Oboseală, stres, migrene, tulburări
de somn - toate aceste simptome sunt din ce în ce mai frecvent întâlnite
în societăţile moderne.
Una dintre cele mai misterioase afecţiuni ale lumii moderne este
"sindromul oboselii cronice", o afecţiune căreia medicii nu reuşesc
să-i identifice cauzele. De-a lungul timpului, cercetătorii au lansat
mai multe teorii pentru a găsi cauza acestei boli, de la nanobacterii la retrovirusuri.
Recent, însă, unele studii efectuate
asupra melatoninei în Statele Unite ale Americii au început să ofere
câteva indicii care ar putea ajuta la descifrarea misterului oboselii
cronice. Aceste cercetări sugerează că, fără să ne dăm seama, ne atacăm
în fiecare seară organismul prin expunerea la lumina albastră.
Melatonina, cheia unui somn odihnitor
Melatonina este un hormon produs de
glanda pineală, care este situată între cele două emisfere ale
creierului. Glanda produce o cantitate mare de melatonină până la
pubertate, când nivelul producţiei începe să scadă. Organismul produce
melatonină mai ales noaptea.
Melatonina are un rol important în
reglarea "ceasului biologic" al fiecărei persoane. Glanda pineală este
extrem de sensibilă la lumină, iar câteva cercetări recente au arătat că
ea secretă cantitatea necesară de melatonină doar în condiţii de beznă
totală.
Atunci
când lumina atinge receptorii fotosensibili aflaţi în retină, semnalele
nervoase ajung la glanda pineală, iar producţia de melatonină este
oprită. Acest lucru dereglează ritmul circadian al oamenilor, ceea ce
conduce la oboseală şi chiar la un număr de afecţiuni.
În
lumea modernă, numeroase dispozitive electronice continuă să emită
lumină mult după apus, dereglând ceasul biologic al corpului. În 2007,
Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului, entitate ce ţine de
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a declarat că munca în ture este, "probabil", un factor cancerigen. Această
concluzie s-a conturat în urma mai multor studii care au arătat că
reducerea nivelului melatoninei în timpul nopţii conduce la o incidenţă
mai mare a tumorilor canceroase.
Primul
om care lansat ipoteza unei legături între munca nocturnă şi riscul de a
dezvolta cancer a fost epidemiologul american Richard Stevens. În 1987,
când a scris prima lucrare pe această temă, ideea sa a fost considerată
"ţicnită" de către ceilalţi oameni de ştiinţă, a mărturisit
profesorul. Cercetătorul a ajuns
la această idee încercând să afle de ce rata cancerului la sân a
cunoscut o creştere semnificativă începând cu 1930. În acel deceniu, în
societăţile industriale a fost introdusă tura de noapte, fiind
considerată la acea vreme drept un semn al progresului.
Dacă
propunerea sa a fost iniţial privită cu scepticism în mediile
ştiinţifice, ea a început să fie acceptată după ce au fost publicate
studii noi care arătau o incidenţă mai mare a cancerului la sân în
rândul femeilor care lucrează în tura de noapte. De asemenea, cercetări
efectuate pe animale au arătat că, atunci când ritmul circadian al
acestora este dereglat, numărul tumorilor canceroase creşte, iar
speranţa de viaţă este redusă. Mai mult, alte studii indică faptul că
bărbaţii care lucrează în tura de noapte prezintă o rată mai mare a
cancerului la prostată.
Dacă
reducerea producţiei de melatonină pe timp de noapte este unul din
factorii care conduc la o viaţă mai scurtă, o altă tendinţă înregistrată
în ultimii ani îngrijorează numeroşi oameni de ştiinţă: expunerea
oamenilor la lumină albastră după apus.
Trecerea de la lumină roşie la lumină albastră
Oamenii
folosesc lumina artificială de mai bine de un secol, iar sursele de
iluminat populare de-a lungul acestei perioade, precum becurile
incandescente, emit lumină roşie (cu o lungime de undă mai mare). În
ultima vreme, acestea au început să fie înlocuite de lămpi ecologice, ce
sunt mult mai eficiente din punct de vedere energetic. Diferenţa este
că, de cele mai multe ori, lumina emisă de aceste becuri "eco" este de
culoare albastră (cu o lungime de undă mai mică).
De
asemenea, dispozitivele electronice cresc în popularitate la nivel
mondial, iar acestea emit la rândul lor lumină albastră. Pe lângă
televizoare şi computere, ultimii ani au adus creşterea semnificativă a
apetitului publicului larg pentru telefoane mobile şi tablete
electronice. Conform unui raport elaborat de Gartner, anul trecut au fost vândute 1,6 miliarde de dispozitive mobile, cu 31,8% mai multe decât în 2009.
Un sondaj efectuat anul acesta în Marea Britanie a arătat că 16% dintre femei şi 18% dintre bărbaţi nu se dezlipesc de telefonul mobil nici măcar în pat, iar
pe măsură ce smartphone-urile vor fi adoptate de o parte tot mai mare
al populaţiei, se aşteaptă ca procentul să crească. Mai mult decât
atât, un studiu efectuat de cercetătorii de la Cambridge University Hospitals a arătat că 72% dintre adulţii din Marea Britanie verifică reţelele de socializare imediat înainte de a se culca.
Toate
aceste date par să indice că oamenii sunt din ce în ce mai expuşi la
lumină albastră. De ce sunt oamenii de ştiinţă îngrijoraţi de acest
fapt? Răspunsul este simplu: deşi toate tipurile de lumină afectează
secreţia de melatonină, cercetătorii au descoperit recent că lumina
albastră - mai exact, cea cu o lungime de undă de 446-477 nanometri -
este mult mai eficientă decât celelalte în a suprima producţia de
melatoninaelatonină.
Lumina albastră - sursa oboselii şi a lipsei de somn?
Pentru a testa această ipoteză, mai
mulţi cercetători de la Universitatea din Basel, Elveţia, au conceput un
experiment simplu, la care au participat 13 voluntari de sex masculin.
Aceştia au fost rugaţi ca, timp de două săptămâni, să utilizeze un
computer înainte de a se culca.
În
prima săptămână, voluntarii au petrecut 5 ore în fiecare noapte în faţa
unui monitor vechi, care emite mai ales lumină fluorescentă şi foarte
puţină lumină albastră. Apoi, în cea de-a doua săptămână, cei 13 bărbaţi
au petrecut o durată similară de timp în faţa unui monitor cu LED-uri,
al cărui ecran emitea de două ori mai multă lumină albastră.
Cercetătorii au descoperit că
nivelul melatoninei în corpul persoanelor expuse mult timp la lumină
albastră creştea mult mai lent, iar această întârziere se menţinea de-a
lungul întregii nopţi.
Atunci
când au fost supuşi unor teste de memorie, voluntarii care au petrecut
timp în faţa monitoarelor cu LED-uri au avut rezultate mai bune. Oamenii
de ştiinţă spun că acest lucru sugerează că lumina albastră menţine
oamenii într-o stare de alertă, suprimând producţia de melatonină.
Într-un
alt experiment, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Basel au
analizat efectul becurilor incandescente în comparaţie cu cel al
lămpilor de iluminat fluorescente, care emit mai multă lumină albastră.
Rezultatele studiului au arătat că organismul bărbaţilor expuşi la
lumina albastră a produs cu 40% mai puţină melatonină decât atunci când
au fost expuşi la lumina becurilor incandescente. De asemenea, voluntarii expuşi la lumina albastră s-au declarat a fi "mai treji" la o oră după expunere.
Faptul
că lumina albastră are un efect de asupra organismului a fost confirmat
de un studiu separat, efectuat de un grup de cercetători americani
într-un azil de bătrâni. Cercetarea efectuată pe 28 de voluntari a
indicat că persoanele care au fost beneficiat de 30 de minute de
expunere la lumină albastră ziua timp de 4 săptămâni au înregistrat o
îmbunătăţire a capacităţilor cognitive în comparaţie cu cei care au fost
expuşi la lumină roşie.
De asemenea, experimente efectuate în Japonia şi în Scoţia au
arătat că rata criminalităţii din anumite zone scade atunci când lumina
albastră este folosită în iluminatul public. Tot în Japonia, oficialii
feroviari au observat că numărul persoanelor care încearcă să se
sinucidă aruncându-se în faţa trenului a scăzut după ce la capătul
peroanelor au fost instalate corpuri de iluminat ce emiteau lumină
albastră.
Aşadar, lumina albastră poate avea
efecte benefice asupra corpului uman, dar numai în cazul în care aceasta
este folosită în timpul zilei, când nu blochează producţia de
melatonină a corpului.
Cum ne putem feri de efectele nocive ale luminii albastre?
Ca urmare a descoperirii rolului
negativ pe care lumina albastră îl are asupra sănătăţii umane, reacţiile
nu au întârziat să apară.
O echipă de cercetători de la
Universitatea John Caroll din Ohio, SUA, au conceput o lampă de iluminat
dedicată proaspetelor mămici după ce au aflat că lumina albastră se
află printre factorii care conduc la apariţia depresiei postpartum, care
afectează aproximativ 10-15% dintre femeile care au născut. Deoarece
acestea sunt nevoite să se trezească de mai multe ori în timpul nopţii
pentru a îngriji bebeluşul, aprinderea constantă a lămpii de iluminat
afectează grav producţia de melatonină. Cu timpul, ritmul circadian al femeii va fi dereglat, acest lucru conducând la depresie.
Pentru a contracara această problemă, cercetătorii au conceput o lampă ce
emite lumină doar în porţiunea roşie a spectrului luminos, astfel că
aceasta poate fi folosită şi în timpul nopţii fără a afecta producţia de
melatonină.
De asemenea, pentru a contracara efectul nociv al luminii albastre emise de dispozitivele electronice, cercetătorii au creat o pereche de ochelari care filtrează razele luminoase din acest spectru.
Şi
oficialii de la NASA s-au arătat interesaţi de conceperea unui bec
special, care să ajute astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională
să fie într-o stare alertă în timpul orelor de lucru şi care să
încurajeze somnul în perioada dedicată repausului.
Până la conceperea acestei lămpi speciale, doctorii recomandă o bună "igienă a somnului": dormitorul
trebuie să fie folosit exclusiv în scopul somnului, iar dispozitivele
electronice nu trebuie folosite cu mai puţin de 60 de minute înainte de
ora de culcare. De asemenea, dacă ne trezim în timpul nopţii,
specialiştii recomandă să evităm să aprindem lumina.
Dacă, în ciuda recomandărilor făcute de specialişti, nu vă puteţi dezlipi de computer în timpul serii, puteţi încerca F. lux,
o aplicaţie care ajustează gama de culori a monitorului astfel încât
noaptea acesta să emită mai puţină lumină albastră. Chiar dacă folosiţi
acest program, nu trebuie subestimat pericolul pe care dispozitivele
electronice îl prezintă asupra sănătăţii dumneavoastră.
Dr. Michael Hastings de la Cambridge University Hospitals subliniază faptul că "adulţii
nu realizează că folosirea computerelor a telefoanelor mobile şi a
altor dispozitive electronice are un impact semnificativ asupra somnului
şi asupra sănătăţii umane". Adrian Williams, profesor la London Sleep Centre, afirmă la rândul său că "oboseala constantă de care sunt afectaţi oamenii nu este provocată de vreo boală nouă, ci de stilul de viata al acestora".
Aşadar,
semnalul de alarmă a fost tras. Depinde doar de noi dacă vom reacţiona
în consecinţă sau dacă vom continua să cedăm tentaţiilor electronice, cu
preţul sănătăţii noastre.
|
Wednesday, July 24, 2013
Lumina albastră - duşmanul nostru nocturn
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment
sau trimite comentariul tau la scanave@yahoo.com