Tuesday, December 24, 2013

5 'secrete' ale omenirii....


5 secrete pe care “ei” nu vor ca tu să le afli

by MTC
Până și cea mai angrenată persoană în această societate, care nu face altceva decât să muncească orbește și să trăiască o viață anormală, este conştientă că lumea este condusă de o mână de oameni. Unii spun că este vorba despre cele mai bogate familii din lume, sau chiar organizații secrete, în timp ce alții mai curajoși cred că în fruntea omenirii se află extratereștri deghizați în oameni.
Indiferent de cine conduce lumea, important este că ei dețin circa 99% din bogăția planetei, în timp ce noi, cei mulți și proști, muncim pentru simplul procent de 1%. Pentru ca balanța să fie înclinată în partea celor care controlează lumea, există o serie de elemente ascunse cu care manipulează masele. Iată care sunt acestea:
1. Controlul mediului înconjurător
Toată lumea a auzit de faimosul program HAARP. Armata americană susține că a dezvoltat acest proiect pentru a comunica cu flota submarină indiferent de locația sa. Adevărul este mult mai complex decât explicația de mai sus, pentru că cu ajutorul unor unde extrem de puternice se manipulează ionii din atmosferă. În acest fel se poate modifica câmpul magnetic al Terrei și astfel se pot produce schimbări climaterice impresionante, cutremure și chiar modificarea stării generale a oamenilor. Astfel, HAARP a devenit un instrument de manipulare în masă.
2. Apa de la robinet te face mai prost
Apa de la robinet este tratată cu fluor. Acest aspect este cunoscut și acceptat de întreaga societate, numai că această substanță este cea necesară pentru controlul maselor. De ce? Fluorul este un produs chimic care inhibă corecta funcționare a glandei pineale. Aici se produc toate emoțiile și sentimentele pentru ca orice om să poată evolua corect în viața sa. De fapt, spiritualitatea pornește din glanda pineală și odată cu blocarea sa, oamenii devin simpli roboți care vor răspunde corect doar stimulilor de ordin material. Omul este redus la vibrații joase și va avea strict nevoi de ordin material. Pentru îndeplinirea acestor dorințe este nevoit să se supună și să muncească din ce în ce mai mult. Cei care sunt astfel ținuți ocupați, nu vor mai avea timp să se gândească la altceva, ba mai mult vor respinge orice altă realitate decât a lor.
3. Chemtrails, dârele morţii
Începând cu anii ’90 în Statele Unite ale Americii au început să fie observate dâre ciudate având diferite mărimi şi forme ce apăreau pe cer, dâre ce nu erau ale avioanelor obişnuite cu care până atunci majoritatea oamenilor erau familiarizaţi. Aceste fenomene s-au răspândit în toată lumea iar tot mai mulţi oameni au observat între timp că au devenit extrem de numeroase. Aceste dâre au fost numite “chemtrails”. În urma analizelor de laborator s-a dovedit că aceste avioane împrăştie substanţe nocive pentru oameni şi pentru mediul înconjurător. Anumite boli au fost corelate cu aceste chemtrails dar nu s-a putut demonstra legătură între ele. Probabil că astfel se încearcă decimarea populației globului.
4. Geometria sacra este limba Universului
Frumusețea cu care suntem noi obișnuiți în viața de zi cu zi nu are nimic în comun cu frumusețea universală. Încă din cele mai vechi timpuri s-a vehiculat ideea unui număr de aur. Acesta număr este 1.618033989 și există pretutindeni în Univers. Poate fi considerat ca și un raport care produce gravitația, materia, sau chiar alinierea planetelor pe anumite orbite. De asemenea, acest raport este întâlnit și pe Terra. Trebuie doar să priveşti proporția cercurilor, pătratelor, construcția vechilor clădiri megalitice și chiar animalele. Toate acestea sunt clădite după proporția numărului de aur.
În societatea noastră frumusețea și armonia au alte măsuri de comparație. O mașină frumoasă este cea care poartă o anumită marcă, o haină la modă este una scumpă și de firmă, un om frumos este cel care atrage din punct de vedere sexual, o casă frumoasă este dotată cu cele mai scumpe finisaje și lista poate continua la infinit. De ce toate acestea? Pentru că frumusețea trebuie să vândă, să producă bani pentru marile companii, dar de fapt frumusețea nu este altceva decât o afacere comercială care nu are nimic în comun cu armonia universală și numărul de aur.
5. Muzica te face mai deștept sau mai prost
secrete
Puțini știu că în 1955 Organizația Mondială de Standardizare a decis ca muzica să fie ascultată de pe frecvența de 440 Hz. Până atunci muzica se asculta la o frecvență mai joasă, 432 Hz, care favoriza apariția sentimentelor pozitive. 432 Hz este “muzica” naturala în univers, spre deosebire de 440 Hz, care este opusul si pe care îl găsim în muzica din zilele noastre, de exemplu, albume de muzică si fişierele mp3. Aceasta vibraţie nefireasca, desprinsa de tonurile si sunetele sacre, a dus la stare de război în subconştientul omului. Astfel, frecvenţa de 440 Hz a devenit o armă de control în masă, dar și o modalitate de a ține oamenii în permanentă alertă pentru a-și îndeplini atribuțiile zilnice.
MTC | decembrie 19, 2013 la 9:16 am | URL: http://wp.me/p2FTjh-2LZ

No comments:

Post a Comment

sau trimite comentariul tau la scanave@yahoo.com