D-ale Haremului ...., interesant, documentat

Haremul - inchisoarea femeilor favorite I

 

Chiar daca este cel mai adesea asociat societatilor medievale arabe, care i-au dat de altfel si denumirea („harim”, in limba araba, inseamna „locul interzis”), haremul reprezinta un fenomen social larg raspandit in Asia, marturii despre existenta unor asemenea palate ale placerilor provenind din China si India antica. In India, ele se numeau purdah sau zenana, in vechea Persie, andarun. Se spune ca regele hindus Tamba din Banaras (secolul VI i. Chr.) ar fi avut un harem cu 16.000 de femei – o cifra desigur exagerata, dar care ne da o idee despre importanta acordata acestei institutii. Peste aceasta armata de femei era stapana favorita regelui, frumoasa Sussondi, care il cucerise pe acesta, spune legenda, prin talentul ei la aruncatul zarurilor... Regii persi aveau si ei haremuri cu sute de fete si devenise o traditie ca, dupa o expeditie de prada, satrapii sa trimita suveranilor cele mai frumoase femei capturate.

  

Saracii eunuci bogati...

    

      Desigur, cele mai cunoscute haremuri au apartinut sultanilor turci, iar aceasta institutie, care de multe ori a dictat politica unui intreg imperiu, nu va dispare decat in 1909, odata cu abdicarea ultimului sultan, Abdul al-Hamid al II – lea. La ora actuala, oricat ar parea de curios, exista inca haremuri in unele tari arabe, dat fiind faptul ca religia islamica permite barbatilor sa aiba mai multe femei, functie de avere. Va imaginati, asadar, de ce „colectii” pot dispune bogatii seici petrolisti ai Arabiei... Haremul sultanilor turci adapostea sute de femei, dintre care multe nici nu ajungeau vreodata sa treaca prin patul stapanului, mucezind pana la batranete dincolo de zidurile intangibile ale palatului imperial. Toate erau sub supravegherea stricta a mamei sultanului, care alegea ea insasi favoritele pentru fiul sau, dintre cele mai frumoase si mai distinse tinere din harem, si a eunucilor. Acestia erau barbati care devenisera impotenti prin mutilarea sau indepartarea totala a organelor genitale externe. De obicei, lor li se taiau, inca din copilarie, testiculele, dar initial, in antichitate, solutia adoptata era una mult mai radicala: copiilor de sex masculin destinati sa devina eunuci nu li se mai dadea voie sa bea apa trei zile, apoi li se retezau, cu un brici ascutit, toate organele sexuale, legate cu o sfoara. Pentru a nu se infecta, rana era arsa cu fierul rosu si deasupra se presara cenusa. Timp de alte cateva zile, li se umezeau doar buzele cu apa, apoi, cand rana de sub pantece prindea coaja, li se administrau mari cantitati de apa. In cele din urma, lichidul venit pe tractul urinar reusea sa „sparga” coaja, intr-un loc, si de atunci inainte, bietii oameni urinau doar pe acolo... Putinii care rezistau acestui tratament – mortalitatea era de aproape 90% – intrau in slujba suveranilor.

Ultimul eunuc al ultimului imparat

Desi sunt asociati haremurilor orientale, eunucii au cunoscut gloria mai intai in societatea romana si cea bizantina (termenul eunouchos este de origine greaca si inseamna „pazitorii camerei de culcare”). Intr-adevar, in Roma imperiala, eunucii aveau ca sarcina paza imparatului si a sotiei acestuia, precum si educatia tinerelor lor odrasle. Si in China, unde eunucii au o traditie milenara, ei erau insarcinati cu supravegherea femeilor din casa imperiala. Interesant e faptul ca multi eunuci proveneau din familii nobile, care vedeau in castrarea fiilor lor o cale de a-si sluji imparatul. Privati de placerile sexuale, eunucii agoniseau averi uriase si deseori deveneau mai puternici decat stapanii lor. In secolul XVII, bunaoara, eunucul Wei Zhongxian a condus efectiv China, inchizandu-l pe imparat in harem! Un alt eunuc, Zheng He, a devenit amiral, descoperind se pare America inaintea lui Columb. Sun Yaoting, ultimul eunuc chinez a murit in 1996, la venerabila etate de 94 de ani, dupa ce-l slujise cu credinta pe ultimul imparat, Pu Yi....

    

     Organizare si diversificare

    

      Revenind la harem, sa spunem ca, in afara sotiilor si concubinelor suveranului, ori a eunucilor, el mai gazduia si fiii naturali ai sultanilor, ce nu implinisera inca varsta maturitatii. De altfel, acesta era si scopul haremului: sa ofere cat mai multi potentiali urmasi la tron, intr-o perioada cand nivelul mortalitatii infantile era foarte crescut. Organizarea era exemplara si regulile respectate cu strictete. Imparatii chinezi dispuneau de o sotie principala – care purta titlul oficial de imparateasa, trei prime-concubine, noua sotii de rang secund, 27 concubine de rangul trei si 81 de ranguri mai mici, in total 121 de femei aflate permanent la dispozitia lor. Sultanii turci aveau, de obicei, 300 de femei, iar gradele erau in ordine inversa decat la chinezi: cele de rangul unul erau doar slujnice, cele de rangul doi se culcasera o singura data cu stapanul, cele de rangul trei treceau frecvent prin patul acestuia si in sfarsit, cele de rangul patru erau considerate „favorite”, ele daruindu-i sultanului copii. Desigur, dintre acestea cea mai apreciata era cea care ii oferea suveranului primul nascut de stirpe barbateasca. Daca micutul devenea candva, la randul sau, sultan, mama lui era numita sultana „valide”, primind puteri discretionare asupra intregului harem.

Odaliscele au inventat jocul de carti

Spre deosebire de femeile din haremurile turcesti, care puteau fi si sclave sau prizoniere de razboi, imparatii chinezi nu acceptau decat fete de rang inalt, provenite din randurile aristocratiei si beneficiind de o educatie fara cusur. Femeile sultanilor primeau aceasta educatie abia in harem, ele avand dascali eunuci care le invatau sa scrie, sa citeasca, sa cante la instrumente muzicale, si fiind initiate in arta placerilor de catre concubinele mai experimentate, in asa fel incat sa stie cum sa trezeasca simturile sultanului. Ca o anecdota, sa adaugam ca tot femeile din harem au fost cele care au inventat jocul de carti, probabil din plictiseala... Femeile care ii daruiau fii sultanului aveau un statut social foarte ridicat. Ele primeau propriile apartamente, erau inconjurate de armate intregi de servitoare si eunuci si adunau averi fabuloase. La turci, ca si la chinezi, sultanul isi alegea partenerele nu vazandu-le direct, ci admirand tablourile acestora, pictate de artistii de la curte. Abia dupa ce parcurgea o intreaga asemenea „expozitie”, sultanul era in masura sa decida daca o femeie merita sau nu sa fie aleasa...

    

     Recorduri incredibile

    

      Printre cele mai numeroase hareme atestate ca atare un loc fruntas il ocupa cel al seicului arab Ghiyas-ud-Din Khilji, care a domnit in secolul XV. Pana la varsta de 50 de ani, cand a preluat tronul, la moartea tatalui sau, acesta se dedicase exclusiv pasiunilor sale: vanatoarea si strangerea cat mai multor femei in harem. Daca auzea despre existenta vreunei fete frumoase, Ghiyas nu se lasa pana nu o cucerea, ori cu bani, ori cu forta armelor, declansand adevarate razboaie din aceasta cauza. Regele Mongkut al Siamului (1804-1868) se putea lauda si el cu 9000 de sotii si concubine, care locuiau intr-un oras special construit pentru ele, Nang Harm (Orasul femeilor cu val). Inconjurata de ziduri puternice, asezarea nu gazduia decat femei si eunuci, orice barbat in putere care indraznea sa patrunda acolo fiind ucis pe loc. Nu-i de mirare ca, avand o asemenea „baza de reproductie”, suveranul siamez a lasat in urma 66 de copii... Un alt campion in domeniu a fost hanul mongol Kublai (1215-1294), ce dispunea de 7000 de concubine, care erau inlocuite la fiecare doi ani de alte fete, tinere si proaspete.

Haremul - inchisoarea femeilor favorite II

Atunci când auzim cuvântul harem, imaginatia ne poarta imediat catre tarâmuri exotice,  catre palate fabuloase, desprinse parca din "o mie si una de nopti", catre frumoase diafane, cu trupurile invaluite in valuri stravezii si cu chipurile ascunse privirii muritorilor de rând, lasând sa se vada doar ochii migdalati... Adevarul este insa mai putin romantic decât aceasta imagine languroasa, intrucât de-a lungul vremii haremurile au reprezentat locuri unde s-au tesut cele mai mârsave intrigi si s-au comis cele mai groaznice crime. O istorie a acestor stabilimente fascinante si in egala masura terifiante ne-am propus sa va infatisam in rândurile ce urmeaza...

Suveranul se culca in fiecare noapte cu o fecioara

Marele cuceritor mogul Akbar (1542-1605) a dobândit, de-a lungul domniei sale asupra Indiei, mii de sotii si concubine. Luminatul suveran nu era deloc pretentios in ceea ce priveste vârsta lor sau aspectul fizic, intrucât singurul lucru dupa care se ghida era importanta politica a acestor "achizitii". Asa se face ca in haremul sau convietuiau fetiscane abia iesite din copilarie, cu femei aproape batrâne, dar care se inrudeau cu stapânitorii regatelor invecinate, asigurându-i astfel abilului rege aliati puternici.

Mai mult decât atât, Akbar si-a format chiar o garda personala de "amazoane" din Rusia si Abisinia, care-l aparau cu indârjire de orice tentativa de asasinat - si acestea nu au lipsit. Desi se declara un musulman fanatic, Akbar nu avea nici un fel de retinere in a incalca regulile impuse de Coran, intretinând peste 300 de neveste "cu acte in regula" cum am spune noi. Un supus al lui Akbar, nobilul Ismail Quli Khan, intretinea, la rândul sau, un harem de 1200 de femei. El era atât de gelos, incât, neincrezator in eunuci, poruncea ca ferestrele palatului unde locuiau frumoasele sale concubine sa fie sigilate, peste zi. Grija exagerata pentru femeile lui i-au atras insa ura acestora, iar Quli Khan a pierit otravit.

Si regele Marocului, Mulai Ismail (1646-1727), manifesta o apetenta deosebita pentru sexul slab, adapostind in palatul sau aproape 4000 de tinere fete. Istoricul britanic Ockley scrie, citând surse apropiate suveranului african, ca acesta "se culca in fiecare noapte cu câte o fecioara". Haremul sau era probabil cel mai cosmopolit din câte se cunosc, caci aici se regaseau fete din Spania, Italia, Georgia, Arabia, Anglia, Franta, Rusia si din multe alte tari. Pentru a nu veni in contradictie cu preceptele musulmane, fetele erau convertite - la nevoie, prin tortura - la Islam.

Pe "scaunul placerilor"    

Tot un conducator cu vadite deviatii de comportament si cu un apetit sexual insatiabil a fost si imparatul chinez Yang Ti, din dinastia Sui (569-618), posesor al unui harem de 3000 de femei. Printre metodele sale de a face amor se numara si asa-numitul "scaun al placerilor", inventie a mestesugarilor de la curtea sa. Indata ce o femeie se aseza pe scaunul respectiv, se trezea imobilizata de niste catuse metalice, ce ieseau din el, picioarele ii erau departate iar un mecanism ii impingea trupul in fata, expunându-l astfel poftelor imparatului. Când calatorea, acesta avea permanent la dispozitie zece fetiscane goale, plimbate in trasuri deschise, inaintea sa, gata oricând sa-l satisfaca.

Sahul persan Firuz, ce a domnit intre 1351 si 1388, si-a neglijat total atributiile de conducator, lasând guvernarea tarii in seama vizirilor sai si dedicându-se "colectionarii" de femei. Negustorii lui strabateau lumea in lung si-n lat, selectând cele mai frumoase femei si trimitându-le stapânului, care nu se uita la bani... Trecând la islamism, el a consultat invatatii musulmani si, când a aflat ca religia ii permite sa se insoare cu 300 de femei, a facut nunta cu toate 300 intr-o singura zi. In ciuda exceselor sale sexuale, sahul a trait pâna la 80 de ani, având o sanatate de fier si o vedere excelenta, dovada certa asadar ca lipsa activitatii sexuale duce la orbire...

Misteriosul palat Topkapi

Revenind la sultanii turci, cei mai faimosi posesori de haremuri din lume, sa spunem ca initial, pâna la stabilirea capitalei Imperiului Otoman la Constantinopole-Istanbul, femeile nu aveau un palat special destinat, ci traiau in apartamentele sultanului ori il insoteau pe sultan in expeditiile sale razboinice, alaturi de o numeroasa suita. Abia dupa caderea Bizantului, Mehmed al II-lea va ridica palatul Topkapi, resedinta suveranilor turci pentru urmatoarele patru secole. In limba turca, Topkapi inseamna "poarta cu tunuri", trimitere la faptul ca palatul era puternic fortificat, fiind inaltat pe o colina, intre Bosfor, Cornul de Aur si tarmul Marii Marmara.

Nu trebuie sa ne imaginam insa ca Topkapi era un palat destinat exclusiv haremului. Initial, el adapostea intreaga curte otomana, aproape patru mii de sclavi, functionari si militari, dedicati trup si suflet slujirii sultanului. Daca in aripa palatului numita "selamlik", barbatii aveau acces, caci aici sultanul isi primea oaspetii si se sfatuia cu ministrii sai, in harem nimeni, in afara eunucilor albi sau de culoare, nu putea patrunde.  Cele mai apreciate odalisce proveneau din Caucaz si erau faimoasele sclave circaziene. Dar nici europencele nu erau de lepadat.

Roxelana - o odalisca, ajunge stapâna Imperiului

De altfel, mama lui Mehmed Fatih a fost o sclava provenita de pe coasta Adriaticii, Dobra, o fiica a doamnei Chiajna (apriga vaduva a lui Mircea Ciobanu) a fost daruita sultanului Murad al III-lea, iar Roxelana, sotia lui Soliman Magnificul, era rusoaica. Aceasta femeie apriga a condus practic destinele Imperiului Otoman in perioada lui de apogeu; dupa ce l-a convins pe Soliman sa-l numeasca pe Ibrahim-Pasa, favoritul ei, mare vizir, aceeasi Roxelana, vazând ca demnitarul nu-i mai asculta ordinele, a tesut intrigi, determinându-l pe sovaielnicul Soliman sa ordone executarea lui. Când noul vizir, Lufti-Pasa, l-a avertizat pe sultan ca niciodata in istoria Imperiului nu se mai pomenise ca femeile din harem sa dicteze decizii politice, s-a trezit si el inlaturat.

Roxelana a manevrat in asa fel incât fiul ei preferat, Mehmed, sa fie numit succesor al sultanului, in locul lui Mustafa, cel mai vârstnic fiu al lui Soliman, un tânar sârguincios si talentat, caruia toti ii prevesteau o domnie glorioasa. Intrigile Roxelanei l-au facut insa pe Soliman sa-si piarda capul si sa porunceasca decapitarea lui Mustafa... Dar curând, si Mehmed, beizadeaua aleasa, a murit si in locul sau va domni un alt fiu al rusoaicei, Selim, poreclit, din pricina viciului sau, "cel betiv". El si-a dedicat viata placerilor, intretinând un numeros harem si schimbându-si deciziile, ca si Soliman, in functie de influenta favoritelor sale. Unul dintre sultanii cei mai ahtiati dupa placeri carnale a fost Murad al III-lea (1546-1595), care a preferat sa-si petreaca viata izolat intre zidurile haremului, in vreme ce imperiul cladit de Baiazid, Mehmed Fatih si Soliman se risipea...

Placerea cea mai mare a acestui sultan era sa priveasca zbenguiala odaliscelor, pe când acestea se imbaiau, goale, inaintea lui. Se pare ca acest act de voyeurism avea un efect deosebit de excitant, de vreme ce sultanul a lasat in urma nu mai putin de 103 odrasle, care s-au macelarit apoi intre ele, slabind considerabil forta otomanilor. De altfel, timp de aproape sapte decenii, pâna in 1656, Imperiul va fi guvernat nu de sultani, ci de concubinele lor, aceasta perioada ramânând in istorie sub denumirea de "sultanatul femeilor".

Cum aratau insa frumoasele de ai caror nuri se bucurau sultanii? Erau frumoase, trebuie sa o spunem, dupa standardele musulmane, caci ambasadorii straini care aveau ocazia rarisima de a le vedea le considerau "munti de grasime", din simplul motiv ca pentru musulmani frumusetea era data si de numarul kilogramelor. Ca urmare, femeile din harem nu doar ca erau epilate, parfumate si date cu henna, un fel de praf de carbune, cu care li se pictau pleoapele si partile intime, dar si supuse unui regim barbar de ingrasare, fiind indopate cu carne grasa si dulciuri!