Monday, May 12, 2014

P. TzUTzEA ....

Tutea si altele

  virgil alexandru
To
May 11 at 8:07 PM


*  Petre Ţuţea - despre credinta in Dumnezeu *

*"Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne
dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat
acasă. Nici nu ţin minte anul... Când m-au anchetat am leşinat din
bătaie. **Iacătă
că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. **Am fost după aceea la Jilava,
la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe
ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă
sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot
ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în
mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi."*

*"Când am văzut, în închisoare, că tot regimul care mi se aplică e
inoperant - puteam eu, ca om, să-mi explic asta? Şi atunci m-am gândit că
există o forţă supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu. Numai El putea
face isprava asta, ca eu să scap de înlănţuire. Pentru că, personal, nu mă
pot dez-lănţui şi elibera. Iar a vieţui acolo, la închisoare, fără
asistenţa Lui nu se poate; au fost oameni care au murit... Atunci s-a
născut în mine credinţa nelimitată în atotputernicia şi atotbunătatea
divină."*

*"Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie,
fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici
dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti
de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte
sensul existenţei umane şi universale."*

*"Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe
adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar
dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu
e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi când un filozof, un
om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se mai disting de
o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului."*

*"Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine
de nicăieri şi merge spre nicăieri."*

*"Ştiinţa realului este teologia."*

*"În biserică afli că exişti."*

*"Religia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de guturai."*

*"Principiul egalităţii, pe care-l vehiculează democraţii din lume,
funcţionează în mod real numai în religie, fiindcă numai religia creştină
consideră oamenii egali în faţa lui Dumnezeu."*

*"În faţa lui Dumnezeu nu există genii, Dumezeu lucrând nu cu genii, ci cu
oameni."*

*"O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în
biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar
laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor."*

*"Nivelul meu intelectual, chiar dacă sunt savant, nu depăşeşte nivelul
unui popă obscur din Bărăgan. **Pentru că preotul ăla, în ritualul lui din
biserica aia din lemn sau piatră, stă de vorbă cu absolutul."*

*"Eu când discut cu un ateu e ca şi cum aş discuta cu uşa. Între un
credincios şi un necredincios nu există nici o legătură. Ăla e mort,
sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există
nici o legătură. Credinciosul creştin e viu."*

*"Rugăciunea este expresia unui suflet religios care recunoaşte o putere
supranaturală care-i asigură eliberarea din înlănţuirea limitelor personale
şi cosmice."*

*"Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară
pe om."*

*"Omul e liber şi eliberat numai în templul creştin, acolo, în ritual, când
se comunică tainele care îi învăluiesc deopotrivă şi pe sacerdot, şi pe
credincioşi. Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuieşti infinitul
şi autonomia gândirii cu credinţa în Dumnezeul crestin: "Robeşte-mă Doamne,
ca să fiu liber!"*

*"Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? - te întreb. În templu. În
biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi
asemănarea Lui."*

*"Trebuie să ne golim de prea plinul Eu, ca să mai intre în noi un pic de
Dumnezeu."*

*"Acum, mai la bătrâneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu
există adevăr."*



Documentar  interesant ce contine 4 parti

https://www.youtube.com/watch?v=6PG3smfvwvM

https://www.youtube.com/watch?v=6liimuTqn8Y

https://www.youtube.com/watch?v=6liimuTqn8Y

https://www.youtube.com/watch?v=oyI7FrBS2GM

No comments:

Post a Comment

sau trimite comentariul tau la scanave@yahoo.com