Medicina romano-vietnameza.....

Secretele vracilor vietnamezi în medicamente româneşti

De

admin

– . 7 iunie 2013,|.. 482 afisari | Postat la ora: 3:49 pmPublicat in: Oamenii și faptele lor

 38

 

 1 0

În vremuri nu demult apuse, cînd savanţii români autentici făceau cîte o descoperire notabilă, erau solicitaţi să colaboreze cu institute de prestigiu din străinătate sau primeau distincţii în urma contribuţiilor aduse ştiinţei, aceste lucruri erau prea puţin aduse la cunoştiinţa opiniei publice. Doar ici şi colo, în cotidienele vremii apăreau două trei rînduri, pentru că atunci, cînd venea vorba de cercetare, presa trebuia să scrie doar despre „eminenta” savantă de tristă amintire. În timpul acesta, oameni îndrăgostiţi de munca lor, entuziaşti, cu o modestie specifică valorii autentice, dovedeau unei lumi întregi imensul potenţial nativ al inteligenţei româneşti.

Un român la capătul lumii

La jumătatea anilor `50 oficialităţile din Vietnam au făcut o solicitare omologilor români pentru trimiterea unei echipe mixte formată din 28 de persoane: medici, farmacişti, asistenţi sociali. Era nevoie de iniţierea unui sistem sanitar în această ţară, similar celor numite atunci „în curs de dezvoltare”.

În prima fază, echipa de profesionişti români i-au ajutat pe vietnamezi să scape de lepră, boală care făcea ravagii în vremea aceea. Rezulatul acestei colaborări a reprezentat o experienţă inedită ştiinţifică, dar şi de viaţă, despre care „protagoniştii”, îşi amintesc cu mare plăcere. Avînd înscrise însemnele patriei de origine pe raniţă, românii au pus bazele învăţămîntului sanitar într-o ţară aflată la capătul lumii. Unul dintre cei care a retrăit pentru noi aventura acelor ani este profesorul universitar dr. Ioan Ciulei. S-a născut pe 26 mai 1921, laSighişoara şi a fost timp de 12 ani decan al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti. A venit în ţară cu tolba plină de reţete miraculoase, 50 de leacuri pe care vracii le aplicau cu rezultate uimitoare în tratarea unor boli. Nu de puţine ori aceştia întorceau omul de la moarte cu mîinile goale, printr-o incantaţie magică. În acest caz era vorba de credinţa nestrămutată a pacientului în zeitatea sa, crede profesorul Ciulei. Pe unele plante „tămăduitoare”, farmacologul le-a aclimatizat în România folosindu-le la producerea unor medicamente.

Prof. Ciulei (centru) alaturi de conf. Herman şi prof. Da-Tot Lai în laboratorul din Hanoi, 1959.

Străbătea jungla cu raniţa-n spinare

Zilnic, specialişti români, străbăteau jungla vietnameză umedă, plină de pericole: şerpi, păianjeni uriaşi, plante otrăvitoare, şopîrle. Din cînd în cînd, mai făceau cîte o pauză pentru odihnă şi fotografii. „Vietnamezii avea leacurile lor, extraordinare. Doctorul Ovidiu Bojor care făcea şi el parte din echipa noastră a rămas uimit de puterea acelor ierburi. Vracii, chiar dacă erau analfabeţi, ştiau cum să neutralizeze o muşcătură mortală de şarpe. Am găsit şi curara, o substanţă toxică extrasă din diverse plante întîlnită şi în America de Sud. Cu ea, indienii îşi impregnau vîrful săgeţilor. E un paralizant puternic al muşchilor. Moartea survine în general prin paralizarea muşchilor respiratori. Dar din curara s-au izolat numeroşi alcaloizi (curarina, d-tubocurarina). Extractele de curara se folosesc terapeutic pentru relaxarea musculaturii.” În călătoriile lui prin munţii Fac Si Pan, Ioan Ciulei a întîlnit şi planta „Rauvolfia verticilata”, care a dat prima substanţă tranchilizantă, descoperită la începutul anilor `50. „Am adunat multe, multe ierburi de acest gen. Ştiam că sînt bune şi m-am gîndit să le aduc în ţară. Practic, substanţa a scos cămaşa de forţă din uz, în cazul bolnavilor psihici violenţi. Medicamentul îi leagă…pe dinăuntru.” Toate amintirile de atunci ale profesorului Ciulei, întipărite pe bucăţi de carton, se găsesc acum la biblioteca Facultăţii de Farmacie din Bucureşti.

Supă de greieri uriaşi

Răsfoind albumul descoperim într-o poză, o ţărancă desculţă care vinde nişte greieri imenşi. Stă aşezată alături de un coş mare. „Îmi amintesc că greieroii ăştia făceau un zgomot infernal, povesteşte profesorul. Lîngă hotelul unde eram noi cazaţi, un singur greiere făcea un scandal de nu puteam dormi nici unul noaptea! Eram cu toţii năuci dimineaţa, epuizaţi. Greierele cînta aşa cum sună unele celulare de acum…tare, tare!” Dar greierii uriaşi sînt, totuşi, o delicatesă. Cînd profesorul Ciulei şi cu echipa lui au fost invitaţi la masă au primit 22 de feluri de mîncare. Prima dată li s-a adus un castron de supă în care se aflau bucăţi mici de „ceva necunoscut”. Dom’ profesor a crezut că este puţin şorici, şi, pentru că îi place foarte mult, s-a repezit să mănînce cu poftă. Dar cînd a crănţănit între dinţi bucăţelele, a simţit că ceva nu e în regulă. Aveau un gust ciudat. Totuşi a înghiţit. În cele din urmă şi-a dat seama că erau greieri: „Mă gîndeam: Doamne!, numai să nu-mi pună ăştia în farfurie cine ştie ce! În Orient, nu e bine să refuzi vreun fel de mîncare. Apoi, în Vietnam, e o mare bucurie pentru gazde dacă tragi un rîgîit puternic şi bărbătesc după fiecare fel de mîncare, servit la masă. Iar dacă foloseşti şi acelaşi closet cu stăpînul casei, eşti cel mai bun prieten al lor!”

Cațelul prăjit, un alt fel de viagra 

Profesorul Ioan Ciulei povesteşte că în Vietnam întîlnea multe „pieţe de cîini”. Mari şi mici, gri sau pătaţi, căţelandrii schelălăiau de ţi se rupea inima. Parcă ştiau ce îi aşteaptă. Animalele, vii încă, aveau picioarele legate la spate, ca să nu se poată mişca. Erau vîndute pe bani buni, pentru restaurantele (dar nu numai ele!) care se băteau pentru carnea de căţel proaspătă. „Cîinii erau mîncarea preferată a bonzilor. Bonzii erau preoţi. Ei ţineau mai multe neveste şi ca să facă faţă…efortului, ei se îndopau cu delicatesa respectivă. Se spunea că această carne preparată special are virtuţi afrodisiace şi din această cauză era atît de căutată.”

Despre vietnamezi, prof. Ciulei are numai cuvinte de laudă. Sînt harnici, inteligenţi şi cinstiţi. Chiar după atîţia ani, studenţii de la Facultatea din Hanoi, care au devenit între timp medici renumiţi, au bătut cale lungă pînă la Bucureşti, să-l vadă. A fost vizitat de două dintre fostele studente, Huynh Thi Ian şi Lamb Bach Van, prilej cu care a făcut şi nişte fotografii. Chiar şi Ministrul Sănătăţii din Vietnam, fostul lui student, a poposit în apartamentul profesorului Ciulei.

Prof. univ.dr. Ciulei și foştii studenţi vietnamezi.

Omul cu şase neveste

În timpul expediţiei în Vietnam, echipa de medici români n-a scăpat de momente mai puţin plăcute. Unul dintre ei s-a îndrăgostit de o vietnameză extraordinar de frumoasă. „Era micuţă, drăgălaşă, s-o bagi în buzunar şi tot mai era loc”, povesteşte profesorul. „Avea un picioruş, de copil, şi cînd rîdea…te lua cu frig! Amicul nostru din grup se înamorase la nebunie de ea! Dar au sărit tovarăşii vietnamezi, securiştii lor, care erau cu urechile pîlnie după noi: <<Românilor, aţi înnebunit? Femeia e soţia procurorului general din Vietnam, vreţi să muriţi cu toţii?!>> Cînd a auzit aşa, amicului nostru i-a trecut rapid amorul.” Printre prietenii pe care profesorul Ciulei şi i-a făcut în Vietnam era şi şeful cadrelor din Ministerul Sănătăţii. Oamenii spuneau că ar ţine şase neveste. Curios, românul l-a întrebat cînd are timp să le împace pe toate. Vietnamezul i-a răspuns: „Fiecare stă cuminte în casa ei din bambus şi are îndatorirea să-mi crească fiii, să le pregătească mîncare şi să-mi fie fidelă pînă la moarte.” Numai că peste cîţiva ani, s-a abrogat legea şi bărbaţii vietnamezi au trebuit să se mulţumească doar cu o singură nevastă.

Infractorii sunt împușcați în plună stradă

Cînd medicii români a trecut prin Afganistan, toţi au fost şocaţi de sărăcia în care trăiau localnicii. Bărbaţi, copii şi femei stăteau în corturi de cîrpe, prin peşteri sau pur şi simplu sub cerul liber. Bolile îi împuţinau. Aveau însă atîrnate la gît arme automate şi, cînd se enervau (acest lucru se întîmpla destul de des) începeau să tragă încoace-şi-n colo. „Trebuia să fii foarte atent cu cine vorbeşti şi cum faci asta. În toată sărăcia lor lucie, în tot acel pustiu de piatră şi nisip, se găsea în vîrful unui deal chiar şi un butic. În loc de acoperiş avea o rogojină. Cînta şi un radio, pe vremea aia destul de rar şi la noi în România. La butic găseai ţigări americane, bere la cutie şi Coca-Cola.” Ajuns și pe meleagurile chineze, pe profesorul Ciulei l-au impresionat onestitatea şi corectitudinea acestor oameni. Nimeni nu fura, nimeni nu vorbea urît, nimeni nu cerea bacşiş. „Treceam, într-o zi, prin grădina unei şcoli şi am zărit uncln . Avea fructe pînă în vîrf, era enorm! Copiii se jucau pe sub el, bananele erau coapte dar, incredibil, nici unul dintre ei nu ar fi întins mînuţa să rupă. Nu aveau voie! Să fi fost bananul ăla în România…”

Apoi, cînd a fost plimbat de un chinez o jumătate de zi cu ricşa prin Nanking, profesorul Ciulei a vrut să-i strecoare acestuia cîţia bănuţi „pentru deranj şi efort”. Bărbatul cu ochii oblici nici n-a vrut să audă de aşa ceva! A luat banii şi a aruncat cu ei după profesor. După acest incident, românul l-a întrebat pe un demnitar chinez cum este posibil ca un om să nu primească bani în plus faţă de plata stabilită? Acesta a zîmbit…chinezeşte şi i-a răspuns: „E foarte simplu. Am adus infractorii şi criminalii în pieţele oraşelor. Ziua în amiaza mare, de faţă cu trecătorii, i-am împuşcat: pac, pac, pac! Şi uite aşa, am scăpat de hoţi.”

Dana Fodor și RăzvanMateescu