Crudul adevar a lui Djuvara
To
Zoltan
Aug 30 at 9:22 PM
Crudul adevar a lui Djuvara
Crudul adevar a lui Neagu Djuvara publicat in urma cu cativa ani are legatura si cu Israelul. Israelul
se apara astazi singur contra terorismului musulman mondial , specific
HAMAS-Gaza. Toţi rahaţii din WEST , tremura de frica în faţa hoardelor
de musulmani care i-au invadat. Acum 50 de ani, generalul Charles De
Gaulle spunea: "Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Este foarte bine că
există francezi galbeni, francezi negri, francezi mulatri. Ei sunt
dovada că Franţa, conform vocaţiei sale universale, este deschisă
tuturor raselor. Dar cu condiţia ca ei să rămână o mică minoritate. Dacă
nu, Franţa nu va mai fi Franţa. Noi suntem înainte de toate un popor de
rasă albă, de cultură greacă şi latină şi de religie creştină. Astea nu
sunt poveşti! Ia-ţi văzut pe musulmani? Le-aţi privit turbanele şi
djelabalele? Vedeţi bine că nu sunt francezi! Încercaţi să amestecaţi
uleiul cu oţetul, agitaţi sticla şi după un moment veţi vedea că sunt
din nou separate. Arabii sunt arabi, francezii sunt francezi! Credeţi că
organismul francez poate să absoarbă zece milioane de musulmani, care
mâine vor fi douăzeci de milioane şi poimâine patruzeci? Daca îi
integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi
francezi, cum îi vom impiedica să vină în metropolă, atât timp cât
nivelul de viaţa de aici este atât de ridicat? Satul meu natal nu se va
mai numi Colombey - Două Biserici, ci Colombey - Două Moschei!". N-a mai
apucat să vadă cum o mare de steaguri tunisiene, algeriene şi marocane -
şi niciun steag francez - îşi tălăzuia bucuria, acoperind Place de la
Concorde şi Champs Elysee, în cinstea victoriei în alegeri a unui
presedinte ce intră în Palatul Elisee "purtat pe umeri" de musulmanii
care l-au votat în proporţie de 93%(!) - clasa politică franceză
"călărind" valul uriaş al imigraţiei musulmane asemeni unui surfer
iresponsabil ce speră să ajungă pe o plajă luxuriantă, dar care,
probabil, îşi va sfârşi cursa dementă, prăbuşit de val, în "raiul" lui
Mahomed. N-a mai apucat să vadă cum, "mâine", musulmanii îl vor alege pe
unul de-al lor. N-a mai apucat să vadă cum uleiul se transformă,
treptat-treptat, în oţet! Acum aproape 50 de ani, Enoch Powell - văzând
cum naţiunea britanică privea liniştită de pe metereze apropierea
uriaşului val de musulmani - a spus : "Este ca şi cum ai privi o
întreagă naţiune lucrând de zor la înălţarea propriului rug funerar".
Enoch Powell, unul dintre puţinii care nu a vrut să facă "pasul înapoi",
n-a mai apucat să vadă cum lorzii Mohamed Şheikh şi Nazir Ahmed s-au
aşezat pe locurile unde altădata au stat lordul George Nathaniel Curzon
şi alţii asemenea lui; n-a mai apucat să audă cuvintele ministrului
"englez "Şhahid Malik: ".în 2009 vom avea 8 deputaţi musulmani, iar în
2014 vom avea 16 deputaţi musulmani. În acest ritm întreg parlamentul va
fi musulman. Sunt încrezător că Primul Ministru, cu voia lui Allah, va
fi de acum în 30 de ani un prim ministru ce va avea aceeaşi credinţă cu
mine." Cu Ivo Opstelten se încheie lista olandezilor care au fost
primarii Rotterdamului în ultimii 200 de ani; cu marocanul Ahmed
Aboutaleb începe lista musulmanilor ce vor conduce orasul înfiinţat la
1270 şi în care olandezii de baştină mai reprezintă încă 55% din
populaţie. In 1629 olandezul Jan Pieterszoon Coen , îi înfrângea pe
musulmani devenind Guvernatorul General al Indoneziei . Astazi ,
musulmanul Ahmed Aboutaleb îi conduce pe cetăţenii Rotterdamului! Dacă
în 1989 înparlamentul bruxellez nu era niciun musulman, azi, 21,3% din
locuri sunt ocupate de musulmani, deputata Mahinur Ozedemir fiind şi
prima politiciană din Europa purtătoare a vălului islamic. Şi guvernul
bruxellez se poate mândri că şi-a deschis porţile în faţa musulmanilor-
Fadila Laanan şi Emir Kir fiind deja membri ai executivului. Rusia nu se
mândreşte - ca Norvegia - că o musulmană a ocupat funcţia de ministru
al culturii şi nici că Duma este împănată de musulmani , asemeni
Bundestagului sau parlamentului suedez. Vice-premierul rus Dmitri
Rogozin îşi atenţionează critic vecinii: "Spaţiul cultural european este
pe cale să fie redus de culturile venite din sud. Berlinul nu a ajuns
oare al treilea oraş turc din lume? Dacă vrem să integrăm alte culturi
nu trebuie să ne pierdem propriile valori culturale". Si......totusi :
dacă Berlinul este al treilea oraş turc din lume, atunci Moscova cu ai
săi cca. 5 milioane musulmani (Rogozin n-o mai spune) ,al catelea o fi
?! Si in Rusia musulmanii îşi urmează drumul încercând să umple golul
lăsat de prăbuşirea demografică de nestăvilit, studiile ONU arătând că
în 2050 Rusia va avea cca. 108 milioane de locuitori (140 milioane azi),
dintre care mai mult de 40% vor fi musulmani - iar conducatorii rusi
sunt mult mai puţin vocali în interior, decât sunt în exteriorul Rusiei.
Si pentru ca totul sa fie clar : "Noi credem că aici suntem la noi
acasă. Poate voi sunteţi străinii. Suntem la noi acasă şi vom instaura
regulile (Şharia) care ne convin, fie că vă place sau nu. Toate
încercările de a ne impiedica vor atrage după ele o ripostă sângeroasă.
Vom îneca Moscova în sânge". Astfel şi-a încheiat avocatul musulman
Daguir Khassavov interviul acordat, la oră de maximă audienţă,
televiziunii moscovite REN TV. Pavel Odintsov, purtătorul de cuvânt al
Curţii Supreme a Rusiei, l-a sfătuit pe avocat "să-şi cântărească mai
bine declaraţiile publice", în timp ce Vsevolod Tchaplin - preşedintele
Departamentului Sinodal pentru Relaţiile Bisericii cu Societatea - n-a
exclus ipoteza unei legalizări a tribunalelor islamice : "Nu trebuie să
împiedicăm comunitatea musulmană să trăiască după propriile sale
reguli". Prin urmare , nici rusii nu sunt cu nimic mai vrednici decat
occidentalii. Cu totii isi sapa de zor groapa. http://www.dailymail.co.uk/news/article-1351251/Number-British-Muslims-double-5-5m-20-years.html http://www.incredimail.com/?id=606431&rui=96061880&sd=20140822" target="_blank
No comments:
Post a Comment
sau trimite comentariul tau la scanave@yahoo.com