Paranormal in M.tii Buzaului ....

STRANIILE TELEPORTĂRI DIN MUNŢII BUZĂULUI

DISPARIŢIILE DE LA BOZIORU

Munţii Buzăului sunt cunoscuţi în mediile oculte, şi în cele foarte „terestre”, mai ales ale armatei, ca regiune unde se manifestă fenomene ciudate: dispariţii de persoane, apariţii de Obiecte Zburătoare Neidentificate, ape vii, izvoare radioactive, defectări ale aparaturii electrice, voalarea filmelor fotografice etc. Nu este de mirare că în Munţii Buzăului stabilise generalul Ilie Ceauşescu o subunitate cu un caracter ocult, pentru a „puncta” şi antrena soldaţi pentru unitatea de paranormali pe care voia s-o înfiinţeze. În această incursiune în necunoscut, suntem însoţiţi de o echipă de extrasenzoriali, condusă de cercetătorul Vasile Rudan, care în anii ’80, a efectuat o serie de teste în regiune, la cererea gen. Ilie Ceauşescu. Cu ajutorul acestor ghizi psihici am descoperit o lume de dincolo de noi, pe care localnicii o numesc „Țara Luanei”, o lume a misterelor, a mesajelor ocultate şi a manifestărilor paranormale.

GEOGRAFIA SACRĂ

Munţii Buzăului au fost incluşi, din cele mai vechi timpuri, în geografia sacră a lumii. Este vorba de o geografie ale cărei coordonate ezoterice au fost stabilite în vremurile de dinainte de Marele Potop, când pe Pământ domneau zeii, după cum ne transmit toate mitologiile lumii, începând cu cea sumeriană, considerată cea mai veche. Coordonatele respective includeau zone unde se manifestau anomalii magnetice, zone cu potenţial energetic care se manifestă în plan fizic şi spiritual, numite de către experţii în parapsihologie „perimetre energo-informaţionale”. În astfel de perimetre se petrec fenomene ciudate, corpul se dematerializează, călătorind în spaţii atemporale sau primeşte informaţii telepatice de la entităţi necunoscute, iar subsolurile sunt întotdeauna bogate în zăcăminte de mare interes. Oamenii cu percepţii extrasenzoriale se simt foarte „apăsaţi” de încărcătură energo-informaţională existentă în asemenea zone geografice sacre, de care România este plină. Este suficient să citeşti „Dacia preistorică” a lui Nicolae Densușianu ca să ai dimensiunile geografiei sacre ale ţării noastre.

CERUL STRANIU

Zona la care ne referim în acest material este o regiune „sihăstrită”, care cuprinde comuna Bozioru, cu satul Fișici, cătunul Nucu, până dincolo de Lacul Gotes, zonă întinsă peste culmi străvechi, unde poţi vedea straturile geologice ridicate aproape pe verticală, în urma unor contorsiuni ale scoarţei petrecute în vremuri imemoriabile. Satele şi cătunele cu puţini locuitori urmează o linie şerpuită peste culmi sălbatice, unde urşii sunt la ei acasă (iar urşii de pe aici sunt renumiţi pentru ferocitatea lor). Peste această zonă se întinde un „cer straniu”, care uneori capătă o intensitate ce nu poate fi descrisă prin cuvinte, pe care oamenii de ştiinţă o măsoară în grade Kelvin, având valoarea de peste 23.000. Pentru comparaţie, azurul cerului deasupra marilor oraşe abia depăşeşte 16.000 de grade Kelvin. Avem norocul să observăm cu ochii noştri acest fenomen. Treptat, cerul senin, acel albastru curat ca în zilele frumoase, capătă nuanţe atât de profunde, încât parcă devine un vortex. Cu cât te uiţi mai mult, cu atât simţi că te absoarbe infinitul. Este ca o vrajă care îţi cuprinde toată fiinţa şi-ţi paralizează simţurile, nu mai auzi nimic în jur, iar pupilele se dilată. Suntem scoşi din această stare de companionii noştri care ne spun zâmbind: „Aţi simţit cum se deschid porţile energetice ale Universului, când toată fiinţa devine spirit”. Cel mai straniu ni s-a părut nouă faptul că eram foarte aproape să ratăm momentul, dacă nu ni s-ar fi atras atenţia, fiind preocupaţi să ne uităm pe unde călcam, prin bolovănişurile cărării.

SECRETELE DIN ADÂNCURI

Ne dăm seama cât de uşor este să ratezi un astfel de fenomen, fiind dezobişnuiţi să privim cerul. Cercetătorul Vasile Rudan ne spune că testele extrasenzoriale au rezultate maxime atunci când cerul capătă acea intensitate de peste 23.000 de grade Kelvin, percepţia fiind acută.

În anii ’80, Vasile Rudan a coordonat un grup de copii cărora le testa aptitudinile extrasenzoriale. Aceştia nu conştientizau puterile lor deosebite, participând la teste ca şi când ar fi fost jocuri normale. Erau împărţiţi pe grupe, aşezaţi pe anumite culmi şi li se spunea să transmită prin puterea gândului, de la o grupă la alta, diferite informaţii. Aceste transmisii telepatice aveau o mare acurateţe când cerul ajungea la intensitatea maximă. În plus, ei au indicat cu precizie, tot prin percepţie extrasenzorială, locuri unde se află vestigii antice, fapt care i-a uimit pe arheologii care fuseseră chemaţi pentru experiment. De unde ştiau? Percepeau informaţii ca şi când pământul le dezvăluia tainele sale. Aici ar trebui amintită altă coincidenţă stranie cu denumirile oculte ale civilizaţiei sumeriene. „Buzur” (Bozioru), având ca simbol un triunghi cu baza pe verticală, se referea la un zeu enigmatic „care rezolva secretele din adâncuri”, asociat de unii sumerologi cu un zeu al minelor. Era ca şi când acest enigmatic zeu intrase în „rezonanţă” cu micii cercetători.

CELĂLALT TĂRÂM

Cu siguranţă, cele mai ciudate fenomene din zonă sunt dispariţiile de persoane. Aceste dispariţii se manifestă în două moduri. Unele persoane au dispărut şi nu au mai reapărut - eveniment relatat de Monitorul de Iaşi, iar altele au dispărut dintr-un loc şi au apărut în altul, după o perioadă de timp, fără să-şi aducă aminte ce s-a întâmplat, după cum reiese din povestirile sătenilor, strânse de profesorul de română din comună Bozioru, Ilie Mandricel.

Despre „celălalt tărâm”, care, în unele condiţii, „absoarbe” pe nenorocoşii care se află în preajmă, există destule relatări cât să merite o cercetare ştiinţifică a fenomenului. Din punctul de vedere al studiului fenomenelor paranormale (şi ne referim la testele paranormale la care au participat numai oameni de ştiinţă, rezultatele acestora fiind publicate în „Enciclopedia Fenomenelor Paranormale” de Brian Inglis), teleportarea este „transferul materiei prin materie”, până nu demult un nonsens. Acest transfer presupune voinţa „cuiva” sau anumite condiţii electromagnetice, obiecte sau persoane dispărând dintr-un loc şi apărând în altul sau pur şi simplu, dispărând în „neant”. Obiectul sau persoana transportată se numeşte „aport”, putând fi încadrată în anumite coordonate fizice, spaţiu, timp, greutate etc.

TELEPORTAREA DOAMNEI GUPPY

Anul 1871. Într-un imobil din Conduit Street, Londra, se strânsese un grup de oameni de ştiinţă, pentru a participa la demonstraţiile de teleportare efectuate de mediumuri renumite ale timpului. Era o adevărată piatră de încercare să se admită că un obiect se poate dematerializa dintr-un loc şi materializa în alt loc. Demonstraţiile erau făcute cu obiecte, care apăreau sub ochii oamenilor de ştiinţă, dar ei se declarau nemulţumiţi, invocând tot felul de „înşelătorii”. Însă Madame Agnes Guppy era să-i dea gata, când a fost dematerializată din casa ei din nordul Londrei şi materializată în sala de şedinţă. Madame Guppy, o femeie corpolentă, i-a privit năucă şi jenată (era în capot) câteva secunde, apoi a fost „dusă” înapoi. O vizită rapidă, discretă în privinţa scopului, la domiciliul acesteia a confirmat faptul că era îmbrăcată în acelaşi capot. Nu era conştientă de „călătoria” ei, crezând că avusese o „viziune” provocată de o indigestie. Straniu era faptul că nici unul dintre mediumurile prezente în sala de testări nu-şi aducea aminte să fi vrut să facă această demonstraţie, dar erau exasperaţi că „aportările” de obiecte nu erau luate în considerare de oamenii de ştiinţă. „Experimentul Guppy” a fost trecut la „iluzionism”.

BRĂILENI PIERIŢI ÎN NEANT

Ţinem să precizăm că vortexul din Bozioru nu are nici o legătură cu experimentele militare supervizate de gen. Ilie Ceauşescu, nimic  în comun cu „Experimentul Philadelphia” sau „Proiectul Montauk”, „oculţii” generalului doar profitând de particularităţile zonei pentru a-şi îmbunătăţi performanţele metapsihice. În această zonă par că se deschid porţi temporale în mod natural, în care oamenii sunt absorbiţi şi uneori este posibil să păţească ce a păţit echipajul de pe USS Eldridge.

O primă referire la astfel de dispariţii face Dan Fodor, în Monitorul de Iaşi. El relatează despre doi brăileni (sursa reporterului i-a cerut să nu le dezvăluie numele), care, în anul 1980, au plecat spre cătunul Nucu, dar, într-un loc numit „La Tihărie”, unul dintre ei s-a gândit să facă o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonă. Folosind echipamente de alpinism, tânărul a urcat până în vârf, de unde a strigat la prietenul său: „Uite ce am găsit!” S-a aplecat, a ridicat ceva ce părea a fi un lanţ metalic şi… a dispărut. O vreme, cel rămas jos a aşteptat ca prietenul său să termine cu glumele, apoi s-a convins că s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispărutului, care a sosit din Brăila cu o echipă de zece inşi, câţiva dintre ei lucrând în Ministerul de Interne. Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el lanţul metalic, pe care l-a ridicat şi… a dispărut şi el. Nimeni n-a mai îndrăznit să repete „figura”. Cei doi fraţi, căutaţi în zadar prin împrejurimi, n-au mai apărut niciodată.

ENIGMATICA CIVILIZAŢIE

Chestionat în privinţa dispariţiei celor doi brăileni, Alexandru Mironov, care fusese de vreo opt ori prin regiune, a ţinut să sublinieze că zona este într-adevăr foarte deosebită şi fără astfel de disparaţii misterioase. Printre altele, a precizat că această zonă nu este, în primul rând, identificată arheologic, deşi acolo au fost descoperite fragmente de ceramică a unei civilizaţii căreia nu i s-a putut preciza epoca, diferită de vestigiile cunoscute deja din punct de vedere arheologic.

A amintit despre anomaliile magnetice, despre un pisc care atrage toate fulgerele, despre izvoare radioactive şi despre o regiune unde solul este negru, ca şi când, odată, acolo, a ars „ceva”, probabil o construcţie imensă. Am văzut şi noi stratul gros de sol ars şi o bucată dintr-un zid ciclopic, care probabil înconjura întreaga aşezare. În regiunea amintită de A. Mironov, în anii ’80, grupurile de copii telepaţi, conduşi de cercetătorul Vasile Rudan, au indicat, prin percepţie extrasenzorială, locurile unde există vestigii. În acele locuri au fost descoperite urme ale acelei aşezări necunoscute, dar „experienţa” arheologilor nu a mers mai departe de demonstraţiile copiilor, dintr-un dezinteres imposibil de înţeles. Ce civilizaţie stranie a înflorit oare pe acest „vortex” natural şi cum a dispărut ea?!

ROMÂNIA PARANORMALĂ: MARTURIE-SOC DIN TIMPUL EXPERIMENTELOR MILITARE DIN MUNŢII BUZĂULUI 

„AM VENIT DE DINCOLO!”

Ţara Luanei, din Munţii Buzăului, este o zonă în care se petrec fenomene ciudate, despre care povestesc bătrânii, unde oamenii dispar în „ceaţă” sau sunt „azvârliţi” în alte locuri de o forţă nevăzută.

Specialiştii care au cercetat acest fenomen au remarcat că dispariţiile se produc „natural”, în anumite condiţii fizice, sau par a fi voinţa „cuiva”. Există relatări despre teleportări stranii, toate fiind legate de căutătorii de comori, de parcă ar fi un „zeu” care apără tezaurele sacre îngropate în zonă şi „azvârle” pe cei care se apropie prea mult de ele.

„BERBECUL” ZBURĂTOR

„Zeii“ din mitologia sumeriană aveau o mare predilecţie pentru aur, din care lucrau tot felul de obiecte, ulterior acestea devenind sacre pentru oameni, care le-au inclus în ritualul religios. Multe dintre legendele strânse de profesorul de română Ilie Mândricel se referă la comorile fabuloase ascunse prin munţii din regiune.

Nicolae Densușianu aloca mai multe capitole din „Dacia preistorică” acestor comori zeieşti constituite în tezaure sacre, pentru capturarea cărora regii vechimii organizau expediţii după expediţii.

În Țara Luanei se afla lâna de aur, după care au fost trimişi argonauţii. După tradiţie, „lâna” aparţinea unui „berbec de aur care zbura prin aer, peste pământ şi mare”, dăruit de zeul Soarelui unui rege. Copiii acestuia, persecutaţi de mama vitregă, au luat „berbecul” şi au zburat cu el în ţinutul Colchis, cerând protecţie regelui de aici, Aiete. Poetul Ovidiu localizează ţara lui Aiete de la apus de Marea Neagră până lângă ţinutul sciţilor. Exilat la Tomis, poetul se şi lamentează în privinţa barbarilor care-l înconjoară, „colchii şi hoardele de meteree şi geţi”. Geţii ştim cine sunt. Colchii şi meteree au lăsat „urme” în Țara Luanei sub denumirea actuală a satelor Colţi şi Materea, aşezări locuite încă din neolitic, unde se află nişte sanctuare străvechi, păzite cu străşnicie de călugări până în secolul al XIX-lea. Oamenii spun că aceste sanctuare inscripţionate cu simboluri străvechi sunt adevărate hărţi ale comorilor sacre.

COMORILE „JURUITE” 

Legat de dispariţiile de persoane, avem referiri foarte clare în povestirile bătrânilor despre oameni care au găsit tezaure sacre şi au fost azvârliţi din locurile unde au fost descoperite aceste comori, de către „spirite”. Astfel, aflăm că, deasupra fostului schit Găvanele, pe Podul Manciului, oamenii au văzut flăcările care joacă pe comori. Nefiind pricepuţi în citirea „jocului flăcărilor”, s-au grăbit şi au săpat. Comoara de aici era însă „juruită”, iar săpătorilor „le-au apărut spaime, fel de fel de călugări şi draci, care le-au luat minţile şi i-au dus în alte locuri”. Când şi-au revenit, ei au povestit cum, în timp ce săpau, au apărut spirite, după care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de parcă ar fi fost ridicaţi şi aruncaţi de acele spirite care păzeau comoara. Şi poate ar mai fi încercat să o caute dacă şi-ar fi adus aminte unde începuseră să sape. „Parcă le luase Dumnezeu minţile”, spun bătrânii.

O altă poveste se referă la un materean, iar despre matereni Ovidiu spunea că apărau „lâna de aur” împreună cu colchii. Povestea spune că „un oarecare Matareanu, săpând după o comoară, s-a trezit, după vreo săptămână, departe de acest loc, într-o poiană în pădure, unde l-au găsit oamenii cam zăpăcit la cap”. Acesta uitase şi cine este, era complet derutat. 

INCURSIUNE PE „CELĂLALT TĂRÂM”

Se observă în aceste povestiri că teleportările par a fi voinţa „cuiva”. Specialiştii care au analizat fenomenul spun că nu este neapărat „voinţa” cuiva. Poate că cei care au îngropat tezaurele sacre în anumite locuri cunoşteau „anomaliile” zonei. Experimentele extrasenzoriale efectuate în zonă în anii ’80 au inclus şi unul mai puţin obişnuit. Unul dintre subiecţii umani, un medium cu aptitudini deosebite, s-a oferit să verifice cu ochii minţii ce se întâmplă cu acele „aspirări” în ceaţa albastră, fiind dus într-un loc unde aparatele indicau o turbulență energetică. El trebuia doar să intre în stare de transă şi să comunice, pe cale telepatică, ce se întâmplă. Spre stupefacţia celor prezenţi, subiectul a dispărut pur şi simplu din faţa lor. Fiind un experiment militar, panica a fost maximă, mai ales pentru faptul că trebuia să se asigure protecţia participanţilor la experimente. Se temeau că omul a dispărut complet, ca brăilenii, dar el a fost descoperit după aproape o oră, căzut la pământ, incapabil să vorbească, la câteva sute de metri de locul din care dispăruse şi unde îl mai căutaseră cu câteva minute înainte de a fi găsit. Când şi-a revenit, primele cuvinte au fost: „Am venit de Dincolo”.

ASPIRAT ÎNTR-UN TUNEL TURBIONAR

Ceea ce a povestit pare fantastic. A fost aspirat într-un tunel turbionar, gri, la capătul căruia se afla o lumină strălucitoare. „Clasic”, s-ar putea spune. Aşa se „vede” şi din starea de comă. Însă este pentru prima dată când cineva explica această lumină strălucitoare. „Este vorba de o radiaţie luminoasă pe care o apreciez având 300.000 de grade Kelvin”. Ar fi fost suficient atât să-i tulbure pe participanţii la experiment.

Însă subiectul mai avea şi alte „amintiri”. A descris peisajul de Dincolo asemănător cu cel pământean, dar în culori mult mai pure. Şi da, a văzut şi oameni, o femeie şi o fetiţă aidoma ei, de părea o clonă, un bătrân şi un alt bărbat, cu ten gri, „altfel decât noi”. Straniu, în comparaţie cu aceştia, subiectului i se părea ciudată rasa umană, fără să poată preciza de ce. Nu a putut lua contact cu ei, păreau că rătăcesc fără ţel, pierduţi în timp şi spaţiu. Sau el era cel care se „rătăcise” în timpul şi spaţiul „lor”. Subiectul a apreciat trecerea lui prin lumea de dincolo la o fracţiune de secundă şi nu i-a venit să creadă că dispăruse aproape o oră. Mergând pe ipoteza că acei oameni poate dispăruseră cândva în „ceaţa albastră” şi nu mai găsiseră calea de întoarcere, au fost chestionaţi sătenii despre dispariţii ciudate. „Sunteţi oameni serioşi sau cum?”, i-a luat la rost o bătrână. „Păi câte ciudăţenii sunt pe aici, cine să mai ştie!”

ŢARA LUANEI, POARTA LUI DUMNEZEU

Localnicii spun că „Țara Luanei” este „Poarta lui Dumnezeu”. Are legătura sau nu, un grup de cercetători japonezi a constatat că aici se află al treilea pol energetic al Pământului, ca importanţă, primul fiind Vârful Omu. Legătura acestei zone cu străvechea civilizaţie sumeriană a făcut-o cercetătorul Paul Lazăr Tonciulescu, în cartea sa „De la Tărtăria la Țara Luanei”. Am putea adăuga faptul că, în sumeriană, „Luana” se traduce prin „Cei pe care Anu îi păstoreşte” sau, mai prozaic, „oamenii lui Anu”, Anu fiind zeul suprem la sumerieni, al cărui simbol, al Soarelui, era o cruce cu raze sau o zvastică.

În afară de tăbliţele de la Tartaria cu o scriere protosumeriană (datarea cu C 14 atestă că aşezarea este cu 2.000 de ani mai veche decât oraşele sumeriene), ceramica antică descoperită pe teritoriul ţării noastre poartă simbolul zeului Anu. Aici se cuvine să amintim că „zeii” sumerieni coborâseră pe Pământ cu carele zburătoare şi întocmiseră înainte de Potop dinastia zeilor, care guvernase peste civilizaţia primordială. Reamintim teoria oceanologului american Rob Ballard, conform căreia marele potop rămas în toate mitologiile lumii s-ar fi petrecut în bazinul Marii Negre, care era doar un lac cu apă dulce. Prin ruperea pragului de la Bosfor, apele au inundat toată această regiune, iar lacul s-a transformat în mare. Triburi ale acestei prime civilizaţii au migrat şi înainte de Diluviu, dar după cataclism au „emigrat” şi zeii, întemeind civilizaţiile de pe malurile Tigrului şi Eufratului, Indusului şi Nilului. Dar se pare că aici a fost prima „Țară a oamenilor lui Anu”.

DIN LEGENDELE PLAIULUI

Ilie Mândricel este profesor de română în comuna Bozioru şi un pasionat culegător de legende din zonă. Domnia sa a strâns un număr impresionant de „povestiri din bătrâni”, pe care se poate structura o bună parte a istoriei „Ţării Luanei”, „basme” de o valoare inestimabilă, redate aşa cum i s-au povestit, respectând particularităţile de exprimare a localnicilor. Ilie Mândricel ar vrea să publice aceste comori într-un volum intitulat „Din legendele plaiului”, dar, evident, nu găseşte sponsori. Basmele strânse de Ilie Mândricel ne-au fost călăuze atât prin istoria „normală”, cât şi prin „credinţele străvechi şi practicile magice, unde localnicii plonjează în mitologie”, după cum se exprima profesorul.

CERCETĂTORUL VASILE RUDAN, DESPRE EXPERIMENTELE DIN MUNŢII BUZĂULUI: CEAȚA ALBASTRĂ

În urma unor teste experimentale efectuate între 1978 - 1981, în regiunea Bozioru, a rezultat că în anumite situaţii când se întruneşte un număr nedeterminat de factori electromagnetici (geomagnetici, biofizici şi de altă natură) este posibilă dispariţia instantanee a unor persoane. În această zonă au loc unele fenomene paranormale care încă nu pot fi explicate prin legile fizicii aşa cum le cunoaştem în prezent.

Inexplicabilă este şi „ceața albastră”, strălucitoare, cu irizări ciudate, care se manifestă sub formă de cupolă, măsurată cu un dispozitiv pentru radiaţii luminoase şi având 28.000 de grade Kelvin. Acest fenomen este însoţit de o concentrare a infrasunetelor de foarte joasă frecvenţă (3,4 Hz) şi de un zgomot de fond foarte supărător pentru fiinţele vii. Omul poate avea stare de greaţă, cefalee, simte că îi vibrează toate celulele. În acele momente pot apărea halucinaţii, vizuale şi auditive. În cazul în care subiectul uman depăşeşte o limită de siguranţă, el poate fi „aspirat” violent în interiorul acelei ceți albastre, care ia forma unui vârtej relativ orizontal.

Doi subiecţi umani voluntari, dintre care un fizician, au descris în mod similar ce li s-a întâmplat în timpul „aspiraţiei”, experimentele fiind făcute la un interval de doi ani. Apropierea de ceaţa albastră creează o stare de teamă care se transformă treptat în spaimă incontrolabilă, când subiectul este aspirat cu violenţă într-un tunel energetic turbionar, la capătul căruia se vede o lumină albă, strălucitoare. 

Invitat în 2006 la emisiunea „Miezul problemei” , domnul Vasile Rudan a relatat experimentele, întâmplările  şi misterele din Munţii Buzăului.

                                                                              

Fotografia cu dematerializarea braţului cameramanului care filma experimentele de tip militar

DILATAREA TIMPULUI

În acel tunel energetic, timpul se dilată. Omul este supus unor solicitări fizice şi psihice foarte puternice, simte că se sufocă. La „expulzarea” subiectului uman din tunelul turbionar, cerul este senin, strălucitor, este o linişte totală, omul se simte bine, are senzaţia că se află în stare de imponderabilitate. Dincolo de starea de bine, subiectul uman este total dereglat. Pierde simţul orientării în teren pentru un interval de maximum două ore, vede peisajul inversat, ca în oglindă şi crede că cei din jurul său nu sunt cum ar trebui să fie. În zona respectivă s-au făcut şi experimente de comunicaţie telepatică, efectuate pe grupe de subiecţi copii, pentru un studiu solicitat de Ministerul Apărării Naţionale. S-a constatat că în timpul ceţii albastre turbionare, comunicaţiile telepatice au o acurateţe de 96-98 la sută în percepţia mesajului. Testele au fost repetate şi în prezenţa unei comisii militare. Fenomenul ceţii albastre este însoţit şi de fenomenul descărcării temporare a pilelor electrice. Nu mai funcţiona dozimetrul pentru raze gamma, nici electromotorul aparatului de filmat. După disiparea ceţii albastre, aparatele şi-au reluat functionabilitatea. Un astfel de fenomen este comparabil cu cel relatat într-un documentar difuzat pe Discovery, despre Triunghiul Bermudelor. Ceața albastră este denumită „ceaţă electronică” sau „vârtej electronic”, fiind responsabilă de devierea unui avion cu 160 de km faţă de ruta iniţială.

   

EXPERIMENTE MILITARE SECRETE

În anii '80, în Munţii Buzăului s-au efectuat o serie de experimente militare de către cercetători angajaţi pe bază de contract de către Ilie Ceauşescu, care avea o unitate de paranormali lângă lacul Gotes. Experimentele de la lacul Gotes priveau apariţia unui fenomen straniu, un vortex energetic care se instala în anumite condiţii geo-magnetice, fiind însoţit de tulburări energetice care favorizau transmisia telepatică.

FURAŢI DE RUŞI

În timpul apariţiei „norului gri”, pe un fond de un albastru intens imposibil de descris în cuvinte, au fost raportate dispariţii de persoane, uneori acestea apărând în alte locuri. Ataşaţii militari sovietici au făcut „schimb de experienţă” cu cercetătorii români, uneori furându-le pur şi simplu rapoartele secrete.

ASPIRAT DE NORUL GRI

Unul dintre cercetătorii angajaţi de Ilie Ceauşescu s-a lăsat aspirat de norul gri. El a dispărut din fața observatorilor timp de 4 ore, fiind găsit la o distanţă apreciabilă. A descris o călătorie într-un univers paralel straniu, asemănător ca peisaj cu cel din care „plecase”. I s-a părut că incursiunea sa a durat până în 10 minute. La revenire, vedea totul inversat, ca în oglindă, şi a slăbit 8 kilograme în următoarele zile. Cercetătorii au numit fenomenul norului gri „poarta timpului”, o poartă energetică spre un univers paralel.

EXPERIMENTUL CERNOBROV

În anii '80, în paralel cu cercetările militarilor români de la Lacul Gotes, Vadim Cernobrov, născut şi crescut într-o unitate militară de aviaţie, absolvent al Institutului de Aviaţie din Moscova, secţia Aerospaţiale, şi-a constituit un grup de cercetare. Acest grup a bătut munţii Rusiei în căutare de anomalii electromagnetice asemănătoare cu cele din Munţii Buzăului. Mergând mai departe decât românii, Cernobrov s-a apucat să construiască o maşină a timpului, într-o fabrică militară dezafectată, având caracteristicile electromagnetice din zonele studiate. El a reuşit, cu această maşină, să dea timpul înapoi cu 3 procente.

OPT DISPĂRUŢI

Ruşii au făcut cercetări în domeniu încă de pe vremea lui Stalin, când funcţiona Institutul de Cercetare a Lumilor Paralele. Experimentele erau conduse de doi academicieni recunoscuţi, Kurciatov şi Ioffe. În 1952, Lavrenti Beria, şeful poliţiei secrete, a iniţiat un proces împotriva cercetătorilor acestui institut, soldat cu executarea prin împuşcare a 18 specialişti şi deportarea în lagăre a altor 59. Hruşciov a pus din nou institutul pe picioare, dar, în 1961, un experiment nereuşit s-a soldat cu dispariţia a opt cercetători renumiţi. Familiile lor cred şi astăzi că aceştia au fost ucişi dintr-un motiv sau altul, nu dispăruţi pur şi simplu.

EXPLOZIA MISTERIOASĂ

În 1989, pe 30 august, s-a produs cea mai ciudată experienţă. Se efectua un test cu un modul al timpului, care cântărea 780 de tone, în insulele Anjou. La bord se aflau trei cercetători, când o explozie infernală, fără cauze vizibile, a făcut praf arhipelagul de 2 kilometri în diametru. Ultimele informaţii de la bord proveneau dintr-o lume paralelă, în care modulul, după coliziunea cu un obiect mare, rămăsese fără sectorul de propulsie.

Cercetătorii n-au murit în acea explozie. În înregistrările din arhivă se află următoarea relatare: „devenim transparenţi, putem să ne vedem oasele şi venele, toate obiectele ne apar duble, este foarte întuneric afară, mai avem oxigen doar pentru 43 de ore, dar nu ne mai putem întoarce”.