Perfect adevarat si demonstrat de viata: felul in care iti intelegi si
controlezi emotiile tale, intelegi si reactionezi la emotiile
celorlalti, face diferenta intre oamenii de succes si restul. Asta te
poate face fericit sau nefericit, cautat sau respins de semeni.
Un punct de vedere
REVANŞA SENTIMENTELOR ASUPRA INTELIGENŢEI sau ADEVĂRATA MĂSURĂ A INTELIGENŢEI: E.Q.
Este foarte interesant că, deşi au diplome echivalente ca valoare, unii
se tîrăsc în slujbe umile, în timp ce alţii fac salturi impresionante
în drumul lor către succes. Cum se explică faptul că unii care dovedeau
în copilărie o inteligenţă vie şi promiteau foarte mult, au eşuat pînă
la urmă în mediocritate, iar alţii, care nu se distingeau prin nimic
deosebit, au reuşit în viaţă? De ce sînt cupluri care se ceartă şi apoi
se despart, şi perechi care, deşi se mai confruntă cu tensiuni, nu se
destramă şi chiar sînt fericite? Răspunsul la toate aceste întrebări
ţine cont de faptul că noi "decidem şi gîndim sub influenţa
sentimentelor", după cum ne sugerează Daniel Goleman, psiholog la
Harvard.
Adevărata măsură a inteligenţei nu este I.Q., ci E.Q., coeficientul
emoţional. "Marea revoluţie a anilor 2000 constă în revanşa
sentimentelor asupra inteligenţei", ne asigură Daniel Goleman în cartea
sa celebră deja în Statele Unite ale Americii, "Emotional Intelligence".
În prezent, cînd ne referim la inteligenţă, înţelegem cel puţin două lucruri:
- intelectul (IQ) şi
- inteligenţa emoţională (EQ).
"În mod tradiţional, puterea creierului este dată de IQ, însă cu cît
lumea devine mai complexă, inteligenţa emoţională trece pe primul plan"
(Daniel Goleman).
O persoană inteligentă emoţional este abilitată în patru domenii:
identificarea emoţiilor, înţelegerea emoţiilor, reglarea emoţiilor şi
folosirea emoţiilor.
În viziunea lui Daniel Goleman (1998), inteligenţa emoţională este
formată din cinci factori: cunoaşterea propriilor emoţii, managementul
emoţiilor, motivare, recunoaşterea emoţiilor la alţii (empatie) şi
relaţiile interpersonale.
Iată o comparaţie între IQ şi EQ.
- ne ajută să facem socoteli;
- ne ajută să procesăm informaţii;
- se bazează pe logică;
- ne ajută să rezolvăm probleme;
- ne ajută să reuşim la şcoală;
- în decursul vieţii IQ-ul este relativ constant;
Inteligenţa emoţională - EQ (inima)
- ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine şi să ne motivăm;
- ne ajută să luăm decizii (fără emoţii nu poate fi luată nici o decizie);
- ne ajută să comunicăm şi să ne înţelegem mai bine cu alţi oameni şi să construim relaţii puternice, care durează;
- ne ajută să ne transformăm;
- ne ajută să învăţăm din experienţă;
- ne ajută să fim creativi;
- ne ajută să reuşim la locul de muncă şi în viaţă.
Dezavantajele intelectului
- funcţionează bine doar cand suntem calmi;
- funcţionează
încet, sau în orice caz mai încet decît inteligenţa emoţională; din
această cauză nu ne putem baza pe IQ atunci cand ne aflăm în situaţii
critice sau cand trebuie să luam rapid decizii;
- este un predictor slab al succesului nostru în viaţă; (însă un bun predictor al succesului nostru în şcoala tradiţională);
- rămane relativ constant toata viaţa.
- funcţionează bine în orice situaţie;
- functionează
rapid, sau în orice caz mai repede decît IQ-ul; din această cauză ne
putem baza pe EQ cand ne aflăm în situaţii critice sau cand trebuie să
luăm rapid decizii;
- este un predictor puternic al succesului nostru în viaţă;
- poate creşte, chiar foarte mult.
Iată un exemplu dat de Robert Stenberg, care ilustrează diferenţa
dintre intelect şi inteligenţa emoţională: Doi copii se plimbau printr-o
pădure. Unul din ei era foarte bun la învăţătură, premiant, foarte
apreciat de adulţi (IQ). Celălalt era un şmecheraş, slab la învăţătură,
dar foarte descurcăreţ în viaţa de zi cu zi (una din caracteristicile
persoanelor inteligente emoţional). Celor doi copii le iese un
urs în faţă. Primul face repede nişte calcule şi ajunge dezamăgit la
concluzia că nu poate scăpa cu fuga din faţa ursului. Celălalt, foarte
calm, se apleacă, îşi verifică pantofii şi îşi strange mai bine
şireturile. Primul, foarte trist, îi spune că a facut calcule şi nu au
nici o şansă să scape de urs dacă o iau la fugă. Cel de-al
doilea îi răspunde, cu acelaşi calm: "Te-nşeli! Tot ce trebuie să fac
este să fiu cu un pas înaintea ta." (păstrarea calmului şi mintea
limpede în situaţii critice, sunt alte două caracteristici ale
persoanelor inteligente emoţional).
Bell Labs, Centrul de cercetare pentru înalta tehnologie al lui
A.T.&T., gigantul telecomunicaţiilor din SUA, a apelat la Goleman
pentru a testa angajaţii care se dovediseră foarte eficienţi.
Rezultatul: cei mai valoroşi cercetători nu aveau un I.Q. foarte ridicat
sau diplome dintre cele mai prestigioase. Erau însă persoane foarte echilibrate din punct de vedere emoţional, capabile să facă faţă cu succes momentelor de criză.
Cercetarile au arătat că succesul nostru la locul de muncă sau în viaţă depinde 80% de inteligenţa emoţională şi doar 20% de intelect.
În cazul liderilor, inteligenţa emoţională contribuie cu pînă la 90% la
succes. Asta nu înseamnă că rolul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul
continuă să fie important, dar nu cel mai important. Creierul omului, înainte de toate, este făcut să iubească.
De altfel, viaţa şi experienţa fiecărui individ arată că, spre
deosebire de IQ, care nu se schimbă mai deloc după adolescenţă,
inteligenţa emoţională este, în mare parte, învăţată, şi continuă să se
dezvolte pe măsură ce înaintăm în varstă şi învăţăm să cunoaştem
emoţiile şi sentimentele şi să le utilizam pozitiv. Poate că nu
întamplător se vorbeşte în popor de maturizare, care, în fond, este
potenţialul pe care-l dobandim de a învăţa abilităţile practice bazate
pe componentele EQ.
Aceasta este marea revoluţie a anilor 2000: supremaţia trăirilor
sufletesti care iau locul spiritului materialist, al gandirii reci, al
gestiunii şirurilor de cifre, al statisticilor şi deciziilor luate de
sus. Adevăratele valori se dovedesc a fi: intuiţia, blîndeţea, simpatia, puterea de concentrare, înţelegerea, empatia. Viitorul aparţine pe deplin E.Q.-ului.
|
|
|
No comments:
Post a Comment
sau trimite comentariul tau la scanave@yahoo.com