Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor

Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor

Sfântul Pavel, numit şi  „Apostolul Neamurilor”,  s-a născut într-o familie de iudei înstăriţi, între anii 1-5 d.H. Numele său evreiesc era Saul (în traducere-furtună) şi descindea din neamul lui Veniamin. Deşi el provenea din semniţia fariseilor, Saul avea şi cetăţenia romană. El a fost crescut şi educat în tradiţia iudaică, a studiat la şcoala vestitului învăţat, Gamaliei. Rabin al evreilor, zelos apărător al Legii în care a fost educat, Saul a fost şi un vestit prigonitor al creştinismului, pe care-l considera un duşman de moarte al tradiţiei legaliste iudaice. Ca persecutor al creştinilor, el a participat la uciderea Arhidiaconului Ştefan.

Un eveniment care i-a schimbat cursul vieţii

După participarea la acest eveniment dramatic, în drum spre Damasc, unde se ducea să-i aresteze pe creştinii din acea zonă, Saul a fost martorul unei întâmplări incredibile pentru convingerile lui religioase. Iisus i s-a arătat, învăluit într-o lumină strălucitoare şi i s-a adresat :” Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?” Acesta a fost momentul de răscruce din viaţa Sfântului Pavel care i-a schimbat cursul vieţii. După întâlnirea cu Iisus, Saul a devenit un mare apărător al creştinismului.  

Chiar episcopul Damascului, Anania, l-a botezat în anul 34-35 cu numele de Pavel (care înseamnă linişte-odihnă). După botez, Pavel şi-a recăpătat vederea, pierdută în timpul revelaţiei, în drum spre Damasc.

Pentru noile convingeri religioase, Pavel a fost arestat de trei ori. La Templul din Ierusalim, unde a făcut un popas, Pavel a fost  recunoscut de nişte pelerini evrei din Efes, localitate în care acesta propovăduise Evanghelia. Pentru a preveni linşarea lui, guvernatorul roman Felix l-a arestat şi Pavel a rămas întemniţat timp de doi ani. Urmaşul lui Felix, guvernatorul Festus, a vrut să-l dea pe mâna evreilor care să-l judece pentru fapta lui. Având şi cetăţenia romană, Sfântul Pavel, care se adresase Cezarului a fost trimis la Roma. El a fost decapitat pe Muntele Vatican (deoarece pedeapsa prin crucificare ar fi fost nefirească pentru un cetăţean roman) în aceeaşi zi şi în acelaşi an cu Sfântul Petru- pe  29 iunie, anul 67, în timpul împăratului Nero.

În opinia Sfântului Evanghelist Ioan, Sfântul Apostol Pavel este cel mai însemnat scriitor şi gânditor dintre Apostoli. De la Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor, ne-au rămas 14 epistole valoroase, iar cea scrisă în anul 66 (ultima) este considerată Testamentul său spiritual. Prin intensa sa activitate misionară, Sfântul Pavel a contribuit la propovăduirea universală a creştinismului.   

 „ Cei doi Apostoli slăviţi de creştinătate la data de 29 iunie, Sfântul Petru şi Pavel, au propovăduit Evanghelia, ducând  mesajele lui Hristos până la marginile pământului, aşa cum le-a cerut Mântuitorul, înainte de Înălţarea la ceruri. Cât va lumina Soarele, cerul şi pământul, şi cât va dăinui neamul omenesc, faptele şi măreţiile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel nu se vor şterge din istoria mântuirii tuturor oamenilor.

Privind la viaţa şi la lucrările Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, se cuvine să-i avem ca exemplu de viaţă creştinească, să ascultăm de episcopi şi de preoţi, ca urmaşi ai lor, să ne ostenim să lucrăm şi noi numai faptele binelui şi dragostei faţă de semenii noştri şi să fim ca şi ei propovăduitori ai bunei înţelegeri, ai frăţiei şi ai iubirii. Să-i avem apărători de nădejde în necazuri şi să-i chemăm în rugăciune ca mijlocitori în faţa tronului ceresc pentru a noastră mântuire,” ne-a precizat părintele Valentin Fotescu, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti ( Bb-dul Nicolae Titulescu).