe 711-1492)
42.Strugurii sunt acri. - un vers din fabula lui Esop. Vulpea si strugurii. O vulpe înfometata neputându-se cațără pana la struguri, invoca faptul ca struguri sunt necopți și tari” .
43.Statuie. Dacă o statuie reprezentand un erou pe cal prezinta calul cu doua picioare in aer, personajul a murit in batalie. Daca are un picior in aer, a murit ranit dupa batalie si daca are patru picioare pe jos a murit de moarte naturala.
44.Vârstă matusalemică. Legenda biblică (Geneza, cap. V, verset 27) aminteşte de un strămoş al lui Noe, Mathusalem, care ar fi trăit nici mai mult nici mai puţin decât 969 de ani (din anul 4.277 până în anul 3.308 î.Hr.) ! Numele lui, sinonim astăzi cu recordul longevităţii, a ajuns proverbial şi e pomenit ori de câte ori vorbim despre o vârstă care depăşeşte mult limita obişnuită.
45.Veni, vidi, vici ! – “Am venit, am vazut, am invins” ! – Cezar.Dupa victoria de la Zala asupra lui Franace, regele Pontului, Cezar a trimis la Roma lui Matius o scrisoare cu numai trei cuvinte : Veni, vidi, vici! Acest mesaj, a devenit o expresie universala, care serveste spre a caracteriza un succes rapid.
46.Veto. (latină ”Mă opun”). Concept din legislația romană. Era folosit de Consuli (2 la număr). Unul dintre consuli se puteau opune unei decizi militare luate de celălalt (deci decizia militara trebuia să fie luată în unanimitate. Tribunii (aleși să reprezinte plebeea romană) se puteau opune prin VETO, unei legi votate de senatul roman. Astăzi Veto se folosește in consiliul de securitate O.N.U si in numeroase legislații (Marea Britanie, Australia, India, Sua, etc)
47.Ți-a mâncat pisica limba?. În imperiul asirian, soldaților dușmani capturați li se taia limba, acestea deveneau delicatesele cu care erau hrănite pisicile regelui.