Athina Onassis are conturi în 217 bănci din lume ...de Lucia Ivănescu
Una
dintre cele mai bogate femei din lume, Athina Onassis, 27 de ani, este
moştenitoarea discretă a imperiului creat de legendarul ei bunic,
Aristote Socrate Onassis, aşa că nimeni nu ştie exact câte miliarde de
euro deţine. În 1920, Onassis era cel mai mare armator din lume,
ocupându-se de transportul de petrol. Profiturile imense i-au permis să
devină acţionar majoritar la o companie ce administra cele mai
prestigioase hoteluri din Monaco. El a fost cel care a transformat
iahtul într-un simbol al luxului şi într-o locaţie pentru petreceri
fastuoase, cu invitaţi faimoşi. Vasul “Christina”, botezat astfel dupã
numele fiicei sale, a rămas în istorie ca o “bijuterie” plutitoare,
Onassis investind circa patru milioane de dolari în această
ambarcaţiune. Frank Sinatra, Winston Churchill, Greta Garbo, regele
Farouk sunt doar câţiva dintre cei care au
păşit pe punte.
Prin testament, Aristotel Onassis şi-a împărţit averea în două: o parte
revenea Fundaţiei Alexander Onassis (botezată după numele fiului său
mort într-un accident de avion), iar cealaltă revenea fiicei sale,
Christina, şi ea plecată în eternitate la 37 de ani. Deci, fiica ei,
Athina, a devenit unica moştenitoare a jumătăţii din averea bunicului.
Athina Helene Roussel Onassis s-a născut la 29 ianuarie 1985 în
Neuilly-sur-Seine, Franţa. Din nefericire, rămâne orfană la 4 ani, mama
ei, Christina, a murit din cauza unui edem pulmonar. Fetiţa a fost
crescută de tată, Thierry Roussel, care s-a recăsătorit în Suedia cu
Gaby Landhage, în această casă creându-i se micuţei o atmosferă normală,
de familie. Cum era singura urmaşă a celebrei familii Onassis, Athina a
moştenit o avere de peste 2,8 miliarde de dolari, dar cum nici bunicul
şi nici Christina n-au avut niciodată încredere în Thierry, în
testamentele lor se stipula că moştenitoarea va dispune de bani bani,
decât după ce împlinea 21 de ani. Athina a crescut în Elveţia, iar
studiile şi le-a făcut la Lausanne. În copilărie, avea propria grădină
zoologică, păpuşile ei erau îmbrăcate la Chanel, iar primul ei cărucior a
fost un Ferrari Testarossa în miniatură.
Mai
târziu însă, tentativele de răpire şi luptele duse de tatăl ei cu
fundaţia “Alexander S. Onassis” pentru moştenire au determinat-o pe
tânără să se rupă de trecut. Ea a fãcut doar două călătorii în Grecia, a
vândut reşedinţele familiei din Paris şi din St. Moritz şi a demonstrat
că preferă un stil de viaţă lipsit de lux excesiv. În timpul scurtei
sale şederi în Grecia nu a vizitat mormântul mamei sale de pe insula
Skorpios şi nici nu s-a prezentat la demonstraţia de echitaţie
organizată în memoria Christinei.
Athina
şi-a cumpărat o proprietate în Belgia, aproape de Bruxelles, unde
creşte cai. S-a logodit cu brazilianul Álvaro de Miranda Neto, "Doda",
cu 12 ani mai mare decât ea, renumit campion de echitaţie, medaliat de
mai multe ori la Jocurile Olimpice, şi fiul unui industriaş din Sao
Paolo. Din 2003, cei doi locuiesc la São Paulo. Când s-au cunoscut,
"Doda" era căsătorit, dar în scurt timp a urmat divorţul lui, foarte
discret.
Nunta
cu Alvaro a avut loc trei ani mai târziu, şi Athina a purtat o rochie
de mireasă creaţie Valentino, la fel ca şi Jackie Onassis. Athina
locuieşte într-o casă de 8.6 milioane de dolari, cu vedere spre parcul
Ibirapuera. Soţii Miranda Neto sunt pasionaţi de echitaţie. Fac
antrenamente, participă la competiţii sportive internaţionale.
Moştenitoarea familiei Onassis a uitat parcă întreaga istorie a familiei
şi nu e interesată în a-şi cunoaşte rădăcinile elene.
Athina cu fiica lui Doda
Când
a împlinit 21 de ani şi a intrat în posesia colosalei averi lăsate de
bunicul său, Athina ar fi trebuit să devină şi preşedinta Fundaţiei, dar
lipsa ei de interes din acel moment pentru cultura greacă a dus la
schimbarea statutului fundaţiei , astfel că moştenitoarea n-a putut
ocupa înalta funcţie. După o bătălie dusă în instanţe judecătoreşti,
nepoata celebrului armator a abandonat lupta, la sfârşitul anului 2006.
Astăzi, Fundaţia lucrează fără niciun membru al familiei Onassis în
componenţa echipei directoriale.
Anul
trecut, publicaţia elveţiană Bilan estima că averea Athinei era undeva
între 2,4 şi 3 miliarde euro. Deşi celebra moştenitoare duce o viaţă
discretă, mitul Onassis tot fascinează lumea. Giorgio Armani a devenit
proprietarul insulei Skorpios, care aparţinuse lui Onassis. Creatorul de
modă a cumpărat-o la licitaţia de la Casa Christie's, pentru 180 de
milioane de euro. Rudele şi prietenii familiei au fost şocaţi, fiindcă
acolo îşi dorm somnul de veci bunicul Aristote, mama sa şi fratele
acesteia, Alexander. Tot pe Skorpios se află vila “Pink House”,
construită de armator pentru Jackie Kennedy.
Dacă
v-aţi întrebat vreodată ce înseamnă cu adevarat să ai foarte mulţi
bani, atunci Athina Roussel Onassis este singura care poate să vă
răspundă: mic dejun la Saint Tropez, prânz la Paris sau Londra şi cina
la New York, toate onorate cu vestimentaţia potrivită, accesorii
strălucitoare şi anturaj de elită.
Athina
este mai bogată decât regina Angliei. Averea ei cuprinde câteva
vapoare, depozite în 217 bănci din lume, companii în Argentina şi
Uruguay, o linie aeriană în America Latină, o afacere cu mâncare pentru
bebeluşi, în Brazilia, o companie de produse electronice, în Japonia, o
insulă şi două vile în Grecia, clădirea Olympic Tower din New York, un
apartament de lux la Paris, hotelul Métropol Palace din Monte Carlo şi
colecţii de opere de artă şi bijuterii.
|