Wednesday, January 8, 2014

CONTRAINDICATII ALE UNOR PRODUSE Sl METODE DE TRATAMENT


>

Fructul care vindecă cancerul și este de 10.000 de ori mai eficient decat chimioterapia

193499 vizualizari
Fructul care vindecă cancerul și este de 10.000 de ori mai eficient decat chimioterapia și nu se vrea ca noi să știm, deoarece în caz contrar, marile lanțuri deproduse farmaceutice ar înceta să-și vândă produsele lor macabre ...
>
>
Fructe Soursop(Guanábana) sau copacul Graviola este un produs miraculos ce distruge celulele canceroase. Este de 10.000 mai puternic decât chimioterapia. De ce nu este cunoscut acest lucru? Pentru că există organizații interesate în găsirea unei versiuni sintetice, care să le permită să facă profituri fabuloase. Deci, de acum vă poteti ajuta un prieten la nevoie informandul că ar trebui să bea suc de soursop pentru a preveni boala. Gustul este placut. Și, desigur, nu produce efectele secundare oribile ale chimioterapiei. Și daca aveti posibilitatea nu ezitati sa plantati un arbore guava în curte. Toate partile sale nu dor fructul sunt foarte bune.
>
> Data viitoare când vrei să bei un suc, cauta soursop. Cât de mulți oameni mor în timp ce acest lucru a fost un secret bine păzit, astfel încât să nu existe riscuri pentru marile corporatii producatoare de medicamente de asi diminua sau pierde profitul de miliarde. După cum bine știți un copac soursop este mic. Nu are nevoie de mult spațiu, este cunoscut sub numele de Graviola în Brazilia, guanabana în spaniolă, și "Soursop", în limba engleză.
>
> Fructul este mare și dulce, pulpa albă este consumata în mod direct sau este utilizata de obicei pentru a face băuturi, serbet, dulciuri etc. Interesul aratat acestei plante se datorează efectelor sale puternic anti-cancerigene. Și, deși ii sunt atribuite mai multe proprietăți, cel mai interesant este efectul pe care îl produce asupra tumorilor .. Aceasta planta este un remediu dovedit impotriva cancerului, sau mai exact a oricarui tip   de cancer . Unii susțin că este util în toate variantele de cancer.
> Se consideră, de asemenea, ca este agent anti-microbian cu un spectru larg este recomandat împotriva infecțiilor bacteriene și fungice, este eficient impotriva parazitilor interni si viermi, regleaza tensiunea arteriala, este antidepresiv, combate stresul si tulburarile nervoase.
Sursa acestei informații este fascinanta: informatia vine de la unul dintre cei mai mari producători de medicamente din lume, care spune că, după mai mult de 20 de teste de laborator efectuate din 1970, extractele aratata ca: Ea distruge celulele maligne din 12 tipuri tipuri de cancer, inclusiv cel de colon, de san, de prostata, pulmonar și pancreas ...
Compușii acestui arbor incetineste de 10.000 de ori mai bine creșterea celulelor canceroase decat Adriamycin un produs folosit foarte des in lume in chimioterapie.
Și ceea ce este și mai uimitor: acest tip de terapie, cu extract de Graviola, sau Soursop, distruge doar celulele canceroase maligne si nu afecteaza celulele sanatoase.
> Institutul de stiinte medicale, L.L.C. 819 N. Charles Street Baltimore, MD 1201

>
>
>
> Daca vreti sa ajutati si pe alti  dati Share /Like pe facebook.
================

CONTRAINDICATII ALE UNOR PRODUSE Sl METODE DE TRATAMENT

Ca fiecare medicament, si plantele medicinale au contraindicatii atunci cane nu se respecta doza (se supradozeaza). Comparativ cu oreparatele medicinale chimice plantele actioneaza mai fin, provoaca raai putine reactii adverse si complicatii. Din aceasta cauza unii oameni considera ca folosirea plantelor este complet inofensiva, indiferent ce modul lor de administrare.
Parerea aceasta nu are nimic comun cu realitatea. Ca si in cazurile de Tratamente cu pastile, administrarea plantelor necesita respectarea stricta a dozelor si termenilor. Depasirea lor provoaca deseori diferite dereglari in functionarea echilibrata a organismului, si anume :
PLANTE MEDICINALE
Aloea provoaca in unele cazuri inflamatia intestinului gros, afluxul de sange .a organele bazinului mic, inhiba peristaltismul intestinal. Cei cu afectiuni ale ficatului, rinichilor si vezicii biliare vor folosi cu prucenta aceasta planta.
-   Armurariul nu se foloseste in cazurile de: tromboflebita, hipertensiune si coagulabilitatea sangelui crescuta.
Barba - ursului (multi o cunosc drept coada calului) in caz de supradozare apar dureri de rinichi, in zona de jos a spatelui. Trebuie folosita cu moderatie de catre bolnavii cu hipertensiune, cu boli de inima si de rinichi.
Baile de namol (peloidoterapia, fangoterapia) imbunatatesc metabolismul organismului in general, stimuland functionarea glandelor endocrine. Nu se folosesc (chiar se interzic) in cazuri de: afectiuni oncologice, mioame, tuberculoza activa, tiroidoza, imediat dupa un infarct miocardic, in timpul sarcinii, in procesele inflamatorii acute.
Castanul, supradozat folosit sub forma de flori in ceai, in doze mari provoaca crampe ale degetelor de la maini.
Cimbrisorul in cantitati foarte mari duce la hiperfunctia glandei tiroide. Este contraindicat femeilor insarcinate si in cazuri de ulcer stomacal si duodenal, pielonefrita, hepatita, aterioscleroza coronariana si cerebrala, fibrilatie auriculara (atriala). -  Catina alba este contraindicata pentru bolnavii cu colicistita acuta, pancreatita, diaree cronica. La barbati, catina alba poate provoaca prostatita adenomatoasa iar la femei mastopatie datorita continutului de fitohormoni. In caz de astm bronsic si in alte cazuri rare, beta-carotenul care se afla in cantitati mari in catina alba poate provoca alergie.
-   Coada soricelului poate provoca in caz de supradozare ameteala, diaree, eruptii, tromboflebita.
Echinacea nu se recomanda in cazuri de imbolnaviri progresive (evolutive) sistematice ca: tuberculoza, scleroza multipla, colagenoza si in caz de sensibilitate ridicata fata de plante compozite.
Florile de tei supradozate, folosite in ceai dau complicatii la inima daca se bea mai mult de o luna, de doua ori pe an. Pauza intre doua cure trebuie sa fie nu mai mica de 6 luni.
Hameiul, folosit in cantitati mari, duce la dureri de cap, dureri de burta, greata, voma, dezvoltarea tumorilor, scaderea potentei, iritarea mucoasei tractului digestiv.
Iarba mare ridica tensiunea.
Imortela, folosita in doze mari, ridica tensiunea arteriala, provoaca fenomene de incetinire a functiilor ficatului.
-   Inul, sub forma de seminte, provoaca diaree. Folosirea indelungata (mai mult de trei saptamani) actioneaza negativ in cazuri de colecistita si hepatita.

Ginsengul nu se recomanda bolnavilor cu hipertensiune, cu diferite infectii, hiperexcitabilitate. Uneori apare insomnie, dureri de cap, de inima, dezvoltare sexuala prematura (mai ales la fete). Supradozarea duce la scaderea potentei.
Laptisorul de matca nu se foloseste in caz de boala Addison (boala a glandei suprarenale).
Laminaria (alge marine) - supradozata, folosita timp indelungat, duce la osteoporoza.
Macesul, atat de cunoscut, provoaca distrugerea smaltului dentar, depunerea pietrelor la rinichi, diaree, daca e folosit excesiv.
Matasea de porumb in cantitati mari inhiba centrul nervos care coordoneaza activitatea inimii, dar in doze mici il stimuleaza. Supradozata provoaca de asemenea si trombolfebita.
Melisa nu se foloseste in caz de hipotensiune.
Mustarul este contraindicat in tratarea bolilor de rinichi si a tuberculozei.
Paducelul, in doze mari provoaca scaderea brusca a tensiunii arteriale, dureri de cap, spasme intestinale si voma daca este baut pe stomacul gol. Dupa folosirea ceaiului sau tincturilor cu paducel se interzice a se bea apa rece deoarece apar colici intestinale.
Patlagina si semintele ei, in caz de supradozare, cand sunt folosite ca ceai sunt contraindicate bolnavilor de ulcer si gastrita hiperacida. Daca aciditatea este scazuta, patlagina se foloseste cu succes in tratarea acestor boli.
Patrunjelul agraveaza durerile de cap iar sucul este contraindicat femeilor insarcinate si mamelor care alapteaza. Consumarea lui duce la eliminari in exces de Kaliu care trebuie recuperat consumand alimente bogate in acest element.
Pelinul, in cantitati foarte mari provoaca spasme, halucinatii, tulburari psihice.
Pojarnita (sunatoarea) ridica tensiunea arteriala, provoaca stenozarea (ingustarea) vaselor sanguine, fotodermita, scaderea potentei daca o folositi un timp indelungat. Folosind pojarnita nu aveti voie sa folositi inhalatori pentru astm bronsic, medicamente pentru raceala si febra de fan. Cu pojarnita nu sunt compatibile produse ca: berea, cafeaua, bobul, ciocolata, castravetii in otet, iaurtul.
Menta nu se recomanda pentru bolnavii cu hipotensiune, aciditate scazuta a sucului gastric, hernie. Folosirea indelungata a mentei duce la decontractarea sfincterului vezicii urinare, si ca rezultat la incontinenta urinara. Uneori duce si la scaderea potentei. Menta proaspata este putin toxica si este indicat a fi folosita in ceaiuri.
Podbalul este interzis categoric celor cu afectiuni ale ficatului si alcoolicilor. Provoaca dureri abdominale, greata, stari febrile, icter.
Pungulita de camp este contraindicata femeilor insarcinate.
Rostopasca este o planta minune care a salvat multi oameni bolnavi. Dar folosirea indelungata a plantei provoaca greata, voma, inhibarea centrului respirator, paralizie spinala, crampe musculare.
Salvia nu se administreaza mai mult de 2 luni la rand deoarece poate provoca iritarea mucoaselor. Femeilor insarcinate si bolnavilor de nefrita le este contraindicata folosirea interna.
Socul, boabele de soc, folosite in doze mari (peste 200 g pe zi), duc la intoxicarea organismului asociata cu stari de voma, arsuri la stomac, iritarea gatului, dificultati in respiratie, convulsii. Este contraindicat persoanelor cu diaree cronica si acuta, producand iritatii ale colonului.
Stejarul - coaja lui se foloseste in medicina populara pentru tratarea diareei, dizenteriei, stomatitei. Folosita timp indelungat pentru gargara duce la scaderea simtului olfactiv. Folosit pentru uzul intern in doze mari provoaca scaderea apetitului, voma, colica renala. -  Stevia este contraindicata bolnavilor de tuberculoza. Uneori provoaca uremie.

Troscotul, in doze mari, intareste tonusul uterului, coagula-bilitatea sangelui. Nu se recomanda pentru femeile insarcinate, pentru bolnavii cu inflamatii acute ale rinichilor sau vezicii urinare.
Urzica, in cantitati mari, duce la marirea coagulabilitatii sangelui. Nu se recomanda pentru bolnavii cu hipertensiune arteriala, aterioscleroza, polipi, adenom testicular. Se interzice in caz de hemoragie uterina provocata de fibroame si mioame. La varstnici poate agrava tromboflebita.
Valeriana (odoleanul), folosita timp indelungat, duce la inhibarea functiilor organelor interne, provoaca dureri de cap, greata, schimbari in functionarea inimii, scaderea capacitatii de munca.
-   in caz de fibrom uterin este contraindicat medicamentul Raunatin.
- Vetricea este contraindicata femeilor insarcinate si copiilor mici deoarece ridica tensiunea daca e folosita in cantitati mari.
-   Preparatele diuretice supradozate, consumate un timp indelungat, pot provoca dereglarea ritmului cardiac si edem cerebral. Nu este indicat a se bea leacurile care scad tensiunea si cele pentru inima cu suc de grepfrut. Aceasta duce la intoxicarea organismului si la alte urmari grave.
Folosirea plantelor medicinale in vindecarea copiilor cere o atentie deosebita si cunostinte aprofundate de fitoterapie. Trebuie consultat si medicul pediatru.
De pilda, adultii usor excitabili folosesc cu rezultate foarte bune talpa gastei si valeriana (odolean). Pentru copiii cu aceeasi problema in nici un caz nu se folosesc plantele mentionate mai sus. Folosirea sistematica a plantei talpa gastei la copii poate duce la oprirea cresterii si la caderea parului.
Ceaiul din flori de tei cu miere de albine, poate fi consumat de copii de la 14 - 15 ani, daca nu sufera cu inima si nu au afectiuni renale sau distonie vegetativa vasculara. La unii copii ceaiul provoaca ridicarea brusca a tensiunii.
Am incercat sa va arat ca Tratamentul cu plante medicinale nu este atat de inofensiv cum ar parea la prima vedere. Asta nu inseamna ca trebuie sa disperati si sa renuntati la fitoterapie. Natura este farmacia Domnului si nu putem sa nu apelam la ajutorul ei. Pentru ca Tratamentul cu plante sa va aduca numai sanatate si bucurie trebuie sa indepliniti cu strictete indicatiile medicului fitoterapeut, sa nu depasiti
dozele si termenele propuse in retete si sa faceti pauzele necesare intre seriile de Tratamente.
Uneori medicii spun: "este tarziu". Natura insa niciodata nu spune "este tarziu"; ea are leacuri pentru orice stadiu al maladiei si permanent ne intinde o mana de ajutor, propunandu-ne diferite solutii.

PRODUSE ALIMENTARE
Nu numai plantele medicinale, ci si produsele care se folosesc in alimentatia naturista - fructele si legumele - contin compusi care pot avea un efect puternic asupra unui organism bolnav.
Apa. Evitati prepararea ceaiurilor folosind apa de la robinet. Amestecata cu clor - un element foarte activ si agresiv, a carui folosire a fost interzisa in toate tarile civilizate - poate provoca niste combinatii chimice nedorite.
Apa fiarta nu se foloseste dupa mai mult de 24 de ore dupa ce a fost pregatita, pentru ca devine nociva. Apa fiarta capata o structura nedorita, este saraca in oxigen si absoarbe din aer multi virusi, bacterii si microorganisme. Folosirea permanenta poate provoca litiaza renala. Apa fiarta se consuma imediat dupa fierbere, sub forma de ceai, supa, etc.
Bauturile ambalate in cutii de aluminiu (bere, pepsi si altele) contin un conservant care provoaca producerea hormonilor feminini in organismul barbatesc. Barbatii care beau mai mult de 5 cutii pe zi risca sa se aleaga nu numai cu o "burta mare" ci si cu impotenta si cu marirea sanilor.
Berea este o bautura foarte apreciata si foarte consumata, in special de barbati. Dar trebuie sa se stie ca, in timp ce ea se evapora, elimina anumite substante care ajung in mucoasa nazofaringiana si conduc la scaderea libidoului (apetitului sexual).
Bobul si fasolea consumate timp indelungat, conduc uneori ia aparitia durerilor de picioare si uneori Ia periostita dentara. De asemenea, ceaiul din pastaile de fasole, recomandat mai ales celor bolnavi de diabet zaharat, reduce intr-adevar nivelul zaharului din sange cu 35%, dar daca se supradozeaza, tot cu 35% se inrautateste si vederea bolnavului.
Bostanul si dovleceii contin alcaloizi care provoaca inflamarea amigdalelor iar folosirea indelungata a semintelor poate provoca uneori furunculoza. De asemenea, consumul de bostan este contraindicat in gastritele cu aciditate scazuta, in ulcerul stomacal, in formele acute de boli stomacale, si in formele grave de diabet zaharat.
Branza de vaci se va consuma in cantitati cat mai reduse de catre cei cu afectiuni grave la rinichi.
 Cartofii consumati in cantitati mari nu se recomanda barbatilor cu excitabilitate sexuala crescuta.
Ceapa, in cantitati mari, duce la tahicardie si alte modificari in functionarea sistemului cardiovascular. Este contraindicata celor cu afectiuni ale ficatului, rinichilor, pancreasului, cu ulcer stomacal si duodenal.
Ciocolata este contraindicata persoanelor cu afectiuni hepatice.
Compotul de caise uscate sau proaspete nu e bun iruaazul celor cu afectiuni stomacale.
Curmalele nu se recomanda bolnavilor care au afectiuni ale sistemului digestiv.
Dulceata de orice fel care a mucegait trebuie aruncata. Mucegaiul produce toxine, inclusiv de natura cancerigena, care nu se distrug prin nici un fel de fierbere.
Drojdiile sunt necesare organismului uman pentru reglarea metabolismului, pentru functionarea normala a sistemului nervos si ca izvor de vitamine. Dar trebuie folosite cu atentie. Ele trebuie inlaturate din meniul bolnavilor de hipertensiune, a celor cu afectiuni ale tractului digestiv.
Hreanul irita membrana mucoasa a tractului digestiv.
Laptele, consumat rece, deregleaza digestia. Pentru a-si face efectul benefic asupra organismului, el trebuie incalzit putin, trebuie consumat pe nemancate, cu inghitituri mici, tinandu-1 cat mai mult timp in gura inainte de a-1 inghiti.
Lactatele, inclusiv smantana, sunt interzise celor cu afectiuni hepatice.
Margarina contine multe transizomere - acizi alifatici nesaturati -care deregleaza functionarea fermentilor, schimband si structura membranelor celulare. Ca rezultat, creste nivelul colesterolului in sange, precum si riscul imbolnavirii de diabet si infarct miocardic.
Mararul, folosit indelungat si in cantitati mari, ca si alte plante din familia lui, scade apetitul sexual la barbati.
Menta si mentolul consumate in exces, constituie un impediment pentru femeile care vor sa ramana insarcinate.
Morcovul poate fi o otrava pentru fumatori. Intrand in reactie cu elementele cancerigene din fumul de tigara, betacarotenul provoaca aparitia cancerului.
Nucile, consumate in cantitati mari, provoaca constipatie, spasme ale vaselor sanguine din creier si dureri de cap. Nu este indicat sa se manance mai mult de 10 nuci pe zi. Folosirea interna a preparatelor din
nuci mareste cantitatea de protrombina din sange (factorul II de coagulare a sangelui), motiv pentru care trebuie folosite concomitent ceaiuri sau preparate din plante, care provoaca fluiditate sanguina (subtierea sangelui): flori de boz, de castan, de tei, radacini de dud sau de zmeura. De asemenea, nucile nu se mananca pe stomacul gol daca aciditatea sucului gastric este ridicata si in cazuri de inflamatie intestinala, doar dupa masa fiind indicata consumarea lor.
Painea graham este foarte buna pentru slabire, prevenirea constipatiei si vitaminizarea organismului. Dar graul se stropeste de cateva ori pe an cu substante chimice. Aproape toate toxinele se regasesc in invelisul graului, care este prezent in graham.
Pepenele galben nu se recomanda mamelor care alapteaza (uneori Ia copii apare alergia), de asemenea, nu se recomanda celor care sufera de diabet zaharat, duodenita, ulcer stomacal, dizenterie, diaree.
Produsele apicole, mai ales veninul de albina, nu se combina cu alcoolul. Din aceste motive, cu cateva zile inainte de folosirea veninului de la albina, se renunta la orice fel de alcool, inclusiv berea.
Rodiile - supradozate inrautatesc vederea, strica smaltul dentar, irita membrana mucoasa a stomacului, provoaca in unele cazuri vertij, crampe musculare, slabiciune.
Rosiile nu se consuma atunci cand bolnavul foloseste preparate (medicamente) sulfamidice. Se va reduce la minim consumarea rosiilor in cazurile de: astm bronsic, menstre dureroase, boli ginecologice, diateza urica, litiaza renala.
Sorbitolul (inlocuitor al zaharului) poate provoca balonare sau constipatie. Este contraindicat femeilor insarcinate.
Scortisoara nu este indicata femeilor insarcinate, celor afectati de epuizare nervoasa, precum si celor cu pielea foarte sensibila.
Semintele de floarea soarelui consumate in exces pot provoca leucoree.
-    Smantana are multiple calitati, dar supradozata este contraindicata in cazurile de ulcer stomacal sau intestinal, gastrita hiperacida, obezitate.
Strugurii si stafidele, consumate impreuna cu alte fructe si legume in cantitati mari, sau dupa care se bea lapte sau apa minerala, produc deranjamente ale functionarii stomacului.
Sucul de sfecla rosie, consumat proaspat, ridica tensiunea arteriala si poate provoca spasmul vaselor sanguine. Se recomanda ca sucul de sfecla sa fie consumat la doua ore dupa ce a fost stors. Este de dorit sa fie amestecat si cu alte sucuri (morcovi, mere, varza).
Uleiurile volatile (eterice) sunt substante medicinale puternice si se folosesc in medicina naturista de mai bine de 5000 de ani. Unele dintre ele, folosite in Aromoterapie sunt contraindicate femeilor insarcinate, bolnavilor de alergie, spasm bronsic, epilepsie, hipertensiune grava si celor care au suferit de atacuri cardiace, infarcturi de miocard si accidente vasculare cerebrale.
Usturoiul irita mucoasa tractului digestiv; consumat in exces, inhiba centrul respirator si provoaca uneori diaree si voma.
Vinetele acumuleaza o substanta otravitoare (toxica), solanina. Pentru a le consuma fara grija, inainte de preparare, ele se tin cateva minute in apa clocotita.
Vitamina A, in doze mari, provoaca caderea parului, dar in doze mici stimuleaza cresterea lui.
Zaharul este contraindicat femeilor insarcinate.
Dupa aparitia cartii lui Pol Brag "Foamea terapeutica (Nestoterapie)" a capatat o raspandire tot mai mare moda "rabdarii de foame", ca metoda de Tratament. Adevarul este ca, metoda poate fi folositoare dar are si contraindicatii; nu se foloseste categoric pana la varsta de 18 ani. Nu se foloseste, de asemenea, de catre cei care sufera de tuberculoza acuta, ulcer stomacal sau duodenal cu hemoragii, diabet zaharat, ciroza hepatica, scleroza renala, tiroidoza pronuntata, diferite boli psihice si ale sistemului nervos, precum si in cazul batranilor care sufera de epuizare.
Pentru copii sunt contraindicate categoric bauturile de tip "Cola" si alte bauturi carbogazoase, mai ales cele care contin cofeina. Daca un copil bea mai mult de 1,5 1 din aceste bauturi, pe saptamana, in organism apare o lipsa de calciu considerabila, ce duce la dezvoltarea bolilor cardio-vasculare si scaderea capacitatilor mentale. De asemenea, apar dereglari ale somnului, si toata ziua copilul nu se simte bine. Creste, de asemenea, starea lui de nervozitate ca si starea de stres. Mai mult decat atat, cofeina actioneaza negativ asupra organelor interne, ceea ce va conduce in viitor, la imbolnaviri mai serioase.
Ceaiul verde. Vreau sa va povestesc cateva cuvinte despre ceaiul verde care, inca din antichitate, era folosit nu numai ca bautura ci si ca un medicament cu proprietati deosebit de puternice. Ceaiul verde previne cancerul, scade colesterolul in sange, intareste peretii vaselor sanguine, scade nivelul zaharului in sange, inlatura oboseala si stresul, incetineste procesele de imbatranire. Ceaiul verde are foarte multe virtuti dar, totusi, nu poate fi de folos tuturor. Este contraindicat celor cu predispozitie la lipotimie, gastrita cu hiperaciditate, ulcer stomacal si duodenita. Produce dureri in zona stomacului.
Daca mamele care alapteaza copii consuma mult ceai concentrat (inclusiv cel negru) seara, o parte din cofeina trece in laptele matern provocand insomnii copiilor.
La persoanele hipotensive care consuma cantitati mari de ceai verde foarte concentrat, in prima faza tensiunea creste putin, se amelioreaza starea fizica, dar peste cateva ore tensiunea scade accentuat, apare senzatia de slabiciune, scade tonusul vaselor sanguine. In cazul lor este mai indicata folosirea ceaiului negru care creste tensiunea arteriala si mareste tonusul vaselor capilare.
Folosirea ceaiului verde este indicata, dar in cantitati mici si in concentratie slaba. Fiecare consumator de ceai (verde sau negru) trebuie sa aiba simtul masurii si dozele proprii, care sa nu-i afecteze starea sanatatii. Depasirea masurilor duce uneori Ia insomnie, palpitatii si alte
Simptome nedorite.
Aspirina. Cei care consuma zilnic aspirina trebuie sa stie ca ea uneori are efecte in organism ca si alcoolul, ducand la distrugerea ficatului. Se poate ajunge in timp si la scaderea auzului. Consumul indelungat de aspirina duce la scaderea imunitatii organismului, iar asociat cu antibiotice, favorizeaza transformarea proceselor acute in procese cronice.
Aspirina poate fi inlocuita cu 4 rosii ecologice consumate in fiecare zi sau ceai din coaja de salcie.
Preparatele pe baza de propolis facute in casa nu trebuie fierte sau incalzite la temperaturi peste 50 °C; propolisul folosit la prepararea lor nu trebuie pastrat in congelator, deoarece acesta isi pierde proprietatile terapeutice.
inteleptii anticii spuneau: "Daca te-ai imbolnavit, schimba-ti modul de viata; daca nu ajuta, schimba-ti alimentatia. Daca nici asta nu ajuta, incepe sa te tratezi." intr-adevar, multe Tratamente cer neaparat schimbarea regimului alimentar, cand trebuie excluse, sau doar reduse la minimum, unele alimente din meniul zilnic.
Iata cateva exemple de alimente a caror consum trebuie
exclus sau redus din alimentatia zilnica:
Afectiuni gastro-intestinale acute si inflamatorii: varza, ceapa, usturoi, ridiche de toamna, fragi, curmale. Ardeiul gras se poate consuma numai in cantitati mici;
Ulcer stomacal - castraveti murati, ardei capia, ceapa, usturoi, pepenele galben, morcov;
Duodenita, gastrita - portocale, pepene verde, struguri, rodii, grepfrut, suc de varza, lamaie, coarne, usturoi, ridiche de toamna (neagra), pere, hrean, stevie;
Colita si diaree - nuci, struguri, varza, hrean, pepene verde;
Pancreatita, enterocolita - portocale, lamaie, ridichi timpurii si de toamna;
Afectiunile sistemului cardiovascular cu edem - sare, struguri, pepene verde, muraturi, stevie, ceapa si produse care provoaca balonarea: soia, fasole, mazare, paine alba;
Hipertonie vasculara - ginseng si alte plante energizante, sunatoare, struguri, sare;
Obezitate - piersici, nuci, struguri, banane, cartofi, usturoi, prune uscate, orez, paste fainoase;
Nefrita, afectiuni renale - zmeura sub orice forma, patrunjel, spanac, struguri, hrean, stevie, ceapa, usturoi, ardei iute, ridiche de toamna (neagra), muraturi, frunza de dafin, salvie si vetrice;
Litiaza biliara - rosii, vinete, fasole;
Boli ale aparatului locomotor - bob, fasole, spanac, stevie, piper negru, mirodenii;
Coagulabilitatea sangelui marita - porumb, coada soricelului si urzica.
Meniul omului bolnav depinde nu numai de maladia lui. Trebuie a se lua in considerare si ce medicamente foloseste. De exemplu, folosind preparate care sunt asemanatoare proteinelor (clofelina, teofilina, tetraciclina, digitoxina) trebuie sa renuntati la produse care contin proteine. Interactiunea moleculara dintre ele este atat de puternica, incat medicamentele nu dau efectul de vindecare scontat. Si invers, folosirea preparatelor hormonale presupune consumarea a cat mai multor alimente care contin proteine: branza de vaci, ficat, peste, carne slaba, etc. Mancarea grasa scade efectul medicamentelor pentru vindecarea stomacului si intestinelor: antihelmitincelor, sulfanilamidicilor, fenilsalitilatului.
Dar cand folositi vitaminele A, D, E, K, seduxen, metronidazol, anticoagulante, alimentele grase sunt indicate. Combinatia nereusita de medicamente si alimente poate provoca si o criza de hipertensiune. Asta se intampla cand bolnavul ia medicamente pentru scaderea tensiunii si mananca muraturi si carne sau peste afumat sau consuma antidepresive impreuna cu vin tare, bere, cascaval afumat, cafea, fasole, banane. Nu se recomanda combinarea medicamentelor cu invelisul acidorezistent cu laptele. Calciul din lactate opreste absobtia preparatelor analoage tetraciclinei.Cantitatea mare de vesela din cristal de pe rafturi, reprezinta un real pericol radioactiv. Cristalul focalizeaza emisia de unde electromagnetice si indreapta (reflecta) fascicolele daunatoare spre oamejaii aflati in camera. Dar nu va grabiti sa aruncati toate vasele de cristal. Daca nu vreti sa le pastrati in cutii, puneti in fiecare pahar 2-3 alune, boabe de fasole sau o castana.
Elena Josan, presedinte Asociatiei de Recuperare FITOMED
==================


Terapia cu seminţe

 

Seminţele fructelor şi legumelor sunt adevărate medicamente naturiste. Statisticile spun că românii ronţăie mai multe seminţe decât americanii, consideraţi mari consumatori de popcorn. Ne plac seminţele, mai ales cele de floarea-soarelui şi de dovleac. Nu numai la meciuri de fotbal sau când vrem să ne lăsăm de fumat.
Seminţele legumelor şi fructelor şi-au găsit la români o întrebuinţare şi mai valoroasă: leac pentru diferite afecţiuni. Seminţele făceau parte din reţetele magice ale vindecătorilor de odinioară, iar astăzi sunt ingrediente pentru unele dintre cele mai eficiente preparate naturiste.
Pe vremuri, ţăranii le considerau păstrătoarele vieţii, adevăr demonstrat şi de medicina modernă, care a descoperit că, înainte să se transforme în plante verzi, seminţele conţin energii uriaşe şi substanţe benefice pentru organism. Terapia cu seminţe nu presupune consumul exclusiv al seminţelor, ci în combinaţie cu un regimsănătos, bazat pe legume şi fructe. Pentru a fi eficiente terapeutic, seminţele se mănâncă neprăjite, deoarece prin preparare termică, cea mai mare parte a proprietăţilor lor vindecătoare este distrusă.
Din seminţe se pot prepara şi remedii sub formă de pulberi, tincturi, uleiuri, decocturi, cataplasme sau infuzii. Mai trebuie ştiut că seminţele, deşi par uscate şi moarte, sunt organisme vii, bogate în nutrienţi.
De aceea, consumul seminţelor între mese, în locul gustărilor, pe lângă rolul extrem de benefic, şi satură. Nu întâmplător, terapia cu seminţe este inclusă în regimurile dietetice. Consumate crude, au efectul cel mai puternic.

Seminţele de dovleac


Nutriţioniştii din Japonia pun seminţele de dovleac (bostan) pe primul loc în tabelul produselor alimentare, deoarece ele conţin cca 50% grăsimi, vitamine, microelemente şi mai ales zinc.
Ele sunt recomandate în lupta cu prostatita, constipaţia şi balonarea. Sunt diuretice, întăresc muşchiul cardiac şi rinichii, ajută la creşterea părului, elimină metalele grele din organism. Pentru tratarea acestor afecţiuni, se prepară laptele de bostan dintr-un pahar de seminţe pisate într-un vas de lut şi trei pahare de apă clocotită. Se strecoară, se stoarce bine terciul şi se bea lichidul obţinut de 3 ori pe zi, câte 1/2 de pahar, înainte de masă.
Specialiştii în medicină naturistă încurajează consumul seminţelor de dovleac, care desfundă vasele de sânge, reglează colesterolul şi stimulează activitatea rinichilor, au rol adjuvant în cancer, leucemie, scleroză sau diverse boli greu vindecabile. Se mai recomandă în alimentaţia persoanelor cu boli hepatice şi cardiovasculare, femeilor însărcinate şi copiilor.
Seminţe sunt cea mai hrănitoare parte din dovleac şi conţin mult magneziu.
Un studiu realizat de cercetătorii francezi a arătat că bărbaţii cu un nivel ridicat de magneziu prezintă un risc cu 40% mai mic de a muri tineri. Seminţele de dovleac au un efect excelent şi împotriva paraziţilor intestinali. În caz de oxiuri, la copii se dau câte 10‑15 seminţe de dovleac decojite, zilnic, iar adulţii vor lua câte 20‑30 seminţe pe zi. Aceste seminţe trebuie să rămână neapărat cu pieliţa fină şi uscată pe ele şi să se mestece foarte bine. După o oră, se ia o linguriţă de ulei de ricin.
Fitoterapia recomandă seminţele de dovleac şi contra teniei. Alături de o dietă severă, se mestecă bine, în 4 porţii, câte 80‑100 de seminţe de dovleac decojite, iar după o oră se ia 1/2 lingură de ulei de ricin. Dacă trebuie, în caz de o primă nereuşită, să se încerce încă o dată aceeaşi cură, pentru că nu apar fenomene secundare dăunătoare organismului.

Seminţele de susan

Seminţele de susan conţin vitaminele A, B, C şi E. Pentru întărirea şi curăţirea organismului, se consumă câte 15-20 g de pulbere preparată din seminţe, cu puţină apă, de 3 ori pe zi, cu 10-15 minute înainte de masă. Arsurile se tratează cu un terci din seminţe de susan râşnite şi apă. Se schimbă pansamentul de 2-3 ori pe zi, până la vindecare. Susanul poate înlocui sarea. Se amestecă 5 linguri de seminţe de susan, cu 3 linguri seminţe de in şi o lingură de sare de mare, prăjită în prealabil într-o tigaie uscată.
Amestecul se păstrează într-un borcan închis bine. Seminţele de susan conţin şi proteine, cu 50% mai mult decât se află în carne. Sunt foarte bogate în calciu şi înlocuiesc cu succes laptele. Consumul de susan previne osteoporoza.
Seminţele au o mare valoare energetică, reprezintă un aport însemnat în afecţiunile de nutriţie, sunt laxative, emoliente, antitumorale şi ajută la detoxifierea ficatului şi a rinichilor, întăresc sistemul imunitar, cresc fertilitatea şi sunt afrodiziace. Seminţele de susan sunt o sursă bună de seleniu, magneziu şi fosfor, având un conţinut scăzut de grăsimi şi sodiu. Mâncaţi în fiecare dimineaţă o mână de seminţe de susan negru, sunt foarte bogate în calciu.

Seminţele de in


Cert este că, dacă urmaţi o cură cu seminţe de in, puteţi spune adio problemelor digestive. Seminţele de in normalizează tranzitul intestinal, dau senzaţia de saţietate şi încetinesc procesul de asimilare a grăsimilor.
Sunt indicate dacă suferiţi de constipaţie, de o boală inflamatorie intestinală sau de sindromul colonului iritabil. Puteţi lua seara, de 4 ori pe săptămână, câte 2 linguriţe de seminţe de in măcinate, cu multă apă. Puteţi prepara şi un macerat la rece, din două linguriţe de seminţe de in la un pahar cu apă. Se lasă câteva ore şi apoi se consumă seminţele, cu tot cu apă.
Uleiul de seminţe de in are efect calmant şi antiinflamator, fiind indicat în inflamaţiile tractului digestiv şi pentru prevenirea hemoroizilor şi litiazei biliare. Datorită acţiunii de stimulare a arderii grăsimilor şi combatere a retenţiei de apă, seminţele de in sunt eficiente şi în curele de slăbire. Seminţele de in conţin mai mulţi acizi graşi esenţiali Omega-3 decât peştele şi, în plus, sunt bogate în fibre, vitamine şi minerale. Sunt o sursă excelentă de fitoestrogeni, reglând tulburările hormonale şi contribuind la prevenirea cancerului. Măcinate, le puteţi adăuga în salate, mâncăruri, prăjituri, bolul de cereale de dimineaţă.
Dacă aveţi probleme cardiovasculare, 2 capsule de ulei de seminţe de in pe zi ajută la scăderea tensiunii şi reducerea nivelului de colesterol şi de trigliceride. Seminţele de in reduc inflamaţiile, atenuând simptomele astmului şi îmbunătăţind funcţia pulmonară. Alte beneficii aduse de consumul de seminţe de in sunt reducerea stresului şi creşterea capacităţii de memorare. Uleiul de seminţe de in conţine acid linoleic şi lignină, substanţe care ajută la prevenirea cancerului de prostată, de colon şi de sân.
Pentru a profita de aceste beneficii, luaţi zilnic câte două capsule cu ulei de seminţe de in, adăugaţi ulei alimentar de in sau seminţe de in în salate. Pentru a reduce riscul de osteoporoză, e suficient să adăugaţi ulei de seminţe de in în mâncare. Acest ulei menţine în stare bună oasele, prin creşterea nivelului unei proteine implicate în formarea sistemului osos. Uleiul de seminţe de in este benefic femeilor la menopauză, dar şi celor ce suferă de diabet, predispoziţia către osteoporoză fiind mai crescută în cazul lor.
Dacă aveţi acnee, puteţi scăpa de această problemă folosind cataplasme cu făină din seminţe de in. Acestea se prepară prin amestecul făinii de in cu apă până la obţinerea unei paste. Cataplasmele aplicate săptămânal pe zonele afectate vor face ca pielea dumneavoastră să devină mai fină şi mai curată. Tot prin acţiunea de reglare hormonală, seminţele de in prevenirea căderea părului.
Preparatele pe bază de seminţe de in care se administrează intern pot reduce absorbţia substanţelor din unele medicamente. De aceea, cereţi sfatul medicului dacă urmaţi un tratament de durată. Altfel, evitaţi terapia cu seminţe de in doar dacă suferiţi de obstrucţii sau de hemoragii ale tubului digestiv, dacă sunteţi însărcinată ori dacă alăptaţi.
Seminţele de in şi Omega-3
Omega-3 sunt acizi graşi polinesaturaţi, numiţi esenţiali deoarece nu pot fi produşi de organismul uman, fiind nevoie de asimilarea lor din surse externe. Ei includ DHA (acid docosahexanoic), EPA (acid eicosapentanoic) şi ALA (acid alfa-linoleic). Recomandările sunt ca 20% din totalul de grăsimi consumate să fie acizi graşi esenţiali Omega-3.

·         Beneficiile consumului de seminţe de in
- protecţie împotriva bolilor de inimă (scade tensiunea arterială)
- protecţia plămânilor
- activitate anticancerigenă împotriva tumorilor
- protecţie împotriva diabetului
- prevenirea şi tratarea artritei
- tratarea astmului
- beneficii împotriva alergiilor
- beneficii împotriva bolilor inflamatorii
- beneficii împotriva retenţiei de apă
- beneficii pentru o piele uscată, dură
- beneficii pentru scleroza multiplă
- cresc vitalitatea şi asigură o piele moale şi un păr strălucitor
- normalizează zahărul în sânge
- cresc rezistenţa la frig
- îmbunătăţesc sistemul imunitar
- îmbunătăţesc vederea
- ajută la dezvoltarea creierului fătului şi al adulţilor
- ajută funcţiile renale
- ajută la formarea spermei
- ameliorează unele dereglări psihice
E nevoie de 4-6 luni de la adăugarea surselor de Omega-3 în dietă pentru a observa rezultatele.

·         Surse de Omega-3 – uleiul de peşte sau seminţele de in?
În momentul în care decidem ce sursă de Omega-3 este mai bine să folosim, trebuie să luăm în considerare că sursele cele mai sănătoase şi consistente sunt cele naturale. Astfel, deşi Omega-3 se găseşte ca supliment sub diferite forme (tablete, capsule, pastile, uleiuri), cea mai bună formă în care putem suplimenta acest nutrient este consumul alimentului integral.
În natură, Omega-3 se găseşte în cantităţi importante în peşte şi în seminţele de in. Deşi peştele este o sursă bună de acizi graşi esenţiali, uleiul de peşte fiind recomandat pentru suplimentarea cu Omega-3, e mai puţin cunoscut faptul că seminţele de in au un conţinut de Omega-3 de 18-24%, faţă de numai 2% al peştelui.

·         8 motive pentru a consuma seminţele de in în locul uleiului de peşte

1. În primul rând, trebuie ştiut că acizii graşi Omega-3 sunt cărămizile care ajută la îndeplinirea multor funcţii în organism, dintre care una singură este de a face EPA (acid eicosapentanoic). Uleiul de peşte, practic, nu furnizează Omega-3, el furnizează direct EPA, ceea ce limitează opţiunile corpului de a face ce are nevoie din Omega-3.
2. O altă mare diferenţă o face fibra conţinută de seminţele de in. Peştele nu conţine nici un fel de fibre şi este de asemenea o formă de hrană concentrată, nesănătoasă. Spre deosebire de alte plante alimentare, seminţele de in conţin o formă de fibră numită lignină, pe care corpul nostru o transformă într-un antioxidant ce ajută sistemul imunitar şi are proprietăţi anticancerigene şi antivirale. Nivelele mari de lignină din dietă au fost asociate cu rate reduse de cancer de colon sau de sân.
3. Încă un avantaj pe care îl are inul în faţa peştelui este că uleiul extras din această plantă nu conţine colesterol. În schimb, 100 de mililitri de ulei de cod conţine 570 de miligrame de colesterol, cam aceeaşi cantitate aflată în gălbenuşul a două ouă!
4. Peştele este extrem de contaminat cu substanţe toxice (mercur) din cauza poluării masive a apelor. Consumul de in nu prezintă nici un risc de acest fel.
5. Uleiul de in şi uleiul de peşte conţin cantităţi mari din vitaminele A şi D. Aceste vitamine, dacă sunt de provenienţă animală, sunt toxice pentru organismul uman. Vitaminele din in, precum provitamina caroten,
care este convertită de corp în vitamina A, nu pot deveni toxice în organism, indiferent de cantitatea de seminţe ingerate.
6. Omega-3 din seminţele de in reduce colesterolul din sânge cu 25% şi trigliceridele cu 65%.
7. Folosirea inului în locul uleiului de peşte are şi o componentă morală şi etică.
8. Inul este ieftin şi disponibil, uşor de păstrat şi de manevrat.

·   Cum consumăm seminţele de in
Un consum zilnic adecvat de seminţe de in ar fi de aproximativ 3 linguriţe. În cazul în care se preferă uleiul din seminţe de in, acesta trebuie luat câte o linguriţă pe zi. De menţionat că acestea sunt cantităţi de menţinere. Dacă dorim să folosim inul în scop terapeutic, doza trebuie mărită la 5 linguriţe pe zi seminţe şi 2 linguriţe ulei, în funcţie de necesitaţi.
Seminţele pot fi puse la înmuiat ca şi restul nucilor şi seminţelor, de cu seară, pentru dimineaţă. Acest procedeu favorizează dezactivarea enzimelor inhibitoare. O metodă bună este de a le pune în blender (după ce au fost înmuiate), amestecate cu fructe. Acesta le face mai uşor asimilabile. O altă metodă eficace şi poate cea mai potrivită este măcinarea lor într-o râşniţă de cafea şi consumarea în salate, într-o băutură, ori pur şi simplu ca atare.
Aportul de seminţe de in în dietă e la fel de important pentru vegetarieni, ca şi pentru cei care consumă doar hrană vie sau pentru nonvegetarieni. Sunt ieftine şi uşor de găsit (în magazinele naturiste sau pe site-urile de profil, pe internet). Tot ce trebuie să facem este să le adăugăm la dieta noastră, şi chiar să ne facem un obicei din asta!
Atenţie: Seminţele de in, ca de altfel şi cele de susan, nu pot fi digerate de stomacul nostru în forma lor integrală. Nu c-ar exista vreun pericol, doar că vor ieşi din corp aşa cum au intrat, fără a ne aduce vreun beneficiu.

Seminţele de floarea-soarelui

Cele mai populare seminţe mâncate la noi au multiple întrebuinţări în medicina naturistă. „Bomboanele agricole“ combat nicotina. Sunt un remediu de bază în combaterea bolilor de rinichi, de bilă şi de circulaţie. De asemenea, se folosesc în cure pentru tratarea sterilităţii şi impotenţei vasculare şi hormonale. Uleiul obţinut prin presare la rece se poate folosi pentru dezintoxicarea organismului, prevenirea afecţiunilor gingiilor şi tratarea bolilor căilor respiratorii.
Se ia o gură de ulei în fiecare dimineaţă, pe nemâncate şi se suge vreme de 10 minute. Apoi lichidul plin de microbi se scuipă şi se clăteşte gura insistent. Seminţele de floarea-soarelui conţin o cantitate substanţială de acid linoleic, care reduce depozitele de colesterol din pereţii arterelor.
Sunt bogate în vitamina E, un antioxidant care previne apariţia bolilor de inimă. Sunt recomandate femeilor gravide şi copiilor, pentru conţinutul ridicat de vitamine B. Seminţele de floarea-soarelui au darul de a reduce pofta de nicotină. Conţin vitamina E, acid folic, magneziu, seleniu, cupru. Sunt o sursă importantă de acizi graşi Omega-3, necesari în regenerarea celulelor.
Pentru o mai bună asimilare a magneziului din ele se recomandă să le adăugaţi în salate. Atenţie însă, nu prăjite şi sărate, ci crude. Naturiştii susţin că seminţele de floarea-soarelui previn formarea cheagurilor de sânge şi reduc riscul de a vă îmbolnăvi de inimă. De asemenea, contribuie la o funcţionare normală a prostatei şi ajută la reglarea digestiei.

Seminţele de schinduf

Schinduful este o plantă ierboasă, ale cărei seminţe tratează diabetul de tip insulinodependent. Se face o cură de 12 luni cu infuzie de schinduf, din care se beau câte două-trei căni pe zi. Schinduful este un hipoglicemiant puternic în timp, care va necesita reducerea gradată a dozelor de insulină.
Pentru valori crescute ale colesterolului, se ia câte o linguriţă de pulbere de 4 ori pe zi, înaintea meselor principale. Intervine în metabolismul lipidelor, reducând aşa-numitul colesterol rău şi protejând sistemul cardiovascular de apariţia ischemiei cardiace.
Seminţele sporesc secreţia de lapte şi îmbunătăţesc starea de sănătate a mamei. Două linguriţe de pulbere de schinduf amestecată cu miere, luate cu o oră înainte de masă, vindecă anorexia. Infuzia de schinduf e de ajutor femeilor aflate la menopauză, prevenind eliminările masive de calciu şi ajutând la păstrarea forţei musculare.
Infuzia vindecă şi sterilitatea, dar are şi efecte antiinflamatoare asupra intestinului. Cataplasma cu seminţe de schinduf ajută la terapia ulcerelor varicoase şi a eczemelor însoţite de mâncărimi. În cosmetică, întăreşte unghiile şi părul, iar pe femeile prea slabe le ajută să-şi rotunjească formele, fără a creşte însă ţesutul adipos.

Seminţele de chimen

Chimenul este cunoscut pentru beneficiile sale medicale de sute de ani. El ajută digestia, prin uleiul esenţial din seminţele sale, care activează glandele salivare. De asemenea timolul prezent în seminţe asigură o digestie lentă şi grăbeşte vindecarea arsurilor. Dacă aveţi de insomnie, seminţele de chimen vă vor face să aveţi un somn liniştit, deoarece au efect calmant.
Ameliorează greţurile de dimineaţă, aşa că fac minuni pentru femeile gravide. Se consumă sub formă de ceai – o  linguriţă de seminţe la un pahar cu apă. Seminţele de chimen ajută în vindecarea simptomelor răcelii, printre care şi tusea.
De asemenea, durerile în gât pot fi ameliorate cu ajutorul acestor seminţe. Cu vârsta, metabolismul devine mai lent. Sucul de chimen vă va ajuta, deoarecesporeşte căldura în organism şi, în cele din urmă, creşte metabolismul.
Adăugaţi seminţe de chimen dietei dumneavoastră şi vă veţi simţi mai bine. Ele acţionează ca un laxativ natural. De asemenea, seminţele de chimen previn astmul, bronşita şi alte probleme respiratorii.

Seminţele de coriandru

Proprietăţile antiinflamatorii ale coriandrului îl recomandă în tratarea afecţiunilor reumatice, bolilor rinichilor şi anemiilor. Acizii conţinuţi, printre care cel linoleic, oleic, ascorbic sau stearic, normalizează valorile ridicate ale colesterolului.
Dereglările stomacale îşi găsesc remediul în coriandru, pe care îl puteţi consuma la fiecare masă, ca adaos în supă, salată sau omleta de la micul dejun. Are şi rol antibacterian, deci îl puteţi consuma cu încredere pentru evitarea balonărilor, diareii sau durerilor de stomac. Are efect antiseptic şi e un bun leac împotriva ulcerului bucal.
Împrospătează respiraţia, deci poate înlocui guma de mestecat după fiecare masă. Este o sursă sigură de fier, de aceea se recomandă anemicilor sau persoanelor predispuse anorexiei, deoarece stimulează secreţiile stomacale şi îmbunătăţeşte digestia.
Pentru femei, este un bun remediu în normalizarea menstrei şi îndepărtarea durerilor. Conţinutul bogat în vitaminele A şi C, dar şi fosforul îi conferă proprietăţi dezinfectante şi protejează ochiul de conjunctivită şi de alte afecţiuni. Coriandrul este considerat şi un bun afrodiziac. Creşte libidoul şi, împreună cu tehnicile de aromaterapie, el poate fi remediul pentru îmbunătăţirea vieţii de cuplu.

Seminţele de mac

Seminţele de mac au fost descoperite cu mult timp în urmă de europeni, macul fiind considerat una dintre primele plante cultivate (încă din neolitic). Sunt abundente în hidraţi de carbon, acizi graşi, calciu. Planta întreagă are utilizări terapeutice în medicina tradiţională, dar cele mai utilizate sunt seminţele, care ajută la prevenirea multor boli.
Seminţele sunt foarte bogate în acid linoleic – un complex important de acizi graşi Omega-6, ce oferă protecţie împotriva bolilor de inimă şi altor tulburări ale aparatului circulator. Uleiul din seminţele de mac este de mare ajutor în prevenirea şi tratarea cancerului mamar. Mai mult, acestea stabilizează nivelul zahărului în sânge, reduc considerabil colesterolul, împiedică apariţia cancerului la colon şi îmbunătăţesc sănătatea globală a intestinelor.
În prezent, seminţele de mac sunt folosite ca un remediu blând, odihnitor pentru copii, dar şi pentru persoanele în vârstă. Au rezultate spectaculoase în tratarea tulburărilor comportamentale. În plus, faţă de efectele sale calmante, s-a dovedit că seminţele de mac îmbunătăţesc capacitatea de concentrare şi intelectuală.
Ele contribuie totodată la îmbunătăţirea memoriei la copii şi la tineri. În California, uleiul de mac este utilizat în tratamentul stresului şi al stărilor de anxietate, precum şi la ameliorarea durerilor de cap şi insomniei. Cu un conţinut bogat în minerale, iod, mangan, magneziu, zinc şi cupru, seminţele de mac acţionează ca o sursă de energie naturală.
De asemenea, ele oferă o serie de ingrediente ce includ lecitina, acidul oxalic şi alcaloizii. Acestea ajută la sporirea enzimelor şi a acizilor graşi conţinuţi deja de organismul uman, pentru a asigura o bună stare de funcţionare a acestuia. Creşterea nivelului de energie la nivelul organelor ce îndeplinesc funcţii de rutină se datorează hidraţilor de carbon conţinuţi de seminţe.
Sunt de ajutor persoanelor cu digestie lentă, facilitând o mai bună funcţionare a aparatului şi tranzitului digestiv. Pentru a da mâncărurilor, în special prăjiturilor, o aromă specială, se folosesc seminţe de mac. Ele se pot adăuga în pâine pentru un gust deosebit sau în diferite tipuri de sosuri ca agent de îngroşare.
Macul combate cu succes osteoporoza, datorită conţinutului ridicat de fosfor care facilitează absorbţia mai bună a calciului în organism. Proprietăţile curative ale macului au ieşit la iveală în urmă cu câţiva ani, la mutarea unui cimitir vechi din secolul al XIX-lea dintr-un sat din Slovacia.
Atunci s-a constatat că oasele celor îngropaţi nu erau atinse de osteoporoză. Locuitorii satului erau cunoscuţi ca mari cultivatori şi consumatori de mac şi miere. Cercetătorii slovaci au făcut ulterior un studiu pe două grupuri a câte 20 de femei care sufereau de osteoporoză.
Primului grup i s-au administrat medicamente contra osteoporozei, iar celui de-al doilea grup, seminţe măcinate de mac în amestec cu miere şi ulei de mac. A rezultat fără dubii că persoanele tratate doar cu mac au scăpat de osteoporoză după administrare timp de 12 luni. Femeile din celălalt grup încă mai aveau osteoporoză după un an, iar oasele lor prezentau valori ale calciului sub limitele normale.

Seminţele de roşii

Un ingredient natural găsit în seminţele de roşii a fost identificat de oamenii de ştiinţă britanici drept o componentă cheie pentru o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă. Gelul făcut din aceste seminţe e promovat ca o alternativă naturală la aspirină. Gelul este deja utilizat într-un produs de suc de fructe şi se aşteaptă să fie adăugat în unele băuturi lactate.
Uniunea Europeană a recunoscut că acest ingredient îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi a aprobat menţionarea pe ambalaje a acestui ingredient. Produsul este derivat din gelul aflat în jurul seminţelor de roşii, iar studiile au demonstrat că poate preveni apariţia cheagurilor de sânge.


  TOTUL DESPRE NUCI  ŞI ALUNE
Oleaginoasele sunt benefice în prevenirea maladiilor cardiovasculare. Datorită conţinutului în magneziu, contribuie la buna funcţionare a unor enzime cu rol în refacerea celulară. Consumul de oleaginoase este benefic sănătăţii cardiovasculare. Toate oleaginoasele (migdale, nuci pecan, alune etc.) şi arahidele (leguminoasele) conţin acizi graşi de acelaşi tip cu cei conţinuţi de uleiul de măsline.
Astfel, consumând unt de arahide, obţii aceleaşi beneficii ca atunci când consumi ulei de măsline. În plus, oleaginoasele sunt bogate în proteine, fibre şi vitamina E, un antioxidant care neutralizează radicalii liberi responsabili de îmbătrânirea celulară.
Pentru persoanele hipertensive, se recomandă însă oleaginoasele nesărate. Dacă ţii la silueta ta, nu le consuma în exces, deoarece la 100 g de oleaginoase corespund aproximativ 600 de calorii. Oleaginoasele au în general un conţinut ridicat de vitamina E, fibre, minerale şi oligoelemente (potasiu, magneziu, fosfor, calciu, fier, zinc şi cupru), o pondere importantă de lipide şi un conţinut proteic superior fructelor.

Migdalele

Sunt menţionate în istorie din cele mai vechi timpuri, fiind un ingredient de preţ în pâinea faraonilor egipteni. Originea exactă nu este ştiută, dar se crede că provin din China şi Orientul Mijlociu. Exploratorii din antichitate consumau migdale în călătoriile lor pe Drumul Mătăsii, ce lega Asia de zona Mediteraneană, în special Spania şi Italia, astfel încât aceasta plantă a fost curând aclimatizată şi în Europa. În America, migdalul a fost adus abia în secolul al XVIII-lea de către călugării franciscani, adaptându-se foarte bine în California, unde şi acum se cultivă intens.
Pe parcursul istoriei, migdalele au avut o puternică semnificaţie religioasă, etnică sau socială. Românii aruncau cu migdale asupra mirilor ca semn de fertilitate, acest obicei regăsindu-se şi în zilele noastre, când la nunţi se dăruiesc invitaţilor săculeţe cu migdale glazurate. O altă tradiţie este împământenită în Suedia unde, în fiecare an, de Crăciun, se găteşte budinca de orez în care se ascunde o migdală, iar cel ce o găseşte va avea noroc tot anul următor.
Arborele de migdal este înrudit cu cireşul, prunul şi piersicul, însă fructele sale nu sunt comestibile. Migdalele pe care le consumăm sunt de fapt seminţele acestui arbore, învelite cu o coajă tare în interiorul unui fruct ce ajunge la maturitate în aproximativ 7-8 luni de la înflorire. Spre deosebire de migdalele cultivate, cele sălbatice conţin o substanţă otrăvitoare, astfel încât, pentru a putea fi consumate, este necesar să fie prelucrate prin spălare şi prăjire. Migdalele sunt printre cele mai hrănitoare fructe uscate.
Cu un conţinut redus în grăsimi nocive şi bogate în minerale şi vitamine, ele ajută încombaterea bolilor cardiovasculare şi chiar în prevenirea unor forme de cancer. Migdalele sunt cea mai bună sursă de magneziu şi vitamina E, considerată vitamina antisterilităţii, cu rol în reglarea funcţiei de reproducere. Calciul conţinut ajută la menţinerea sănătăţii oaselor şi a dinţilor, în vreme ce fosforul ajută memoria.
Nivelul ridicat de proteine şi fibre din migdale le fac un aliment valoros, în special într-o dietă vegetariană sau de post, când pot substitui carnea, păstrând aportul nutritiv.
Studiile au demonstrat că este suficientă introducerea în dieta zilnică a migdalelor pe o perioadă de doar o lună, pentru ca efectele benefice ale acestora să se facă simţite. Migdala ca atare nu conţine carbohidraţi şi de aceea este recomandată persoanelor care suferă de diabet. Cantitatea zilnică recomandată este de 30 de grame, adică aproximativ 20 de migdale. 24 de sâmburi de migdale conţin aproximativ 6 g de proteine şi 3,35 g de fibre.

Arahidele

Sunt originare din America de Sud, Mexic şi America Centrală. Deşi sunt considerate a fi fructe uscate, ele fac parte din familia leguminoaselor. Fructele sunt nişte păstăi ce se dezvoltă sub pământ, fiecare putând conţine până la 4 seminţe din care se dezvoltă alunele. Cunoscute şi sub numele de „alune de pământ” sau „alune americane”, arahidele au fost folosite de oameni în alimentaţie din cele mai vechi timpuri.
Cercetări arheologice au scos la iveală dovezi ale cultivării arahidelor în Peru cu circa 7.600 de ani în urmă. În cultura precolumbiană, arahidele ocupau un loc de cinste, regăsindu-se în diferite forme de artă, precum sculptură sau bijuteriile.
Exploratorii portughezi au popularizat această plantă şi pe continentul european şi cel african în secolul al XIX-lea, de unde a fost adusă ulterior şi în America de Nord. În SUA, arahidele au fost aduse în secolul al XVIII-lea de către neguţătorii de sclavi, fiindcultivate în special pentru uleiul extras, ca hrană pentru animale sau ca înlocuitor pentru cacao.
La începutul secolului XX, cercetările botanistului american George Washington Carver au scos la iveală potenţialul nutritiv al arahidelor, tot acum punându-se bazele popularităţii imense de care se bucură arahidele astăzi în SUA. Studiile lui Carver au identificat nu mai puţin de 300 de utilităţi ale arahidelor, atât în alimentaţie cât şi în industrie.
Astăzi arahidele se regăsesc într-o varietate largă de produse alimentare şi în cultura culinară a multor ţări. Sunt consumate cel mai des ca gustare, încorporate în deserturi sau produse de patiserie, precum şi sub forma celebrului unt de arahide. Untul de arahide a fost produs prima dată în 1890, de către John Kellogg, cel care a inventat, printre altele, şi binecunoscuţii fulgi de porumb. Conceput iniţial ca înlocuitor al untului, cel de arahide a căpătat rapid popularitate, astăzi fiind extrem de apreciat ca gustare de dimineaţă  şi ca ingredient în diferite reţete.
Arahidele, ca şi untul obţinut din ele, constituie o sursă semnificativă de proteine, mai mare decât orice altă plantă leguminoasă. Grăsimile conţinute sunt în principal nesaturate, benefice pentru organism prin efectul de reducere a nivelului de colesterol din sânge şi a riscului de boli cardiovasculare.
Conţin minerale precum magneziul, zincul, cuprul, fosforul sau potasiul, precum şi o importantă cantitate de fibre. Cercetări ştiinţifice recente au demonstrat că arahidele conţin antioxidanţi, extrem de utili sănătăţii organismului uman. Nivelul de antioxidanţi din arahide rivalizează cu cel al multor fructe şi legume precum merele, murele, căpşunile sau morcovii. Arahidele sunt cultivate în numeroase regiuni ale lumii, principalii exportatori fiind SUA, China şi Argentina, cel mai mare importator fiind Uniunea Europeană.

Nucile

Consumate zilnic, împiedică îngroşarea arterelor şi previn bolile de inimă. Opt nuci pe zi menţin arterele flexibile, inima sănătoasă şi previn atacul vascular cerebral. Se recomandă consumul de nuci mai ales după o masă bogată în grăsimi, pentru a-i atenua efectele negative.
Acidul alfa-linoleic din nuci este benefic pentru cei cu tulburări de ritm cardiac.Nucile mai conţin antioxidanţi şi arginină, un aminoacid utilizat de corp pentru a produce oxidul nitric, cu rol  în procesele de învăţare şi memorare, reglarea presiunii arteriale, digestie, erecţie peniană, combaterea cancerului.
Nucile pot înlocui majoritatea nutrienţilor animali în cazul vegetarienilor, adică cele mai multe vitamine B, fosfor, fier, cupru, potasiu şi proteine. În combinaţie cu pâinea, cerealele sau leguminoasele (mai ales soia şi lintea) se poate obţine gama întreagă de aminoacizi esenţiali.
Nuca este bogată în acizi graşi Omega-3 iar consumul ei poate duce la scăderea colesterolului. Miezul de nucă este recomandat în caz de slăbiciune generală şi extenuare. Se poate pregăti o excelentă băutură energizantă dintr-un pahar de suc proaspăt de fructe, amestecat cu miez de nucă pisat şi miere.

Caju

Este originar din nordul Braziliei şi face parte din aceeaşi familie cu mango-ul şi fisticul. În secolul al XVI-lea, exploratorii portughezi au introdus această plantă şi în alte regiuni tropicale, precum India şi unele ţări africane, unde e cultivat şi astăzi, cei mai mari producători din lume fiind India, Brazilia, Mozambic, Tanzania şi Nigeria.Unele persoane sunt alergice la caju, totuşi el se numără printre cele mai puţin alergenice nuci.
Are un conţinut bogat de potasiu, fosfor şi magneziu, conţinând de asemenea, calciu, sodiu, fier, zinc, seleniu şi vitamina K. În plus, este una dintre cele mai gustoase tipuri de nuci. Uleiul de caju are aplicabilitate medicinală, fiind demonstrate proprietăţile sale antibacteriene. Din pudra de seminţe se extrage un antivenin.

Castana comestibilă

Este originară din regiunile temperate ale emisferei nordice. Poate fi consumată în stare proaspătă sau prelucrată industrial, sub formă de făină, din care se prepară un piure gustos şi hrănitor sau se foloseşte la fabricarea surogatului de cafea şi a uleiului de castane. Castanele conţin potasiu, fosfor, calciu, magneziu, sodiu, fier, seleniu şi magneziu şi vitaminele A, C şi K. 10 castane prăjite conţin 2,7 g proteine şi 4,3 g fibre. Castanele au numeroase calităţi curative.
Ele vin în ajutorul celor cu probleme de inimă, anemicilor şi celor care suferă de boli ale stomacului. Castanele pot fi un aliat de nădejde în tratarea afecţiunilor respiratorii, precum tusea convulsivă. Conţin fibre, deci persoanele care au probleme de digestie sau cei care vor să-şi întărească musculatura n-ar trebui să le evite. Castanele sunt delicioase.
Piureul din castane se află printre puţinele produse prelucrate termic care îşi menţin aproape în totalitate vitaminele. Castanele se pot folosi şi extern. Dacă aveţi acnee, folosiţi o combinaţie de miere şi miez de castane şi aplicaţi-o pe faţă, fiind o veritabilă mască revigorantă, cu acţiune antiinflamatorie şi de reducere a sebumului. Substanţele conţinute de castane refac găurile microscopice din vasele de sânge şi le conferă elasticitate. Tinctura este bună pentru varice.

Nuca de macadamia

Consideraţi iniţial plante ornamentale, arbuştii de macadamia au devenit o adevărată comoară după descoperirea lor în 1857 de către chimistul scoţian John Macadam, al cărui nume îl poartă. Înainte de secolul al XIX-lea, aceste nuci erau cunoscute doar de către populaţia aborigenă din Australia, care le consumau, însă nu cultivau planta. Doar două dintre cele 9 specii de macadamia existente produc celebrele nuci, cele mai scumpe din lume.
Originari din Australia, arbuştii macadamia au fost plantaţi pentru prima dată în scop comercial în Hawaii, care astăzi reprezintă una dintre cele mai mari surse de nuci macadamia din lume, iar SUA cel mai important consumator.
Alţi exportatori importanţi ai preţioaselor nuci sunt Africa de Sud, America Centrală şi Australia. Preţul ridicat al nucilor de macadamia se justifică nu doar prin faptul căarbuştii produc fructe abia după 7-10 ani, ci şi din cauza cojii foarte rezistente ce trebuie îndepărtată înainte de vânzare. Coaja acestor nuci este atât de tare, încât nu poate fi spartă cu un spărgător obişnuit.
Se folosesc utilaje automatizate care, după spargerea şi îndepărtarea cojilor, sortează miejii în funcţie de calitate. Aceştia pot fi mâncaţi în stare naturală, prăjiţi sau înveliţi în ciocolată. Nucile de macadamia sunt preţuite nu doar pentru gustul lor dulce, rafinat, ci şi pentru uleiul pe care îl conţin (70-80%), folosit la fabricarea cosmeticelor de îngrijire a pielii. Ele au un conţinut bogat de potasiu, fosfor, magneziu, calciu, sodiu fier.

Mugurii de pin

Sunt seminţele comestibile ale arbustului cu acelaşi nume, pinul. În lume există aproximativ 20 de specii de pini care produc aceşti muguri comestibili. Obiceiul de a mânca seminţe de pin datează încă de pe vremea grecilor şi romanilor, care obişnuiau să le păstreze în  miere de albine. În prezent, mugurii se găsesc peste tot în lume, având diferite nume: nuci indiene, pinon, pignon, pignole, pinhao şi sunt utilizaţi în special la prepararea de salate şi în compoziţia unor deserturi delicioase.
Pentru ca un astfel de pin să poată ajunge la producerea de seminţe, este necesar să treacă de la 15 până la 25 de ani de la plantare. Culegerea mugurilor se realizează manual, ceea ce impune şi costuri mari de vânzare pe piaţă. Din punct de vedere al conţinutului nutriţional, mugurii de pin pot au între 10 şi 30% proteine (în funcţie de specia de la care provin) şi aduc o cantitate importantă de fibre organismului. Prin presare la rece, se obţine uleiul de pin, apreciat atât pentru gustul plăcut, cât şi pentru proprietăţile antioxidante şi antiinflamatorii.

Nuca pecan

Provenind din America de Nord, pecanul este o specie înrudită cu nucul. Numele îi vine de la cuvântul indian Algonquin paccan, însemnând o nucă atât de tare încât nu poate fi spartă decât cu piatra. Pecanul a devenit cunoscut în Europa abia în 1792, când exploratorul Alvar Nunez Cabeza de Vaca a scris primul despre această specie  de arbore.
Aroma de pecan este considerată de gurmanzi ca fiind una desăvârşită, de o dulceaţă net superioară faţă de alte sortimente de nuci, respectiv sâmburi graşi. Miezul de pecan este unic datorită concentraţiei ridicate de grăsimi polisaturate, precum şi de substanţe cu rol antioxidant. Pecanul este un fruct oleaginos, foarte bogat în lipide (72%), ceea ce explică valoarea energetică ridicată: 700 kcalorii la 100 g.
Pe lângă lipide, nuca pecan mai conţine un procent de proteine net superior faţă de alte nuci (9,3%). Uleiul conţinut de acesta este atât de concentrat, încât, dacă îl aprinzi cu un chibrit, focul va fi întreţinut până la arderea completă.
Pecanul e o sursă excelentă de proteine şi grăsimi nesaturate. Potrivit cercetătorilor, pecanul conţine mai mulţi antioxidanţi decât oricare alt sâmbure gras, fiind urmat de nuci şi alune. Cantitatea foarte mare de vitamina A din pecan este binevenită atunci când dorim să ne protejam vederea, oasele şi dinţii sau să ne îmbunătăţim starea generală de sănătate. De asemenea, consumul frecvent şi în cantităţi moderate de pecan duce la scăderea colesterolului rău.

Fisticul

Este sămânţa comestibilă, cu gust uleios, foarte plăcut, a unui arbore originar din vestul Asiei. Fisticul are un conţinut important de potasiu şi fosfor şi ceva mai mic de magneziu, calciu, sodiu, fier şi seleniu. E foarte bogat în vitamina A.
Resveratrolul din fistic are un rol important combaterea cancerului şi a bolilor de inimă, triptofanul îmbunătăţeşte dispoziţia şi combate depresia sau insomnia, iar cistina (un factor important în prevenirea îmbătrânirii precoce) favorizează absorbţia fierului.

Alunele de pădure

Sunt o sursă excelentă de proteine, fibre şi magneziu. Au un conţinut scăzut de sare şi se pot mânca crude sau pastă cu unt. Sunt ingredientul principal din crema italiană Nutella. Uleiul de alune de pădure e folosit extern pentru a înlătura celulita. Alunele sunt foarte bogate în vitamina E şi săruri minerale.
Atenţie însă! Nu exageraţi cu consumul lor. 100 g de alune au 650 kcal. În scopuri terapeutice, de la alun se utilizează: miezul fructelor, uleiul acestora, frunzele şi mugurii.
Aluna e fructul-sămânţă al alunului comun (Corylus avellana), arbust care creşte spontan, dar este şi cultivat. Fructele sunt mici şi sferice sau ovoidale, câte 2-4 într-un grup, alcătuite dintr-un înveliş lemnos ce închide o singură sămânţă comestibilă.
Alunele de pădure reprezintă una dintre culturile cele mai străvechi şi sunt originare din Asia. Manuscrisele chinezeşti de acum 5000 de ani menţionează alunele de pădure ca pe o hrană sacră din ceruri. Romanii şi grecii foloseau alunele de pădure în scopuri medicale. Medicul Dioscorides din Grecia Antică lăuda proprietatea alunelor de pădure de a vindeca tusea cronică şi răcelile şi de a ajuta la creşterea părului în zonele cu început de calviţie. Principalii producători de alune de pădure sunt Turcia, Italia, Spania şi Franţa.
Alunul românesc este un arbust care creşte mai ales la margini de pădure, acolo unde este lumină din belşug şi pământ afânat. Alunele româneşti se coc la începutul lunii septembrie. Alunul turcesc este mai productiv, dar fructele sale nu au virtuţile tămăduitoare şi vitalitatea alunului autohton.
Alunele sunt un aliment cu un înalt conţinut caloric şi bogat în săruri minerale. Ele conţin: grăsimi uleioase în mari cantităţi, proteine, zaharuri, fibre alimentare, săruri minerale (fosfor, magneziu, fier, mangan, cupru seleniu etc.) vitamine, mai ales vitamina E şi, în cantitate mai mică, vitaminele din grupul B şi vitamina A, răşini, pigmenţi şi tanini.
Alunele de pădure au o aromă puternică şi sunt deseori folosite în copturi, dar şi pentru a face unt de alune, faină şi paste. Alunele se găsesc în comerţ cu sau fără coajă, tăiate, măcinate sau prăjite şi se consumă mai ales uscate. Sunt întrebuinţate ca atare în cofetărie iar în industria dulciurilor ca înlocuitor al pudrei de cacao. Din alunele presate, se obţine un ulei apreciat atât în  alimentaţie, cât şi în industria cosmetică.
Alunele de pădure nu constituie doar o sursă de proteine de foarte bună calitate. Pe lângă vitamina E (un antioxidant puternic) ele mai conţin şi alte substanţe nutritive benefice sistemului imunitar. Sunt bogate în arginină, un aminoacid care relaxează vasele de sânge. Aceste nucifere de pădure au cea mai mare concentraţie de acid folic dintre toate tipurile de alune.
Acidul folic reduce riscul apariţiei defectelor în tubul neural înainte de naştere şi poate reduce riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, anumitor tipuri de cancer, bolii Alzheimer şi depresiei.
Alunele conţin minerale care scad tensiunea: calciu, magneziu şi potasiu. Sunt şi o sursă bogată de squalenta, o substanţă naturală care se află şi în uleiul  de măsline, uleiul din germeni de grâu, uleiul de orez, uleiul de rechin şi în drojdie, cu efecte împotriva cancerului şi reduce colesterolul. Un studiu efectuat pe subiecţi umani a arătat că persoanele cu un nivel ridicat de colesterol care au consumat alune de pădure timp de 8 săptămâni au prezentat un nivel scăzut al lipidelor care formează placa arterelor (LDL) şi un nivel crescut al colesterolului pozitiv HDL, în comparaţie cu grupul de control.
Fructele alunului sunt o adevărata mină de energie, având o valoare calorică şi nutritivă apropiate de cea a cărnii, fiind în schimb mai digerabile şi total lipsite de toxicitate. Ca medicament, alunele au valoare terapeutică atunci când sunt consumate crude, neprăjite, fiind indicate pentru: anemie, creştere, colesterol mărit, diabet, fragilitate capilară, pietre la rinichi, sarcină, boli pulmonare.
Frunzele alunului se folosesc ca infuzie, decoct şi băi, au efect hemostatic, vasoconstrictor şi tonifiant venos. Ele se recoltează în lunile iunie-iulie.
Uleiul de alune virgin constituie un tratament excelent în eliminarea teniei şi împotriva infecţiilor căilor respiratorii. Uleiul de alune se obţine prin presare la rece. El nu poate fi conservat mult în timp. Are efecte tămăduitoare foarte puternice. O linguriţă de ulei luată seara şi una dimineaţa, timp de 15 zile, duce la eliminarea teniei. Luat zilnic, uleiul de alune protejează gâtul împotriva infecţiilor, fiind folosit cu mult succes şi în tratarea hipertensiunii arteriale; doza este aceeaşi.
Uleiul de alune conţine lecitină şi mulţi acizi graşi nesaturaţi: până la 83% acid oleic şi până la 25% acid linoleic. El influenţează pozitiv microcirculaţia şi penetrabilitatea pielii, atenuează luciul uleios, are efect astringent şi reglează secreţia de sebum, are efect nutritiv şi hidratant, nu usucă pielea şi nu lasă o senzaţie grasă.
Este un ulei deosebit de delicat şi nu favorizează apariţia comedoanelor,diminuează vergeturile, repară cicatricele, asigură elasticitatea pielii. Este un ulei cunoscut şi pentru efectele de catifelare şi atenuare a semnelor îmbătrânirii.
Poate fi utilizat pentru toate tipurile de ten. Se aplică 3-5 picături pe tenul curat, masând uşor. Evitaţi însă zona ochilor. Pentru rezultate optime, este de preferat a se aplica seara, înainte de culcare şi din nou dimineaţa.
Făina de alune este un energizant şi vitalizant de excepţie. Prin zdrobirea alunelor crude în piuă sau măcinarea lor cu râşniţa, se obţine o făină foarte gustoasă, care poate fi amestecată cu miere şi busuioc şi mâncată pe pâine, sau din care se poate prepara untul de alune, mixând alunele într-un blender, până devin o pastă groasă.

·         Sfaturi şi recomandări în folosirea alunelor de pădure
- Dacă sunt în coajă, alegeţi alunele grele şi pline. Cele decojite pot fi păstrate în locuri răcoroase şi uscate aproape o lună, iar în frigider sau congelator se vor menţine proaspete 4 luni.
- Pieliţa poate fi îndepărtată prin prăjire uşoară şi apoi prin frecare. Alunele pot fi prăjite în cuptor, folosind o coală de hârtie de copt. În cantitate mică, se pot măcina cu râşniţa de cafea.
- Încercaţi untul de alune de pădure ca alternativă la untul de arahide. Este foarte gustos.
- Alunele de pădure se pot adăuga în salatele favorite şi se pot amesteca în cerealele de la micul dejun. De asemenea, puteţi adăuga alune de pădure, tăiate sau mixate, în iaurt.

No comments:

Post a Comment

sau trimite comentariul tau la scanave@yahoo.com